1 Vulcani submarini


1.DEFINITII
    Vulcan-Daca se defineste ca loc de aparitie a magmei la suprafata scoartei terestre trebuie facute urmatoarele observatii:
a)    existenta lavelor sau a materialului piroclastic e un element necesar pt definirea vulcanului,dar sunt multe cazuri in care se elibereaza gaze si/sau vapori prin punctele/regiunile ce nu fac parte din Vulcan;
b)    aparitia magmei e un element definitoriu,insa doar privind lucrurile in timp geologic;in perioade de timp foarte indelungate se pot produce doar emisiuni de gaze si/sau vapori fierbinti fara ca structura sa-si piarda caracterul de vulcan,daca exista evidentierea ca in timp geologic au fost puse in libertate si lave/material piroclastic;
c)    in vorbirea curenta se foloseste termenul de “vulcan” pt a desemna doar cazurile de eliberare punctuala a lavelor dar in realitate aparitia magmei la suprafata scoartei se face de-a lungul unor fisuri.
Daca se defineste vulcanul ca forma de relief nascuta prin acumularea
materialului eliberat in cursul activitatii vulcanice atunci aceasta notiune se extinde pana la a cuprinde nu doar structurile in activitate ci si pe acelea cu activitatea incheiata.
    Mai precisa din punct de vedere stiintific,dar mai putin sugestiva, definitia vulcanului poate fi:locul de la suprafata scoartei unde,in mod permanent sau ritmic,temperature e mult mai ridicata decat in punctele invecinate.
    Vulcanism-suma proceselor legate de aparitia magmei la suprafata scoartei.Inainte ca magma sa ajunga la suprafata are loc consolidarea ei in interiorul scoartei terestre,consolidare efectuata in 3 perioade:
a)    perioada orto-magmatica (lichid-magmatica) – pana la 700oC – silicatii se individualizeaza prin cristalizare se formeaza zacaminte minerale legate de ele
b)    perioada pegmatitica pneumatolitica – 700-365oC – caracterizata prin solutii reziduale diferentiate,foarte bogate in substante volatile concentrate si in silicati de aluminiu,din a caror consolidare se formeaza rocile filoniene diferentiate
c)    perioada hidrotermala – sub 365oC (punctual critic al apei) – caracterizata prin prezenta solutiilor apoase diluate din care cristalizeaza minerale hidrotermale rezultand filioane metalifere in paturile superioare ale scoartei

2.APARATUL VULCANIC
    O eruptie vulcanica se produce printr-un vulcan ce are forma unei ridicaturi muntoase conice.Aparatul acestui vulcan e format din 3 parti principale:cosul,muntele conic si craterul.
    Cosul taie scoarta pamantului ce serveste vulcanului drept soclu.Cand eroziunea a indepartat partile reliefate superficiale ale muntelui conic,cosul continua sa existe asa cum a fost deschis de exploziile vulcanice.
    Muntele conic(conul volcanic) e format din acumulari de resturi de proiectii solide ale vulcanului,din curgeri de lava solidificata sau de amestecul acestor 2 categorii de materiale.Exista:conuri de lava,de daramaturi,de cenusa,conuri mixte(stratovulcani) si conuri-pinten.
    Craterul este gura pe unde iese lava si e de obicei largita din cauza exploziilor succesive.

        3.TIPURI DE VULCANI
    Dupa gradul de vascozitate al amestecului topit:
a)Eruptii de tip hawaian – Vulcanul Kilanea,Mauna-Loa
b)Eruptii de tip strombolian – vulcanul din insula Stromboli
c)Eruptii de tip vulcanian – Vulcano din insula Lipari (Italia)
d)Eruptii de tip pelean/cumulo-vulcan – Mont-Pelee din insula Martinica
e)Eruptii de tip Bandai-San – dupa vulcanul cu acelasi nume (Japonia)
f)Eruptii de tip plinian
g)Eruptii de tip vezuvian
    Dupa perioada de activitate:
a)vulcani vechi – conuri total/partial distruse de eroziune: Calimani,Gurghiu, Harghita
b)vulcani stinsi: Elbruz (Iran),Kazbek (Caucaz)
c)vulcani in activitate: Vezuviu,Etna,etc

