1
Orientul Antic
Primele state în Orientul Apropiat
Mesopotamia a oferit multiple zone geografice ce au permis folosirea
resurselor naturale. Trecerea de la primele sate la aglomerări urbare a
avut loc in miilenile VIII-IV. În perioada mileniului al
VI-lea puţine zone au fost locuite.O schimbare neobişnuită intervine in
cursul mileniului III: albia Eufratului se diminuează şi odată cu
acestea numeroase canale dispar, ceea ce va determina ca populaţiile
private să se concentreze pentru a da naştere oraşelor. Documentele
cuneiforme ne dau câteva indicaţii ale peisajului. Oraşul este
înconjurat de plantaţii şi grădini. Printre marile oraşe reţinem pe cel
numit Eridu, Uruk şi Ur. Creşterea numărului de aglomerări urbane este
considerabilă: de la 18 pentru perioada cuprinsă între1500 şi 3400, 108
pentru cea dintre 3300 şi 3100! Populaţia a putut fi evaluată de
aproximativ 40 000-50 000 de locuitori. Începând cu mileniul al
III-lea, asistam în aceste centre urbane la separarea şi
instituţionalizarea puterilor politice şi a celor economico-religeoase.
Cea dintâi mare civilizaţie a antichităţi s-a
construit în zonele văilor fertile ale Mesopotamiei, ţară care are 1000
de kilometri lungime şi o lăţime de 400 de kilometri. În mod direct,
influenţa aceasta a fost net predominată. Termenul de „civilizaţie
Mesopotamiană“ este un termen generic. În realitate, Mesopotamia
a însumat contribuţiile civilizatorice şi culturale a trei popoare
distincte. Cel mai vechi, sumerienii, au ocupat sudul ţării de-a lungul
coastei golfului Persic. În consecinţă, se impune şi folosirea
terminologii nuanţate.
Prima dată Mesopotamia s-a numit Câmpia lui Şinar,
apoi Babilonia şi în cele din urmă Mesopotamia, adică „Ţara dintre
râuri“ pentru că fluviile Tigru şi Eufrat trec pe lângă dânsa. Acum se
numeşte Irak şi are capitala la Bagdad.
Egiptul Antic
Valea fertilă a Nilului, de o lungime de 1200 km, nu
reprezintă decât o porţiune cultivabilă de 1 sau 2 km. Pe acest spaţiu
verde se va derula aproape toată istorea Egiptului. Schema trebuie
nuanţată pentru perioada primelor sate. Pentru acestea sa folosit patru
tipuri de „nişe ecologice“. Supuse în permanenţă schimbărilor
climatice, valea Nilului şi marginile ei au oferit doar posibilitatea
unor habitate temporare. Fregvent este cazul primelor sate, cât şi al
siturilor de la Nabta Playa, Faizűm şi Merimde. Hierakonpolis este unul
din rarele oraşe datînd din mileniul al IV-lea vor supravieţui până în
epocile istorice. În limba egipteană veche există cuvinte diferite
pentru a distinge satul de oraş. În ceea ce priveşte construcţia
acestora, ea a fost realizată în ambele cazuri din cărămizi făcute din
lut şi uscate la soare. S-a păstrat totuşi oraşul Kahun, care
purta în antihitate numele de Hetep-Senisrit. El se întindea pe o
lungime de 300 până la 400 de metri şi era înconjurat de un zid de
incintă. Delimitat pe cartiere, avea numeroase străduţe ce îconjurau
case moderne. Acesta este unul din marile exemple din perioada
Imperiului de Mijloc.Din oraşul Tel el-Amarna, datat din perioada
Imperiului Nou, s-a păstrat până astăzi doar un zid de cărămizi, cu o
lungime de 2 metri. Acest oraş se întindea pe o suprafaţă de 9 km
lungime şi 1 km lăţime.
Civilizaţia Egiptului antic lasă impresia unei lumi
închise. Înconjurat din toate părţile de frontiere naturale,
Egiptul părea destinat să fie izolat de restul omenirii. Resursele sale
naturale l-au incurajat să manifeste tendinţele autarice. Elementele de
cultură străine pe care le-a primit de-a lungul secolelor din Nubia,
Libia, din Orientul Apropiat. Egiptul nu s-a lăsat dominat de ele. La
aceste aspecte se mai adaugă o altă impresie pe care o lasă civilizaţia
şi cultura egipteană, ceea de omogenitate, de uniformitate şi de un
anumit fel de imuabilitate, în care schimbările petrecute au avut
totuşi loc în cadrul aceloraşi forme.
