1 UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
Catedra Geografie Umană Regională şi Turism



REFERAT

Tema: Teorii cu privire la creşterea numărului populaţiei   în perioada modernă


Planul:

1). Demografie-Generalităţi.
2).Teoriile cu privire la creşterea numărului populaţiei.
3).Evoluţia Populaţiei.
4). Repartiţia geografică a populaţiei.
5). Creşterea numărului populaţiei în diferite ţări (SUA,Norvegia,România ş.a)
6).Concluzii
7).Bibliografii.


1).Demografia-Generalităţi.

Ştiinţa care se ocupă cu studiul populaţiei din punct de vedere al numărului, structurii şi a dezvoltării se numeşte ”Demografie” (din greacă “demos-popor ).Ea se împarte în demografie formală,care se ocupă cu manipularea statistică a datelor demografice(naşterile,decesele, şi migraţia),laolaltă cu tehnicile analitice de a măsura aceste evinimente şi o gamă mai largă de studii ale populaţiei(natalitatea,mortalitatea,migraţia).Schimbările în aceşti factori,au un puternic impact social,economic,politic şi cultural.
La sfârşitul secolului al XVII-lea,exista o ştiinţă numită aritmetică,ce stă la baza statisticii.Studiile cantitative erau totuşi inhibate de absenţa datelor. Informaţia despre naşteri şi decese nu putea fi obţinută decât de la cler sau de la autorităţile civice,iar lipsa recensemintelor pe scară largă făcea ca cele mai multe tentative de analiză să se bazeze pe intuiţie şi nu pe date.
Îtemeiatorul demografiei moderne este considerat Thomas Robert Malthus.El susţinea ideea că populaţia creşte printr-o raţie geometrică iar stocul de hrană după o raţie aritmetică,astfel încât populaţia v-a depăşi întotdeauna resursele de hrană.Aceste idei pot fi găsite în “Eseul  despre Principiile Populaţiei”,carte publicată în 1798.Totuşi,în cinci esee consecutive,publicate între 1803 şi 1826,el a rafinat şi a schimbat aceste argumente,acordând  mai mare atenţie progresului,în special prin educaţie,care ar reduce numărul de nou-născuţi.
 Momentul în care Malthus publică aceste esee coincide cu o creştere bruscă a populaţiei Angliei,combinată cu mai multe date despre populaţie(primul recensământ a fost efectuat în Anglia în 1801, iar în 1837 a fost introdusă înregistrarea naşterilor, a căsătoriilor şi a deceselor)... La sfârşitul secolului al XIX-lea,Franţa şi Rusia, au început să organizeze şi ele asemeni recenseminte periodice. Apariţia demografiei moderne coincide cu finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, odată cu explozia populaţiei,de data această la scară mondială,cu sporirea datelor disponibile şi cu apariţa computerelor.Recensemintele şi înregistrarea naşterilor,căsătoriilor,deceselor şi a divorţurilor au fost introduse în marea majoritate a ţărilor,de obicei cu ajutorul Naţiunilor Unite. Totodată s-a înregistrat şi o creştere a datelor obţinute de la diverse segmente reprezentative de populatie. De exemplu, divizia ce se ocupă cu studiul populaţiei de pe lângă O.N.U. pregăteşte din doi în doi ani un raport cu privire la numărul, structura şi creşterea prognozată a populaţiei.
Între 1974 şi 1984 a fost condusă o cercetare multinaţională asupra natalităţii. Această cercetare a produs un număr impresionant de date.




















2).Teoriile cu privire la creşterea numărului  populaţieierioada modernă.