        4.RASPANDIREA VULCANILOR
    Pe suprafata Globului se deosebesc 4 regiuni vulcanice si anume:
a)In jurul Oceanului Planetar-“Cercul de Foc” – vulcanii din Malaia,Filipine, Japonia,Ins. Kurile,Pen. Kamciatka,Ins. Aleutine,vulcanii din Alaska ,Muntii Stancosi,Cordilierii Anzilor,Ins. din Pacific:Victoria,Noua Zeelanda, Hebride,Noua Guinee,Molusce
b)In lungul rupturilor de tip mediteranean – Ins. Antile si Sonde
c)Pe ridicatura muntoasa din axa Oceanului Atlantic – Islanda,Ins. Jan Mayen,Faroer,Azore,Madera,Sf Elena,Ascension,Tristan d’Acuhna
d)In lungul zonei de dislocatie verticala din Africa de Est,scufundatura eritreana,Marea Rosie,scufundatura etiopiana (Kenia,Kilimanjaro)
        5.RIFTURILE SUBMARINE
      5.1. Rifturile submarine ca zone de generare a litosferei
    Desfasurarea expansiunii in regiunea continentala duce la aparitia unor depresiuni alungite de mari dimensiuni care,invadate de apele Oceanului Planetar,devin oceane noi;riftul isi continua evolutia dar vulcanismul trece la manifestari de tip fisural si la produse exclusiv bazice. Activitatea e exclusiv submarina.
      5.1.1.Topografia
    Rifturile submarine actuale apar in cadrul unor cordiliere muntoase,ca depresiuni inguste si adanci in regiunea axiala a acesteia.In totalitatea cazurilor cunoscute exista numeroase falii transversale care deplaseaza ansamblul cordiliera-rift.
    Individualizarea morfologica a cordilierei nu e totdeauna la fel de marcata;pe langa unele cazuri in care inaltimea muntilor fata de regiunea invecinata e foarte mare,sunt si situatii in care diferenta de nivel e moderata. Nici invidualizarea depresiunii in cadrul cordilierei nu e mereu la fel de neta; mai ales la zona de expansiune din Pacific,riftul e slab conturat.

 
Fig.1 Topografia zonei de rift si fosa (dupa R.W. Decker,1965)



       5.1.2.Seismicitatea
    Rifturile submarine sunt regiuni de mare seismicitate.Hipocentrele se dispun pe verticala locului si nu sunt mai adanci de cca 60 km;aceste observatii corespund foarte bine cu ideea unei dislocatii profunde intr-o litosfera ce nu are o grosime prea mare.
      5.1.3.Fluxul caloric
    In toate profilele transversale pe zonele de rift submarin s-au constatat anomalii puternice chiar deasupra cordilierelor;in unee cazuri,valoarea ridicaturii se pastreaza pana la distante de cca 200 km de cordiliera.
      5.2.Geneza rifturilor submarine
    Rifturile submarine sunt dislocatii profunde de litosfera dezvoltate la nivel planetar.In cadrul lor se produc o decompunere ce favorizeaza in stare fluida a materialului simatic;tot aici are loc prin conversiune in manta si un aport insemnat de energie calorica din zone profunde.
    Generarea si emisiunea magmelor in rifturile submarine se produce intr-un ritm sustinut,cantitatile de lava puse in libertate fiind imense. Dezvoltarea mare a anomaliei fluxului caloric in multe situatii indica ridicari spre suprafata a unor mari mase de materie fierbinte.

