1 Stalin şi URSS

Sub conducerea lui Iosif Stalin, URSS a devenit în scurt timp un stat industrializat, şi ieşind învingătoare din cel de-al II-lea Război Mondial, a devenit o supraputere. În acelaşi timp însă, tirania lui Stalin a dus la ruinarea societăţii ruseşti.
Chiar înainte de moartea liderului sovietic Lenin, conducătorii Partidului Comunist au început lupta pentru succesiune. A deţine controlul partidului însemna de fapt a deţine controlul ţării – primul stat socialist, uriaş dar extrem de înapoiat. Anii ’20 au fost martorii unor importante lupte pentru putere. În 1923 Stalin, Secretarul General al Partidului, se aliază cu Zinoviev şi Kamenev pentru a dejuca planurile unui concurent genial şi aparent periculos – Leon Troţki. În 1925 Stalin îşi  găseşte noi aliaţi în Bucharin şi Rikov, îndepărtându-i pe Zinoviev şi Kamenev. În cele din urmă, în 1929, Stalin îşi învinge foştii aliaţi şi devine unicul conducător al URSS-ului.
Adevăratul nume al lui Stalin este Iosif Djugaşvili. Numele sub care a devenit cunoscut este un nume adoptat în perioada mişcărilor  revoluţionare.Stalin s-a născut sub semnul sărăciei şi al obscurităţii, nu ca cetăţean rus, ci în Georgia, aflată în vremea respectivă sub controlul Rusiei ţariste. A învaţat limba rusă fluent la una din şcolile duminicale organizate de biserică, ulterior fiind trimis la un seminar pentru a deveni preot. A dovedit însa un interes deosebit pentru scrierile şi ideile socialiste care de vehiculau la seminar, motiv pentru care în 1899 a fost exmatriculat. A intrat în rândul revoluţionarilor şi şi-a petrecut urmatorii ani susţinând cauza revoluţiei, fiind deseori aruncat în închisoare sau forţat să trăiasca în exil intern.
În 1912 se înscrie în Partidul Bolşevic(mai tarziu Comunist), devenind membru al comitetului Central. Rolul jucat în cadrul Revoluţiei din Octombrie 1917 a fost nesemnificativ (fapt muşamalizat mai târziu), dar ulterior s-a dovedit abil în rezolvarea problemelor ivite pe parcursul Razboiului Civil. A fost numit mai intai Ministru  Naţionaliţăţilor, iar în 1922 a devenit Secretar General al Partidului Comunist. Această munca de birou, în aparenţă plictisitoare, a fost pentru Stalin calea de acces la putere, dându-i  posibilitatea sa controleze comitetele de partid şi să îi avanseze pe proprii susţinători. Astfel, anii ’20 au marcat pentru Stalin o serie de succese importante asupra rivalilor săi.
E vorba, evident, de dispute politice şi nu de adevarate lupte: deşi comuniştii îşi tratau oponenţii cu duritate, exista un fel de regulă nescrisă care impunea evitarea vărsării de sange în confruntările de partid. Asemenea dispute vizau supremaţia personală, dar aveau şi aspect ideologic, fiecare fracţiune susţinând o anumită orientare politică. Din acest punct de vedere, cel mai important conflict era între Stalin şi Troţki. Troţki adoptase punctul de vedere tradiţionalist marxist.El credea că, datorită izolării şi înapoierii, URSS nu putea pune singură bazele unei societăţi socialiste, ci trebuia să reziste în continuare şi să susţină o revoluţie generalizată, în urma careia societăţile industrializate ar acorda URSS-ului ajutorul necesar. Dupa eşecul mişcărilor revoluţionare din Europa după Primul Război Mondial, Stalin a susţinut ca Uniunea Sovietică poate şi trebuie să reuşească singură. Sloganul său, “Socialismul într-o singură ţară”, era instabil ca doctrina marxista, dar prin nota pozitivă pe care o aducea a constituit un punct de atracţie pentru tinerii care se înscriau în partid. Politica lui Stalin, susţinută de o propagandă continuă, a condus la mobilizarea poporului rus, generând un val de entuziasm cu privire la “construirea socialismului”.

Economia planificată
Stalin a folosit acest entuziasm pentru a determina o schimbare politică radicală. Primul Război Mondial şi Războiul Civil aduseseră Uniunea Sovietică într-o stare jalnică, astfel încât Lenin aprobase cu reticenţă Noul Plan Economic (NPE), care acorda ţăranilor şi micilor întreprinzători o mare libertate în desfăşurarea activităţii şi însuşirea profitului. Stalin a considerat că a sosit vremea creării unei economii complet socialiste, în care poporul – reprezentat de stat – să deţină şi să conducă toate întreprinderile.
Totodată sosise momentul unui efort conjugat pentru industrializarea ţării. Stalin a declarat că Uniunea Sovietică se afla cu cel puţin 100 de ani în urma vestului capitalist, dar va trebui sa recupereze diferenţa în 10 ani, altfel va fi zdrobită. Fidel concepţiei marxiste privind eterna luptă dintre socialism şi capitalism, el era conştient că URSS era înconjurată de inamici. Singura soluţie a progesului era considerată a fi planificarea de stat; astfel, în 1929 Stalin lansează Planul Cincinal, care cuprindea o serie de obiective ambiţioase ce trebuiau îndeplinite în diferite sectoare ale economiei.
Public, s-a susţinut că obiectivele au fost atinse şi depăşite şi se anticipa succes şi pentru următorul Plan. Într-un stat cu un singur partid nimeni nu se încumeta să contrazică comunicatele guvernamentale care exageau succesele şi mascau greşelile sau le puneau pe seama trădătorilor şi sabotorilor. Cu toate acestea, rezultatele obţinute nu erau deloc neglijabile. În 10 ani URSS devenise un stat puternic industrializat, o realizare cu atât mai importantă cu cât sovieticii nu aveau în vedere perioada imediat următoare, ci lucrau pe termen lung. Standardul de viaţă a ramas însă scăzut, deoarece nu se investise în producţia de larg consum.Toate resursele fuseseră folosite pentru a crea infrastructura necesară unui stat industrial – fuseseră construite cu sutele fabrici, uzine electrice, baraje, oraşe industriale, maşini şi tractoare.
Realizările Uniunii Sovietice erau admirate nu numai de partidele comuniste din alte ţări, care urmau modelul politic sovietic, ci şi de unii oameni de ştiinţă, de scriitori şi de intelectuali străini. Uniunea Sovietică era privită ca un nou tip de societate iar planificarea era considerată soluţia progresului economic şi social. Aceste idei erau cu atât mai credibile, deoarece ţările vestice erau devastate de Marea Criză din 1929 şi păreau neputincioase în combaterea sărăciei şi şomajului.
Admiratorii Uniunii Sovietice Tratau cu indiferenţă marile probleme ale societăţii sovietice, considerându-le greutăţi inerente ale începutului. Mai era încă posibil să se reducă importanţa unor fapte ameninţătoare, cum a fost procesul din 1928 intentat unor ingineri pentru “sabotaj”, proces în care acuzaţii au recunoscut cu prea multă uşurinţă crime pe care era foarte greu de crezut că le comisiseră.
Erau destul de dificil de apreciat modificările din agricultură sovietică. Prin noua politică, pământurile nu mai erau proprietate personală, ci trebuiau unificate în ferme colective, adica în cooperative, conduse (în teorie) de comunitatea agricolă respectivă. Aceasta situaţie nu a fost agreată de cei are lucrau în agricultură deoarece erau forţaţi să vândă o mare parte a producţiei statului  la un preţ foarte mic, astfel încât muncitorii din industrie să beneficieze de hrană ieftină.


1 Convingere prin violenţă
În consecinţă, în 1929, când a fost introdusă colectivizarea, ţărănimea s-a împotrivit şi încercările de a o forţa să accepte au degenerat într-un conflict violent, în cadrul căruia poliţia secretă sovietică a jucat un rol sinistru. Mulţi ţărani au fost ucişi şi milioane au fost deportaţi, dar versiunea oficială susţinea că oponenţii erau în principal ţarani avuţi(culaci), care nu doreau să renunţe la profiturile obţinute prin mijloace necinstite. Distrugerile rezultate au dus la o teribilă foamete., accentuată de cruzimea autorităţilor, foamete ce a determinat moartea a milioane de ţărani. Situaţia s-a mai îmbunătăţit după 1932, când rezistenţa ţăranilor a fost înfrântă, dar colectivizarea nu a mai avut efectele scontate. În ciuda tuturor suferinţelor îndurate de o mare parte a populaţiei, sectorul agricol a rămas în continuare un punct slab al Uniunii Sovietice.
În 1934 părea că ceea ce fusese mai rău trecuse, dar în realitate abia începea. În decembrie 1934, asasinarea lui Serghei Kirov, un comunist cunoscut, a declanşat o serie de arestări ale unor presupuşi sabotori, trădători şi spioni. Chiar şi după verficările epurările care au urmat, adevărul despre asasinat a rămas necunoscut. Deşi în acel moment Stalin se afla la conducerea ţării, el trebuia să facă o mulţime de concesii colegilor din Comitetul Central al Partidului. În această situaţie, una dintre variantele vehiculate a fost aceea că însuşi Stalin ar fi ordonat asasinatul, pentru a elimina un posibil rival şi pentru a îndepărta orice ameninţare din partea opoziţiei, fie ea reală sau potenţială. Dupa perioada rămasă în istorie sub numele de Marea Teroare(ajunsă la apogeu între 1936-1939), dictatura stalinistă a guvernat făra a întâmpina cea mai mică rezistenţă, deşi Stalin poza în continuare drept un modest secretar de partid ce fumează pipa.

Gulagul sovietic
În timpul Marii Terori, poliţia secretă a arestat milioane de oameni. Foarte mulţi au fost executaţi, dar majoritatea au fost trimişi în lăgare de muncă (reţeaua cunoscută sub numele prescurtat de Gulag) răspândite în întreaga ţară. Orice rezervă cu privire la omorârea unor colegi comunişti a fost abandonată, astfel încât în cele din urmă partidul a fost distrus. Vechii rivali ai lui Stalin au apărut în procese publice, mărturisind crime incredibile, cum ar fi, de exemplu, faptul că ar fi practicat ani de-a rândul spionajul pentru puterile străine. Aceste mărturisiri au fost probabil smulse în principal prin constrângeri psihologice şi ameninţări la adresa familiilor acuzaţilor, dar şi torturile au jucat mai mult ca sigur un rol important.
Marea Teroare s-a manifestat în întreaga societate sovietică, încurajând oamenii să-şi imagineze conspiraţii peste tot şi să devină informatori. Oricare ar fi fost scopul iniţial al acestor epurări, s-a ajuns la un fel de nebunie generalizată, ceva similar vânătorii de vrăjitoare din primele secole. În 1939, Stalin a fost nevoit să pună capăt acestor proceduri.
La această dată situaţia în Europa devenise critică. În ciuda ameninţării crescânde din partea Germaniei naziste, antipatiile şi suspiciunile reciproce impiedicau o cooperare eficace între URSS, Marea Britanie şi Franţa. Dar în această problemă vina nu era doar a lui Stalin. Temându-se că marile puteri se vor uni impotriva lui, Stalin a semnat un pact de neagresiune cu Gemania, deşi nazismul şi comunismul erau consideraţi duşmani de moarte. Clauze secrete incluse în pact au dat posibilitate Uniunii Sovietice să preia Polonia de Est dupa invazia germană din semptembrie 1939, iar Letonia, Lituania şi Estonia au fost înglobate în URSS. După un scurt război între URSS şi Finlanda, a fost ocupat şi teritoriul finlandez. Apoi , după un ultimatum remis în august 1940 guvernului român, trupele sovietice au invadat şi ocupat Bucovina de Nord şi Basarabia. Deci URSS ieşise învingătoare, războiul scosese la iveală slăbiciuni ale Armatei Roşii, ale cărei corpuri de ofiţeri fuseseră nimicite de epurările Marii Terori.
Cu toate că ştia că nu trebuie să se încreadă în promisiunile lui Hitler, Stalin a fost surprins când germanii au invadat Uniunea Sovietică, în iunie 1941; această lipsă de vigilenţă a fost responsabilă pentru pierderile enorme ale URSS. Stalin şi-a păstrat cumpătul şi a refuzat să părăsească Moscova, deşi germanii se apropiau din ce în ce mai mult; el a ordonat să se dea foc pământurilor aflate în calea armatelor germane, pentru a le îngreuna înaintarea. Stalin s-a dovedit a fi un bun conducător priceput pe timp de război, confirmând imaginea de supraerou în ochii publicului sovietic.
La sfârşitul războiului, Armata Roşie controla Europa de Est, permiţându-i lui Stalin să instaureze regimuri comuniste subordonate în cea mai mare parte a regiunii. După victoria comuniştilor în războiul civil din China, Stalin a devenit conducătorul unui uriaş şi puternic bloc comunist. Puterile vestice au început să se îngrijoreze şi temerile lor combinate cu aversiunea faţă de încălcarea brutală a libertăţii în Europa de Est au produs o ruptură între foştii aliaşi, marcând începutul Războiului Rece.

Suspiciuni
Reconstrucţia URSS-ului după război a fost extrem de lentă şi dureroasă. Stalin devenise exagerat de suspicios, punând poliţia secretă pe urmele evreilor şi soldaţilor Armatei Roşii suspectaţi că ar fi asimilat idei burgheze, străine.
Un nou val de teroare părea că se va abate asupra URSS dar, la 5 martie 1953, Stalin a murit. Stalin a fost probabil tiranul cu cel mai mare succes de-a lungul istoriei; la moartea sa a fost plâns şi omagiat de milioane de cetăţeni sovietici, ca “mare conducător şi învăţător”.

Date importante:
•    1879 – Se naşte Iosif Stalin (Djugaşvili).
•    1917 – Revoluţia din Octombrie din Rusia îi aduce pe bolşevici(comunişti) la putere.
•    1918-1920 – Războiul Civil.
•    1922 – Stalin e numit Secretar General al Partidului Comunist. Se formează URSS.
•    1925-1929 – Stalin ajunge la conducerea URSS.
•    1929 – Se pun bazele colectivizării. Primul Plan Cincinal (datat 1928).
•    1934 – Asasinare lui Kirov. Încep primele epurări.
•    1936 – Începe Marea Teroare. Zinoviev şi Kamenev sunt împuşcaţi după procese publice.
•    1939 – Pactul germano-sovietic. Germanii invadează Polonia: începe al Doilea Război Mondial. URSS ocupă estul Poloniei. Războiul ruso-finlandez.
•    1941 – Germania atacă Uniunea Sovietică.
•    1945 – Sfârşitul celui de-la Doilea Război Mondial.
•    1946-1948 – Instalarea regimurilor comuniste în Europa de Est.
•    1953 – Moartea lui Stalin.