1
CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................................2
CAPITOLUL I
1.1.Internetul.....................................................................................................5
1.2.Parafocuri(firewall)– descriere si mod de
utilizare.....................................6
CAPITOLUL II
2.1.Securitatea conexiunii la
internet...............................................................11
2.1.1.Viruşii
informatici.........................................................................11
2.1.2. Programele
spion.........................................................................14
2.1.3.Programele care
"deturnează" exploratorul..................................16
2.1.4.Realizarea de
copii de
siguranţă...............................................18
CAPITOLUL III
3.1.Prevenirea retelei cu virusi din
internet.....................................................19
3.2.Elemente de etică, politica de securitate a
Internetului.............................19
3.3.Metoda de bază pentru dezvoltarea unei politici
de securitate..................20
3.4.Stabilirea unei politici oficiale de securitate
a calculatoarelor..................21
3.5.Securizarea si protejarea informatiilor normale
si sensibile......................22
3.6.Stabilirea procedurilor de prevenire a
problemelor de securitate..............22
3.7.Selectarea sistemelor de control pentru
protejarea eficientă a
componentelor
..........................................................................................23
3.8.Resurse internet referitoare la politicile de
securitate...............................24
CAPITOLUL IV
4.1.Protecţia transmisiunilor prin
criptare......................................................25
4.2.Utilizarea şi verificarea pistelor pentru
detectarea şi anihilarea
intruşilor...................................................................................................26
4.3.Securizarea reţelelor împotriva atacurilor
antihacker.............................27
4.4.Utilizarea de indentificatori de administrare a
Securităţii.......................27
4.5.Securitatea Grupului
Administrator.........................................................28
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................29
INTRODUCERE
În perioada anilor’60, Departamentul de Apărare a Statelor Unite avea
nevoie de o reţea de comunicare în cazul unui atac nuclear. RAND o
corporaţie militară a propus centralizarea comunicaţiilor într-o reţea.
Această reţea conţinea noduri capabile să transmită şi să primească
mesaje. Fiecare nod îşi avea propria adresă astfel încât mesajul putea
transmite un anumit nod.
Departamentul apărării pentru proiecte avansate (The Defense
Department's Advanced Research Projects Agency ) cunoscut sub numele de
ARPA sau DARPA a decis să extindă această reţea. În anul 1969 primul
"Interface Message Processor", predecesorul router-ului de azi a fost
instalat la UCLA (University of California in Los Angeles) încât
ARPANET-ul a început să se extindă. ARPANETUL include câteva servicii
care sunt foarte importante în Internetul de azi, cum ar fi FTP-ul
(File Transfer Protocol), remote login (TELNET) şi E-mail (electronic
mail). În timp ce ARPANET-ul începe să crească, companii ca Xerox
dezvoltă tehnologia reţelelor locale (LAN).
Reţeaua cu cel mai mult impact a fost Ethernet-ul, reţea ce permitea
conectarea mai multor calculatoare impreună. Prima versiune avea
teoretic o rată de transfer de 3 Mbps şi mai târziu 10 Mbps.
Cercetatorii de la ARPANET au început să creadă că ar fi folositor să
conecteze LAN-urile la ARPANET. Pentru a putea realiza acest lucru a
fost dezvoltat un protocol pentru a putea conecta tipuri diferite de
echipamente, TCP-ul (Transmission Control Protocol) şi Internet
Protocol (IP). În 1983 creşterea Internetului a fost impulsionată de
apariţia versiunii 4.2 BSD UNIX care conţinea si protocolul TCP/IP.
Internetul este o comunitate globală de reţele de calculatoare cu
resurse informatice imense şi o gamă largă de servicii. În Internet
sunt interconectate sute de mii de reţele, circa 130 mil. staţii de
pe toate continentele. De serviciile acestuia se folosesc circa
400 mil.utilizatori.
Resursele Internet sunt constituite din:
servere-calculatoare-gazdă la care se stochează informaţii şi care
prestează diverse informatice;
sute de mil. de fişiere baze de date în cadrul serverelor cu
informaţii din cele mai diverse domenii;
• Sub-sistemul de comunicaţii, ce asigură
intercomunicarea şi transferul de date intre staţii.
• Accesul la resursele Internet se efectuează de la
terminale sau calculatoare, conectate în reţea.Gama de servicii
Internet se dezvoltă continuu, perfecţionându-se cele existente şi
fiind împlementate altele noi.
La ele se referă:
• Teleconectarea, accesul la baze de date şi execuţia
de programe la alte calculatoare;
• Teletransferul de fişiere dintre calculatare;
• Poşta electronică;
• Teleconversaţia în timp real, inclusiv
teleconferinţa electronică;
• Difuzarea de ştiri;
• Insrumentare şi sisteme de căutare a informaţiilor.
Bogăţia informaţiilor, gama largă şi calitatea înaltă a serviciilor,
simplitatea utilizării au atras atenţia savanţilor, profesorilor şi
studenţilor, o poeticenilor, fabrcanţilor şi furnizorilor de produse şi
servicii a oamenilor de cultură.Internet a devenit un mediu puternic de
instruire, cercetare şi activitattea de afaceri.
CAPITOULUL I
1.1.Internetul
Internetul, în cea mai simplă definiţie a sa, este o faimoasă reţea la
scară mondială, alcătuită din milioane de calculatoare interconectate
prin intermendiul unor standarde şi protocoale comune. Aceste
protocoale şi standarde comune perimit utilizatorilor de pe tot globul
să realizeze schimburi de informaţii, mesaje si programe, toate prin
intermediul calculatorelor personale.
Conceptual vorbind, internetul este “o reţea a reţelelor”. Aceasta
include un mare număr de reţele locale (LAN) aflate in cadrul unor
instituţii comerciale, academice sau guvernamentale. O LAN este un grup
de calculatoare fie interconectate unele cu altele, fie conectatae la
un calculator central (server) fiecare calculator fiind amplasat în
imediata vecinătate a celorlante calculatoare din reţea. Exemple de LAN
sunt implementate în majoritatea firmelor de pe glob. În cadrul unei
LAN, fiecare utilizator conectat la reţea dispune de un calculator de
birou sau de un laptop.
Fiecare calculator din reţea are o placă de reţea care în funcţie de
timeconfiguraţia calculatorului poate fi o componentă internă a
sistemului sau este conectată la aceasta printr-un port de date de un
anumit tip. Prin intermediul cablurilor sau a altor componente
electronice, fiecare placă de reţea se conectează la un “server de
reţea” care gestionează datele şi programele.
