1
         Elemente de dreptul


  mediului



OBIECTIVE:

•    Formarea unui limbaj adecvat domeniului
•    Înţelegerea noţiunii de drept de mediu
•    Enunţarea principiilor dreptului de mediu
•    Stabilirea răspunderii juridice pe baza legislaţiei de mediu
•    Relaţiile internaţionale privind protecţia mediului


Termeni cheie:

•    Dreptul mediului
•    Legislaţie de mediu
•    Principiile dreptului de mediu
•    Răspundere juridică
•    Poluatorul plăteşte
•    Strategii şi politici de mediu
•    Managementul mediului

9.1. NECESITATEA DREPTULUI MEDIULUI

Deoarece nu există activitate economică şi/sau socială care să nu aibă implicaţii ecologice, protejarea mediului se impune ca o necesitate absolută, iar această protecţie trebuie să se bazeze pe un cadru juridic.
Necesitatea exercitării dreptului mediului înconjurător derivă din însăşi obligativitatea cunoaşterii categoriilor economico  sociale care fundamentează ecologia industrială (vezi cap. I)
Unul din drepturile fundamentale ale omului este şi dreptul de a trăi într-un mediu nepoluat. Acest drept trebuie garantat prin legi organice.

    
În România aceste garanţii încă nu pot fi asigurate şi de aceea în Constituţia României din 1991  nu se enumeră dreptul la un mediu sănătos printre drepturile fundamentale.
Este drept că se specifică în art. 43 alin. 1, “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”.
Nici la nivel internaţional activitatea nu avansează cu paşi mari, deoarece nu toate documentele care apar au un caracter de obligativitate pentru statele din comunitatea respectivă. Convenţiile şi tratatele internaţionale, la ora actuală, depăşesc un număr de 300. Rezoluţiile obligatorii ale organelor internaţionale sunt foarte rare. Ele se împart în trei categorii:
a) Recomandări directe cum ar fi: recomandarea O.C.D.E. asupra substanţelor toxice şi periculoase, recomandarea comisiei economice a ONU asupra poluării apei şi aerului, recomandarea C.E. asupra protecţiei faunei, florei şi amenajării teritoriului etc.
b) Declaraţii de principiu care fixează calea de urmat de către state. Cea mai importantă este declaraţia de la Stockholm din 1972 în cadrul conferinţei ONU asupra mediului. Mai apar declaraţiile O.C.D.E. asupra poluării transfrontaliere (1974 ), Carta apei a C.E. (1968) ş.a.
c) Programul de acţiune cum este acela adoptat la conferinţa de la Stockholm care cuprinde 109 recomandări.
Încercările care se fac acum, e drept destul de timide, dau speranţe că naţiunile unite se vor trezi înainte ca Terra să devină o planetă nelocuibilă.

Dreptul mediului = ansamblul complex al normelor juridice care reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă de natură, ca element vital şi suport al vieţii în procesul conservării şi dezvoltării în scopuri economice, sociale şi culturale a componentelor mediului înconjurător  naturale şi amenajate  precum şi relaţiile legate de conservarea lor, care presupune protecţie şi ameliorare [1,2, 4-7].

9.2. PRINCIPIILE DREPTULUI DE MEDIU

Dreptul mediului, ca ramură ştiinţifică de sine stătătoare, preconizat încă de Conferinţa de la Stockholm (1972) îşi bazează dezvoltarea şi eficienţa pe existenţa unor principii pe plan intern şi pe plan extern.
9.2.1. PRINCIPII PE PLAN INTERN

Formarea pe plan intern a unui mediu industrial aflat din punct de vedere legal în concordanţă cu edificarea dezvoltării durabile se bazează pe funcţionalitatea unor principii descrise în continuare [1].
a)    Principiul conform căruia protecţia mediului înconjurător este un element esenţial al strategiei economice şi sociale a statului în toate compartimentele sistemului social  uman. Protecţia mediului înconjurător constituie un obiectiv de interes naţional cu efecte:
- directe;
- indirecte;
- pe termen lung.
Protecţia mediului se desfăşoară după o concepţie unitară, la:
-    nivel local;
-    nivel naţional, implicând:
-    menţinerea integrităţii mediului, a sistemelor suport ale vieţii;
-    reconstrucţia şi recuperarea sistemelor degradate, fie în urma unor erori în strategia de dezvoltare, fie a unor catastrofe naturale.
b)    Principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele naturale. Conform Rezoluţiei ONU 2200/XXI/16.12.1966, statele au dreptul suveran de a exploata propriile resurse din teritoriul naţional în funcţie de politica proprie privind mediul înconjurător şi au datoria de a asigura ca activităţile, exercitate în limitele jurisdicţiei lor sau sub controlul lor, să nu provoace daune mediului înconjurător din alte state.
c)    Principiul priorităţii sănătăţii şi bunăstării populaţiei. Potrivit Constituţiei României [8], statul garantează dreptul cetăţeanului de a se bucura de sănătate fizică şi mentală, stâns legat de dreptul la viaţă ca drept fundamental al omului .
d)    Principiul apărării factorilor naturali ai mediului. Omul dispune de mijloace pentru a interveni asupra naturii prin exploatarea bogăţiilor naturale ale solului şi subsolului.
e)    Principiul participării populaţiei la protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător. Acest principiu presupune:
-    dreptul individual, separat sau cuprins în diferite grupări sociale, de a fi informat şi educat în legătură cu proiectele şi programele ce vizează relaţia sa cu mediul înconjurător;
-    participarea cetăţeanului la elaborarea deciziilor ce pot avea o influenţă asupra mediului;
-    dreptul individului de se adresa organelor executive judecătoreşti ori de câte ori se consideră lezat în problemele legate de poluarea mediului înconjurător.
f)    Principiul interzicerii poluării. Evitarea poluării trebuie să pornească de la sursă, acţionând asupra procesului iniţial de apariţie a agenţilor poluanţi. Aceasta presupune aplicarea unor procedee de fabricaţie care să nu genereze poluanţi sau care să le reducă la minim.
g)    Principiul “poluatorul plăteşte”, în cadrul căruia există unele dificultăţi legate de răspunsul la întrebarea cine plăteşte: întreprinderea care poluează, consumatorul din aval sau furnizorul din amonte?

9.2.2. PRINCIPII PE PLAN EXTREN

Caracterul transfrontalier al poluării impune necesitatea respectării unor principii de drept, ţinând de planul extern al statului poluator [2].
a)    Principiul “sic utere tuo”, conform căruia rezidă obligaţia statelor de a se asigura că activitatea exercitată în limitele jurisdicţiei lor naţionale nu cauzează daune mediului altor state.
b)    Principiul informării şi cooperării între state conform căruia statele au datoria de a se informa în situaţii critice.
c)    Principiul informării şi consultării, care în domeniul protecţiei mediului are valoarea unei recomandări.
d)    Principiul bunei vecinătăţi. Vecinătatea poate fi privită ca un factor pozitiv, dar şi un factor negativ, de eroziune al relaţiilor internaţionale.
e)    Principiul protejării patrimoniului comun. Patrimoniul reclamă măsuri specifice de protecţie, conservare şi utilizare în interesul întregii comunităţi internaţionale. Prin patrimoniu comun se înţeleg:
–    bunurile;
–    resursele naţionale;
–    zona (în cadrul dreptului maritim);
–    spaţiul extraatmosferic şi corpurile cereşti (în dreptul spaţial).
f)    Principiul prevenirii. Eficienţa funcţiei preventive a dreptului internaţional în domeniul mediului înconjurător se realizează prin elaborarea unor reglementări juridice (convenţii internaţionale şi regionale) cu caracter preventiv.
Un rol important în aplicarea acestui principiu îl au autorităţile administrative în autorizarea şi controlul diverselor activităţi. De asemenea, de o deosebită importanţă sunt stabilirea responsabilităţilor şi aplicarea eventualelor sancţiuni care să prevină acţiunile de poluare.
g) Principiul interzicerii poluării, care în practica internaţională nu are încă o formulare integrată.
h) Principiul nediscriminării, care se bazează pe asimilarea prejudiciilor provocate pe teritoriul altor state contractante cu cele ce se produc sau se vor produce în ţara în care sursele poluante au fost localizate. Acest principiu poate fi invocat în cazul poluării transfrontaliere pentru a justifica principiul “poluatorul plăteşte”. De asemenea, victimelor polării li se acordă un tratament egal cu cel primit de persoanele afectate de un fenomen similar în ţara de origine a poluării.
i) Principiul poluatorul plăteşte. Acest principiu a fost introdus prin recomandarea OCDE 128/26.05.1972. Principiul impune luarea măsurilor pentru prevenirea poluării, sancţionarea serviciilor precum şi reducerea beneficiilor rezultate din activităţi care conduc produc fenomene de poluare. Pentru asigurarea de activităţi antipoluante nu se aprobă subvenţii, avantaje fiscale etc. decât în situaţii deosebite şi strict particulare.
Nu trebuie să se facă o echivalenţă între principiul “poluatorul plăteşte” şi recunoaşterea dreptului de a polua al aceluia care poate plăti.

