1 SCHIMBĂRI CLIMATICE

►Cadrul juridic:

•    Legislaţia actuală :
Singurele legi din România legate direct de Schimbările Climatice sunt:
1.    Legea nr. 24/1991 – ratificarea Convenţiei cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice
2.    Legea nr.3/2001 – ratificarea Protocolului de la Kyoto al Convenţiei cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice
Alte legi ce cuprind prevederi legate de schimbările încadrate în legislaţia primară  sunt:
•    Legea protecţiei mediului 137/95, cu modificările şi adăugirile ulterioare aduse de Legea 294/2003 şi Legea protecţiei atmosfere 655/2001 conţin prevederi generale referitoare la schimbările climatice.
•    HG 308/2005,  HG 459/2003 sunt actele legislative de reorganizare a MMGA, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului -ANPM şi respectiv a celor 8 Agenţii Regional pentru Protecţia Mediului (ARPM). Aceste acte stabilesc responsabilităţile acestor instituţii referitoare la unele activităţi legate de procesul schimbărilor climatice.
•    Sistemul naţional pentru evaluarea şi gestionarea integrată a calităţii aerului, înfiinţat prin HG nr. 586 /2004, asigură cadrul organizatoric, instituţional şi juridic pentru cooperarea dintre autorităţi şi instituţii publice cu competenţe în domeniul protecţiei atmosferei şi evaluării şi gestionării calităţii aerului din România. Conform Art.3 avem: Autorităţile çi intitutiile publice care au obligaţia să furnizeze, conform legii, informaéiile şi datele necesare evaluării şi gestionării integrate a calităţii aerului sunt:
1.    autoritatea publică centrală şi autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului;
2.    autoritatea publică centrală şi autorităţile publice teritoriale pentru sănătate;
3.    autoritatea publică centrală pentru transporturi;
4.    autoritatea publică centrală pentru industrie;
5.    autoritatea publică centrală pentru comerţ;
6.    autoritatea publică centrală pentru agricultură, păduri şi dezvoltare rurală şi autorităţile publice teritoriale pentru agricultură şi dezvoltare rurală;
7.    autoritatea publică centrală pentru coordonarea administraţiei publice;
8.    autoritatea publică centrală pentru lucrări publice;
9.    Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile regionale din subordine;
10.    consiliile judeţene;
11.    primăriile şi consiliile locale.
Titularii de activitate au obligaţia să furnizeze informaţiile şi datele necesare evaluării şi gestionării integrate a calităţii aerului.

Unele acte normative de sector sunt de asemenea relevante pentru politicile şi măsurile legate de reducerea emisiilor de GHG, respectiv:
►În sectorul energiei:
•    Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei creează cadrul legal de elaborare şi implementare a politicii naţionale pentru eficienţa energetică. HG 443/2003 transpune Directiva 2001/77/CE privind promovarea producţiei de electricitate din surse regenerabile pe piaţa internă a energiei electrice.
•     HG 1892/2004 stabileşte un sistem de promovare a producţiei de electricitate din surse regenerabile de energie.
►În sectorul transporturilor:
•    HG 343/2002, în care problema calităţii aerului este abordată prin impunerea utilizării unor carburanţi mai puţin poluanţi şi furnizarea de informaţii privind consumul de carburant şi emisiile de CO2 pentru noile vehicule precum şi privind reabilitarea drumurilor trans-europene .
În ultimii ani au fost transpuse şi implementate în România Directive UE cu un impact substanţial asupra emisiilor de GHG, inclusiv Directiva 2001/77/CE privind promovarea producţiei de electricitate din surse regenerabile pe piaţa internă a energiei, Directiva depozite de deşeuri, Directiva Revizuită privind instalaţiile mari de ardere (2001/80/CE), Directiva IPPC (Prevenirea şi controlul integrat al poluării) 96/61/EEC şi Directiva privind performanţa energetică în construcţii (2002/91/CE).