        6.VULCANISMUL SUBMARIN
    Asupra evolutiei litosferei in zona de expansiune a fundurilor oceanice se desfasoara intense procese vulcanice,acestea fiind caracteristic submarine si nu ating niciodata interfata apa-aer.Insa atunci cand se formeaza arcuri vulcanice insulare,procesul debuteaza in conditii submarine si prin cresterea inaltimii edificiilor manifestate ajung sa se produca subaerian.
    In comparatie cu vulcanismul subaerian,cel submarin e mult mai omogen din punct de vedere al formei de manifestare si al edificiilor formate.
       6.1.Forme de manifestare
    Modul in care se manifesta vulcanismul submarin e controlat de 2 factori principali:presiunea hidrostatica si contactul permanent al materialului magmatic cu apa.
    Presiunea masei de apa a atat de puternica la adancimi mari incat ajunge sa fie aproape echivalenta cu energia care propulseaza materialul magmatic spre exterior.La adancimi mai mari de 2000 m formarea vaporilor de apa nu mai e posibila si degazeificarea propriu-zisa a magmei nu mai are loc,aceasta fiind posibila doar la adancimi mici(200 m).
    Eruptia se desfasoara intr-un mod caracteristic cu o intensitate mult mai mare decat in conditii subaeriene.Contactul magmei fierbinti cu apa de mare determina vaporizarea instantanee a acesteia,cresterea volumului total de gaze si expulzarea violenta a materialului,prin apa,in atmosfera.
    Contactul magmei cu apa determina fenomene autoexplozive ce intretin si amplifica exploziile de provenienta interna.Cand o masa de magma ajunge in contact cu apa se produce o racire instantanee a partii sale periferice;se formeaza o crusta ce impiedica racirea rapida a partii interne. Schimbul de caldura intre magma si apa nu se mai produce direct ci e controlat de conductivitatea termica a crustei rezultand sparturi in crusta, pseudo-cratere.Se poate presupune ca daca se produce un amestec de magma si apa in proportii potrivite au loc procese explozive ce determina un asemenea amestec si autoalimenteaza exploziile.
    Una dintre formele de manifestare foarte frecvente in cadrul exploziilor care se desfasoara in imediata apropiere a interfetei apa-aer e aparitia unui nor inelar bazal care se deplaseaza centrifugal prin rostogolire; el e incarcat cu cenusa,lapilli sau chiar blocuri mai mari si seamana cu norii arzatori.Prin forma si aspectul sau generalacest nor inelar evoca partea bazala a norului ce se formeaza in exploziile nucleare.Norii inelarise formeaza atunci cand sunt indeplinite anumite conditii asupra orientarii emisiunii (verticalitate perfecta) si asupra proportiei amestecului dintre faza gazoasa si cea solida.
       6.2.Produse ale activitatii submarine
    6.2.1.Pillow-lava (lave in forma de perna)
    Contactul lavei fierbinti cu apa duce la formarea unei cruste sticloase subtiri sub care magma ramane fierbinte si fluida.Miscarea magmei (prin rostogolirea volumelor unele peste altele) se individualizeaza corpuri elipsoidale delimitate de crusta sticloasa dar cu interior fluid;ele pot pastra legatura cu masa principala de lava sub forma unui conduct-peduncul prin care sa se alimenteze in continuare sau sa se izoleze complet.Presiunea din interior,in cazul alimentarii continue,determina spargerea crustei initiale debitand-o in fragmente mici de sticla ce duce la formarea alteia;repetarea procesului duce la aparitia unei mase de material sticlos faramitat in care se gasesc corpurile elipsoidale.Pastrand plasticitatea inca multa vreme, “pernele” de lava se deformeaza,se muleaza unele peste altele fara a-si pierde individualitatea.
    Formarea pillow-lavelor are loc in cazul magmei fluide,bazice. Formarea si dimensiunea pernelor,grosimea crustelor sunt determinate de raportul dintre aportul de lava si ritmul de racire.
    Pillow-lavele sunt foarte frecvente in cadrul formatiunilor bazaltice vechi consolidate in conditii subacvatice (ex Vulcanul Matavanu,Ins Samoa)
    6.2.2.Hialoclastitele
    Racirea rapida a lavei in contact cu multa apa determina fragmentarea ei sub forma de sticla.Daca modul de emisiune a magmei permite un contact larg cu apa,atunci portiuni mari din magma se transforma in mici particule de sticla;depozitul ce se formeaza,de grosimi apreciabile,seamana cu un tuf nascut in conditii subaeriene.Suprafetele hialoclastitelor sunt conturate de suprafete plane si,doar accidental,concave.
    Materialul constituent al hialoclastitelor e alterat;sticla se oxideaza absorbind apa foarte usor si se transforma intr-un material galben-brun denumit in literatura veche “palagonit”,iar depozitul “tuf palagonitic”.
    6.2.3.Separatiile columnare
    Racirea masei magmatice determina aparitia separatiilor columnare; fisurile de contractie contureaza coloane cu sectiune hexagonala,foarte scurte,cu inaltimi de 3-4 ori mai mari decat diametrul bazei.In partea exterioara nu exista un acoperis cu o alta structura (scorii,separatii laminare).
       6.3.Munti vulcanici cu baza submarina
    Curgerile submarine foarte intense,desfasurate in timp indelungat deasupra unor hot spoturi,sunt reprezentate prin structuri conice.Cand aceste structuri apar la interfata cu suprafata oceanica,ele reprezinta insule cu activitate vulcanica.
    Hot spoturile sunt puncte in care o coloana de materie astenosferica topita cu aspect cilindroid,se ridica,strapungand litosfera iar pozitia ei ramane fixa.Prin aceasta strapungere,litosfera se deplaseaza.La suprafata se ridica vulcan cu baza submarina.Aparatele vulcanice sunt succesiv mai vechi cu cat sunt situate mai departe de dorsala medio-oceanica.Exemplul in Atlanticul Sudic il fac Ins. Comore,Tristan d’Acuhna,etc.
    In Pacific,arhipelagul Hawai reprezinta varful unor vulcani ce au baza submarina.Lantul de insule vulcanice Hawaiian Ridge se continua spre nord cu Catena Emperor,formand un sistem vulcanic de o lungime de cca 8000 km.Unii din acesti vulcani au crestetul retezat din cauza curentilor si/sau eroziunii valurilor si se numesc guyoti.Ei apar la cote de la -60 m pana la
-200 m si chiar -400 m.Altii au forma de T si se gasesc la intersectia unor falii.Cotele la care sunt plasati,ca si prezenta unor niveluri de terase pe marginea crestetului principal,sunt o confirmare a oscilatiei nivelului Oceanului Planetar in legatura cu oscilatiile climatului glaciar/interglaciar. Guyotii datati la 16000 ani.
 