Pentru a întelege cum funcţionează Internetul, trebuie să inţelegeţi că
Internetul nu este o entitate omogenă. Într-adevăr este un mare miracol
că totuşi funcţionează. Internetul are o structură, astfel încât dacă
vrei să trimiţi un E-mail la calculatorul vecinului mesajul trebuie să
strabată sute de mile. Mai mult chiar, maşinile care sunt conectate nu
au fost construite să comunice direct între ele. Şi totuşi Internetul
funcţionează.
Internetul este un fel de bază de date gigantică, răspândită la nivelul
întregii lumi, în care poţi găsi informaţii şi servicii de toate
tipurile, accesabile de la orice calculator conectat la reţea. De acasă
sau de la serviciu, de la liceu sau de la facultate, pornind un
calculator şi formând doar un număr local de telefon ne putem conecta
la cel mai mare sistem informatic din lume.
Datorită Internetului utilizatorul are acces la următoarele servicii:
-Comunicare. Utilizatorii pot comunica între ei prin scris sau chiar
prin vorbit. Pot trimite mesaje sau participa la dezbateri care îi
interesează.
-Informare. Utilizatorul are acces la fişierele cu informaţii stocate
pe serverele din reţea (informaţii despre artă, galerii, muzee…).
-Transfer de fişiere. Utilizatorul poate copia pe calculator fişiere de
pe alte calculatoare. Aceste fişiere pot conţine programe pentru
jocuri, muzică, pentru utilizarea mai eficientă a Internetului,
copierea făcându-se gratuit sau contra cost.
-Acces la distanţă. Utilizatorul are acces la un alt calculator de la
distanţă şi îl poate utiliza ca pe propriul calculator.
-Servicii comerciale. Utilizatorul poate folosi unele calculatoare din
reţea pentru a face cumpărături, pentru a afla diferite informaţii
utile (orarul trenurilor, al avioanelor), pentru rezervarea biletelor,
pentru a primi diverse sfaturi (economice, medicale…).
-Poşta electronică. E-mail. Utilizatorul poate folosi reţeaua Internet
pentru a coresponda prin mail-uri (scrisori electronice)
1.2.Parafocuri(firewall)– descriere si mod de utilizare
La conectarea reţelei la Internet, fundaţia sistemului de securitate
trebuie să fie asigurată de un parafoc (firewall). Un parafoc este un
instrument care face diferenţa dintre reţele protejate şi cele
neprotejate şi in mai multe cazuri dintre regiunea protejată a unei
reţele si o altă regiune (neprotejată) a aceleiaşi retele.
- Un parafoc combină elemente hard şi soft pentru
protejarea reţelei împotriva accesului neautorizat.
- Parafocurile se folosesc în cadrul unei reţele
pentru a aplica măsurile de securitate între departamenetele unei firme
sau oraganizaţii.
- Un parafoc nu poate preveni pătrunderea viruşilor
în reţea.
- Înainte de a proiecta un parafoc, este necesară
dezvoltarea unui plan de asigurare a securităţii care să stabilească
gradul de acces al angajaţilor şi al persoanelor din afara firmei.
- Cele trei tipuri principale de parafocuri sunt de
nivel de retea, de nivel de aplicaţie şi si de nivel de circuit.
- Cele mai populare arhitecturi de parafocuri sunt:
parafoc de host dual (dual-homed host firewall), parafoc de host
ecranat şi parafoc de subreţea ecranată.
- Un ruter de ecranare poate filtra şi elimina
pachetele care ajung într-o reţea.
Ruterele de ecranare în sine nu reprezintă o măsura de protecţie
suficient de sigură.
Termenul firewall (zid de foc, zid de protecţie) are mai multe sensuri
în funcţie de implementare şi scop. Firewall-ul e o maşină conectată la
Internet pe care vor fi implementate politicile de securitate. Va avea
două conexiuni la două reţele diferite. O placă de reţea este conectată
la Internet, iar cealaltă placă la reţeaua locală. Orice pachet de
informaţie care vine din Internet şi vrea să ajungă în reţeaua locală
trebuie întâi să treacă prin firewall. Astfel că firewall-ul devine
locul ideal pentru implementarea politicilor de securitate de reţea şi
pentru controlul accesului din exterior.
Politici firewall
O maşină firewall nu înseamnă nimic dacă
nu sunt definite politici firewall. În genere, firewall-urile au două
scopuri:
1. să ţină persoane (viermi/hackeri/crackeri) afară.
2. să ţină persoane (angajaţi/copii) înnăuntru.
Pentru un firewall există două moduri principale de abordare:
• Interzice totul in mod prestabilit şi permite
explicit trecerea anumitor
pachete .
Crearea unei politici firewall este, în esenţă, destul de simplă:
• trebuie stabilit ce este permis să iesă din reţeaua
locală, dar mai ales ce este permis să intre în ea ( ce tipuri de
pachete ?)
• trebuie stabilite serviciile pe care o să le ofere
firewall şi la cine o să ofere aceste servicii
• trebuie descrise tipurile de atacuri potenţiale pe
care firewall-ul trebuie să le oprească.
Tipuri de firewall-uri
Există două tipuri de firewall-uri:
1. Firewall-uri de filtrare – care blochează anumite
pachete specifice
2. Servere Proxy – care stabilesc conexiuni de reţea
în exterior pentru calculatoarele din interiorul LAN-ului
Un firewall de filtrare
lucrează la nivelul reţea. Informaţia poate părăsi sistemul doar dacă
regulile firewall-ului o permit. Când pachetele ajung la firewall ele
sunt filtrate după tip, adresa sursă, adresa destinaţie şi număr de
port, informaţii care sunt conţinute în orice pachet IP. Majoritatea
routerelor de reţea oferă servicii de filtrare
De fapt firewall-ul este un fel de router. Pentru că foarte puţine date
sunt analizate şi logate, firewall-urile de filtrare consumă mai puţin
timp CPU şi creează mai puţine întârzieri pe reţea decât alte servicii
de acest gen. Firewall-urile de filtrare nu suportă autentificarea prin
parole. Un firewall identifică un utilizator doar după adresa IP de la
care lucrează.