►Definiţii:
•    Schimbări climatice – schimbări de climat care sunt atribuite direct sau indirect unei activităţi omeneşti care alterează compoziţia atmosferei la nivel global şi care se adaugă variabilităţii naturale a climatului observat în cursul unor perioade comparabile;
•    Sistem climatic – un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera şi geosfera, precum şi interacţiunile lor;
•    Emisii – eliberarea în atmosferă de GES sau de precursori ai unor asemenea gaze dinr-o anumită zonă şi în cursul unei perioade date;
•    Gaze cu efect de seră ( GES )- constituenţi gazoşi ai atmosferei, atât naturali cât şi antropici, care absorb şi remit radiaţia infraroşie;
•    Rezervor – unul sau mai mulţi constituenţi ai sistemului climatic care reţin un GES sau un precursor de GES;
•    Absorbant – orice proces, orice activitate sau orice mecanism natural sau artificial, care conduce la dispariţia din atmosferă a unui GES, a unui aerosol sau un precursor de GES.
•    Sursă – orice proces sau activitate care eliberează în atmosferă un GES un aerosol sau un precursor de GES.
•    Conferinţa părţilor – organ suprem al prezentei convenţii ce face cu regularitate bilanţul aplicării convenţiei şi a celorlalte instrumente juridice conexe pe care ea le poate adopta şi ia , în limitele mandatului său, hotărârile necesare pentru a favoriza aplicarea efectivă a convenţiei.


Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice

În 1992 liderii mondiali şi experţii de mediu din peste 200 de ţări s-au reunit la întâlnirea la nivel mondial de la Rio de Janeiro pentru a încerca să răspundă crizelor globale de mediu. S-a convenit stabilirea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) care să creeze cadrul general al acţiunilor inter-guvernamentale de răspuns la provocarea prezentată de schimbările climatice. S-a recunoscut cu acest prilej că sistemul climatic este o resursă comună a cărei stabilitate poate fi afectată de emisiile de dioxid de carbon şi gaze cu efect de seră. Obiectivul UNFCCC este: “realizarea stabilizării concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să prevină interferenţa antropică nocivă cu sistemul climatic. Acest nivel va trebui realizat într-un interval de timp suficient care să permită ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, astfel încât producţia d alimente să nu fie ameninţată şi să permită continuarea dezvoltării economice într-o manieră durabilă.”
În 1994, România a ratifiat UNFCCC prin Legea 24/1994. Prin semnarea UNFCCC şi adoptarea ţintei de reducere, România şi-a manifestat în mod clar preocuparea faţă de schimbările climatice la nivel mondial şi voinţa politică de a îndeplini angajamentele ce derivă din această Convenţie.

Conform cu această lege:
•    Se pune la dispoziţia conferinţei părţilor, conform art.12, inventarele naţionale ale emisiilor antropice, pe baza surselor acestora şi ale absorbanţilor tuturor GES, nereglementate de Protocolul de la Montreal, recurgând la metode comparate care vor fi aprobate de conferinţa părţilor;
 
Protocolul de la Kyoto faţă de UNFCCC

Cea de-a treia Conferinţă a Părţilor ce s-a desfăşurat în decembrie 1997 la Kyoto, în Japonia, a reprezentat un nou pas înainte în problema schimbărilor climatice din perspective globale. Dovezile ştiinţifice apărute au indicat necesitatea unor măsuri mai stringente de reducere a GHG. S-a cerut Părţilor participante la Convenţie să meargă mai departe decât stabilizarea emisiilor de pe teritoriul lor (conform angajamentului din 1992) şi să reducă emisiile cu o cotă negociată înainte de prima perioadă de angajament (2008-2012). România a semnat Protocolul de la Kyoto în 1997 şi l-a ratificat în ianuarie 2001 ca primă Parte la Anexa I. Valoarea ţintă adoptată de România este o reducere de 8% faţă de anul de bază 1989. Protocolul de la Kyoto a devenit obligatoriu prin lege la 16 februarie 2005.
Protocolul stabileşte de asemenea trei mecanisme flexibile cunoscute sub
numele de Implementare in comun (JI), Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM) şi Schimbul Internaţional de Emisii (IET). Acestea îşi propun să ajute Părţile din Anexa I să reducă costurile de realizare a valorilor ţintă de emisie profitând de oportunităţile de reducere a emisiilor, sau de creştere a eliminării de gaze cu efect de seră, care ar costa mai puţin în alte ţări decât în ţara proprie.
Acestea oferă beneficii şi ţărilor gazdă prin aceea că asigură finanţare pentru proiectele de reducere a emisiilor.