      
1 6.4.Eruptii submarine
    Cand eruptiile se produc in mari nu prea adanci,exploziile pot strapunge apa de deasupra.Marea devine foarte agitata si de pe suprafata sa se ridica jeturi puternice de apa.Uneori deasupra apei se ridica conuri de material piroclastic ce formeaza insule care sunt distruse de loviturile valurilor (ex: Ins. Ferdinande,sudul Siciliei).Daca eruptiile se repeta,actiunea de construire a conului poate sa invinga actiunea distructiva a abraziunii marine,a.i. sa rezulte vulcani insulari durabili (ex: Anak-Krakatau din stramtoarea dintre Ins. Sonde).
    In cazul eruptiilor de piatra ponce se pot forma placi plutitoare de piatra ponce care pot uneori sa fie transportate la distante mari sub actiunea curentilor marini.
    Eruptiile de pe fundul marilor abisale nu pot fi observate,intrucat au un caracter efuziv predominant.Incepand de la cca 2000 m adancime, presiunea critica de vapori de apa e depasita de presiunea hidrostatica,a.i. formarea vaporilor e exclusa.In asemenea cazuri,efuziunile de lava de pe fundul marii sunt linistite.La suprafata marii nu se observa nimic pt ca drumul lung parcurs in migratii ascendente face ca gazele juvenile sa se dizolve in apa.
       6.5.Eruptii sub gheata
    Activitatea vulcanica se poate desfasura si sub un acoperis de gheata.In acest caz cel mai bun exemplu e Islanda unde au fost sesizate niste fenomene morfologice ciudate,cu pereti verticali si parti superioare orizontale denumite local “stapi” (table mountains-eng)
    Un conduct activ sub gheata determina topirea acesteia si formarea unei pungi cu apa + vapori cu forma cilindrica si constituita din pillow-lava si/sau hialoclastite.Daca acoperisul de gheata e topit in intregime deasupra conductului,activitatea continua in conditii subaeriene si edificiul ajunge sa fie constituit in partea superioara din lave si/sau piroclastite.