Printre avantajele firewall-urilor
cu filtrare de pachete se numară şi următoarele: controlul traficului
(dacă firewall-ul rulează pe gateway-ul spre alta reţea atunci acesta
poate să permită (să lase să treacă) un anumit tip de trafic, pe când
alt tip de trafic poate să-l oprească – se poate restricţiona, astfel
traficul spre o anumită parte a Internetului sau a altei reţele
exterioare), securitate sporită (când linux box-ul dumneavoastră
este singurul paravan care stă între reţeaua dumneavoastră locală şi
haosul din Internet, este o idee bună aceea de a restricţiona accesul
din exterior la porturile dumneavoastră deschise – astfel, se poate
permite accesul la reţeaua dumneavoastră locală numai din anumite
locuri considerate sigure) ăi supravegherea reţelei (dacă o maşină
prost configurată sau virusată din reţeaua dumneavostră locală începe
să transmită la întamplare pachete în lumea exterioară este bine să
ştiţi acest lucru şi să remediaţi situaţia).
CAPITOLUL II
2.1.Securitatea conexiunii la internet
Datele existente pe hard-discul unui calculator sunt de multe ori mai
valoroase decât calculatorul însuşi, de aceea păstrarea lor în
siguranţă trebuie să fie foarte serios avută în vedere. Pe de altă
parte chiar dacă nu avem date importante pe harddisc infectarea
calculatorului cu un virus informatic sau alt program de tip "malware"
(prescurtare de la "malicious software", programe care fac rău, nocive)
duce de cel mai multe ori la scăderea performanţei sistemului şi chiar
la imposibilitatea de a rula unele programe.
2.1.1. VIRUŞII INFORMATICI
Internetul a devenit în ultimii ani mediul cel mai folosit pentru
răspândirea de viruşi informatici. Cele mai multe contaminări ale
calculatoarelor personale au loc prin ataşamente infectate ale unor
mesaje de poştă electronică şi prin fişiere infectate descărcate de pe
Internet.
Un virus informatic este un program care se caracterizează prin faptul
că are un potenţial distructiv asupra calculatorului infectat. La fel
ca şi viruşii biologici (gripă, etc.), cei informatici se pot "înmulţi"
creând copii ale lor care pot infecta alte calculatoare. Contaminarea
cu un virus informatic se face dacă lansăm în execuţie un fişier
infectat (facem dublu click pe el). În acest fel virusul este activat
şi işi va incepe acţiunea distructivă care poate varia foarte mult din
punct de vedere al nocivităţii.
Unii viruşi folosesc calculatorul infectat doar pentru a se multiplica
în vederea infectării altor calculatoare. Aceştia sunt de obicei numiţi
"viermi" (worms) şi în această categorie se încadrează mulţi dintre
viruşii care se transmit prin ataşamentele infectate ale unor mesaje de
poştă electronică.
Cei mai mulţi viruşi au o acţiune nocivă care se declanşează
instantaneu la deschiderea unui program infectat sau într-o anumită zi
a anului. Acţiunea nocivă este variabilă, mergând de la modificarea sau
ştergerea unor fişiere până la suprascrierea biosului calculatorului.
Fişierele modificate sau şterse sunt alese cu grijă de autorul
virusului în aşa fel încât calculatorul infectat să fie incapabil să
îşi îndeplinească funcţiile într-o mai mică sau mai mare măsură. În
general aceşti viruşi, infectează fişierele executabile (cu extensia
EXE, COM, BAT, PIF) dar există şi viruşi care infectează fişierele cu
extensia DOC sau XLS create de aplicaţiile Word sau Excel ale
suitei MS Office.
O categorie cu totul aparte sunt programele de tip "troian". Acestea
funcţionează la fel ca un "cal troian" oferind acces la calculatorul
infectat unei persoane care nu se află fizic lângă calculator. Astfel
un calculator infectat cu un troian poate fi manipulat foarte uşor prin
Internet putându-se face cu el toate operaţiile obişnuite (deschidere
de programe, ştergere de fişiere, etc.) care însă se pot transforma în
acţiuni distructive dacă se şterg fişiere de sistem sau fişiere
importante depozitate pe calculatorul respectiv.
Înmulţirea cazurilor de infectare cu viruşi pe scară largă (adevarate
"epidemii") a făcut să fie folosite din ce în ce mai mult mijloacele de
contracarare a viruşilor. Şi în domeniul viruşilor informatici este
valabilă afirmaţia că este mai bine să previi infecţia decât să o
tratezi. La ora actuală există cel puţin o duzină de programe antivirus
foarte bune care ne permit să evităm infectarea calculatorului nostru.
Toate aceste programe sunt actualizate periodic pentru a ţine pasul cu
viruşii nou creaţi. Multe plăci de bază cumpărate din magazin au pe CD
un program antivirus (de ex. Trend PC Cillin) care este inclus în
preţul plăcii. Există şi programe gratuite, de exemplu AntiVir PE sau
AVG Free Edition . Cele mai bune programe antivirus sunt însă cu plată,
exemple fiind Kaspersky Anti-Virus, McAfee Anti-Virus, Norton
Anti-Virus sau BitDefender Anti-Virus (românesc). Alt antivirus
românesc şi anume RAV a fost cumpărat de Microsoft şi va fi probabil
inclus în viitoarele sisteme de operare Windows. Dacă vrem să comparăm
antiviruşii existenţi putem să îi instalăm pe rând (de ex. de pe
CD-urile unor reviste cu tematică IT) şi să ii punem la încercare.
Pentru a vedea dacă avem calculatorul infectat scanăm harddiscul cu
ajutorul programului antivirus. Acesta conţine "semnăturile"
(modificările specifice produse în fişierele infectate) celor mai
răspândiţi viruşi într-o bază de date şi dacă pe parcursul scanării
întâlneşte un fişier modificat de un virus ne atenţionează. La
sfârşitul scanării vedem care sunt fişierele infectate şi putem lua
măsuri de a eradica infecţia prin ştergerea sau "repararea" fişierelor
afectate, ambele acţiuni putând fi făcute de soft-ul antivirus. De
multe ori însă este imposibil ca fişierele afectate să poată fi
"dezinfectate" corespunzator şi de aceea singura soluţie rămâne
ştergerea. Cum viruşii pot afecta fişiere a căror ştergere poate duce
la o funcţionare defectuoasă a sistemului de operare, uneori nu avem
altă soluţie decât să aplicăm măsura radicală de formatare a
harddiscului. De altfel cea mai sigură metodă de a ne debarasa de un
virus informatic este sa formatăm hardiscul şi să instalăm din nou
sistemul de operare. Cum această operaţie ia destul de mult timp şi nu
poate fi făcută de cei nefamiliarizaţi cu procedeul, cea mai bună
metodă de a contracara acţiunea unui virus este să evităm cu orice preţ
infectarea calculatorului.
