1
RAZBOIUL RECE
Expresia “razboi rece” apare pentru prima data dupa al doilea razboi
mondial si e necesar a-I cunoaste intelesul. Pornind de la contrariul
sau, “razboi cald sau fierbinte” (care ar trebui sa fie cel intretinut
cu armele, pe campul de lupta), razboiul rece devine cel al nervilor
(macinator si el intr-un anumit fel de vieti omenesti), cum a fost si
“razboiul de pozitii” ( de transee ) din primul razboi mondial pe
frontul de vest.
Desi nu departe de acest inteles, originea razboiului rece trebuie
cautata in ingrijorarea de care au fost cuprinse marile puteri
occidentale (S.U.A., Anglia, Franta, Germania Occidentala) fata de
cursul politicii din tarile unde s-au instaurat dictaturi totalitare,
ca expresie a extinderii sferei de influenta sovietica. Aliatii de pana
mai ieri, americanii, englezii si sovieticii, s-au trezit astfel in
fata unor adversari de neimpacat. Acestea vor lua chipul razboiului,
dar nu cu arma, deoarece aliatii erau legati de tratatele de pace si de
conditiile stabilite prin ele, ci folosind cai politice si diplomatice.
Acest soi de razboi ciudat a si fost inaugurat nu printr-o
lovitura de tun, ci printr-un discurs care, fiind deschizator de drum
al unei noi orientari occidentale, ar putea ramane, daca nu celebru,
cel putin foarte cunoscut. Este vorba de discursul rostit de Winston
Churchill in 1946 in localitatea Fulton din S.U.A., prin care atragea
atentia asupra pericolului in care se aflau democratiile occidentale,
pe punctul de a fi inghitite de comunism, si propunea o stransa alianta
anglo-americana pentru a le apara. Santajul cu bomba atomica nu putea
servi atunci manierei in care “batranul” politician englez vedea
rezolvata situatia. Mai ales ca sovieticii dispuneau si ei de aceasta
teribila arma.
Politica ofensiva, de amenintari, nefiind recomandata, alternativa
aleasa conducea spre defensiva. Astfel, pentru a evita instaurarea unor
regimuri “democrat-populare” (comuniste) in Turcia si Grecia si,
totodata, pentru a nu pierde influenta in bazinul rasaritean al
Mediteranei, S.U.A. acorda un ajutor de 400 de milioane de dolari
acestor tari prin asa-numita Doctina Truman. In acelasi scop, prin
Planul Marshall, care a constituit un mare succes economic, politic si
diplomatic, in anii 1948-1951 S.U.A. acorda ajutor economic statelor
occidentale in vederea refacerii lor. Cat priveste Germania, ajutorul a
cuprins partea de vest a Germaniei, dupa ce, ca rezultat al
reorganizarii zonelor de ocupatie, s-au format in 1949 cele doua
Germanii: Republica Federala Germana si Republica Democrata Germana.
Tot din politica razboiului rece fac parte si blocurile militare ce se
formeaza in diferite parti ale lumii sub conducerea S.U.A. La 4 aprilie
1949, ministrii de externe ai S.U.A., Angliei, Canadei, Frantei,
Italiei, Belgiei, Olandei, Luxembourgului (Benelux), Danemarcei,
Islandei, Portugaliei semneaza la Washington un tratat numit
Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.). In 1952 adera
la N.A.T.O. Turcia si Grecia, in 1955, Republica Federala Germana.
Dupa modelul N.A.T.O., se constituie, in anii urmatori, blocuri
militare si in alte zone ale lumii. In septembrie 1951, se incheie la
San Francisco tratatul politico-militar numit ANZUS, intre S.U.A.,
Anglia, Franta, Australia, Noua Zeelanda, Filipine, Thailanda,
Pakistan. In 1955, in Orientul Apropiat se incheie Pactul de la Bagdad,
in care intrau Anglia, Turcia, Irak, Iran si Pakistan. In 1959, Irakul
se retrage din acest pact, date fiind neintelegerile cu Iranul. De
atunci pactul s-a numit CENTO (Organizatia Pactului Central). La
inceputul anului 1979, el se desfiinteaza.
Cele mai ok referate! www.referateok.ro |