        7.FENOMENE ASOCIATE VULCANILOR SI HAZARDUL VULCANIC
    Hazardul vulcanic e integrat in categoria celor geologice alaturi de hazardul seismic.Cunostintele geologice sunt esentiale pt predictia, monitorizarea,asistenta de risc si cea tehnica fiind verificate si controlate prin masuratori.
    Dintre pericolele iminente asociate eruptiilor vulcanice se evidentiaza incendiile,alunecarile de teren,aparitia barajelor de lava,etc.
    In regiunile de coasta,un rol aparte il au valurile de tip tsunami.
    Tsunami (tsu=port,nami=val ; Japonia) sau maremoto (Europa) reprezinta valuri uriase (depasesc chiar 20 m in zona de tarm) datorate coborarii bruste a nivelului oceanic.Apa din regiunea limitrofa se scurge spre spatiul deficitar pt a nivela diferenta produsa.Ca urmare,valuri cinematice largi se formeaza deasupra arealului de lasare care se propaga liniar.


Fig.3 Deplasarea undelor seismice (tsunami)-ore distanta de Honolulu (dupa Damian Rasvan,”Geologie generala”,Ed Unversitatii din Bucuresti,2001)


 
        8.CARACTERIZAREA UNOR VULCANI
       8.1.Muntele Fuji
Muntele Fuji  este un vulcan situat în partea centrală a insulei principale din arhipelagul Japoniei (insula Honshu), în nordul peninsulei Izu şi la vest de Tokio. Aflat la graniţa dintre prefecturile Shizuoka şi Yamanashi, este înconjurat de o zonă deluroasă şi iese în evidenţă prin înaltime (3.776 m), fiind muntele cel mai înalt din Japonia, dar şi prin frumoasa lui formă conică, simetrică. Din orice unghi ar fi privit, muntele Fuji oferă o înfăţişare aproape neschimbată. Vârful muntelui se găseşte la coordonatele 35°21'35" N, 138°44'02" E.



