1                                          „Sub aceasta piatra zace Ovidiu, cantaretul
                                              Iubirilor gingaşe, răpus de-al sau talent.
                                             O, tu, ce treci pe-aicea, dac-ai iubit vreodată,
                                              Te roagă pentru dansul: sa-i fie somnul lin!”





OVIDIUS



        Marele poet din Sulmona, neasemuitul cantaret al gingasiilor si tristetilor, raza de lumina la Roma,  umbra pe malurile  Pontului, Ovidiu , se naşte la 20 martie 43 i.e.n. ca fiu al unei stravechi familii de cavaleri. O mare parte din viata si-o petrece pe timpul lui Octavianus Augustus, care ii marcheaza profund opera si evolutia. In anul 30 i.e.n. viitorul poet este trimis împreuna cu fratele sau mai mare cu un an la Roma cu scopul de a primi o cat mai buna educatie la scoala retorilor. Ovidiu frecventeaza lectiile de declamatie ale vestitilor Arellius Fuscus  si M. Porcius Latro. Cu aceştia exerseaza compunerea, care va influenta mai terziu opera sa poetica. Intra in cercul lui M. Valerius Mesalla Corvinus care îl indruma in arta poetica. După terminarea studiilor de retorica , Ovidiu calatoreste la Atena , unde poposeste catva timp pentru a se instrui in „cetatea lumina” a Greciei, apoi viziteaza monumentele din Asia Mica, Sicilia       (  Siracuza), insotit fiind de amicul  si confratele sau Pompeius Macer. După intoarcere  intra in magistratura unde ocupa  diferite functii minore. Curand isi intrerupe activitatea  judecatoreasca si politica, activitati care-i rapeau – după cum marturisea poetul- ragazul datorat muzelor.
          Intre anii  23 si 15 i.e.n. compune un numar de epistole , care vor alcatui colectia  Heroides Epistulae  Heroidum  si pregateste prima editie  in cinci carti a  Amorurior ( Amores), in care va cânta pe Corinna, intruchiparea femeii dintotdeauna  si căreia ii va jertfi  galanterii , capricii si frivolitati, deşi era o necunoscuta. Sub acest nume se presupune ca s-ar afla Iulia, nepoata lui Octavianus Augustus. Tot din aceasta perioada dateaza si tragedia Medeea- din care nu s-au pastrat decât câteva mici fragmente , o lucrare intitulata Gigantomachia si editia a   2-a a  Amorurilor, continand numai trei carti.
             In anii 2 si 1 i.e.n. elaboreaza primele doua carti din  Arta iubirii (Ars Amandi sau Ars Amatoria), completata apoi  cu cartea a 3-a  si lucreaza la tratatul intitulat Cosmetice (Medicamina  faciei  femineae )
              Cam in acelaşi timp compune si Remediile iubirii (Remedia Amoris)
               In anul 8 e.n. , la vârsta deplinei maturitati, poetul compune marea fresca a Metamorfozelor , in 15 carti. Deşi tinea foarte mul la Corinna, marea dragoste a lui Ovidiu a fost Fabia, cu care s-a si casatorit .Prima mare enigma a dramei acestuia este legata de  ea. De ce nu a venit după iubitul sot la Tomis?  Opinia indeobeste admisa este ca nu i s-a dat voie. Fabia  descindea dintr-una din cele mai celebre familii romane. Era ruda si cu Augustus, iar acest lucru intareste banuielile. In aceeasi perioada, deci concomitent cu Metamorfozele , scrie si primele 6 carti din  Faste (Fasti), la finisarea carora lucreaza si in exil, schimbandu-le dedicatia.
                