Prevenirea unei infecţii se face din două direcţii :
Prima, şi cea mai importantă, este educarea utilizatorului unui
calculator cu privire la viruşii informatici. Utilizatorul trebuie să
scaneze cu un antivirus actualizat toate CD-urile sau dischetele pe
care le foloseşte înainte de a lansa vreun program de pe acestea. De
asemenea trebuie scanate toate fişierele descărcate de pe Internet sau
ataşamentele primite prin poşta electronică.
A doua direcţie este instalarea unui program antivirus care să fie în
funcţiune pe toată durata folosirii calculatorului. În acest fel ne
asigurăm ca protecţia se păstrează chiar dacă alţi utilizatori ai
calculatorului (de ex. copii) uită sa scaneze un CD sau o dischetă.
Toate programele antivirus au un modul de scanare automată a fişierelor
deschise în timpul unei sesiuni de lucru cu calculatorul. Dacă
antivirusul detectează că un fişier infectat este pe cale de a fi
deschis, fişierul respectiv nu va putea fi lansat în execuţie. Acest
modul nu ocupă multe resurse ale calculatorului şi de aceea el nu
deranjează funcţionarea altor programe. Foarte importantă este
actualizarea "semnăturilor" virale din baza de date a programului
antivirus care trebuie să se facă săptămânal sau lunar. Toţi
antiviruşii moderni includ capacitatea de actualizare automată prin
Internet.
2.1.2. PROGRAMELE SPION
Internetul a produs apariţia şi a unor programe care nu sunt viruşi
informatici propriu-zişi, dar activitatea lor se desfăşoară fără
cunostinţă utilizatorului calculatorului infectat şi este de cele mai
multe ori de o nocivitate redusă. Aceste programe sunt denumite
"spioni" (spyware) şi funcţia lor este aşa cum le-o arată şi numele să
spioneze obiceiurile celor care utilizează calculatorul infectat. De
exemplu, unele programe spion înregistrează într-o bază de date
site-urile web vizitate şi apoi transmit prin Internet o listă cu
adresele acestora.
Programele spion sunt de multe ori asociate cu unele programe gratuite
(şi utile) care pot fi descărcate de pe Internet. Atunci când instalăm
un program gratuit care ne trebuie este posibil să instalăm şi un
program spion. Cei care beneficiază de pe urma programelor spion sunt
de cele mai multe ori marile companii de publicitate prin Internet care
culeg date despre internauţi, date pe care le folosesc pentru a-şi
ajusta ofertele publicitare. Pentru ca aceste programe nu sunt de tip
virus ele se află la limita legalitaţii. Multe programe gratuite care
au inclus în ele şi un program spion fac cunoscut acest lucru în
termenii contractuali (licenţa de folosire a soft-ului) care apar la
instalarea programului. Cum cei mai mulţi dintre utilizatori nu citesc
acest text scris în jargon juridic programul spion este instalat
alături de programul util. Programul spion rămâne de obicei pe
calculator şi îşi indeplineşte funcţia chiar dacă dezinstalăm programul
util pentru ca nu il mai folosim.
Pentru a vedea dacă avem pe calculator programe spion trebuie să
instalăm soft-urile gratuite Ad-Aware sau SpyBot Search&Destroy.
Acestea ne scanează calculatorul (fişiere şi registrul Windows) şi ne
atrag atenţia dacă avem programe spion aflate în funcţiune, oferindu-ne
şi posibilitatea să le ştergem. Trebuie să fim însă atenţi la faptul că
unele programe utile încetează să funcţioneze dacă este şters programul
spion cu care sunt asociate.
2.1.3.PROGRAMELE CARE "DETURNEAZĂ" EXPLORATORUL
Ultimele programe apărute în lista de soft-uri "malware" sunt
programele care "deturnează" exploratorul ("browser") . Numele acestor
programe vine de la acţiunea de deturnare ("hijacking") a unui obiect
de la scopul pe care trebuie să îl îndeplinească. Acţiunile acestor
soft-uri nu sunt extrem de nocive însă sunt foarte supărătoare. Ele se
instalează automat atunci când vizităm anumite pagini web şi nu devenim
conştienţi de faptul că exploratorul a fost deturnat decât atunci când
observăm ca pagina gazdă (principală) şi cea de căutare au fost
modificate. Un alt semn clar al prezentei unui soft "malware" este
faptul că exploratorul funcţionează foarte lent şi derularea paginilor
mai mari se face sacadat.
Cele mai comune deturnări ale exploratorului sunt modificarea paginii
principale ("home page") şi a paginii de căutare. În varianta obişnuită
(imediat după instalarea IE) aceste două pagini se găsesc pe site-ul
MSN al companiei Microsoft. Atunci când vizităm pagini web aflate în
zone "mai intunecate" ale Internetului (de ex. site-uri pornografice
sau cu soft piratat) este posibil ca unele din pagini să conţină nişte
scripturi care modifică automat configuraţia IE. Pagina principală a
exploratorului şi cea de căutare sunt astfel schimbate cu alte pagini,
de obicei publicitare.
Soluţia pentru situaţia de mai sus este la prima vedere foarte simplă.
În prima etapă facem click pe meniul "Tools" în IE şi apoi pe comanda
"Internet Options". Va apărea multifereastra cu acelaşi nume. Scriem
din nou adresa paginii principale dorite de noi (ştergând-o evident pe
cea apărută fără voia noastră) sau facem click pe butonul "Use Blank"
şi apoi apăsăm butonul OK pentru a închide fereastra.
În a două etapa trebuie să reparăm toate modificările făcute de
fişierele "malware" de pe calculatorul nostru cu ajutorul soft-ului
gratuit "HijackThis". Îl lansăm pe acesta după instalare şi apăsăm pe
butonul "Scan". Programul ne va afişa toate fişierele suspecte şi toate
modificările suspecte făcute în registrul Windows. Modificările din
registrul Windows care sunt responsabile de problemele apărute sunt
dispuse de obicei în primele cinci rânduri din partea de sus a
ferestrei programului.