În trecut muntele Fuji mai era cunoscut în Japonia şi sub numele Fuji-yama, denumire care în prezent nu mai este folosită decât în afara ţării. Trebuie precizat că partea -san din nume înseamnă munte şi nu are nimic de a face cu titlul san folosit pentru persoane (însemnând domnul, doamna).
Prima escaladare cunoscută este cea a unui călugăr anonim din anul 663.
  Geologie
Ultima erupţie a vulcanului Fuji a avut loc în decembrie 1707 şi a durat până în ianuarie 1708, cenuşa şi fumul ajungând până la Tokio (numit Edo la aceea vreme).
Vulcanul Fuji, având un crater secundar cu un diametru de 600 metri şi conţinând trei focare: Komitake, Ko-Fuji şi Shin-Fuji, se găseşte situat pe linia de fractură cunoscută sub denumirea de Cercul de foc al Pacificului , la limita dintre trei plăci tectonice: placa euro-asiatică, placa Ohotsk şi placa Filipinelor. Este considerat ca un vulcan activ cu o probabilitate redusă de erupţie.
Cercetătorii vulcanologi şi geologi consideră că vulcanul a trecut prin patru faze în evoluţia sa:
a)Sen-komitake: un strat de andezit situat în adâncul muntelui;
b)Komitake Fuji: stratul următor, din bazalt, în vechime de mai multe sute de mii de ani;
c)Vechiul Fuji: vechi de cca 100.000 de ani;
d)Noul Fuji: ultimul strat de roci, luând naştere înainte cu circa 10.000 de ani.
  Popularitate
     Muntele este considerat sacru în religia şintoistă motiv pentru care probabil primul care a escalat muntele a fost un călugăr.Din acelaşi motiv accesul pe munte era interzis femeilor până în perioada "Meiji".Azi este muntele unul dintre cele mai mari atracţii turistice din Japonia, vara fiind zilnic circa 3000 de turşti pe vârf, fiind un munte relativ uşor de urcat.
Vulcanul este considerat datorită conului său simetric unul dintre cel mai frumos munte din lume, fiind pentru pictori, poeţi o temă preferată.Prima reprezentare grafică a muntelui datează din secolul al XI-lea fiind renumita operă de artă  Katsushika Hokusai" cu 36 de tablouri .
 


        8.2.Cercul de foc al Pacificului
 "Cercul de foc al Pacificului (Ring of fire) este cea mai intinsa si activa zona vulcanica si concentreaza 62% din toti vulcanii activi existenti in prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi); doua treimi din acestia se afla in arcurile insulare din Pacificul de Vest, iar restul pe tarmurile pacifice ale celor doua Americi .Fosele care marginesc Pacificul sunt activate din punct de vedere seismic, fapt care determina producerea a numeroase cutremure, care, asociate vulcanismului activ, justifica denumirea de centura de foc sau cercul de foc data de specialisti acestei zone. Din cele o suta de cutremure de mare magnitudine care au avut loc in prima jumatate a secolului al XX-lea, 75 s-au produs in aceasta zona. Inelul este intrerupt numai de-a lungul coastei vestice a S.U.A. si Canadei, unde nu apare nici o fosa si unde se produc rareori cutremure; dar, in sudul tarmului pacific al S.U.A.,se afla cea mai lunga zona de fractura oceanica,Mendocino (lunga de peste 3000 km), care se continua pe uscat cu una dintre cele mai mari falii terestre-San Andres (din California). De-a lungul Centurii de Foc au loc deplasari submarine care provoaca tsunami- valuri oceanice devastatoare care invadeaza coastele pacifice.
Printre vulcanii din cercul de foc se inscriu: Asama cel mai activ dintre cei 57 vulcani japonezi aflati in activitate, Bromo,Tambora si Perbuaton, cei mai distrugatori dintre cei peste 100 de vulcani activi din Arhipelagul Indonezian, Kliucevski (H l-ucevskaja Sopka) in Pen.Kamceatka, Katmai in Alaska, Mauna Loa si Kilauea in arh. Hawaii, Taalin in arh.Filipinelor.
Dintre cutremurele catastrofale din centura de foc amintim pe cele din campia japoneza Kanto, din septembrie 1923, din insula filipineza Mindanao (aprilie 1955), cele din Peru din noiembrie 1946, ianuarie 1962, mai 1970, octombrie 1974, aprilie 1988, noiembrie 1996, din California (San Francisco,1906).
       