Implementare in comun ( JI ): România recunoaşte avantajele pentru mediu şi economie ale participării benevole în cadrul mecanismelor flexibile stabilit prin Protocolul de la Kyoto. Prin urmare ţara s-a implicat cu succes de mai mulţi ani în Implementare in comun (JI) conform Protocolului de la Kyoto.


►

1 Gazele cu efect de seră sunt :
1.    Bioxid de carbon ( CO2)
2.    Metan ( CH4)
3.    Oxid azotos ( N2O)
4.    Hidroflurocarburi ( HFCs)
5.    Perfluorocarburi ( PFCs)
6.    Hexafluorură de sulf ( SF6)


Obligaţiile şi participarea benevolă a României în cadrul mecanismelor flexibile stabilite prin Protocolul de la Kyoto ca Parte din Anexa I sunt:
•    Cantitatea maximă de emisii de GHG pe care România le poate emite în perioada de angajament 2008-2012 în vederea conformării la valoarea ţintă de emisie este cunoscută sub numele de cantitate desemnată Părţii. Valoarea ţintă este egală cu de cinci ori emisiile din anul de bază înmulţit cu 92%.
•     România îşi poate în mod benevol compensa emisiile prin creşterea cantităţii de gaze cu efect de seră pe care reuşeşte să le elimine din atmosferă cu ajutorul aşa numitelor „bazine de absorbţie” a carbonului în sectorul folosinţa terenurilor, schimbarea folosinţei terenurilor şi silvicultură (LULUCF). Totuşi numai unele dintre activităţile din acest sector sunt eligibile.
•     Protocolul stabileşte de asemenea trei mecanisme flexibile (JI), Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM), şi IET). Acestea au ca scop să ajute Părţile din Anexa I să reducă costurile de realizare a valorilor ţintă ale emisiilorproprii profitând de oportunităţile de reducere a emisiilor sau de creştere a cantităţilor de gaze cu efect de seră îndepărtate din atmosferă cu costuri mai mici în alte ţări decât în ţara proprie.
•    România trebuie să prezinte un inventar naţional anual al emisiilor de GHG şi la intervale regulate, comunicări naţionale conform UNFCCC şi Protocolului de la Kyoto, ambele rapoarte fiind depuse spre analiză.
•    România trebuie de asemenea să stabilească şi să menţină un registru naţional de urmărire şi înregistrare a tranzacţiilor în cadrul mecanismelor flexibile şi să demonstreze conformarea cu angajamentele de la Kyoto.
•    România trebuie să raporteze progrese demonstrabile în îndeplinirea valorii ţintă conform Kyoto până în ianuarie 2006. UE a elaborat un format recomandat pentru acest raport „Politici şi măsuri UE comune şi coordonate”.

În momentul de faţă se lucrează pe Directiva UE privind stabilirea schemei de tranzacţionare a cotei de emisii de GHG alocate în cadrul Comunităţii (2003/87/CE), ce va fi transpusă până la sfârşitul anulul 2005, pe scurt „Directiva UE privind schimbul de emisii”, ce a fost adoptată în 2003. Ea stabileşte un sistem bazat pe entităţi de plafonare şi schimb al emisiilor de GHG, începând cu CO2, reglementat prin legislaţia UE. Sectoarele la cre face referire directiva sunt: instalaţii de ardere de peste 20 MW, rafinării, cuptoare de cocs, metale feroase, siderurgie, industria mineralelor, cimentului, sticlei, ceramicei, celulozei şi hârtiei. Acesteia i-au fost aduse amendamente de Directiva 2004/101/CE, aşa numita Directivă de legătură, care recunoaşte creditele JI şi CDM şi permite utilizarea lor în cadrul schemei de schimb de emisii a UE.
Transpunerea şi implementarea Directivei UE se face în conformitate cu legislaţia naţională şi cu asigurarea beneficiilor potenţiale pentru mediu şi economie ale schimbului emisiilor în cadrul UE pentru România.
    În momentul de faţă conform acestei directive se face inventarul instalaţiilor ce cad sub incidenţa acesteia, conform Anexei 1 a Directivei.