Palestina
La nord-est de Egipt se întinde un mic teritoriu cuprins între deşert
şi mare. La început s-a numit Canaan. Dar romanii i-au spus palestina.
Ea este antica ţară a evreilor. Un ţinut în mare parte sărac. Singura
zonă mai fertilă era valea râului Iordan. Dar Palestina forma un foarte
important culoar de trecere între Egipt şi Mesopotamia şi de aceea era
răvnite de puternicele state vecine. Astăzi, pe teritoriul vechii
palestine se află statul Israel, cu capitala la Ierusalim.
Evreii sunt la origine hoinariai ai deşertului Ei
fac parte din marea familie a neamurilor semite. Strămoşul lor Avraam ,
venise din est; alţi provin din Arabia. După ce s-au stabilit în
nCanaan, foametea a determinat migrarea lor către Egipt, unde un
faraon- probabil Ramses al II-lea- i-a oprimat, transformându-i în
scavi.
Fenicia
În vechime, Fenicia reprezenta fâşia îngustă şi lungă dintre Marea
Mediterană ( la vest ), munţii Liban şi Antiliban (la vest) şi muntele
Camel (la sud). Numele de Fenicia („Ţara purpurei“), a ajuns să fie
cunoscut după 1200 Î.Hr. Ţinutul, lipsit de terenuri pentru
aglicultură, se bucura în schimb de alte avantaje. Ţărmul era prielnic
acostării vaselor şi construirii porturilor, astfel Fenicia a devenit
în scurt timp punct de legătură între comercianţii greci,egiptenii şi
cei din Orient. Apoi, în munţi se găsea din belşug lemn de cedru, care
lipsea atât de mult egiptenilor şi mesopotamienilor.
Astăzi vechea Fenicie se numeşte Liban, are capitala la Beirut, şi-şi
respectă tradiţia, având cel mai intens comerţ dintre toate ţările
Orientului Apropiat şi Mijlociu.
1
Persia a fost cuprinsă între fluviile Tigru şi Indus, Marea Caspică,
Golful Persic şi Oceanul Indian. Pe acest teritoriu s-au încrucişat,
încă de acum patru mii de ani, numeroase drumuri comerciale care legau
Orientul Apropiat, pe de o parte cu India şi China, pe de altă parte
cu ţările din bazinul răsăritean al Mediteranei. În acest
spaţiu s-au
născut, s-au dezvoltat, s-au înfruntat regate, imperii şi civilizaţii
diverse. Istoria Persei a fost strâns legată, în antichitate şi în
perioada de început a Evului Mediu, cu istoria Asiriei şi Babilonului,
a Egiptului,Grecei şi Romei, a Bizanţului şi a Islamului. Zonă prin
excelenţă de contracte întere Orient şi Occident. Clima podişului
Iranian era marcată de contraste mari de temperatură. În linii mari,
jumătate de sud era favorabil agriculturii şi pomiculturi în timp ce
partea nordică avea un teren bun doar pentru păşuni. Pe lângă fauna
actuală, în antichitate trăiau aici şi tigri, urşi şi o spece de lei
mai puţin periculoasă decât cea de astăzi. Munţii care înconjoară
podişul din aproape toate părţile.erau bogaţi în minereuri de fier şi
porumb, în diorit şi alabstru, în zăcăminte de stuf şi în pietre
preţioase.Primele aşezări omeneşti sînt atestate arheologic pe podişul
iranian, chiar din mileniul al V-lea î.e.n. Spre sfârşitul mileniului
al IV-lea î.e.n. s-au înregistrat aici mişcări masive de populaţii
nomane care cobarînd din registrele muntoase, îşi îndreptau turmele
spre bogatele câmpi mesopotamiene. Aceste triburi indo-europiane au dat
vastei regiuniîn care începeau să migreze numele de Aryanam, „ţara
arienilor“ ceea ce înseamnă „a nobililor“ de unde, denumirea ţării de
Eran sau Iran, denumire care a fost schimbată în Persia. Limba iraniană
veche, avestica, face parte din grupul mare de limbi indo-europene. Era
împărţită în două mari dialecte: cel mai vorbit în regiunea Fars şi
dialectul zend, vorbit în Media, libă în care este redactată Avasta.
Limba pahlavi a fost limba întrebuinţată din părţi din epoca dinastiei
Arsacizilor, precum şi în epoca următoare, sassanidă, până la cucerirea
musulmană.
Primele state în Orientul Mijlociu
India este o prezentare sintetică
a istoriei, civilizaţii şi
culturii Indiei care vorbeşte 500 de limbi. Între culturile
antichităţii, cultura Indiană nu poate fi comparată decât cu cultura
Chineză. India şi China, dealtfel, singurile ţări mai mari care
prezintă o neîntreruptă continuitate culturală fondată pe tradiţii care
urcă până în mileniul al III-lea î.e.b., tradiţii permanente şi astăzi.