În sec al-XVII-lea,se desfăşura teoria cu privire la neîntervenţia statului în viaţa locuitorilor,specific sistemului mercantil,fiind susţinută de aşa numiţii ”fiziocraţi”.Astfel,François Quesnais,susţinea  ideea că multiplicarea populaţiei nu trebuie încurajată,existînd riscul depăşirii pragului de subzistenţă a sărăciei.Fiziocraţii abordează prima dată analiza cantitativă a mărimii populaţiei,a ratei de creştere şi a ratei mortalităţii,fiind premărgătorii acestei tehnici dezvoltate ulterior în Anglia de către Sir William Petty.
Tot în acest secol apar teorii şi puncte utopice care susţineau că progresul uman v-a conduce la apariţia unei societăţi perfecte,care să nu aibă nevoie de instituţii coercitive,precum poliţia,de legi împotriva infracţiunilor,de proprietate particulară sau de familie.
William Godwin,Condorcet şi Daniel Malthus(tatăl lui Thomas Malthus),susţineau ideea că creşterea numărului  populaţiei este factorul principal ce ar determina sporirea resurselor.Ei considerau că nu trebuie să existe o limită a creşterii numărului populaţiei,iar dacă acesta ar exista,în mod sigur se v-a stabili de la sine,automat,fără să fie necesară vreo intervenţie în acest sens.
Malthus critica dur ideile utopiciilor,acesta considerînd societatea perfectă,fără constrîngeri,ca fiind un miraj datorită creşterii ameninţătoare a populaţiei mai mult,stimularea creşterii acesteia v-a duce la propria distrugere,pămîntul devenind suprapoluat şi nereuşind să hrănească o populaţie atît de numeroasă.El a colectat informaţii referitoare la populaţia Statelor   Unite,estimînd  că numărul acesteia se v-a dubla în mai puţin de 25 de ani şi atribuia ratele scăzute de creşterea  populaţiei Statelor occidentale europene măsurilor provenite în acest sens,un rol important avîndu-l căsătoria la o vîrstă  înaintată.Alte măsuri prevenite la care Malthus făcea aluzii erau:controlul naşterilor,avortul,adulterul şi homosexualitatea,toate acestea fiind considerate imorale de către societatea Anglică.Într-un sens,Malthus anula ideile mercantilelor,care susţineau că numărul populaţiei determină bogăţia naţiunii adoptînd argumentele contrare ale fiziocraţilor.Acele socetăţi care ignoră ”reţinerea morală”,vor avea de suferit de pe urma razboaielor şi foametelor,Malthus ajunge sş critice legile ce vizau protecţia săracilor şi caritatea,explicînd că ele duc la createrea fertilităţii în rîndul acestor clase,concluzionînd că acţiunile caritabile sunt contra productive.
Urmaşii lui Malthus-neo-malthusianşti acceptă legătura existentă între fertilitatea necontrolată şi sărăcia.Karl Marx, considera că numai capitalismul era responsabil de diminuarea resurselor.El aprecia că oricare ar fi numărul populaţiei acesta poate subzista într-o societate corect organizată.
Opiniile anti-malthusiene ale lui Marx au fost continuate de către adepţii acestuia;în 1920 Lenin legalizează avortul,deşi era împotriva contracepţiei,iar în 1930-Stalin adoptă argumentul pronatalist al mercantilelor.
În sec al -XIX-lea Charles Darwin dezvoltă teoria selecţiei naturale,însă adepţii lui-socio-darwenişti considerau că fertilitatea mai redusă,ce caracteriza pătura bogată sau ”grupul biologic inferior”, v-a avea ca rezultat declinul gradual,dar inexorabil al speciei umane,prin deteriorarea stocului superior şi prin proliferarea stocului genetic inferior.Aceasta a dus la dezvoltarea teoriei tranziţiei demografice,fiind privită ca o consecinţă indirectă a industrializării,urbanizării,creşterii gradului de educaţie şi scăderii mortalităţii infantile,fapt ce nu a mai susţinut dorinţa individuală de a avea un număr mare de copii.apariţia fabricilor şi urbanizarea au dus la  scăderea rolului familiei şi a importanţei economice a copiilor,utilizaţi înainte la muncile agricole.Au crescut costurile legate de creşterea şi educarea copiilor în deosebi în mediul urban,iar prelungirea duratei de şcolarizare a dus la inserţia tardivă a tinerilor pe piaţa muncii de asemenea şi scăderea mortalităţii infantile a dus la reducerea naşterilor.Această teorie se baza pe declinul fertilităţii,care este consecinţa unuia sau mai multor factori socio-economici şi a fost adoptată după anul 1970.

3). Evoluţia Populaţiei.