Emisii actuale de GHG în România

Potrivit prevederilor Protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) cu 8% comparativ cu nivelurile din 1989 (anul de bază) în prima perioadă de angajament 2008 - 2012. Anul de bază pentru HFC, PFC, SF6 nu a fost încă stabilit. Potrivit Articolului 12 din Protocolul de la Kyoto, România a depus prima Comunicare Naţională (NC1) la Secretariatul UNFCCC în anul 1995 şi NC2 în 1998. NC3 a fost depusă în primul trimestru al anului 2005. Cel mai recent inventar Naţional al GHG conţinând tabelele din formularul comun de raportare (CRF) şi Raportul la Inventarul Naţional pe anii 1989-2002 au fost depuse în 2004.


Cadru instituţional

Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor:
MMGA este instituţia guvernamentală autorizată să elaboreze şi să înfăptuiască politica de stat în sectorul protecţiei mediului. În domeniile legate de Schimbări Climatice, atribuţiile MMGA sunt următoarele:
•    MMGA are autoritatea de a desfăşura activităţi legate de implementarea, coordonarea, controlul şi evaluarea politicilor şi măsurilor referitoare la implementarea UNFCCC şi a Protocolului de la Kyoto.
•    MMGA a fost desemnat ca centru focal pentru UNFCCC şi reprezintă Guvernul României în negocierile legate de UNFCCC şi în alte reuniuni internaţionale pe teme de Schimbări Climatice.
•    MMGA va  juca un rol conducător în elaborarea, implementarea şi actualizarea SNSC ( Strategiei Naţionale pentru Schimbări Climatice ) şi PNASC ( Planul Naţinal de Acţiune pentru Schimbări Climatice ).
•    MMGA coordonează implementarea mecanismelor flexibile conform Protocolului de la Kyoto, Implementare Comună (JI) şi Schimb Internaţional de Emisii (IET).
•    MMGA conduce Comisia Naţională pentru Schimbări Climatice (CNSC).
•    MMGA are responsabilitatea transpunerii şi implementării Directivei UE privind schimbul de emisii (2003/87/CE) şi amendamentele aduse de Directiva 2004/101/CE, aşa numita „Directivă de legătură”.



Alte ministere:
Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) este responsabil al sectoarelor energie şi industrie. MEC este reprezentat în cadrul Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice (CNSC). În particular, MEC va fi puternic implicat în implementarea ETS UE.
Ministerele următoare sunt de asemenea reprezentate în CNSC. Ele au atribuţiide elaborare şi implementare a politicilor şi măsurilor specifice în domeniul schimbărilor climatice: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Sănătăţii.

Comisia Naţională pentru Schimbări Climatice
În 1996, a fost creată CNSC prin HG 1275/1996. Funcţiunile CNSC ca principal organ consultativ al Ministerului MGA privind deciziile legate de politica referitoare la Schimbările Climatice. Sarcinile sale constau din servicii consultative legate de aprobarea comunicărilor naţionale şi inventarelor GHG şi de aprobarea proiectelor JI şi activităţilor de schimb de emisii.
Rolul CNSC va fi întărit ca instrument de incorporare a considerentelor legate de schimbări climatice în alte domenii politice şi, astfel, asigurare a implementării SNSC. CNSC va avea în viitor rolul de monitorizare a implementării SNSC şi PNASC. În plus, vor fi incluşi aici şi alţi factori implicaţi, inclusiv ONG-uri. Ministerele vot fi reprezentate în cadrul CNSC la nivel de decizie. În plus în cadrul CNSC se pot înfiinţa grupuri de lucru cu participarea experţilor pentru rezolvarea unor aspecte specifice, după caz.



 

Legendă :
•    UNFCCC – Conveţia Naţiunilor Unite  pentru Schimbări Climatice
•    EEA – Agenţia Europeană de Mediu
•    MMGA – Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor
•    MTCT – Ministerul Transportului, Construcţiilor şi Telecomunicaţiilor
•    MAPDR – Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
•    MAI – Ministerul Administraţiei şi Internelor
•    ARPM – Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului
•    APM – Agenţia Locală pentru Protecţia Mediului
•    RAR – Registrul Auto Român
•    INS – Institutul Naţional de Statistică
•    INCDPM ( ICIM ) – Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Mediului