1
                                                      INTERNETUL

           Internetul este o reţea internaţonală de computere care este conectată cu al-te reţele de computere.
             La începutul anilor ’90 , Internetul s-a extins foarte rapid , pe măsură ce toţi mai mulţi oameni de afacere, şi nu numai ei, au început să descopere avantajele trans-miterei poştei, ştirilor, informaţiilor, precum şi a unor date din domeniul informaticii şi a compu-telor, oriunde in lume, aproape instantaneu.
             Tehnologia pe care se bazează Internetul a luat naştere în anul anul 1969, sub forma unui proiect de cercetare numit ARPAnet, iniţiat de Departamentul American al Apărării. Scopul acestui proiect era acela de a încerca să construiască o reţea de computere capabilă să reziste unui atac nuclear; dacă o bombă ar fi căzut pe o parte a reţelei, restul acesteia ar fi trebui să rămânu funcţională. Această “filosofie” a rămas şi astăzi valabilă pentru proiectarea Internetului. Datele sunt transmise în “pachete”, folosind tehnici de comunicaţie standard numite ”Protocoale Internet” (TCP/IP). A-tâta timp cât „pachetele” sunt corect adresate, ele pot fi transmise de la oricare com-puter de pe Internet către oricare alt computer de pe Internet, pe orice rută. Dacă o parte a reţelei „cade”, fluxul de date pur şi simplu ocoleşte defecţiunea apărută. A-ceasta face ca sistemul să fie foarte robust şi este şi motivul pentru care se crede că es-te imposibilă impunerea pe Internet a unei cenzuri dorită de politicieni.


        Sprijin pentru cercetare


             Una dintre cele mai importante părţi ale Internetului a fost construită la mij-locului anului 1980, cu sprijinul Fundaţiei Naţionale de Ştiinţă a Statelor Unite (FNS), pentru a permite tuturor cercetătorilor universitari din ţară să benificieze de resursele costisitoare ale celor cinci centre de calcul regionale , pe care FNS le construia simul-tan. La vreamea aceea, folosirea Internetului era limitată exclusiv la instituţiile acade-mice şi guvernamentale. Totuşi, la începutul anului 1990, conectările au devenit accesi-bile nu numai companiilor mici,ci şi la nivel de individ, iar această realitate, cumulată cu intenţia guvernului StatelorUnite de a construi la nivel naţional o infrastructură in-formaţională, a declanşat o explozie a numărului persoanelor şi calculatoarelor conec-tate. În 1995, statisticile confirmau conectarea în reţea a peste 35 de milioane de oa-meni, din 135 de ţări.
             Internetul este cea mai mare reţea de calculatoare din lume, dar nu este singu-ra. Mai sunt multe alte feluri de sisteme „online”, care se pot accesa prin linii telefoni-ce, folosind un modem (modulator/demodulator); acesta transformă datele pe care computerul le poate citi, în zgomote ce pot fi transmise şi decodate la celălalt capăt. Sistemele „online” oferă, în general, aceleaşi servicii ca şi Internetul. Acestea includ poşta electronică, biblioteci de fişiere şi  de alte informaţii, conferinţe electronice şi acces la baze de date cuprinzând informaţii des-pre anumite companii sau articole ale unor publicaţii periodice.
             Multe sisteme de acest gen, cunoscute ca „bulletin board sistem” (BBSs), sunt gratuite; altele cum ar fi vechiul sistem „online” de informaţii comerciale CompuSer-ve, trebuie plătite de către utilizator, plata făcânduse în funcţie de timpul efectiv pe-trecut „online” şi în funcţie de serviciul folosit. Deoarece Internetul a fot construit din banii publici şi primii lui utilizatori au fost universităţile şi cercetătorii, informaţiile de pe Internet erau gratuite. Situaţia însă începe să se schimbe, pe măsură ce finanţarea vine tot mai mult privat şi sunt dezvoltate sisteme de securitate tot mai performante.
             Pe lângă e-mail, Usenet şiWeb, cele mai uzuale servicii de pe Internet sunt Te-lnet şi FTP. Fiecare din aceste servicii are o funcţie diferită şi necesită câte un software diferit, numit software „client”, instalat pe server, dar care poate fi rulat pe calcula-torul utilizatorului. Cu cât sistemele comerciale sunt mai mari cu atât este mai uşor pentru utilizatori, pentru că acestora le este furnizat un set complet de software sau de facilităţi. Telent, de exemplu, permite utilizatorului conectarea la calculatoare înde-părtate, ca şi cum s-ar afla în faţa unui terminal direct conectat la acel computer. FTP, adică File Transfer Protocol, permite utilizatorului trimiterea sau recuperarea fişiere-lor spre sau de la computere îndepărtate.
                       