În prezent, populaţia Terrei a depăşit 6 mlrd locuitori (octombrie 1999), cifră obţinută prin însumarea populaţiei ţărilor lumii şi a teritoriilor dependente.
1) Fără Rusia (17 000 000 km2, 11,8% din uscatul planetar ;
150 000 000 loc., 2,6% din populaţia mondială; densitatea populaţiei:8,8).
2) Ţările Asiei fără ex – URSS (285 mil. loc.).
Sursa: Images économiques du monde, 1998.
Se preconizează, în continuare, o creştere a populaţiei planetei care ar urma să se stabilizeze, la cifra de 12 miliarde de locuitori, abia la mijlocul secolului al XXI-lea.
 Europa şi ex.URSS în 1996.
Pentru anii 1650, 1750, 1850 şi 1900 populaţia părţii europene este inclusă în Europa, iar cea a părţii asiatice la Asia.
.În concluzie, dacă ne gândim la faptul că, la mijlocul secolului trecut, Terra adăpostea doar un mlrd şi ceva de oameni şi că astăzi "suportă" de patru ori mai mulţi, vom realiza de ce se vorbeşte atât de intens de "explozia demografică". Omenirii i-a trebuit o jumătate de milion de ani - dacă nu mai mult - pentru a atinge primul miliard de locuitori şi numai cu ceva mai mult de un secol pentru a se apropia de al şaselea.
În prezent, rata de creştere a populaţiei mondiale s-a redus faţă de perioadele anterioare (1,64% în anii 1993-1995 faţă de 2,04% în intervalul 1965-1970 şi 1,85% în întreaga perioadă 1950-1990) şi, potrivit proiectărilor demografice ale O.N.U.,v-a continua să se micşoreze, ajungând cu ceva mai puţin de 1% în anii 2020-2025.Cu toate acestea, în viitor sporul anual v-a fi, totuşi, ridicat (75-80 mln  loc/an), datorită uriaşului potenţial de creştere acumulat de omenire.
În ultimele secole sporul natural anual a crescut de la 3 mln de loc în 1750 la 7 mln în 850, apoi 45 mln în 1950 şi 85 - 90 mln în anii 1990 - 1995 (chiar 93 de mln în 1993).

Tabelul nr. 1 “Dinamica populaţiei mondiale în perspectiva apropiată (1970 - 2025)”
Regiunea geografică
Populaţia (mil.loc.)

 
*1970
*1990
*2000
*2025

Africa
•345
•795
•867
•1 597

America1
•511
•727
•832
•1 089

Asia
•2065
•2 994
•3 713
•4 913


Europa2
•402
•499
•510
•515

Oceania3
•19
•26
•30
•38

Ex-U.R.S.S.
•243
•291
•308
•352

Total Terra
•3 632
•5 333
•6 261
•8 504



 





1 1) Inclusiv Hawaii.
2) Fără ex-U.R.S.S.
3) Fără Hawaii.
 
Sursa: ONU, 1998.

Ritmul de creştere a populaţiei nu este uniform pe întreaga planetă, cunoscând de fapt mari diferenţieri pe regiuni geografice. Astfel, în perioada 1980-1985, faţă de valoarea medie, care a fost de 1,7%, s-au înregistrat valori mai ridicate în Africa (2,9%), America Latină (2,3%) şi Asia de Sud (2,2%) şi mai scăzute în Oceania (1,5%), C.S.I. (1%), America de Nord (0,9%) şi mai ales în Europa (0,3%). În perioada 1990-1995 indicele creşterii populaţiei a înregistrat valoarea de 1,6%.
 
 4).Repartiţia geografică a populaţiei.