1
Bifăm valorile din registru denumite HKCU...Search URL, HKCU...Search
Bar, HKCU...Search Page, HKCU...Search Assisstant şi HKCU...Home OldISP
care indică nişte adrese de pagini web publicitare (de ex.
http://www.search-2005.com , http://sharempeg.com/find) şi apoi facem
click pe butonul "Fix Checked". Va apărea o minifereastră de confirmare
în care va trebui să apăsăm butonul "Yes". Dacă după terminarea
operaţiei facem din nou click pe butonul "Scan" vom vedea că programul
"Hijack This" a şters valorile din registru falsificate şi le-a
restaurat pe cele corecte care indică nişte adrese de pe site-ul
Microsoft (http://www.microsoft.com).
Cei care se ocupă cu soft-urile "malware" au găsit însa o variantă prin
care acţiunea de mai sus nu mai este încununată de succes complet
pentru ca de exemplu funcţia de căutare folosind bara de adrese a
exploratorului este in continuare inutilizabilă. Aceasta se întimplă
pentru ca a fost instalat pe calculator un fişier numit "hosts" în
dosarul C:\Windows. Dacă il deschidem cu Notepad observăm că în el este
scris de exemplu "66.250.171.136 auto.search.msn.com". Cu alte cuvinte
în fişier se specifică o adresă IP greşită pentru pagina de căutare de
la MSN. De câte ori vom încerca să căutăm ceva pe internet cu ajutorul
motorului MSN (scriem un cuvânt în bara de adrese şi apăsăm tasta
Enter) vom vedea că în loc de pagina cu rezultate de pe MSN va apărea o
pagină web publicitară (de ex. http://www.martfinder.com ). Va trebui
să ştergem rindul "66.250.171.136 auto.search.msn.com" din fişierul
"hosts" şi în acest fel motorul de căutare MSN va putea fi folosit din
nou direct din explorator. Fişierul însuşi poate fi şters de pe
harddisc dacă el conţine doar rândul specificat mai sus iar acest lucru
nu va cauza nici o problema în funcţionarea exploratorului, pentru că
fişierul în cauză nu a fost instalat de Windows.
Un alt program foarte bun care ne ajută să prevenim deturnarea
exploratorului este "Browser Hijack Blaster". Acesta trebuie lansat ori
de cite ori explorăm Internetul şi el va rula în fundal împiedicând
modificarea adreselor paginii principale şi a celei de căutare.
Mai multe informatii despre viruşii informatici pot fi găsite pe
site-urile producătorilor de antiviruşi iar informaţii despre
programele spion sau cele care deturnează exploratorul pot fi găsite pe
site-ul SpywareInfo pe care se afla de asemenea şi un forum foarte util.
2.1.4.REALIZAREA DE COPII DE SIGURANŢĂ
Cea mai bună metodă de a ne pune datele importante la adăpost este
crearea de copii de siguranţă, ceea ce ne permite recuperarea integrală
a datelor chiar şi în situaţia în care o parte dintre ele au fost
şterse sau corupte de acţiunea unui virus informatic.
Datele importante de pe harddisc trebuie arhivate periodic (şi eventual
criptate) iar arhivele rezultate trebuie transferate pe medii de
stocare pe care să le păstrăm la loc sigur. Cea mai indicată metodă
este folosirea unităţilor de inscripţionare de tip CD-RW pentru crearea
de discuri care să conţină datele pe care vrem să le punem în
siguranţă. Evident, pentru stocarea unor cantităţi mici de date pot fi
folosite şi dischetele.
O altă metodă sigură în cazul în care vrem să depozităm cantităţi
importante de date este stocarea datelor pe Internet folosind un
serviciu cu plată. Dacă avem doar câţiva MB de date importante putem
folosi pentru stocarea pe Internet serviciile de tipul Yahoo Briefcase
sau o parte din spaţiul oferit gratuit de serviciile de găzduire de
site-uri web.
Este recomandat să stocăm datele importante în mai multe locuri, de
exemplu stocare pe CD-ROM dar şi stocare pe Internet şi să le
actualizăm regulat.
CAPITOLUL III
3.1.Prevenirea retelei cu virusi din internet
Pentru a preveni infectarea reţelei cu viruşi este necesară aplicarea a
trei etape simple la toate informaţiile sosite din exterior.
Mai intâi se va folosi un program antivirus pentru a scana toate
dischetele, fişierele, programele executabile şi anexele e-mail inainte
de a le deschide pe un calculator din reţea.
În al doilea rand se va include protecţia antivirus ca o componentă a
parafocului astfel incât fişierele infectate să nu poată intra in
reţea. După cum s-a discutat în capitolul referitor la parafocuri
practic toate produsele parafoc comerciale includ facilitatea de
filtrare antivirus. Majoritatea parafocurilor include instrumente de
detecţie a viruşilor, integrate şi complet adaptabile care pot
preveni
infectarea şi distrugerea datelor din calculator. În plus, conţin
sisteme de asigurare a integrităţii care permit monitorizarea în timp
real a modificărilor survenite în fişiere sau in sistem ca ansamblu.
Informaţiile în timp real privind modificările pot contribui la
stoparea imediată a oricaror viruşi care incearcă să infecteze
sistemul. De asemenea, cele mai multe parafocuri furnizează protecţie
care se extinde şi asupra sesiunilor DOS, astfel că utilizatorul nu
poate fi luat niciodată prin surprindere.
În al treilea rând, se va instala un program de protecţie antivirus pe
fiecare sistem de reţea, pentru a preveni transmiterea viruşilor de la
un calculator infectat.
3.2.Elemente de etică, politica de securitate a Internetului
- fiecare configuraţie care include o reţea trebuie să-şi aibă propria
politică de
securitate;
- politica de securitate a fiecărei reţele trebuie să fie
unică;----------------------------
- pentru crearea unei politici de securitate este necesară
interacţiunea între mai multe departamente şi personae individuale
inclusiv factori de decizie, specialişti în domeniul informaţiei sau
utilizatori obisnuiţi;---
- o estimare a riscului implică determinarea proprietarilor sistemului
şi a pericolelor potenţiale la care sunt expuse
acestea..
-- scopul de bază al unei politici de securitate îl constituie
specificarea obiectului protecţiei şi mai puţin a modului de exercitare
a protectiei.
