1 Domnia lui Alexandru cel Bun



Alexandru cel Bun, fiu al lui Roman I, a fost sprijinit în preluarea domniei de către Mircea cel Bătrân. Acesta a devenit domn împotriva voinţei regelui Vladislav Iagello, a feudalilor poloni şi lituanieni şi a lui Witold, mare cneaz al Lituaniei, văr cu regele, care ar fi vrut să înscăuneze în Moldova pe Ivaşcu, fiul lui Petru Muşat. Alexandru a depus jurământ de credinţă regelui Poloniei şi lui Witold, la 25 martie 1400, la Brest în Polonia. Acesta a renunţat la Ţara Şepeniţului şi la suma împrumutată de Vladislav Iagello de la Petru Muşat.
Domn din aprilie 1400, Alexandru (supranumit cel Bun) va îngădui lui Mircea să exercite mai multă vreme influenţa sa asupra celeilalte domnii româneşti , din Moldova. Intervenţia sa pe lângă Patriarhia din Constantinopol va fi hotărâtoare pentru recunoaşterea Mitropolitului Moldovei şi aşezarea acestuia la Suceava (26 iulie 1401) - expresie a independenţei politice a românilor de la răsărit de Carpaţi, dar şi a colaborării strânse între cei doi domni.
    După model muntean, Alexandru va organiza structura administrativă a ţării, tradiţia atribuindu-i întemeierea dregătoriilor. În acest context, a fost fixat şi hotarul dintre Moldova şi Ţara Românească în zona Dunării de Jos, unde se interfera autoritatea conducătorilor politici de la Suceava şi Târgovişte.
    În virtutea unei tradiţii politice iniţiate de primii Muşatini, Alexandru a încheiat o înţelegere cu regele Poloniei, WI. Jagello, recunoscându-i suzeranitatea (12 martie 1402). Această opţiune politică era menită să contracareze pretenţiile dominatoare ale Ungariei, să întărească unitatea antiotomană şi să stimuleze, prin privilegiile ce le-au fost date la începutul secolului al XV-lea, bogatul comerţ de tranzit desfăşurat prin Moldova de negustorii litoveni şi craioveni. În 1403, Mircea cel Bătrân a reînnoit şi el alianţa cu Vladislav Iagello, prin intrevenţia domnului Moldovei. Se realiza atunci o triplă alianţă între aceste ţări. Reînnoirea legăturilor cu Polonia s-au efectuat în anii:1404,1407,1411. În anul 1408, litovenilor li s-au acordat şi un privilegiu comercial.
    Alexandru cel Bun a trimis trupe în sprijinul regelui Iagello pentru marea confruntare cu ordinul teutonic, care desfăşura acţiuni agresive şi de expansiune în zona Mării Baltice. În 1410, la Grünwald, aceştia din urmă, sprijiniţi de regele maghiar Sigismund, sufereau, o grea înfrângere.
    În consecinţă imediată, agravarea raporturilor dintre Ungaria şi Polonia a determinat pe Alexandru să reînnoiască la Roman, la 25 mai 1411, tratatul său cu Wladyslav Jagello. Cei doi se angajau să se ajute reciproc, în cazul unui atac venit din partea „craiului unguresc”. În cele din urmă numeroasele complicaţii politice şi militare cu care se confrunta regele maghiar l-au obligat să înceapă negocieri cu regele Poloniei concretizate prin tratatul semnat la Lublau la 15 martie,1412. În schimbul promisiunii că nu-i va mai sprijini pe teutoni, Sigismund dorea să realizeze o înţelegere cu privire la extinderea stăpânirii sale asupra Valahiei şi Moldovei. Rezistenţa lui Iagello a condus la o soluţie de compromis. În eventualitatea că voievodul de la Suceava nu li s-ar fi alăturat în lupta împotriva turcilor, ţara sa ar fi fost împărţită: nord-estul cu Suceava, Iaşi şi Cetatea Albă ar fi revenit regelui Poloniei, iar sud-vestul cu Romanul, Bacăul, Bârladul şi Chilia lui Sigismund, interesat să ia în stăpânire gurile Dunării şi să-şi asigure o legătură lesnicioasă cu comerţul oriental.
    Relaţiile moldo-polone s-au concretizat prin sprijinul acordat de Alexandru cel Bun armatelor lui Iagello în anul 1411 dar şi la asediul cetăţii Marienburg (1422) - 400 de călăreţi-arcaşi. Aici, cronicarul polon Ion Diugosz, relatează vitejia moldovenilor din luptă dar şi faptul că au învins o oaste mult mai numeroasă a teutonilor. După înfrângerea Ordinului teutonic armata moldoveană şi-a îndreptat forţele spre Dunăre, spre a face faţă primejdiei otomane.
    În anul 1415, regele polon cu soţia sa au făcut o vizită lui Alexandru cel Bun la Snyatin, iar în 1419, acesta se va căsători cu vara primară a regelui polon, Ringala.
    În anul 1420, turcii se îndreaptă cu flota lor spre portul Cetatea Albă. Domnul a cerut ajutor, conform tratatului, lui Vladislav Iagello. Acesta a dispus să fie ajutat de Witold şi de comitatele de graniţă ale Poloniei, dar Alexandru a reuşit să respingă cu forţele lui proprii atacul sultanului şi să se întărească la Cetatea Albă.
    În 1422 a fost reconfirmat tratatul de la Lublau între Sigismund şi regele Poloniei. Regele Ungariei stăruind cu acest prilej pentru împărţirea Moldovei. Dar regele Poloniei s-a opus, în vreme ce Witold a fost de acord.
    În 1426 regele Sigismund iniţie o înţelegere cu Vladislav Iagello şi cu Alexandru cel Bun în vederea organizării unei cruciade împotriva turcilor.
    După 2 ani Sigismund se adresează din nou regelui Poloniei şi lui Witold pentru sancţionarea Moldovei, însă este respins şi de această dată de Iagello.
    Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia şi Ungaria. În urma lui au rămas mai mulţi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.