1 In acest an survine  si „tragedia”  vieţii lui Ovidiu , fiind exilat - mai corest relegat- , printr-un  edict al lui  Augustus, la Tomis- Constanta de astazi . A doua enigma a dramei acestuia este legata de cauza reala a exilului. In edictul de relegare –relegarea era o pedeapsa mai usoara desct exilul, căci celui relegat nu i se confiscau bunirile, Ovidiu este pedepsit pentru  Ars Amatoria. Dar , cum trecusera  zece ani de la publicarea operei, e puţin probabil ca aceasta sa fi fost singura cauza.  Chiar Ovidiu spune undeva:
             
                 „Perdidernut me duo crimina :carmen et error…”
                     

                  „Un cantec si o greşeala”  . Cantecul este cunoscu : „Manualul de dragoste”. Care o fi insa acel „error”… cunoscut de toţi contemporanii lui ovidiu , dar care n-a strabatut istoria pana la noi? Zeci  de savanti , in zeci si zeci de volume s-au ocupat de acel „error”, incercand sa-l descopere. Cea mai mare parte a savantilor inclina  spre explicatia  in care este vorba de a doua Iulie, nepoata lui Augustus- nu de fiica acestuia cu care s-ar presupune ca a avut legaturi incestuoase- , care era sotiia lui Emilius paului. Se crede ca Ovidiu ar fi meditat relatiile interzise de legi  si de August , dintre Iulia si un tanar aristocrat , Iunius Silanus. Roma era scandalizata, August a aflat… Poate aşa se explica de ce au fost  exilati in acelasi timp si Iulia si Iunius si Ovidiu .
                     La Tomis , Ovidiu ajunge in mijlocul lunii mai a anului 9 i.e.n. , după o calatorie  lunga, plina de pericole si peripetii pe mare si uscat. In timpul calatoriei pe corabia Minerva , amenintata de furtuna elaboreaza primele doua carti  din  Triste ( Tristia) . Ajuns la Tomis, in anii 9 si 10 e.n. , scrie elegiile cuprinse in cartea a 3-a a Tristelor. De la sosirea  sa la Tomis , Ovidiu continua opera sa poetica. Incheie ciclul Tristelor, care cuprinde in cartea a 4-a  si celebra sa autobiografie a perioadei  de la Roma „ Poveste vieţii mele”, in care ne da pretioase  date privind viata, opera ,  activitatea sa      „ judecatoreasca” si confrati săi . De asemenea termina ciclul „Ponticele” , publicat abia după moartea poetului , in anii 17, 18.
                      In  anul 14 se sinucide nobilul Paulus Fabius Maximis , amicul si „patronul” lui Ovidiu . De asemenea moare in conditii enigmatice  Augistus, la Nola , in Campania. Aceste evenimente aveau sa-i  rapeasca lui Ovidiu  si ultima speranţa  de rechemare la Roma.  Era stiut ca atât Livia , cat si Tiberius , succesorii lui Augustus  au fost adversari neiduplecati ai  poetului.  In continuare , in ultimii ani care ii va petrece  in Tomis, Ovidiu isi ca continua activitatea poetica.  In ultimii anidin viata va scrie poemul  Ibis , indreptat impotriva unui fost „amic”  (identificat cu oratorul  Cassius Severus) , care-l căuta sa-l defaimeze  la Roma si sa-i inrautateasca situatia, facand astfel sa devina imposibila rechemarea  poetului la Roma.
                        La 1 ianuarie 17, data acceptata de  Cronica lui Eusebiu, marele poet moare la Tomis cu gândul si inima mereu la Roma. De aici  ia nastere a treia enigma a dramei lui Ovidiu –unde a fost îngropat- . Cea mai plauzibila  ipoteza este ca  Ovidiu a fost ingropat  pe tarmurile Pontului Euxin . Aici ,  locuitorii, gaco-getii,  i-au făcu funeralii solemne  marelui poet de alt neam si de alt sânge decât dansii. De asemenea, pe multe harti  geografice se găsea un punct, intre Tomis si Histria , denumit  Sepulcrum Ovidii- mormantul lui Ovidiu.  La Constanta exista un mormânt care se banuieste ca ar fi al lui Ovidiu, dar nimeni nu ştie cu adevărat.