3.3.Metoda de bază pentru dezvoltarea unei politici de securitate
Creearea unei politici de securitate se traduce prin dezvoltarea unui
plan pentru rezolvarea aspectelor privind securitatea reţelei. Cu alte
cuvinte se încearcă protecţia utilizatorului şi a reţelei inainte ca un
haker sa reuşească să compromită
sistemul.
1.Determinarea obiectivelor care urmează a fi
protejate şi a
caracteristicilor acestora. De exemplu, să presupunem că serverul de
reţea conţine baze de date ale firmei. Prin determinarea modului de
accesare a bazei de date, se poate lua decizia de protecţie a acesteia
cu măsuri de securitate de nivel redus şi protecţie a întregistrărilor
individuale cu măsuri de protecţie de nivel mai
ridicat.
2.Determinarea factorilor umani si tehnici carora trebuie protejata
reţeaua. Folosind exemplul anterior se poate opta pentru protecţia
integrală a bazei de date împotriva furtului. De aseamenea, în funcţie
de conţinutul bazei de date se pot proteja de exemplu, înregistrările
fiecarui agent de vânzări împotriva accesului tuturor celorlalti agenţi
de vânzari din cadrul firmei;
3.Determinare gradului de probabilitate a pericolelor. Dacă firma are
caracter local şi zona de piaţă acoperită este redusă agenţii de
vânzări neatenţi reprezintă un pericol mai mare decat hakeri
externi.------------------------------------------------------
4.Implementarea măsurilor de protecţie a reţelei într-o manieră
eficientă. Securitatea parolelor înregistrările criptate şi
parafocurile reprezintă exemple de măsuri de securitate eficiente.
-------------------------------------------------
5.Monitorizarea continuă a procesului şi îmbunătăţirea tuturor
componeneteleor de asigurare a securitătăţii reţelei la fiecare
aparaiţie a unui punct slab.
3.4.Stabilirea unei politici oficiale de securitate a calculatoarelor
Scopul urmărit în dezvoltarea unei politici oficiale de securitate a
calculatoarelor este de a defini dezideratele firmei în ceea ce
priveşte utilizarea corectă a calculatoarelor şi reţelei. De asemenea,
politica de securitate trebuie să definească proceduri de prevenirea a
indicelor de securitate şi proceduri care să specifice modul de reacţie
la asemenea incidente, pentru a rezolva cele două aspecte, trebuie
luate in considerare anumite caracteristici ale firmei atât înainte cât
şi in timpul dezvoltării unei politici de securitate. La dezvoltarea
politicii în sine se vor parcurge următoarele trei etape :---------
- Examinarea scopurilor şi direcţiei organizatiei. De exemplu, o bază
militară va prezenta probleme de securitate sensibil diferite de ale
unei universităţi, iar preocupările de securitate ale unei configuraţii
comerciale diferă, de asemenea, atât de cele ale bazei miliare cât şi
de cele ale universităţii.
- Dezvoltarea unei politici de securitate conforme cu regulile
politice, regulamentele şi legile pe care le respectă organizaţia şi
membrii acesteia. Pentru a asigura o conformitate completă cu regulile
existente se impune identificarea acestora şi luarea în considerare a
fiecărei în momentul dezvoltării politicii de securitate.
- Dacă reţeaua locală nu este complet izolată şi de sine stătătoare
este necesară luarea în considerare a implicaţiilor securităţii într-un
context global. Politica de securitate trebuie să conţină referinţe la
probleme privind utilizarea de la distanţă a calculatoarelor. În
această categorie de probleme intră modul de rezolvare a problemelor
locale de securitate generate de un site îndepărtat, modul de rezolvare
a problemelor care survin pe sisteme îndepartate ca rezultat al
acţiunii unui host sau utilizator local, precum şi modul de a reacţiona
la o pătrundere neautorizată a unui utilizator îndepartat. Crearea unei
politici de securitate a reţelei nu este o problemă care să poată
rezolva într-o dupa-amiază de sâmbătă. În realitate, la dezvoltarea
unei politici de securitate se doreşte implicarea mai multor persoane
cu diferite funcţii şi care lucrează în diferite departamente. Cu toate
acestea, răspunderea finală privind crearea politcii de securitate
trebuie să revină unei persoane sau a unui grup.
3.5.Securizarea si protejarea informatiilor normale si sensibile.
Înainte de acorda utilizatorilor acces la servicii, trebuie determinat
nivelul securităţii datelor din sistem. Prin aceasta se determină
nivelul de sensibilitate al datelor stocate de utilizatori. Nu este
recomandată stocarea de informaţii sensibile pe un sistem care nu
urmează a fi securizat corespunzator. Utilizatorii care pot stoca
informaţii sensibile trebuie să ştie care sunt serviciile (dacă acestea
există), corespunzatoare pentru stocarea acestor informaţii. Această
componentă a politicii de securitate include stocarea datelor în
diferite moduri (pe disc, pe bandă maganetică, pe servere de fişiere,
etc). Politica aferentă acestei regiuni trebuie corelată cu politica
referitoare la drepturile administratorilor de sistem şi ale
utilizatorilor.
3.6.Stabilirea procedurilor de prevenire a problemelor de securitate
Politica de securitate defineşte ce anume trebuie protejat: ce este mai
important, care sunt proprietăţile şi care este metoda generală de
tratare a problemelor de securitate. Politica de securitate în sine nu
indică modul de protecţie al elementelor; acesta este rolul
procedurilor de securitate. Politica de securitate trebuie să fie un
document de nivel înalt care trasează strategia generală. Procedurile
de securitate trebuie să stabilească ăn detaliu măsurile exacte de
protecţie a site-ului.
Politica de securitate trebuie să includă o estimare generală a
riscului privind cele mai comune tipuri de pericole pentru site şi
consecinţele acestuia (după cum s-a arătat în secţiunea “identificarea
pericolelor“). Această informaţie este esenţială pentru conceperea unor
proceduri eficiente sub aspectul costului.
Există tentaţia de a începe crearea procedurilor de securitate ale
site-ului prin luarea de decizii referitoare la diferite mecanisme; de
exemplu, afirmaţii gen “acest site va avea login pe toate hosturile,
modemuri call-back şi plăci inteligente pentru toti utilizatorii”. Prin
aceasta metodă se ajunge la diferite zone ca un volum exagerat de
protecţie faţă de potenţiale riscuri şi la alte zone cu o protectie
insuficientă. Politica de securitate şi riscurile pe care le descrie
trebuie să asigure un nivel corect de protecţie pentru toate elementele
reţelei.
