1 PINATUBO


Muntele Pinatubo este un stratovulcan activ localizat pe insula Luzon In Filipine, la intersecţia graniţelor provinciilor Zambales, Tarlac si Pampanga. Înainte de 1991, muntele era neobservat si foarte erodat.era acoperit de o pădure densă in care trăiau câteva mii de băştinaşi care fugiseră in munţi când Spaniolii au cucerit
Filipinele in 1565.

Erupţia vulcanului in Iunie 1991, cu mai mult de 490 de ani după ultima activitate cunoscuta, a reprezentat a 2-a erupţie terestră ca mărime din secolul 20. Prezicerile erupţiei au condus la evacuarea a zeci de mii de oameni din inconjurimi, salvând multe vieţi. Efectele erupţiei au fost simţite in toată lumea. Au ieşit la suprafaţă aproximativ 10 miliarde de tone de magma si 20 milioane tone de Dioxid de Sulf, aducând cantităţi mari de minerale si metale la suprafaţă.
A introdus cantităţi mari de aerosoli in stratosfera - mai multi decât orice alta erupţie de la erupţia vulcanului Krakatoa din 1883. In următoarele luni, aerosolii au format un strat global de acid sulfuric. Temperaturile globale au scăzut cu aproximativ 0.5 °C si distrugerea stratului de ozon s-a mărit substanţial.

Zona Muntelui Pinatubo

Pinatubo este o parte dintr-un lant de vulcani care se afla de-a lungul marginii vestice a insulei Luzon. Aceştia sunt formaţi de Placa Filipineza care a intrat sub Placa Eurasiatica. Cuvântul 'pinatubo' înseamnă 'a fi făcut sa crească in limba Tagalog si Sambal, lucrul care ar putea sugera o informaţie despre erupţia sa precedenta in aproximativ anul 1500. Pinatubo poate deasemenea sa însemne un loc fertil unde se pot face recolte.
Înainte de catastrofica erupţie din 1991, vârful vulcanului era de 1,745 m deasupra nivelului marii dar era doar cu 600 m deasupra câmpiilor vecine.
Câteva sisteme fluviale importante îşi au sursele in Pinatubo, marile fluvii fiind : Bucao, Santo Tomas, Maloma, Tanguay si râurile Kileng. Înainte de erupţie aceste fluvii erau ecosisteme importante, dar erupţia a umplut multe vai cu depozite pyroclastice.

Erupţia din 1991

La data de 16 Iulie 1990, un cutremur de 7.8 grade a lovit centrul insulei Lupon. Epicentrul acestuia era la oraşul Cabanatuan, la aproximativ 100 km N-E de Pinatubo, fapt ce i-a determinat pe nişte experţi să speculeze că într-un final va declanşa o erupţie a vulcanului. La două săptămâni după cutremur localnicii au anunţat că au văzut aburi venind din vulcan, dar oameni de ştiinţă care au vizitat muntele au găsit mici alunecări de teren.

La data de 15 Martie 1991 o serie de cutremure a fost simţită de către localnici pe partea de N-V a vulcanului. Alte cutremure de intensităţi mai mari au fost simţite în următoarele 2 săptămâni şi a devenit un lucru clar că un fel de activitate vulcanică se petrecea. La data de 2 Aprilie Vulcanul s-a trezit, cu erupţii frenetice care au avut loc lângă vârf cu o fisură lungă de 1.5 km. În următoarele săptămâni, mici erupţii au urmat, acoperind zonele înconjurătoare în cenuşă.

Activitatea vulcanică s-a mărit în decursul lunilor Aprilie şi Mai. Măsurările dioxidului de sulf au arătat o creştere rapidă de la 500 tone pe zi la data de 13 Mai la 5000 tone pe zi la 28 Mai. Asta însemna că era o coloană cu magmă care se ridica de sub vulcan. După 28 Mai, cantitatea de dioxid de sulf emisă a scăzut substanţial, trezind frică, că degazarea magmei a fost blocată într-un fel, implicit avea să se construiască o presiune mare în camera magmatică şi o probabilitate mare de erupţii explozive.

Primele erupţii magmatice au avut loc la data de 3 Iunie şi prima explozie mare la 7 Iunie a creat o coloană de cenuşă de 7 km înălţime.