   8.3.Muntele Krakatau
     Vulcanul Krakatau este unul dintre cei mai renumiţi vulcani ai lumii,si cel mai distructiv din istoria omenirii dupa erupţia din 1883.Este situat în Indonezia, în strâmtoarea Sunda, la 50 de km de coasta de vest a insulei Java şi la 40 de km de insula Sumatra.
    Vulcanul a fost inactiv aproape 200 de ani, încă din 1680, cand s-au înregistrat câteva erupţii de intensitate medie, care au distrus întreaga vegetaţie a insulei. A urmat catastrofica erupţie din 1883 care a dat naştere vulcanului Anak Krakatau,(anak insemnand copil), şi care a erupt în 25 ianuarie 1925.
    În 27 august 1883, s-a înregistrat cea mai catastrofica erupţie din istoria omenirii. Atat explozia cat si cantitatea de materie aruncata in aer au depasit recordurile inregistrate. La fel si sunetul a fost cel mai mare inregistrat in istorie.Semne premergatoare erupţiei au început în 20 mai 1883, cand din vulcanul Poeboewetan din nordul insulei Rakata, a iesit cenuşă şi fum, cu un jet de 11km înălţime care a căzut apoi pe partea sudică a insulei Sumatra. Exploziile mici erau cu o frecvenţă de 10 minute, şi au fost trei explozii mai mari înainte de marea erupţie.S-au înregistrat cutremure de mică intensitate încă dinainte cu un an.
    La 26 august 1883 (data locala 27 august,ora locală- 10 am) când a erupt prima dată violent, jetul de cenuşă a avut 27 de km. În dimineaţa urmatoare, pe 27 august, au urmat alte 3 explozii. Ultima a fost cea care a aruncat în aer două treimi din nordul insulei
Rakata. Jetul de cenuşă atingând 37 de km înălţime, iar zgomotul putând fi auzit până la 4600 de km în insula Rodriguez. Acest zgomot a fost înregistrat ca fiind cel mai mare zgomot auzit pe pamânt. În seara zilei de 27 august s-a mai înregistrat o explozie
puternică, care a dus la prabuşirea în totalitate a părţii de nord a insulei Rakata.
    Cele patru explozii din 26-27 august au emis o energie echivalenta cu 200 megatone de TNT. Cea mai mare dintre explozii a fost cea de-a 3-a care se estimeaza a fi fost echivalentul a 150 de megatone de TNT. Indexul megnitudinii a fost de 6 VEI, numit si colosal. Pentru a face o comparatie, bomba de la Hirosima a avut 20 de kilotone. Magma aruncata in aer a fost de aproximativ 125 km cubi.
    Înainte de erupţie insula a avut o latime de 5km, si o lungime de 9 km. Dupa eruptie, doua treimi din insula a explodat, insulele Lang şi Polish Hat au disparut, si a ramas doar o treime din insula initiala. Aproximativ 23 km pătraţi din insula s-a scufundat. Ceea ce a mai ramas sunt cateva insulite care arata forma initiala a insulei.
 

       8.4.Vulcanul Kuwae
Kuwae, numit şi Karua este un vulcan submarin dintre insulele Epi şi Tongoa, unul din cei mai activi vulcani din Vanuatu.
Insulele Tongoa şi Epi au făcut parte dintr-o insulă mai mare numită Kuwae. În folclorul local este descrisă o erupţie catastrofică în urma căreia această insulă a fost distrusă, lăsând în loc cele două insule mai mici şi o caldera ovală de 12 x 6 km între ele. Prăbuşirile asociate cu formaţiile tip caldera pot măsura până la 1,100 m. Circa 32–39 km cubi de magmă a erupt, făcând erupţia Kuwae una din cele mai mari din ultimii 10,000 ani.Mostrele de gheaţă recoltate în Antarctica şi Groenlanda au relevat faptul că nivelul de particule de sulfaţi emişi la erupţie a fost mai ridicat decât la oricare erupţie de atunci încoace. Acest volum de materie eliminată este de peste şase ori mai mare decât cea de la erupţia vulcanului Pinatubo în 1991 şi ar fi avut drept consecinţe răcirea extremă a întregii atmosfere a planetei pentru următorii trei ani.De asemenea, analiza mostrelor a stabilit data catastrofei la sfârşitul anului 1452 sau începutul anului 1453.