3.7.Selectarea sistemelor de control pentru protejarea eficientă a
componentelor
Dupa stabilirea componentelor care urmează a fi protejate şi estimarea
riscurilor cu care se confruntă acestea, trebuie luată o decizie cu
privire la implementarea sistemelor de control care protejează aceste
componente. Este necesară selectarea mecanismelor de control şi
protecţie care să contracareze în mod adecvat pericolele indentificate
la evaluare riscurilor şi implementarea acestor mecanisme într-un mod
eficient sub aspectul costului. Investiţiile excesive şi restrângerea
bazei de utilizatori nu-şi au rostul în cazul unor riscuri foarte
reduse. Următoarea listă prezintă unele aspecte care trebuie luate in
considerare la selectarea sistemelor de control pentru reţea:
- Setul de sisteme de control adecvat: Sistemele de
control
selectate asigură prima şi principala linie de apărare pentru protecţia
componenetelor sistemelor. Ca atare, trebuie să existe certitudinea că
şi elementele de control selectate sunt potrivite pentru sistem. Dacă
pericolul principal pentru sistem îl reprezintă pătrunderile din
exterior, probabil că utilizarea de dispozitive biometrice pentru
autentificarea utilizatorilor obişnuiţi ai sistemului nu are sens. Pe
de alta parte, dacă pericolul esenţial este exploatarea neautorizată a
resurselor sistemului de către utilizatorii obişnuiţi, este de dorit
utilizarea unor proceduri automate de stabilire a conturilor extrem de
riguroase.
- Securitatea fizică: În cadrul securităţii
calculatoarelor, dacă un
sistem nu este sigur sub aspect fizic, atunci nimic relativ la sistem
nu mai este sigur; un intrus cu acces fizic la sistem îl poate opri, îl
poate readuce în mod privilegiat, poate inlocui sau modifica discul.
Este necesară amplasarea conexiunilor de comunicatie esenţiale, a
serverelor importante şi a altor sisteme cheie în zone sigure din punct
de vedere fizic. Unele sisteme de securitate (gen Kerberos) impun ca
sistemul să dispună de siguranţa fizică. Dacă nu există posibilitatea
de securizare fizica a sistemelor, se impune o atenţie sporită la
credibilitatea acestor sisteme. Site-urile vor avea în vedere limitarea
accesului de la sistemele nesigure la sisteme mai sigure. În
particular, accesul credibil (realizat cu comenzile distante din
UNIX,gen rsh) de la aceste categorii de host-uri este deosebit de
riscant. Este necesară o grijă deosebită privind accesul la sistemele
pentru care se va asigura securitatea fizică sau care par sigure sub
acest aspect. Se reţine că personalul de întreţinere are deseori cheile
de la birouri.
3.8.Resurse internet referitoare la politicile de securitate
Ca şi pentru majoritatea subiectelor tratate în aceasta lucrare, există
câteva site-uri Web excelente, referitoare la
dezvoltarea şi
implementarea unei politici de securitate în cadrul unei
organizaţii.Aceste site-uri pot fi consultate, suplimentar faţă de RFC
1244, la dezvoltarea politicii de securitate a unei organizaţii.
CAPITOLUL IV
4.1.Protecţia transmisiunilor prin criptare
Până în acest moment, au fost prezentate elemmentele de bază
privind proiectarea şi implementarea unei
reţele, precum şi unele
probleme esenţiale legate de securitatea reţelelor. După cum s-a
aratat, calculatoarele trimit mesaje e-mail (majoritatea
transmisiunilor TCP/IP) prin Internet sub forma de pachete. Într-o
reţea interceptarea transmisiunilor repezintă unul dintre cele mai mari
riscuri de securitate la adresa persoanelor fizice şi a firmelor.
Pentru protecţia împotriva atacurilor prin interceptarea pachetelor,
toate transmisiunile efectuate trebuie criptate. O transmisiune
criptată este o transmisiune ce conţine date aşezate dezordonat, care
pot fi reordonate numai prin aplicarea cheii criptografice corecte.
- Modul de realizare a unei criptări singulare
folosind glisări alfabetice.
- Calculatoarele realizează criptarea prin
multimplicarea şi
împărţirea valorilor transmise cu numere mari, decriptarea fiind
efectuată prin aplicarea unui număr mare corelat datelor transmise.
- Cele două tipuri esenţiale de criptare sunt
criptarea cu cheie
unică, cunoscută sub numele de criptare cu cheie simetrică, şi criptare
cu cheie publică, sau criptare cu cheie asimetrică. Criptarea cu cheie
unică foloseşte o singură cheie, partajată de ambele părţi şi folosită
la criptare şi decriptare .Criptarea cu cheie publică foloseşte pentru
criptarea şi decriptarea o cheie cunoscută disponibilă pe scară largă
(cheia publică) şi o cheie pe care nu o cunoaşte nimeni cu excepţia
utilizatorului (cheia privată).
- Două organisme de control al Internetului definesc
regulile de
bază ale criptării mesajelor în cadrul standardului Privacy Enhanced
Mail (PEM)
- Majoritatea programelor de criptare folosite
inclusiv popularul
PGP (pretty Good Privacy-confidenţialitate acceptabilă) se conformează
standardului PEM.
- La criptarea unui document, în mod obişnuit se
criptează numai o
porţiune a acestuia, cunoscută sub numele de esenţa mesajului.
- Hackerii pot descifra multe scheme de criptare
moderne prin măsurarea timpului necesar pentru criptarea unui document
- Anumite locaţii WEB, cunoscute sub numele de inele
de chei publice, conţin multe asemenea chei.
4.2.Utilizarea şi verificarea pistelor pentru detectarea
şi anihilarea intruşilor
După cum s-a arăta în capitolele anterioare, hackeri pot folosi mai
multe metode pentru a se infiltra în sistem şi a compromite date
importante ale utilizatorului. Pistele de verificare (audit trails)
asigură una dintre cele mai bune modalităţi de detecţie a unei posibile
infiltrări a heckerilor. O pistă de verificare este o înregistrare
semi-permanentă a sistemului de operare a unui calculator, referitoare
la activităţile efectuate de utilizatori de acel calculator. Pistele de
verificare sunt utile nu numai dupa apariţia infiltrării dar şi în
timpul atacului. Vom discuta în detaliu despre diverse piste de
verificare utile pentru îmbunătăţirea securităţii :
- O pistă de verificare (audit-trail) este o
înregistrare a tuturor
activităţilor, sau a unei submulţimi a acestora care survin de pe
calculator.