Lunga istorie a Indiei, cu invaziile, războaielele şi nenumăratele lor
conflicte interne şi externă; bogăţia şi varietatea aspectelor sale
cultrale, diferenţe enorme de nivel de civilizaţie şi cultură dintre
popoarele sale, pot crea o impresie de adevărat haos. În relitate, un
efort de sinteză poate duce la desprinderea principalelor linii
directoare ale spiritului indian în câmpul civilizaţiei şi al culturii;
şi poate sugera, în această imensă varietate, o relativă unitate un
stil propriu. Poziţia şi condiţiile geografice înseşi ale
subcontinentului indian au determinat în mod evident varietatea şi
denivelările. Autohtonii îşi numau ţara jambudvia, de la fructul
„ jambu “. Denumirea actuală vine de la fluviul Sindhu, devenit în
persană Hindhu, iar iar în greacă Indos. India, înconjurată de trei
părţi de Oceanul Indian, este limitată în nord de lanţul Himalayei,
care o desparte de podişul Tibetului; dar prin prin ale cărui văi şi
trecători invadatorii au putut pătrunde uşor în regiunile bogate ale
Indusului şi ale Gangelui, cel mai mare fluviu al subcontinentului.
Imensele câmpii fertile ale acestor artele vitale pentru agriculură şi
comerţ sunt principalele fluvii din nordul Indiei alterează cu
jungla,
cu stpe şi deşerturi la fel de imense; în timp ce India meridională
este ocupată în cea mai mare parte de podişul Dekkan, cu câmpii dar şi
cu munţi înalţi până la 2 500 m. În zonele deşertulului şi ale junglei
dominate de o climă toridă p[trund ]n v\nturile îngheţate dinspre
Himalaya; în shimb, în bazinele largi ale fluviilor cu cele mai vaste
câmpii aluvionare ale lumii tropicale ploile musonul permit să se
obţină, în mod normal, două recolte pe
an.
Primele state în Orientul Îndepărtat
China
Cea mai veche arie de civilizaţie istorică şi de cultură evoluată este
cuprinsă între Nil şi Indus. A doua arie este situată în Extremul
Orient, în bazinul Fluviului Galben. Ţn aceste arii, cele mai mari
civilizaţii antice care au supravieţuit până azi sunt cea indiană şi
cea chineză. În toate celelalte vechiul organism social a dispărut,
urmele vieţii de altădatănu se mai păstrează în mod viu, tradiţii şi
forme de cultură noi le-au înlocuit pe cele vechi. În China însă aceste
soluţii de continuitate există, pot fi de-a lungul a aproape patru
milenii. Tradiţiile, obiceiurile, formele vechi de cultură se
păstrează. Pentru chinezi tradiţia, în parte, este un rezervor
spiritual activ. Civilizaţia creată în mileniul al II-le î.e.n. în
valea Fluviului Galben prezintă încă de atunci trăsături distincte
fundamental chineze. Spaţiul geografic imens înm care s-a format
această cultură atât de organică şi de unitarăcastil i-a influenţat,
într-o anumită măsură, chiar i-a condiţionat istoria. Şi dificulităţile
de acces în spaţiul Chinei i-au permis ţării să dezvolte o civilizaţie
în cadrul căreia influenţele străine şi popoarele năvălitoare au fost
repede asimilate. În vest, lanţuri de munţi dintre cei mai înalţi n-au
putut-o apăra invaziilor hunilor, contra cărora a trebuit să
construiască Marele Zid. Marea Galbenă şi Marea Chinei completează
acest faimos Zid. Un cadru geografic atât de vast oferă o mare
varietate de condiţii naturale. În această varietate geografică se pot
distinge două mari zone naturale, foarte deosebite una de celaltă:
Fluviul Galben şi Fluviul Yangtez şi încă un fluviu important Zhuziang.
În regiunea nordică cu o climă uscată şi rece, se întinde o nesfârşită
câmpie aluvioară de loess format de nisipurile aduse de vânturile din
deşertul Mongoliei. Regiunea sudică, cu o climă subtropicală caldă şi
umedă, are un relief accidentat şi descoperit cu păduri, câmpi puţine
şi puţin întinse şi zone mlăştinoase. În nord Fluviul Galben provoacă
des inundaţii dezastroase. Animalele domestice aicia sunt calul şi
boul.
Cele mai ok referate! www.referateok.ro |