1                                                 Cutremurele


                 La marginea plăcilor tectonice are loc o activitate foarte lentă, dar câteodată tensiunea acumulată cauzează cutremure dramatice şi erupţii vulcanice.
        Cutremurele se produc acolo unde doua plăci alunecă una peste alta, iar marginile lor se întrepătrund(îmbucă). Se naşte o tensiune foarte puternică, până când una din plăci cedează, generând o mişcare bruscă care face Pământul să se cutremure.
        Locul propriu-zis unde rocile se mişcă este situate la 5-15 km subteran şi se numeşte focarul cutremurului. Locul de la suprafaţă, situate direct deasupra focarului, se numeşte epicentru.
        Vibraţiile unui cutremur se numesc unde seismice. Ele sunt mai puternice în focar şi îşi pierd din intensitate pe măsură ce se îndepărtează de acesta.
                             
                                   Înregistrarea cutremurelor

       Cei ce studiază cutremurele se numesc seismologi, iar instrumental de măsurare a undelor seismice se numeşte seismometru(seismograf). Acesta are un tambur care se învârte şi o peniţă suspendată, fixată pe o greutate. În timpul unui cutremur, tamburul se mişcă, iar peniţa trasează pe el o seismogramă.

                                    Măsurarea cutremurelor

        Există două scări pentru măsurarea cutremurelor. SCARA RICHTER măsoară intensitatea undelor seismice. SCARA MERCALLI măsoară efectele cutremurelor asupra oamenilor şi clădirilor.
       Un cutremur slab poate fi mai periculos decât unul puternic dacă se produce într-un oraş cu mulţi oameni şi multe clădiri.

                                      Măsuri de precauţie

           Seismologii încearcă să prevadă unde şi când se pot produce cutremure, pentru a-i putea preveni pe oameni. Uneori, cutremurele pot fi stopate prin injectarea de apă în roci reducând tensiunea dintre plăci.  Şi o mică explozie poate face plăcile să se îndepărteze una de alta, înainte ca prea multă tensiune să se acumuleze.
                                              Vulcani

            În lume există aproximativ 600 de vulcani. Majoritatea se află la marginea plăcilor tectonice, unde magma fierbinte din interiorul Pământului se ridică şi iese la suprafaţă.
           Un Vulcan tipic este ca o movilă uriaşă, ca un coş de alimentare  în jumătatea de sus şi cu un rezervor magmatic sub acesta. De la rezervorul magmatic mai pot pleca şi alte canaluri numite dike şi sill. Când presiunea se acumulează  în rezervorul magmatic, un amestec de magmă şi rocă solidă, adică lavă, îşi face loc spre suprafaţă, iar vulcanul erupe. Dacă lava este foarte vâscoasă, se poate solidifica în coş, formând un dop. În final, din cauza presiunii, acesta explodează, aruncând în aer bucăţi de rocă numite bombe vulcanice. Dacă lava este mai fluidă, erupţia este mult mai liniştită.

           La erupţia unui Vulcan, lava se transformă într-un strat solid. Vulcanul creşte odată cu numărul straturilor. Lava densă parcurge un drum scurt înainte de a se solidifica şi formează un con volcanic abrupt. Lava fluidă parcurge un drum mai lung şi formează vulcani care erup uşor(vulcani latenţi).
          
               
 

1 Apă fierbinte

        Apa subterană încălzită puternic de magmă se ridică, ţâşnindde la suprafaţă fie sub forma unui jet de apă fierbinte, numit gheizer, fie ca jet de abur numit fumarolă. Gazele care ies la suprafaţă prin cenuşa vulcanică, făcând bulbuci, formează vulcanii noroioşi.
           
                Activi sau stinşi?

          Vulcanii care erup regulat se numesc vulcani activi. Vulcanii care au erupt cândva, dar nu vor mai erupe niciodată, se numesc vulcani stinşi. Este dificil de apreciat dacă un vulcan este stins definitive. În 1973, de pildă, vulcanul din insula Heimaey, de lângă Islanda, a erupt şi a distrus 300 de clădiri. Deoarece nu mai erupsese de mai bine de 5000 de ani, toată lumea credea că era un vulcan stins.
      
                Vulcani subacvatici

         Mulţi vulcani se află sub apă. Unii devin atât de mari, încât ies la suprafaţă, formând noi insule. Islanda este o insulă vulcanică şi se extinde cu fiecare nouă erupţie.
                                                Scoarţa terestră


         Litosfera este împărţită în bucăţi mari numite plăci tectonice care sunt formate den scoarţă şi manta. Multe dintre formele de relief au fost formate prin mişcarea acestor plăci.

                            Mişcarea plăcilor tectonice

          Plăcile tectonice sunt de diferite mărimi. Plăcile tectonice se mişcă pe mantaua parţial topită cu o vitezăde cca 5 cm pe an. Când se ciocnesc mişcarea uneia le afectează şi pe celelalte. Studiul acestor plăci şi al felului  care se mişcă se numeşte tectonica plăcilor.


                       Caracteristicile oceanelor

    Când plăcile de pe fundul oceanului se depărtează, magma iese din manta la suprafaţă şi umple golurile. Acestea sunt margini constructive ale plăcilor. Magma iese la suprafaţă, se întăreşte şi formează o nouă scoarţă oceanică. Această nouă scoarţă duce la formarea insulelor sau a lanţurilor montane subacvatice numite dorsale. Când două plăci tectonice se ciocnesc, marginea uneia este forţată să intre sub cealaltă şi se formează fose. Aceste margini ale plăcilor sunt distructive. Cea mai adâncă fosă astfel formată este Groapa Marianelor din Oceanul Pacific.

                        Falii

    La ciocnirea a două plăci tectonice, forţa mişcării face ca roca mai fragilă să crape, formând fisuri numite falii. Când două falii se apropie, porţiunea de scoarţă dintre ele poate ceda şi apar rifturi. Părţile mai ridicate din lateral formează massive muntoase.

                      Munţi de încreţire

     Atunci când două plăci se împing reciproc, scoarţa se curbează din cauza presiunii şi se ridică tot mai mult formând lanţuri muntoase. Munţii Himalaya, Alpii, Anzii sunt munţi formaţi  în acest fel şi se numesc munţi de încreţire.