- În general, pistele de verificare se vor concentra
pe informaîii referitoare la accesul obiectelor interzise.
- Pistele de verificare pot fi folosite la nivelele
ruter de
ecranare sau parafoc pentru a alerta utilizatorul cu privire la
potentiale atacuri.
- În funcţie de informaţia stocată de pe server, se
pot folosi
nivele diferite de verificare, cum ar fi verificarea la nivelul
calculatorului (precizie redusă), verificare la nivel de director
(precizie medie) s-au verificare la nivel de obiect (precizie ridicată).
- Pistele de verificare se pot folosi în urma unui
atac pentru a
determina pagubele potenţiale aduse sistemului de un hacker sau datele
furate de acesta.
- Politica de securitate a unei organizaţii trebuie
să includă
întreţinerea, analiza şi efectuarea de copii de siguranţă pentru
pistele de verificare.
- Chiar şi cele mai sigure sisteme sunt vulnerabile
la utilizări
eroante (pistele de verificare pot construi unica modalitate de
detectare a unei activităţi autorizate, dar abuzive).
- Uneori, utilizatorii neautorizaţi determină căderea
unui sistem,
iar pistele de verificare vor determina identitatea întruşilor şi modul
în care au procedat aceştia.
- Înlocuirea unor sisteme nesigure existente cu
sisteme sigure este
uneori prohibitivă sub aspectul costului. Cu toate acestea, urmăriea
informaţiei de pe pistele de verificare este în general o metodă puţin
costisitoare de asigurare a securităţii.
4.3.Securizarea reţelelor împotriva atacurilor antihacker
Datorită popularităţii crescânde a sistemului Windows NT, vom trata mai
întâi problemele de securitate legate de acesta. Windows NT, chiar dacă
a facut progrese semnificative în direcţia imbunătăţirii securităţii de
la prima lansare, mai are încă breşe de securitate semnificative, pe
care heckerii le pot exploata.
- Windows NT foloseşte un model de securitate bazat
pe obiect, ceea
ce înseamna că sistemul furnizează capacitatea de securizare a fiecărui
fişier stocat in server
- Modelul de securitate Windows NT constă în patru
componente:
autoritatea de securitate locală(Local Security Authority), managerul
de securitate a conturilor (Security Account Manager-SAN), monitorul de
referintă a securităţii (Security Reference Monitor-SRM) şi interfaţa
utilizator (User Interface-UI).
- Windows NT foloseşte protocolul Server Message
Block (SMB) pentru gestiunea transmisiunilor.
- Sistemul de operare Windows NT are un nivel de
interfaţă de
securitate folosit pentru includerea de interfeţe de securitate
multiple.
- Printre altele o reţea sigură impune prezenţa unui
server singur din punct de vedere fizic.
- Pentru securizarea unei reţele Windows NT se vor
folosi în primul rând strategii elementare de apărare anti-hacker.
- Multe atacuri hacker exploatează breşe ale
serviciilor Windows NT.
4.4.Utilizarea de indentificatori de administrare a Securităţii
Deseori este necesară creearea unor utilizatori speciali care să poată
acorda drepturi de acces altor utilizatori fără a avea drepturi
complete în reţea. De exemplu, un manager de proiect are nevoie de un
număr suplimentar de ingineri. În loc de a atribui managerului de
proiect un identificator de administrator pentru a gestiona privilegii
de acces în interiorul zonei de reţea proprii , mangaerul de proiect va
primi drepturile Account Operations. Ulterior, administratorul
trebuie
să se asigure ca Account Opperators au drepturi la toate
directoarele
situate în regiunea de reţea a managerului de proiect. Dacă se creează
Account Operators pentru fiecare departament sau regiune aceasta va
reduce volumul de muncă al personalului de administrare a reţelei. De
aseamenea, deoarece un Account Operator este responsabil pentru
întregul acces din regiunea sa, dacă acesta acordă acidental accesul la
un anumit director sau fişier, administratorul îl poate face cu
uşurinţă răspunzator pe Account Opperator în loc de a determina care
membru al persoanalului de administrare a acordat acele drepturi.
4.5.Securitatea Grupului Administrator
Deoarece utilizatorii cu privilegii grupului Administrators au acces la
întregul server sau domeniu, un hacker va încerca să ajungă mai întâi
la un calculator, folosit un cont cu privilegii de administrator. Dacă
toate conturile care aparţin grupului Administrators au fost suficient
de asigurate, hackerul nu poate intra în niciunul din acestea. Al
doilea scop al hakerului, va fi de a intra în sistem cu un cont de
nivel mai redus şi a-şi acorda statutul de membru al grupului
administrators. Trecerea de la un cont cu privilegii mai reduse la unul
cu privilegii mai înalte se numeşte atac progresiv de securitate
(security step-up attack).
BIBLIOGRAFIE
1. SamsNet - "Securitatea în intemet, Editura Teora, 2000
2. Oprea D. - "Protecţia şi securitatea sistemelor informaţionale",
Editura
Polirom, 2002
3. Munteanu A., Greavu Ş.V. - "Reţele locale de calculatoare, Editura
Karnyanszky T.M
4.Reţele de calculatoare si comunicatii de date, Editura Augusta
Timisoara, 2001
5. Tannenbaum A.S. - "Reţele de calculatoare", Computer Press Agora,
1996
6. Peterson L., Davie B. - "Reţele de calculatoare", Editura All
Education
7. Alina Andreica – Information and Communication Facilities in
Internet, "Babeş Bolyai" Univ., Studia Europaea, XLIII, 1-2, 1998, p.
105-131.
8. Alina Andreica, Florin Bota – Informare şi comunicare in reţele de
calculatoare, Ed.EFES, 2001.
9. Larry Schumer, Chris Negus, Utilizare Unix, Ed. Teora, 1995
10. Jason J. Manger, Netscape Navigator, Ed. Teora, 1995
11. Şerban Dronca, Windows NT 4.0, Ed. Promedia Plus, 1997
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |