1 VASILE GOLDIŞ

     
    Vasile Goldis (1862 – 1934) a fost fiul unui preot si a studiat istoria si latina la Budapesta si Viena. A devenit profesor de istorie la Caransebes si apoi la Brasov. A participat la Conferinta de la Sibiu a P.N.R. (1905), sustinand abandonarea pasivismului si inlocuirea cu activismul. Face parte din Consiliul National Roman Central.
    A fost prezent la Alba Iulia in data de 1 Decembrie 1918, unde a tinut o cuvantare care argumenta obiectiv unirea Transilvaniei cu Romania. Inca inainte de manifestul „catre popoarele mele credincioase” ale noului imparat Carol I, urmasul lui Franz Josef care anunta transformarea monarhiei intr-un stat federal la 29 septembrie 1918. P.N.R. adopta la Oradea declaratia de autodeterminare, redactata de Vasile Goldis, ce proclama independenta natiunii romane. 6 zile mai tarziu declaratia de  autodeterminare a fost citita de Alexandru Voda Voievod in Parlamenmtul de la Budapesta.
In cadrul Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia (18 noiembrie – 1decembrie 1918) a fost adoptata Rezolutia de la Alba Iulia citita de Vasile Goldis, care la punctul 1 prevedea unirea „tuturor romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca cu Romania. O delegatie alcatuita din episcopul ortodox Miron Cristea, episcopul greco-catolic Iuliu Hassu, Vasile Goldis si Alexandru Vaida Voievod a inmanat regelui Ferdinant la Bucuresti, actul unirii, pe care acesta l-a sanctionat prin Decretul dat la 11 decembrie 1918.
Conducator de frunte al Partidului National Roman, Vasile Goldis a fost deputat in parlamentul de la Pesta. In anul 1918 a redactat „Declaratiunea” de la Oradea din 12 octombrie 1918. In Consiliul Dirigent a detinut portofoliul Cultelor si Instructiunii Publice, iar mai tarziu a fost ministru al Cultelor (1926 – 1927) in Guvernul de la Bucuresti.
    A fost membru al Academiei si presedinte al Astrei.
    

Marea Adunare Naţională
de la Alba-Iulia

1.Pregătirea marii adunări naţionale constituante a românilor de la Alba-Iulia:
În cursul lunilor octombrie-noiembrie 1918, în Transilvania revoluţia burghezo-democratică se desfăşura cu repeziciune. Programul revendicărilor cu caracter social pentru care militau forţele sociale progresiste, in deosebi mişcările muncitoreşti şi ţărăneşti se împletea strâns cu cel al emancipării naţionale, pentru unirea Transilvaniei cu România. Acest act istoric nu putea fi opera maselor largi populare, a întregului popor român.
Ideea convocării unei Adunări Naţionale Constituante care să constituie expresia voinţei unanime de Unire a Transilvaniei cu România a veni din partea socialiştilor.