Statul acţionează împotriva poluatorilor prin constrângeri care să oprească activitatea poluantă. Aceste constrângeri trebuie să fie suficient de active pentru a sili poluatorii să acţioneze ei înşişi împotriva poluării. Nu trebuie să se faciliteze activitatea de transferare a preţului poluării asupra acelora care sunt beneficiarii activităţilor desfãşurate.
Actualmente, în baza principilului aplicat tuturor tipurilor de poluare, cel care poluează mediul este obligat să plătească inclusiv compensaţii pentru prejudiciul adus.

9.3. PARTICULARITĂŢILE LEGISLAŢIEI
       DE MEDIU

Legislaţia din domeniul mediului înconjurător trebuie să îndeplinească două condiţii principale [3]:
- să prezinte flexibilitate în vederea îndeplinirii atât a obiectivelor prezente, cât şi a celor viitoare;
- să fie elaborată în baza unor criterii generale care să-i permită considerarea unor principii compexe ale mediului înconjurător.
Criteriile generale pentru elaborarea unei bune legislaţii sunt:

-    Legitimitatea = concordanţa cu Constituţia şi principiile de drept;
-    Eficacitatea = măsura în care reglementările ajută la atingerea scopului propus;
-    Eficienţa = raportul dintre efortul depus şi efectul obţinut;
-    Capacitatea de implementare = raportul dintre dificultatea administrării şi sarcina de realizat. Implementarea este realizabilă prin crearea unei structuri deschise şi de modulare a legii.
-    Proporţionalitatea = minimizarea prevederilor inutile pentru cetăţeni şi companii, prin corelarea reglementărilor legale cu capacitatea de autocontrol a cetăţenilor, companiilor şi a altor organisme sociale;
-    Stimularea respectării reglementărilor şi aplicarea de sancţiuni pentru a permite aplicarea unei sancţiuni efective şi adecvate fiecărui caz în parte;
-    Asigurarea unei bune organizări şi cooperări la nivelul administraţiei, procuraturii, poliţiei şi a celorlalte organisme responsabile cu protecţia mediului înconjurător.
Stimularea respectării reglementărilor şi aplicarea de sancţiuni pentru cei ce ignoră aceste reglementări, precum şi stimularea cooperării la toate nivelele se poate face prin:
-    utilizarea sistemului de învăţământ de toate gradele;
-    utilizarea canalelor de mass-media pentru informare şi publicitate;
-    organizarea de programe educative pentru cetăţenii de toate vârstele, destinate ridicării nivelului general de cunoştiinţe în domeniul mediului înconjurător;
-    organizarea permanentă a unor conferinţe pe probleme de mediu înconjurător, cu participarea unor persoane oficiale.
Global, legislaţia de mediu se compune din două părţi principale:
-    acte juridice cu caracter general (legi, tratate, acorduri internaţionale, prevederi administrative);
-    acte juridice tehnice necesare managementului mediului.
        9.4. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL
              MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR


1 Răspundere juridică = sancţiune şi reparaţie/refacere.

    În România, reglementarea răspunderii juridice se realizează prin Legea protecţiei mediului (cap. al IV- lea  Atribuţii şi răspunderi şi cap. al V lea  Sancţiuni) [9].
Statul organizează şi coordonează toate activităţile de prevenire a poluării şi de reparare a prejudiciilor rezultate prin poluare. Primul Minister al Mediului s-a creat prin Hotărârea de Guvern nr. 264/1991. Datorită legăturilor strânse între activităţile privind mediul şi necesităţile privind protecţia apelor şi pădurilor s-a dezvoltat acest minister, înfiinţându-se Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţia Mediului prin HG nr. 568/20.09.1997 (tabelul 9.1).

Tabelul 9.1. Evoluţia şi organizarea legislativă a protecţiei mediului în România

Ministerul Mediului ( Hotărârea de Guvern nr. 264/1991)
devine
Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţia Mediului – MAPPM (HG nr. 568/20.09.1997)
Componenţă

42 de agenţii de protecţia mediului judeţene şi a municipiului Bucureşti    
Agenţia Naţională pentru Supravegherea Radioactivităţii Mediului    Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”.


Atribuţiile principale ale acestui minister, în domeniul protecţiei mediului, sunt [10]:
a)    coordonarea activităţii de protecţie a mediului din cadrul unităţilor teritoriale;
b)    organizarea sistemului naţional de monitorizare integrată de fond şi de impact în domeniul mediului;
c)    elaborarea normelor tehnice privind supravegherea calitãţii mediului;
d)    asigurarea accesului la informaţiile privind calitatea mediului;
e)    iniţierea, coordonarea, elaborarea şi promovarea strategiei naţionale a mediului, în corelaţie cu principiile dezvoltării durabile;
f)    elaborarea normelor tehnice şi a procedurilor privind controlul respectării dispoziţiilor legale în domeniul mediului;
g)    controlul modului de respectare a dispoziţiilor legale în vigoare de cãtre persoanele fizice şi juridice;
h)    elaborarea normelor tehnice privind reglementarea activităţilor cu impact asupra mediului, în scopul asigurării dezvoltării durabile;
i)    reglementarea activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului;
j)    iniţierea şi finalizarea acţiunilor necesare pentru reconstrucţia ecologică, conservarea diversităţii biologice şi managementul ariilor protejate;
k)    iniţierea şi elaborarea legislaţiei specifice protecţiei mediului şi participarea, potrivit dispoziţiilor legale, la promovarea acesteia;
l)    identificarea şi pregătătirea propunerilor pentru proiecte şi programe cu finanţare internaţională; asigurarea implementării acestora;
m)    coordonarea, prin direcţiile de specialitate, a programelor internaţionale în domeniul mediului;
n)    asigurarea îndeplinirii condiţiilor necesare respectării convenţiilor internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
o)    iniţierea şi sprijinirea activităţii de cercetare, precum şi a programelor de instruire a personalului din domeniu;
p)    elaborarea de proiecte de acte normative referitoare la taxele pentru emiterea acordurilor sau autorizaţiilor de mediu.
9.4.1. PROTECŢIA JURIDICĂ A SOLULUI ŞI A  
                              SUBSOLULUI

