1 Perioada interbelica in Anglia

              După primul război mondial s-au facut schimbări majore în privinţa graniţelor statelor lumii, astfel state vechi au dispărut şi altele noi au apărut. Pe plan politic au apărut comunismul şi fascismul, două sisteme dictatoriale. Cele două sisteme s-au făcut simţite în Rusia, respectiv Germania şi Italia. Ca toate celelalte state ale lumii şi Anglia a avut parte de schimbari economice şi politice.
        În politica internă cea mai importantă schimbare a fost legea electorală, care facea votul cu adevărat universal. Aprobarea acesteia a avut ca urmare înmulţirea numărului de alegători cu 8 milioane, dintre care 6 erau femei. Al doilea eveniment important a fost dispariţia de pe scena politică a partidului liberal (whig) care în Anglia avea o vechime de aproape trei secole. Cauzele principale ale acestui fapt au fost: scrutinul cu un singur tur, care nu permitea partidelor din opoziţie să se dividă; partidul laburist nu avea caracter revoluţionar; problemele politice fiind cât de cât rezolvate au fost înlocuite de cele economice.
        În perioada interbelică, în Anglia, economia a fost determinata de politică. Economia Angliei a avut tot mai mari probleme, cauzele fiind multiple: demobilizarea subită a unui număr mare de oameni care nu-şi mai găseau locul într-o economie transformată; dezvoltarea tehnicii, datorată economiei de război; bugetul umflat de multimea datoriilor contractate în timpul războiului. Între anii 1920 şi 1931 a fost o adevărată perioadă de criză. Comerţul exterior suferea din cauza sărăciei şi a dispariţiei consumatorilor; flota comercială a ramas părăsită, nemaiavând utilitate. Din cauza încercării de a menţine valoarea lirei sterline au apărut tot mai mulţi şomeri.
        În 1911 în Anglia munceau aproximativ 13 milioane de bărbaţi şi aproape 5,5 milioane de femei, dar numărul total al celor în căutare de lucru era mult mai mare. De asemenea se produsese o deplasare a mâinii de lucru. Minele, căile ferate, industria textilă foloseau tot mai puţini muncitori, în timp ce în comerţ şi turism numărul acestora creştea. În timpul revoluţiei industriale centrul de greutate al Angliei se mutase de la sud la nord.
         În 1926 se încearca o scădere a salariilor minerilor, dar acest lucru a provocat o grevă generală. O altă urmare a fost încetarea publicării ziarelor, guvernul fiind obligat să publice “British Gazette” şi să-şi anexeze BBC-ul. În cele din urmă guvernul reuseşte să învingă greva.
         După un timp numărul şomerilor a crescut peste 1,5 milioane şi guvernul a fost obligat să introducă subvenţia “dole” în plus faţă de asigurarea împotriva şomajului. Acest lucru a afectat puternic bugetul.
         În 1929 a venit la putere partidul laburist condus de Ramsay Macdonald. Acesta nu a reuşit să facă nimic mai mult ca partidul conservator împotriva crizei şi a şomajului. Ţările mai importante ale lumii au început să-şi piardă orice încredere în Anglia. Astfel în iulie 1931, 35 milioane de lire au ieşit din ţară. În acest moment Macdonald se gândi că un cabinet naţional ar putea fi soluţia, deci îşi oferi demisia regelui. În 1935 Stanley Baldwin, conservator, îi urmă la putere.
       Între 1931 şi 1935 economia britanică s-a redresat, fapt care i-a impresionat pâna şi pe cei mai optimişti. Cel care a salvat Anglia de la declin a fost ministrul de finanţe Neville Chamberlain prin următoarele măsuri: renunţarea la păstrarea echilibrului aur - liră; abandonarea liberului schimb şi crearea de noi locuinţe.
        Ca urmare a acestor măsuri cursul lirei a scăzut în Franta de la 125 franci la 75; preţurile au scăzut mai mult decât cele ale aurului, favorizând exportul; se formează o zona a lirei, în interiorul căreia piaţa Londrei putea să-şi continue rolul său de centru bancar.
        La conferinta de la Ottawa (1932) diplomaţii britanici au vrut să încheie un contract cu dominioanele, dar acestea nu s-au arătat prea entuziasmate şi englezii şi-au dat seama că trebuie să-şi rezolve problemele interne. Astfel au fost practicate tarife protecţioniste care au permis industriaşilor să-şi recucerească piaţa. Walter Elliot s-a ocupat de înviorarea agriculturii.
        Dominioanele au ajutat în timpul războiului metropola şi acum cerură în schimb diferite drepturi: reprezentanţi deosebiţi de cei ai Angliei în Societatea Naţiunilor, parlamentul nu mai avea dreptul să legifereze pentru dominioane (Westmister - 1931), prim-miniştrii dominioanelor depindeau direct de rege, el devenind singura legătura dintre metropola şi Commonwealth.
         Printr-un tratat din 1921 se hotărăşte ca şi Irlanda să devină dominion. Se crease un stat liber al Irlandei de Sud, Ulser-ul rămânând englez. Din 1922 până în 1931 Cosgrave (preşedintele Irlandei din acel timp) fu de acord cu aceste măsuri, dar înlocuitorul lui (La Valera) începând cu 1931 rupse orice legătură cu Anglia.
        Tineretul englez a fost emancipat de către savanţi şi scriitori. Romancieri ca Huxley sau Lawrence erau pentru supravieţuirea puritanismului şi transformarea radicalismului religios într-unul politic, pacifist şi sexual. Totuşi operele acestor scriitori nu erau citite decât de o mică parte din tineretul englezesc, care rămâne, însă, credincios disciplinelor religioase şi morale ale secolului precedent.