1
GRADINILE SUSPENDATE ALE SEMIRAMIDEI
A doua minune a lumii avea cu aproape doua sute de ani mai putin decat
piramida lui Keops. Contemporanii lui Antipater au putut sa o viziteze
la Babilon, care era fara indoiala prima metropola a omenirii, insa
aflat deja in ruina in cea mai mare parte inca din secolele al III-lea
sau al IV-lea i.H. Persii si macedonienii distrusesera cetatea Uruk,
din secolul al VII-lea i.H. Turnul Babel din Vechiul Testament fusese
transformat in cenusa cu mult timp inainte de Antipater. Existau totusi
“Gradini Suspendate ale Semiramidei”, a doua minune a lumii. Era vorba
de sapte terase construite din dale de piatra masurand fiecare 5,45
metri lungime si 1,35 metri latime. Aceste dale erau asezate precum
grinzile pe tavanul unei pivnite. Fiecare terasa se afla cu
aproape 5 metri deasupra celei de sub ea, ceea ce dadea impresia unei
scari gigantice. Direct peste aceste dale se gasea un strat de trestii
lipite care asigura etanseitatea; deasupra se adaugau doua randuri de
tigle arse, lipite cu ipsos. Pentru ca etanseitatea sa fie perfecta,
s-a turnat un strat de plumb topit. Deasupra tuturor acestora era un
strat de pamant arabil, gros de 3 metri, in care puteau prinde radacini
chiar arbori de mari dimensiuni.
Gradinile palatului nu erau atunci ceva extraordinar in sine. Dar
gradinile suspendate din Babilon erau totusi unice pe plan
arhitectonic. Si nu era cel mai mic dintre meritele sale faptul ca avea
un sistem ingenios de irigatii, compus din fantani adanci, canale, mici
lacuri si jocuri de apa, care alimentau terasele, aducand racoarea atat
de pretioasa in climatul desertic, fierbinte si uscat, al regiunii.
Vara, sclavii pompau apa fara intrerupere. Efectul de suspendare a
gradinilor era datorat unei esalonari abile de 7 etaje. Ele formau un
ansamblu omogen, fiind legate intre ele prin impletituri ornamentale de
plante urcatoare.
Gradinile din vechiul Babilon cuprindeau si unele minuni botanice. Nu
era vorba de o simplagradina de palat, ci de prima colectie de plante
din lume. Creatorul sau, regele Nabucodonosor, isi insarcinase soldatii
sa scoata cu grija, in cursul campaniilor intreprinse, toate plantele
necunoscute pe care le gaseau in strainatate si sa i le trimita in cel
mai scurt timp.
Caravanele si navele Babilonului aduceau mereu plante noi. Nu lipsesc
descrierile acestor gradini suspendate. Se povesteste ca monarhul
oferise aceste prime gradini botanice sotiei sale, o printesa persana,
pentru ca, in mediul monoton al Mesopotamiei, sa se poata distra in
timpul indelungatelor absente ale sotului sau. Numele reginei este
necunoscut. Nu vom sti probabil niciodata de ce li s-a dat numele de
“gradinile suspendate ale Semiramidei”.
Semiramida, regina Asiriei, este bine cunoscuta de catre istorici, insa
ea a trait cu mult timp inainte si ar putea mai degraba sa fi avut
ideea realizarii unei astfel de gradini.
MARELE ZID CHINEZESC
De-a lungul secolelor, militaristii chinezi au construit ziduri
fortificate pe langa intinsa granita de nord a Chinei. Dar lucrarea lor
nu a fost completa pana in anul 214 i.H., cand imparatul Shi-huang-ti a
adaugat noi ziduri si a ordonat ca toate barierele sa fie conectate
intr-un singur Mare Zid. Munca apasatoare ce a urmat, a ucis mii de
tarani fortati sa ajute la proiect. Cand Marele Zid a fost terminat, se
intinse deja pe mai mult de 4000 km peste teritorii izolate si montane,
devenind cel mai mare proiect de constructie terminat in totalitate.
Mult din Marele Zid mai exista si astazi iar turistii inca pot merge pe
de-asupra pentru cateva sute de kilometri. Dar imperiul pentru
protectia caruia a fost construit, s-a destramat curand dupa ce muri
primul lider.
VALEA INDULUI
Civilizatia in India este aproape la fel de veche ca si cultura
Egiptului. Dar in timp ce zeii Egiptului Antic, Greciei si Romei au
disparut acum multa vreme, 2 mari religii s-au nascut in India :
hinduismul si budismul. Aceste religii domina in lumea moderna si
temple antice sunt inca locuri importante de rugaciune. Ceva din limba,
literatura si arta acestei civilizatii s-au pastrat pentru cel putin
4500 de ani.
Cele mai ok referate! www.referateok.ro |