Repartiţia geografică a populaţiei pe suprafaţa planetei este condiţionată de mai mulţi factori: condiţiile fizico-geografice (relief, climă, hidrografie, resurse naturale etc.), nivelul de dezvoltare social-economică, condiţiile istorice, caracteristicile demografice etc. În funcţie de modul în care aceşti factori au influenţat şi influenţează pe întreaga planetă răspândirea populaţiei, s-au conturat zone având o concentrare puternică şi zone slab populate. Diferenţieri există atât pe mari regiuni geografice (continente), cât şi în cadrul acestora. Astfel, Asia, care ocupă mai puţin de o cincime din suprafaţa uscatului planetar (fără partea asiatică a Comunităţii Statelor Independente), deţine aproape trei cincimi din populaţia planetei, în timp ce Africa, a cărei întindere reprezintă aproape o pătrime din suprafaţa uscatului, concentrează doar 1/7 din populaţia Terrei. În prezent ambele continente se înscriu în rândul regiunilor geografice cu o rată ridicată de creştere a populaţiei, dar, în trecut, au cunoscut condiţii social-istorice în bună măsură diferite care, în cazul Africii, au determinat stagnarea sau chiar scăderea creşterii demografice (în primul rând datorită sclavilor negri trimişi în America). Un caz aparte este Antarctica, continent care deţine aproape o zecime din suprafaţa uscatului planetar dar este, practic, nelocuit (exceptând personalul staţiunilor de cercetări ştiinţifice), factorul restrictiv determinant fiind reprezentat de condiţiile naturale vitrege.
O imagine sugestivă privind resursele demografice oferă compararea populaţiei ţărilor.

Tabelul nr. 2 “Cele mai populate ţări ale lumii, dinamica populaţiei lor în perioada 1970-        1997-2020 estimare pentru anul 2020.”
Nr. crt.
a).Ţara
b).Populaţia (mil. loc.)
c).Locul pe glob în 1997 (în paranteze în 2020)
*1970
•1980
•1997
•2020

1.China
•831
•996
•1 236,7
•1 425
•1 (1)

2.India
•540
•637
•969,7
•1 321
•2 (2

3.SUA
•205
•228
•267,7
•323
•3 (3)

4.Indonezia
•118
•146
•204,3
•267
•4 (4)

5.Brazilia
•93
•21
•160,3
•197
•5 (8)

6.Rusia
•130
•138
•147,3
•159
•6 (9)

7.Pakistan
•65
•83
•137,8
•251
•7 (5)

8.Bangladesh
•65
•89
•126,1
•210
•8 (7)

9.Japonia
•103
•117
•122,2
•126
•9 (12)

10.Nigeria
•57
•81
•107,1
•216
•10 (6)
Sursa: The World Almanac and Book of Facts,1998.