Este important să se păstreze calitativ şi cantitativ valoarea productivă a fondului funciar (a solului). Astfel, ordinul 756/1997 [10] introduce noţiunile:
a)    Prag de alertă – concentraţia de poluant care are rolul de a avertiza asupra unui impact potenţial de mediu şi care determinã declanşarea unei monitorizãri suplimentare şi/sau necesitatea reducerii concentraţiei de poluanţi;
b) Prag de intervenţie – concentraţia de poluant la care se va dispune executarea unui studiu de evaluare a riscului şi reducerea concentraţiei de poluanţi.
Se propun valori de referinţă pentru:
•    elemente chimice în sol – compuşi anorganici;
•    elemente chimice în sol – hidrocarburi aromatice şi poliaromatice, hidrocarburi din petrol;
•    elemente chimice în sol – compuşi organici organocloruraţi;
•    elemente chimice în sol – pesticide organoclorurate şi triazinice.
Realizarea protecţiei juridice a terenurilor cu destinaţie agricolă este orientată în trei direcţii principale:
•    obligativitatea explorării terenurilor agricole;
•    protejarea solului şi creşterea potenţialului productiv al acestuia;
•    folosirea terenurilor agricole în alte scopuri decât producţia agricolă.
Pentru realizarea protecţiei juridice se impun:
•    creşterea cointeresării economice a producătorilor agricoli;
•    protejarea cu prioritate a terenurilor agricole de calitate superioară;
•    calificarea şi justificarea preluării de către stat a unor terenuri agricole;
•    condiţionarea scoaterii unor terenuri din circuitul agricol de aprobarea din partea organelor puterii administrative;
•    perfecţionarea sistemului de sancţiuni.

Art. 125 din Constituţia României prevede că “bogăţiile, de orice natură, ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Art. 41, alin. 4 precizează că pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia despăgubirii proprietarului pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii [11].
9.4.2. PROTECŢIA JURIDICĂ A PĂDURILOR

Regimul juridic al pădurilor, al fondului forestier, s-a modificat odată cu restituirea către proprietari a suprafeţelor cuvenite.
Echilibrul ecologic natural a fost tulburat de exploatarea iraţională a pădurilor, numai în 1990 tăindu-se peste 130 000 mc. Pentru a stopa acest dezastru s-a adăugat la Ministerul Mediului şi Apelor şi cel al Pădurilor, care în domeniul gospodăririi pădurilor are anumite atribuţii [10,11].
9.4.3. PROTECŢIA JURIDICĂ A APELOR

Apa a fost considerată totdeauna ca o sursă inepuizabilă a naturii (la inundaţii fiind chiar de prisos), dar distribuţia neuniformă ca suprafaţă şi perioadă de timp face ca să apară probleme în alimentarea ritmică cu apă [12].
Art. 135 din Constituţia României din 1991 stabileşte că “apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea care pot fi folosite în interes public, ca şi marea teritorială fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”[11].
Apele sunt supuse unei poluări accentuate şi permanente, de aceea MAPPM are atribuţii deosebite în acest domeniu de activitate [10].
Legislaţia privind apa cuprinde: Legea apelor 107/96, HG 136/94 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul apelor, Ordinul 9/90 al MAPPM privind normele cantitative şi calitative de apă pentru unităţi industriale, Ordinul MAPPM privind Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţele de canalizare ale localităţilor etc.
S-au elaborat standarde privind calităţile care trebuie îndeplinite de apă pentru o bună utilizare [12].
9.4.4. PROTECŢIA JURIDICĂ A AERULUI