                       Aplicaţii Internet

             
             În geneal, ceea ce este pe larg numit „Internet”, reprezintă, de fapt, doar o parte a Internetului, ca de exemplu World-Wide Web, Usenet sau poşta electronică. Toate acestea sunt, în esenţă, aplicaţii sau servicii rulate pe Internet, aşa cum un pro-cesor de text este o aplicaţie. Cele mai multe din aceste servicii sunt disponibile şi în al-te sisteme de calculatoare, altele decât Internetul, aşa cum un procesor de text pentru PC poate apărea în versiunea pentru Apple Mac. Există multe sisteme de e-mail. Ma-joritatea pot fi conectate la Internet, dar unele pot fi deliberat ţinute închise, din moti-ve de securitate sau de intimitate, aşa  cum unele companii folosesc propriile reţele private de telefoane.


                  

     



                         Usenet

 
             Usenet este o modalitate de a face schimb de ştiri cu alte persoane din întreaga lu-me. Spre deosebire de e-mail, care este secret, Usenet este un serviciu public. Cea mai bună asemănare ar fi aceea cu un panou de mică publicitate, ca acelea întâlnite în supermagazi-ne, pe care oamenii lasă mici anunţuri când vor să-şi găsească un coleg de cameră sau când vor să doneze un pui de pisică. Diferenţa este aceea că anunţurile de pe panou pot fi din orice domeniu şi cei interesaţi îşi pun răspunsurile acolo unde le poate vedea toată lumea. Aproape toate tipurile de reţele online au ceva din acest mod de comunicare, cunoscut sub numele de conferinţă electronică.
             Usenet este împărţit în peste 10000 de tematici, cunoscute ca „newsgroups”. Aces-tea au denumiri specifice, astfel încât ele să fie uşor sortate de către un computer. De exem-plu: în numele „alt.fan.letterman” prima parte - „alt”- se numeşte „ierarhie”. Există opt domenii pricipale care includ: alt, bio, biz, comp, rec şi sci, dar există şi altele, adăugate în funcţie de regiuni sau servicii speciale. Acestea din urmă pot include newsgroupuri speci-fice Marii Britanii (UK), sub forma „uk.politics”sau newsgroup-uri, definite în funcţie de servicii, cum ar fi Demon Internet, sub forma „demon.announce”.
            


1 Celelalte părţi ale numelui unui newsgroup nu sunt determinate de reguli stricte. Numele „alt. fan.letterman”, de exemplu, este pentru discuţiile despre showul de noapte al comicului a-merican de televiziune David Letterman. Există multe newsgroup-uri „alt. fan”, aşa că Letterman se încadrează între @@ şi alt.fan.jay-leno.
             Multă lume crede că Usenet şi Internet înseamnă acelaşi lucru, dar de fapt nu este aşa. Internetul este numai unul dintre modurile în care Usenet este trimis – „propagat” – în jurul lumii. Alte metode includ transferul direct de pe un computer pe altul prin reţeaua telefonică.


