1 Aderarea României la Uniunea Europeană
                       (studiu de caz)


La înfiinţare, Comunitatea Europeană avea 6 membri: Belgia, Luxemburg, Franţa, Republica Federală a Germaniei (RFG), Italia şi Olanda. Uniunea Europeană a exercitat o mai mare putere de atracţie asupra ţărilor europene. Astfel în decursul timpului mai multe ţări au aderat la UE sau au făcut cereri să adere.
România a semnat în 1993 acordul de asociere la UE, iar în 1995 a dobândit statutul de stat asociat la UE. Astfel Uniunea Europeană, interesată la rândul ei în extinderea procesului de integrare, sprijină România, ţară relativ tânără democrată, prin  asistenţă, consultanţă şi finanţarea unor proiecte care corespund standardelor europene.
Obiectivul vizat este ca toate zonele , respectiv ţara noastră , să aibă un nivel asemănător de dezvoltare, pentru a nu mai exista dezechilibre regionale, astfel nivelul de trai din ţara noastră s-ar ridica. Asta nu înseamnă că noi românii vom simţi diferenţa în bine imediat ce România va adera la Uniunea Europeană.
Toţi candidaţii la aderare trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi criterii, iar România nu face excepţie chiar dacă este stat asociat al UE. Acestea sunt:
a)    Criteriul politic, care presupune ca ţara noastră să realizeze stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului, precum şi protecţia minorităţilor;
b)    Criteriul economic, care înseamnă existenţa unei economii de piaţă operaţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţei şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii;
c)    Criteriul legislativ, adică armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară şi preluarea întregului ‚,acquis comunitar’’, existenţa cadrului legal şi administrativ.
Ulterior, s-a mai adăugat un criteriul, care se referă la capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, ceea ce înseamnă că aderarea va avea loc după reforma instituţiilor comunitare şi în funcţie de evoluţia propriilor sale politici.
Procedura de aderare este definită, în principal, în articolul 49 al Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii Europene, iar România nu face excepţie şi trebuie să parcurgă următorii paşi, de altfel ca toate ţările:
1.    Cerea de aderare este adresată la Consiliul Miniştrilor al Uniunii, adică ţării care exercită preşedenţia Consiliului;
2.    Decizia de deschidere a negocierilor în vederea aderării la Uniune e luată de Consiliul European (la nivelul şefilor de stat sau de guvern) prin unanimitate, în baza unui aviz al Comisiei Europene şi al Parlamentului European;
3.    Negocierile de aderare se desfăşoară pentru 31 de capitole, prin trecerea în revistă, domeniu cu domeniu, a progreselor realizate de România în transpunerea legislaţiei  comunitare în legislaţia internă şi aplicarea efectivă a regulilor ce guvernează funcţionarea UE;
4.    În vederea negocierii, România trebuie să pregătească şi să prezinte Comisiei Europene documente de poziţie pentru capitolele respective, prin care îşi face cunoscut punctul de vedere privind modul în care înţelege să negocieze domeniul respectiv, perioadele tranzitorii pe care le solicită pentru armonizarea cadrului legislativ sau alte elemente considerate importante pentru interesele sale.
La rândul său, Comisia Europeană pregăteşte propriile sale documente de poziţie pe care le înaintează Consiliului, iar acesta dă Comisiei un mandat de negociere. Statele membre îşi stabilesc, prin Consiliu, o poziţie comună faţă de documentul de poziţie respectiv şi faţă de oportunitatea încheierii provizorii a capitolelor aflate în negociere.
Încheierea unui capitol înseamnă că negocierile au fost finalizate provizoriu, potrivit principiului că nimic nu e considerat definitiv negociat, atâta timp cât nu s-au epuizat negocierile asupra tuturor celor 31 de capitole;
5.    După încheierea negocierilor, care se poartă cu toţi membrii Uniunii şi cu Comisia, se semnează Tratatul de aderare. Pentru intrarea în vigoare Tratatul trebuie ratificat de către ţările membre, Parlamentul European şi ţara solicitantă , potrivit prevederilor constituţionale respective (de către Parlament sau prin referendum naţional).

1 De regulă, procedurile de ratificare durează 1,5-2 ani. Abia după
ratificarea Tratatului de aderare, apartenenţa României la UE va deveni efectivă.
    Lărgirea UE aduce serioase beneficii României: ea va fi sprijinită în procesul de tranziţie spre democraţie şi economia de piaţă, urmarindu-se respectarea drepturilor omului, funcţionarea statului de drept, a pluralismului politic şi a separaţiei puterilor în stat; va beneficia de tehnologii avansate pentru modernizarea industriei şi agriculturii, a introducerii unui management modern; pătrunderea pe Piaţa Internă a UE  permite creşterea productivităţii şi a nivelului de trai a românilor; perspectiva integrării în Piaţa Internă a Uniunii o obligă să-şi creeze mecanisme de piaţă funcţionale, o economie competitivă, în măsură să reziste presiunilor concurenţiale ale produselor şi serviciilor occidentale; îi este garantată independenţa şi suveranitatea, participarea ei –în cadrul PESC- la soluţionarea unor probleme importante ale lumii contemporane.