    Reglementările legale în ceea ce priveşte poluarea atmosferică şi măsurile care se impun pentru reducerea sau stoparea acesteia în România, sunt timide şi în faza incipientă (Exemplu: Reducerea poluării datorată autovehiculelor, prin introducerea obligativităţii folosirii cartuşelor cu catalizator pentru gazele de ardere şi folosirii de benzina neetilată) [13].
    Menţinerea purităţii aerului se face în marea majoritate a ţărilor printr-un sistem de legi şi reglementări tehnice. Legile stabilesc cerinţele de bază pe care fiecare uzină trebuie să le îndeplinească. Ele definesc noţiunile de bază (mediu, poluare, emisii, risc, precauţii, compatibilitate etc.). Termenii nedefiniţi sunt precizaţi prin diferite mijloace, cum ar fi [14]:
    reglementări emise pe baza legii de diferite autorităţi (centrale, locale);
    regulamente administrative generale: de exemplu reglementări asupra poluării aerului, poluării sonore;
    standarde emise de diferite autorităţi tehnice nonguvernamentale: standarde naţionale (STAS, DIN), standarde europeene (CEN, CENELEC) sau standarde internaţionale (ISO) .

      9.5. LEGIFERĂRI IMPORTANTE PRIVIND
      CONTROLUL ACTIVITĂŢII ECOINDUSTRIALE
    
    Întreaga activitate de ecologizare a activităţii industriale se află sub impactul respectării instrucţiunilor şi relaţiilor impuse de standardele specializate, dintre care cele mai importante sunt ISO 14001 şi EMAS. Aceste două standarde impun:
-    conformarea cu legislaţia de mediu;
-    existenţa unor strategii şi politici de mediu;
-    îmbunătăţirea continuă a performanţelor de mediu [11]
Lista principalelor acte normative (constituţie, legi, decrete, hotărâri de guvern, ordine, reglementări departamentale etc.) în vigoare privind ecologizarea mediul industrial este prezentată în literatură [15].

    Teste de autoevaluare

A. Alegeţi litera corespunzătoare răspunsului corect :

1.    Principiul participării populaţiei la protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător presupune:
a.    dreptul individului de a fi informat şi educat în legătură cu proiectele şi programele ce vizează relaţia cu mediul înconjurător;
b.    dreptul individului de a propune legi privind protecţia mediului înconjurător;
c.    dreptul cetăţeanului de a participa la activitatea de amenadare a celor care încalcă normele aflate în vigoare;
d.    dreptul cetăţeanului de a fi despăgubit pentru cazurile când poluarea i-a produs daune privind sănătatea

2.    Conform principiului “sic utere tuo”:
a.    Poluatorul plăteşte;
b.    Fiecare stat îşi organizează un sistem propriu de control al nivelului de poluare a tuturor factorilor de mediu (aer, apă, sol);
c.    Rezultă obligaţia statelor de a se asigura că activitatea exercitată în limitele jurisdicţiei lor naţionale nu cauzează daune mediului altor state;
d.    statele au datoria de a se informa în situaţii critice.

3.   Legislaţia de mediu conţine:
a.    recomandări ale organismelor nonguvernamentale ce au caracter de lege;
b.    acte juridice cu caracter general (legi, tratate, acorduri internaţionale, prevederi administrative) cumulate cu acte juridice tehnice;
c.    instrucţiuni tehnice necesare managementului mediului;
d.    standarde de calitate.

4.    În România, reglementarea răspunderii juridice, în domeniul protecţiei mediului, se realizează prin:
a.    Constituţia României;
b.    Carta albă a poluării;
c.    Codul penal;
d.    Legea protecţiei mediului.

5.   Pragul de alertă reprezintă:
a.    nivelul maxim admis de lege pentru compuşi chimici deversaţi în mediu într-un interval de 1 oră;
b.    concentraţia de poluant la care se dispune executarea unui studiu de evaluare a riscului;
c.    concentraţia de poluant care avertizează asupra unui impact potenţial de mediu şi care determină declanşarea unei monitorizări suplimentare;
d.    concentraţia de poluanţi care a depăşit cu mai mult de 50% concentraţia maxim admisă de lege.

B. Răspunde, în scris, la următoarele întrebări:

1.    Definiţi dreptul mediului.
2.    Enumeraţi principiile dreptului de mediu.
3.    Identificaţi particularităţile şi componentele legislaţiei de mediu.
4.    Arătaţi care sunt standardele specifice desfăşurării activităţii ecoindustrale.