                  
                        Newsgroup-uri


             Oricine este conectat la Internet poate citi newsgroup-uri Usenet sau mesaje poşta-le. Dar este foarte neplăcut dacă mesajele sunt plasate în newsgrou-uri greşite, sau dacă mesajelele repe-tă informaţii deja cunoscute de cel care citesc frecvent acel newsgroup. Cel mai bun mod de a afla regulile unui newsgroup, cunoscut ca „Netiquette”, este de a citi fişi-erul cu informaşii ale newsgroupului, numit „FAQ” (Frequently Asked Questions, adică întrebări frecvente).
             Există trei moduri de a obţine aceste fişiere. Unul dintre ele este de a citi un newsgroup câteva săptămâni: fişierele FAQ sunt plasate regulat, astfel încât după o perioadă de aproximativ două săptămâni ele apar singure, ca nişte mesaje regulate. Un al doilea mod de a obţine fişiere FAQ  este valabil pentu cei cu tipul de conectare care le per-mite folosirea FTP, pentru că cele mai multe fişiere FAQ sunt găzduite în site-ul ftp rtfm. mit.edu. a treia posibilitate este obţinerea fişierelor FAQ disponibile pe site-urile de pe World-Wide Web. Există şi o a patra cale, mai puţin obişnuită:intri în newsgroup şi spune ceva lipsit de sens.
             Cea mai dezvoltată parte a Internetului în 1994 şi 1995 a fost World -Wide-  Web. Web-ul a fost inventat de către Tim Berners –Lee, care lucra pe vremea aceea la laboratoa-rele CERN din Elveţia şi care acum lucrează la Massachusettes Institute of Technology (MIT). Web-ul se bazează pe o idee, care plutea în aer de ceva vreme, numită „Hypertext”. Orice PC pe care este instalat Windows are o versiune simplă de Hypertext: cuvintele colo-rate asupra cărora se poate acţiona cu mouse-ul, pentru a deschide un nou meniu. World-Wide Web funcţionează în acelaşi fel: faci click cu mouse-ul pe un cuvânt activ şi vei fi dus direct la pagina sau documentul care conţine mai multă informaţie referitoare la subiectul respectiv, numai că documentul poate să nu fie pe acelaşi calculator. Un singur click cu mouse-ul te poate duce pe un computer din Australia, care conţine exact informaţia de care ai nevoie.


                       Browser software


             La început Web-ul era numai text. În loc să foloseşti un mouse, apăsai pe o săgeată. Acest sistem mai poate fi întâlnit la unele servicii onlinecare folosesc interfeţe sau conexiuni cu Internetul bazate pe text („gateways”).
             La începutul anilor ’90, o echipă a Universităţii din Illinois, de la Champagne - Ur-bana condusă de un student, pe nume Marc Andreesen, a inventat un nou tip de software, care face Web-ul mai uşor de utilizat. Acet software, numit Mosaic,era pentru World-Wide Web ceea ce este Windows-ul pentru un PC care foloseşte sistemul de operare DOS:tran-sformă textul în imagini şi foloseşte grafica pentru a facesistemul mai uşor de utilizat. La începutul anilor ’90, Mosaic avea să devină produs comercial şi au fost create şi câteva pro-duse concurente cum ar fi: „Cello”, „WinWeb” şi „Netscape”. Netscape a fost semnat de majoritate membrilor echipei originale Mosaic, printre care Andreesen însuşi.
             Având la dispoziţie browsere grafice, Web-ul a schimbat considerabil în bine felul în care erau folosite reţele de computere. Nu este necesară o pregătire tehnică pentru utilizarea Web-ului. Acesta poate suporta orice fel de date, de la text şi grafică până la clipuri video şi audio, chiar şi emisiuni de radio şi televiziune. Calitatea acesto-ra din urmă este mai slabă decât cea obţinutămai ieftin şi mai uşor prin mediile con-venţionale de difuzare, dar marele câştig datorat Internet-ului este că ascultătorii din Europa sau Asia, de exemplu, pot asculta pe Internet programele unui post de radio studenţesc din Carolina de Nord, care nu ar avea niciodată posibilitatea să emită la a-semenea distanţe, prin mijloace convenţionale. Totodată, Web-ul dă posibilitatea chiar şi unei firme mici să-şi facă reclamă în întreaga lume prin intermediul reţelei.

                                                                                             
                      Codarea mesajelor


             Codarea mesajelor este o tehnologie care face ca Internet-ul să fie cu adevărat folositor şi pentru trans-miterea unor date confidenţiale sau secrete. Există tehnici de codare foarte performante, dar frica justificată că acestea ar putea fi folosite decătre unii cu intenţii necurate, a împiedicat răspândirea lor pe scare întreagă.