1             MANASTIREA
CURTEA DE ARGES





    Printre cele mai vechi aşezări de care vorbeşte istoria noastră se numară şi Curtea de Argeş cu împrejurimile ei. În veacul al XΙΙΙ-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificaţiile sale de piatră şi puţul care o leagă direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, pană departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor şi biserica “Sfântul Nicolae Domnesc” răsfrâng această faimă asupra întregii aşezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeş de mai târziu.
    După documente şi inscripţii, ca şi in mărturiile săpăturilor arheologice, istoria acestui străvechi ţinut voievodal, chiar dacă nu consemnează data precisă când s-au grupat aici intâiele centre locuite, face însă dovada că: aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumătatea secolului al XΙV-lea, să ateste deopotrivă cu existenţa unui Scaun Domnesc şi pe aceea a unei însemnate organizări bisericeşti. Astfel asociate, puterea statală şi cea religioasă împodobesc Valea Argeşului cu fapte de arme şi locaşuri de închinare ,care-i păstrează intactă funcţia ei spirituală, chiar atunci când capitala se mută la Targovişte.
    Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.
    Motivele care l-au determinat pe evlaviosul domn să ridice acest sfânt locaş sunt mărturisite în slovele pisaniei, ce se află aşezată pe faţada de apus în partea dreaptă a intrării în pronaos.
    Începută în 1514 şi încheiată trei ani mai târziu, pe 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de “mănăstirea Domniei mele de la Argeş” şi să-I hărăzească “vama este la Ocna Mică de la Tîrgovişte”.
    O altă pisanie în piatră aşezată în anul 1793 pe faţada ei apuseană, desupra intrării, menţionează şi data sfinţirii, amintind că:

“Această sfântă şi Dumnezeiască besereacă s-au ridicat din temelie întru slava şi cinstea Adormirii Prea Sfiintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria, de cel întru sfânt Dumnezeu binecredincios Io Neagoe V(oie)v(o)d Basarab şi s-au târnosuit la leat 1517 de Prea Sfinţitul Patriarh al Ţarigradului Kir Theolipt”.

Ascultând nu numai legenda , ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea intru cele veşnice a lui Neagoe Basarab; adevăr care reiese şi dintr-o altă pisanie, aflată în biserică pe faţa dinspre altar a părţii superioare a închipuitei uşi de marmură prin care se intră in naos, unde se spune:

“ Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, Amin. Întru Hristos Dumnezeu bine cinstitorul Io Neagoe Voievod din temelie-am acest sfânt şi dumnezeiesc locaş al Adormirei Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi am început a-l zugrăvi şi nu l-am sfârşit, ducându-mă în veşnicul locaş. Rog pe celu ce Dumnezeu îl va înalţa după mine, să-l săvârşească şi să zugrăvească chipul lui unde eu am poruncit. Şi eu întru Hristos Dumnezeu, Io Radu Voievod am săvârşit în zilele cigumenului chir Gheorghie, în anul 1526, luna septembrie, 18 zile.”

Aşadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi (1522-1529), odată urcat în scaun, a dat grabnică ascultare acestui legământ, consfinământ, consfiţit şi prin pisania din 10 septembrie 1526, care menţionează şi numele lui Dobromir zugravul.
     După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundaţiile unui locaş mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Ţării Româneşti. Pe aceasta, Neagoe găsind-o “dărâmată şi neîntărită…a zidit-o şi înălţat-o din temelii” , fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întăreşte, arătând că Neagoe “sparse Mitropolia den Argeş den temelia ei şi zidi în locul ei altă biserică tot de piatră cioplită şi netezită şi săpată cu floriu”. În această formă de început biserica Mănăstirii Curtea de Argeş cunoscuta din 1793 sub denumirea “Biserica Episcopală”, cdând a devenit reşedinţa Episcopiei Argeşului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVΙ-lea, dacă nu monumental cel mai de seamă, una dintre cele mai representative construcţii ale sale.
    Ca atare o pomenesc documentele şi o amintesc toţi călătorii străini care şi-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, in 1654, consideră veche aşezare a lui Neagoe drept “una din minunile lumi”. Aceleaşi cuvinte de înaltă preţuire le notează, în 1794, şi englezul Robert Ainslie şi, mai târziu, pictorii francezi Bouquet şi Lancelot, ale căror însemnări de călătorii şi stampe au făcut să circule şi în afara graniţelor ţării faima mănăstirii lui Neagoe Basarab.
    După unele refaceri parţiale şi întregiri în timp ale ansamblului său, vătămată şi de un puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeş a fost refăcută -astfel după cum se vede astăzi- de arhitectul francez Ardre Lecomte du Nouy şi de arhitectul roman Nicolae Gabrilescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului trecut. A fost isprăvită în anul 1885 şi sfinţită la 12 octombrie 1886.
    Aşa cum se înfăţişează în present, biserica este alcătuită dintr-un pronaos, contopit organic cu construcţia propriu-zisă, ai cărui stâlpi interiori susţin o turlă pe mijloc şi două turnuleţe laterale care încununează faţada de apus a bisericii. Acestea din urmă, prin podoaba lor exterioară, răsucite ca o mare împletitură din fibre groase de zidărie, la prima vedere, dau impresia că stau să cadă unul asupra celuilalt şi că se înşurubează în tăriile cerului. Restul biserici şi altarul –cu abside care îi împlinesc forma de cruce- susţin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu ansamblul se face prin bolţi, dând un tot architectonic de o zvelteţe inegalabilă.
    În faţa intrării se află un aghiasmatar deschis, sprijinit pe patru coloane, lucrat din marmură de felurite tonuri şi desene. Precum întreaga biserică, şi acesta reprezintă o admirabilă opera de artă. Văzut dinspre apus, aghiasmatarul cu învelitoarea din plumb şi crucea aurită se proiectează pe cele12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaş şi pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate şi modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, veche decoraţie a construcţiei lui Neagoe Basarab, decoraţie în care elementele din afară fuseseră armonizate de arta meterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât priveşte această artă, chiar daca au lucrat alaturi de meşteri străini, privitorului de rand îi apare clar faptul că localnici au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-şi impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.
    În ansamblu biserica este aşezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafaţa de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din crini sculptaţi in piatră. Pereţii exteriori sunt împărţiţi în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în şuviţe, care înconjoară biserica. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamente dintre cele mai felurite care, ca şi cele ale portalului de la intrare, amintesc întreţesarea geometrică de la Mănăstirea Dealu.
  
1  În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixatre plăci
decorative şi discuri în rozetă, iar ca nişte paftale domneşti, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt aşezaţi porumbei, care parka stau gata de zbor. Fiecare poartă in cioc un clopoţel. La adierea vântului, aceşti clopoţei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.
Deasupra, depăşind bordurile scurte ale acoperişului aşezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, constructia biserici creşte într-o suită de volume şi suprafeţe, pe care se înalţă cele patru turle; de o rară bogăţie ornamentală. Ele adună in jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief aceleaşi modele prin care (ca, de altfel şi în restul decoraţiei acestui monument) se srăvăd, armonizate specific de meşterii băştinaşi, o seam    ă de elmente de artă arabă sau georgiană. Acoperişul turlelor, bogat împodobit, pare ieşit din mâna unor aurari, iar lanţurile care susţin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucin în soare.
În interior, pe lângă zugrăveala executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard şi de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeş, pe lângă panourile votive, mormintele ctitorilor şi tâmpla făcută din marmură, bronz aurit şi onix, pe lângă icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atnţia, ca o excepţională realizare sculpturală, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinţi Apostoli; aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu şi mers aievea. Din ancadramentul lor central –ţinând loc de despărţire intre partea de la intrare şi sânul propriu-zis al bisericii-, interiorul acesteia, discret înveşmântat în zugrăveala pictorilor amintiţi, apare într-o calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere.
Vechea tâmplă din secolul al XVΙΙ-lea, de o reală originalitate ornamentală şi iconografică -adăpostită temporar în biserica de sat din Valea Danului- se află acum în Colecţia de obiecte de artă bisericească din Mănăstirea Curtea de Argeş.
Această catapeteasmă, după stil, împreună cu câteva icoane, datează din timpul domnului Şerban Cantacuzino (1678-1688), care, in 1682, precum spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfântul locaş.
De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, susură neîntrerupt izvorul basmului, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri povestea meşterului, care, neputând coborâ de pe biserică după isprăvirea ei, -luându-i-se scările- şi-ar fi făcut aripi din şindrilă şi, ca un alt Icar, sărind din înăţimea sfântului locaş s-ar fi prăbuşit în acest loc, sufletul său preschimbându-se în cântec limpede de izvor.
De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta Bolniţă a mănăstirii: monument istoric, despre care un document existent scrie că „se găsea alături de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524...”.
În acest ansamblu de frumuseţi naturale, artă şi istorie românească, biserica mănăstirii Curtea de Argeş se înfăţişează ca o podoabă de mare preţ, fără asemănare în ţara noastră.









MăNăSTIREA

CURTEA DE           ARGES



            CHEBLEŞ ADRIAN




BIBLIOGRAFIE:


Carte bisericească tipărită cu binecuvântarea prea Sfinţitului Calinic Episcop al Argeşului şi Muşcelului

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro