1 România în răstimpul dintre cele
 două războaie mondiale

Ca urmare a reformelor agrare din primii ani ai răstimpului 1919-1939, ţăranii din cuprinsul României - - români, unguri, saşi, ruteni – au primit 6 088 098 hectare de pământ. Pe de altă parte, prin dezvoltarea industriei şi a căilor de comunicaţii, a crescut sensibil numărul şi ponderea proletariatului  în viaţa economică şi social-politică. Constituirea Partidului Comunist Român înseamnă apariţia forţei politice care va realiza, începând cu 1944, cea mai însemnată şi rapidă prefacere din istoria societăţii româneşti, în ultimul mileniu.  

   Tratatele de pace:
UNITATEA DE STAT, realizată prin voinţa liber exprimată a tuturor românilor, a fost recunoscută prin tratatele de pace din 1919-1920. Ani dominaţi de largile acţiuni revendicative şi revoluţionare ale maselor muncitoare din mai multe ţări europene – îndeosebi Germania (Bavaria) şi Ungaria, unde pentru scurt timp a fost instaurată puterea muncitorească. Concomitent, guvernele marilor puteri ale Antantei – Marea Britanie, Franţa, SUA şi Japonia, colaborând cu forţele contrarevoluţionare din Rusia, au organizat intervenţia militară împotriva statului sovietic, debarcând trupe la Murmansk şi Arhanghelsk, la Odesa şi în Extremul orient siberian; intervenţie agravată şi de conflictul ruso-polonez din 1920, în care guvernul român – ca şi Iugoslavia şi Cehoslovacia – a refuzat să participe în vreo formă, aşa cum era sfătuit de cercurile imperialiste, împotriva Republicii Sovietelor. Lupta popoarelor din Rusia, încheiată prin victoria deplină împotriva tuturor forţelor intervenţioniste interne şi externe, a fost sprijinită de mişcarea muncitorească din întreaga lume. În schimb, în celelalte ţări, burghezia a păstrat puterea politică, intervenind cu forţa armată împotriva proletariatului care instituise republici sovietice la Bremen (ianuarie–februarie 1919), în Bavaria (aprilie 1919), în Ungaria (martie–1 august 1919), precum şi în Ruhr (1919-1920) şi la Berlin (1920), unde se formaseră soviete ale muncitorilor în întreprinderi.
Noua configuraţie politico-teritorială şi comlicatele probleme economico-financiare rezultate din primul război mondial au fost dezbătute la conferinţa de pace de la Paris la 18 ianuarie 1919, şi care a dus la semnarea tratatelor de pace. Primul a fost încheiat cu Germania, la Versailles (28 iunie 1919), urmate de tratatul cu Austria, la Saint- Germain en Laye (10 septembrie), pe care România, din cauză că se impuneau anumite cauze referitoare la minorităţi, clauze care au determinat demisiile succesive ale guvernelor Ion I.C.Brătianu  şi gerneral Artur Văitoianu, nu l-a semnat decât la 9 decembrie, prim ministru fiind generalul Constantin Coandă. Pacea cu Bulgaria s-a semant la Neuilly (27 noiembrie): Grecia capătă Tracia, sârbii unele rectificări de frontieră, cu România fiind menţinut hotarul din 1916.
Prin tratatul de pace de la trianon (4 iunie 1920), hotarele Ungariei au fost puse în concordanţă cu cele etnice. Teritoriile din Ungaria şi Austria, locuite de alte naţionalităţi, se atribuiră acestor naţionalităţi prin tratatul de la Sevres, semnat la 10 august 1920; României îi revenea Bucovina, o parte a Maramureşului cu oraşul Sighet, Transilvania, o parte a   Crişanei şi o parte din Banat. Linia de hotar trecea la apus de Satu-Mare, Oradea, Salonta, Arad; la sud de Mureş, ea avea o formă mai sinuoasă, de la nord-vest spre sud-est. în sfârşit, patru mari puteri, Anglia, Franţa, Italia şi Japonia, au semnat tratatul prin care recunoşteau intrarea în componenţa României a teritoriului dintre prut şi Nistru (28 octombrie 1920).

Dezvoltarea economico-socială:
SUB RAPORTUL ECONOMIC ŞI FINANCIAR, primii ani ai României întregite (1919-1922) se caracterizează prin mari greutăţi, provocate, pe de o parte, de urmările războiului -             - distrugeri de bogăţii, inflaţie, deci nestabilitate monetară, slăbirea simţului etic – şi ale  exproprierii – scăderea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole, ţărănimea neputând, din lipsă de utilaj, lucra pământul în condiţii bune, pe de altă parte, de o politică economică nu întotdeauna bine inspirată.


Bibliografie:
Enciclopedia României, vol. I, Bucureşti, 1938;                    
Localizarea şi Structurarea industriei româneşti, Bucureşti, 1943;
Enciclopedia României, vol.III-IV, Bucureşti, 1943.