Din tabelul de mai sus reiese o puternică, mare, concentrare a populaţiei într-un număr restrâns de ţări. Numai cele zece state cele mai populate ale planetei concentrează trei cincimi din populaţia Terrei, celorlalte peste 180 de ţări, plus teritoriile dependente şi neautonome, revenindu-le doar două cincimi. Ca o expresie a concentrării populaţiei este şi mai semnificativ faptul că numai două ţări, China şi India, concentrează aproape două cincimi din întreaga populaţie a globului pământesc.
Se poate constata că dintre cele 10 ţări cu o populaţie de peste 100 milioane de locuitori, doar trei (S.U.A., Japonia, Federaţia Rusă) nu fac parte din categoria ţărilor în dezvoltare. De altfel şi din cel de al doilea grup de ţări populate (între 50 şi 100 milioane de locuitori), cu excepţia Germaniei (80 mil.), Italiei, Regatului Unit, Franţei (fiecare având aproape 60 mil.) şi Ucrainei (peste 50 mil.loc.), celelalte sunt ţări în dezvoltare: Mexic (circa 95 mil.loc.), Vietnam, Filipine (peste 70 mil.loc.), Iran, Turcia, Egipt, Thailanda (peste 60 mil.loc.), Ethiopia (peste 50 mln loc).
Între anii 1980-1990,populaţia din SUA a crescut cu peste o treime.O parte a acestei cresteri,înregistrată în recensămîntul din 1990,s-a datorat migrării populaţiei din oraşele nordice americane,industrializate şi suprapopulate,către regiunea mai călduroasă,numită -” Sun Belt”  
La începutul anilor 1990,aproximativ jumătate din cele 5,4 mlrd de locuitori trăiau pe doar 5% din uscatul globului.
Aproximativ  30% din populaţia globului este concentrată în Asia de Sud şi de Sud-Est,incluzînd India,Indonezia şi Pakistan,alte 25%-în Asia de Est,printre care China şi Japonia.Alte concentrări masive de populaţie există în America de Nord şi în Europa.Aici populaţia este imensă.Standartul lor ridcat de viaţă contrastează cu cel al populaţiei Asiei-excluzînd Japonia-în principal rurală şi dependenţa de agricultură.Concentrări mai mici ale populaţiei pot fi intîlnite in sud-estulAustraliei,sud-estul Americii de Sud,coasta vestică a Americii de Nord şi în unele zone ale vestului Mijlociu din America de Nord.
Între aceste aglomerări principale,densitatea populaţiei variază foarte mult.Unele state mici au densităţi ale populaţiei ridicate.
Dintre ţarile mai mari,în 1991,Bangladeşul avea cea mai mare concentrare de locuitori,cu o densitate de aproximativ 800 de loc/km.².
Din 1995, se evidenţiază o crestere a populaţie,dar acest lucru se datorează în mare parte imigraţiei nete şi nu numărului net de naşteri.
În 1769, la primul recensământ complet realizat în Norvegia s-a obţinut ca rezultat cifra de 700 000  loc. Primul milion a fost obţinut în 1822, următorul -1890, al treilea -1942, iar al patrulea -1975.
În octombrie 2000, populaţia Norvegiei a trecut de 4,5 mln locuitori, iar calculele indică că v-a depăşi 5 mln în jurul anului 2030.
În trecut, rata mortalităţii varia mult în Norvegia de la un an la altul, ca urmare a dezastrelor naturale, a războaielor şi epidemiilor. Dezvoltarea economică şi socială, îmbunătăţirea serviciilor medicale şi a condiţiilor de trai au avut ca rezultat reducerea dramatică a ratelor totale ale mortalităţii. Speranţa medie de viaţă a crescut constant începând din 1830, ajungând în prezent la 78,7 ani, una din cele mai mari din lume.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, norvegienii au emigrat în număr mare, în special în Statele Unite ale Americii. Acest val de emigraţie a ajuns la punctul culminant la mijlocul anilor 1860, când peste două treimi din creşterea demografică naturală, adică aproximativ 10-15% din populaţie, a părăsit ţara. Nivelul emigraţiei a rămas ridicat până la primul război mondial, iar acest fenomen nu a luat sfârşit decât în timpul crizei economice din anii 1930.
De la sfârşitul anilor `60, Norvegia cunoaşte la rândul ei un val de imigraţie, care a reprezentat circa 1% din populaţie în anii `70 şi la începutul anilor `80. Deoarece rata natalităţii a scăzut în rândul norvegienilor, procentul total al sporului demografic cauzat de imigraţie a crescut mult, ajungând la 35-40 %.
În anii `60 au sosit imigranţi, în număr tot mai mare, din Europa de Sud, Asia, Africa şi America de Sud, iar majoritatea s-au stabilit în jurul oraşului Oslo. În 1975, Norvegia a pus în aplicare o lege de stopare a imigraţiei, care este în vigoare şi astăzi. Interdicţia nu se aplică anumitor grupuri de refugiaţi şi de persoane care cer azil în Norvegia. Există cote anuale de imigrare legală pentru aceste grupuri, care provin în primul rând din fosta Iugoslavie, din Pakistan, Vietnam, Iran şi Turcia. De asemenea, se permite, în anumite limite, imigrarea legală în scopul reunificării familiilor.

Concluzii.
Aproximativ 90mln de persoane se adaugă anual populatiei globului,care deja depăşeste mlrd.Acestea echivalează cu adaugarea anuală a unei populaţii egale cu cea a Marii Britanii,Belgiei şi Olandei la populaţia lumii.
Cresterea rapida a populatiei frînează progresul economic,parţial din cauza costurilor ridicate ale serviciilor necesare unui număr mare de copii care nu aduc contribuţie economiei.Ca urmare,în ţările în curs de dezvoltare creşterea standardelor de viaţă este neînsemnată.

Bibliografie:

1). G.Erderli,L.Dumitrache-Geografia populaţiei- Bucureşti 2007;
2).Internet: www.google.ro; www.referat.ro;
3).Populatie si societate, Periodic al Centrului de Demografie al Academiei Romane, nr. 2 / martie-aprilie 1997);
4).Vasile Cucu –Geografia populaţiei şi aşezărilor umane.
                           Ediţia a –II-a,
                            revizuită –Editura Didactica şi Pedagogia-Bucureşti 1991;