1 Viziune strategica asupra geopoliticii


Există în conturarea obiectului de studiu al geopoliticii două contribuţii româneşti de mare semnificaţie, asupra cărora ne propunem să insistăm la începutul celui de-al doilea curs dedicat delimitării obiectului de studiu al geopoliticii. Prima, legată de numele geografului Ion Conea, este construită în directă legătură cu viziunea lui Kjellen despre vecinătate şi studiul vecinătăţii. Ion Conea plasează obiectul de studiu al geopoliticii în domeniul relaţiilor internaţionale, reţinând pentru această disciplină două seturi de preocupări.
1. În primul rând, el consideră că “Geopolitica nu va studia statele în parte, ci jocul politic dintre state”, că “Geopolitica va fi ştiinţa relaţiilor sau – şi mai bine - a presiunilor dintre state” (“Geopolitica. O ştiinţă nouă”, vol. “Geopolitica”, pag.78).
Înainte de a trece mai departe la prezentarea concepţiei lui Conea, nu putem să nu menţionăm un termen nou pe care geograful român îl foloseşte adesea, anume Druckquotient-ul, termen folosit prima dată de Alexandru Supan. Rudolf Kjellen a vorbit de presiunea pe care un stat o suportă în fiecare clipă la hotare, subliniind că orice stat trebuie să se considere, oarecum, asediat. Supan a încercat să dea expresie matematică acestei presiuni recurgând la noţiunea de Druckquotient. Acesta se obţine prin însumarea populaţiilor din ţările vecine unui stat şi împărţirea acestei sume la numărul populaţiei statului respectiv. Astfel, pentru o serie de state mici şi mijlocii dinainte de primul război mondial druckquotientul calculat de Supan era: Olanda - 11,7, Belgia - 14,7,  România - 30,8, iar Elveţia - 50,9.
Fireşte, într-o perioadă, cum este cea contemporană, în care tendinţa dominantă este cea de integrare, presiunea la graniţele unui stat nu mai are relevanţa pe care o avea altădată. Totuşi, ea reprezintă un indiciu demn de luat în seamă. Alexandru Supan vorbeşte de presiunea demografică, temă asupra căreia vom reveni în prelegerea consacrată acestei teme de mare actualitate. Prin extrapolare, putem vorbi de o presiune culturală, economică, informaţională. Starea de asediu de care vorbea Kjellen reprezintă însumarea tuturor acestor elemente.
 Acest nivel de analiză al relaţiilor internaţionale este extrem de important şi el nu trebuie subestimat în nici o privinţă. Cele mai multe conflicte sau stări de tensiune decurg, adesea, din creşterea decalajelor de presiune la graniţa dintre state, care stimulează poftele de agresiune ale statului avantajat de noua situaţie. Nu vom căpăta o înţelegere adecvată a dinamicii relaţiilor dintre state dacă ne vom lipsi de această analiză.
Dacă este să facem o obiecţie, ea nu priveşte importanţa problemei, ci faptul că este oarecum unilateral formulată. Ca să studiezi jocul politic dintre state şi presiunile dintre acestea, este, mai întâi, nevoie să existe, în prealabil, o vedere aplicată asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul respectivelor state. “Presiunea” şi “jocul politic” au un numitor comun: starea internă a statelor respective. Altminteri nu prea există şanse să înţelegem “jocul”, mai mult dacă nu ar exista prefaceri în situaţia internă a statelor, s-ar anula chiar şi ideea de joc, pentru că acesta nu ar mai fi alimentat decât de datele geografice care sunt fixe.
Ne spune acest lucru şi Kjellen: “Obiectul politicii este Statul…Statele sunt acei actori ai istoriei pe care îi numim Anglia, Germania etc. Ele ni se înfăţişează ca realităţi obiective şi pline de viaţă. Aceste realităţi supraindividuale, care pot fi percepute empiric, ne preocupă aici. Sunt fiinţele pe care le percepem în perspectivă ca patrie. Monografia mea despre Suedia reprezintă o tentativă de a vădi şi de a descrie ştiinţific o singură patrie cu tot  ce cuprinde. În perspectiva acestui punct de vedere, politica este ştiinţa despre patria proprie şi despre cea a altora” (“Grundriss…”, în I. Conea, “Geopolitica. O ştiinţă nouă”, vol. “Geopolitica”, pag. 9). Iar geopolitica este un capitol al politicii.
2. În al doilea rând, I. Conea defineşte geopolitica, într-un sens mai cuprinzător, drept “ştiinţa mediului politic planetar”. “Geopolitica apare ca ştiinţa atmosferei sau a stării politice planetare. Ea trebuie să ne prezinte şi să ne explice harta politică. Această hartă – înţelegerea şi prezentarea ei – formează sau ar trebui să formeze obiectul ei” (I. Conea, “Geopolitica. O ştiinţă nouă”,  Extras, pag.31).
Pe această hartă putem identifica puncte şi regiuni de “maximum” şi puncte şi regiuni de “minimum”. Primele interesează cu deosebire geopolitica, întrucât ele sunt zone “de fricţiune sau de convergenţă a intereselor şi disputelor”, individualităţi geografice formate din acele regiuni răspândite pe suprafaţa planetei cum ar fi Marea Roşie, Marea Mediterană, Oceanul Pacific etc. De aceea, “geopolitica are drept obiect mai degrabă problemele politice şi economice pe care le pun regiunile şi marile individualităţi ale planetei şi nu atât problemele politice şi economice, care să privească un singur stat; ea analizează, aşadar, regiunile naturale care la un moment dat pun probleme de politică şi economie mondială” (Idem, pag. 33).
Este evident că Ion Conea defineşte geopolitica tot din perspectivă geografică. De altfel el o spune explicit: “acest mediu politic trebuie urmărit şi definit pe temei geografic” (idem, pag. 80). De fapt, autorul îmbrăţişează cu preponderenţă o viziune strategică asupra geopoliticii, aşa cum întâlnim cu deosebire la şcoala anglo - saxonă privitoare la această disciplină. Important în devenirea hărţii politice a lumii este să urmărim punctele ei de “maxim”, zonele strategice unde se întâlnesc şi intră în dispută interesele ţărilor din zonă sau ale marilor puteri.