    Aderarea României la Uniunea Europeană nu este lipsită de costuri pentru că orice alianţă este bazată mai ales pe aspecte de natură economico-financiară, dar integrarea în UE este imposibilă de realizat fără costuri suplimentare efectuate de ambele părţi. Însă noul cadru instituţional al UE reformele structurale efectuate în politica ţării, pot conduce la diminuarea substanţială a costurilor totale şi, mai mult la o dinamică descendentă în timp a ţărilor pentru Uniune, pe măsură ce România va fi capabilă să preia din costurile respective.
    Costurile importante trebuie să fie suportate şi de ţara candidată (România) pentru înfăptuirea reformei economice, a restructurării industriei şi transporturilor şi modernizării agriculturii; nu armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară costă, ci implementarea acesteia din urmă -de exemplu numai transpunerea integrală a legislaţiei naţionale de mediu pentru a atinge standardele UE ar costa România circa 29 miliarde de EURO; absorbţia fondurilor comunitare având în vedere că fiecare proiect este suportat, în medie, în proporţie de 70% de UE şi 30% de bugetul naţional al României.
    Este cert că aderarea la UE costă. Dar, care ar fi oare costurile neaderării?  Neaderarea ar însemna, de fapt, împingerea spre subdezvoltare. De aceea, avantajele aderării sunt cu mult mai  mari decât costurile.
    Când România va adera la UE, cetăţenii români vor deveni automat cetăţeni ai Uniunii, putând să se stabilească şi să muncească în orice ţară a acesteia şi să aibă drept de vot în regiunea în care trăieşte (articolele 1-8 al Tratatului de la Maastricht).
    Crearea Uniunii Economice şi Monetare are menirea să ducă la o integrare economică  mai puternică. În acest scop s-a introdus moneda unică (EURO), folosită de toate statele membre a Uniunii, mai puţin Marea Britanie care a păstrat lira sterlină ca monedă naţională. Astfel şi România va adopta euro ca monedă naţională.
România a semnat anul acesta la 25 aprilie la Luxemburg Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
Dezavantajele aderării României la UE pentru români sunt: impozitele se vor mări, accizele se vor mări ceea ce duce la scumpirea produselor, preţurile imobilelor se vor ridica, românii nu vor mai lucra pentru stat, ci pentru patroni, datorită privatizării intreprinderilor de stat (consecinţă a condiţiilor de aderare la UE).
    Avantajele aderării României la Uniunea Europeană pentru români sunt: crearea unor noi locuri de muncă prin investiţiile străinilor în România, scăderea numărului de şomeri, recunoaşterea tuturor ţărilor din Uniune a diplomelor de facultate, alegerea unor produse mai bune, din punct de vedere calitativ şi a preţurilor, unui consumator dintr-o mai mare varietate de produse, obţinerea mai uşoară a unui împrumut la bancă pentru diferite scopuri (cum ar fi deschiderea unei afaceri, cumpărarea unui imobil sau a unui bun, etc.),deschiderea frontierelor a celorlalte ţări, nu vor mai fi aşa de rău priviţi de  către cetăţenii Uniunii, salariile se vor mări (în timp), nivelul de trai se va îmbunătăţi (tot în timp).
    Totuşi unele condiţii pe care România, respectiv cetăţenii ei trebuie să le îndeplinească mi se par absurde, cum ar fi în domeniul creşterii animalelor (pentru  fermieri): maxim 5 vaci la un taur în timpul perioadei de înmulţire sau 3 metri pătraţi pentru fiecare porc plus spaţiu deschis .
    Însă unele condiţii mi se par absolut normale, în domeniul mediului, ţinând cont de secolul în care ne aflam şi de problemele globale cu care ne confruntăm , cum ar fi poluarea mediului, accentuarea efectului de seră, ce duce la topirea calotei glaciare, la schimbarea curenţilor de aer ce are consecinţă modificarea anotimpurilor, etc.
    Dacă România va adera la Uniunea Europeana în 2007 după cum se preconizează, nivelul de trai al românilor nu va fi mai bun imediat ce integrarea va avea loc, ci în timp. Se pot face speculaţii , iar fiecare român are păreri diferite. Astfel eu cred că noi românii, vom trai mai bine peste aproximativ 5 decenii, însă asta depinde şi de noi, adică trebuie să muncim mult şi să fim serioşi pentru ca ţara noastră să se dezvolte in toate domeniile şi să ajungă la nivelul celorlalte ţări din Uniunea Europeană.