1

Utilizarea radiatiilor Laser

 

TERAPIE LASER

 

Eficienta, viteza, absenta durerii, caracterul aseptic, lipsa limitelor de vârsta si a efectelor secundare - acestea sunt caracteristicile exceptionale ale laseroterapiei. Abstractie facând de folosirea de data relativ recenta a laserilor¦ în medicina, în ultimii ani literalmente sfera de utilizare a acestora a crescut atât de mult încât acum a aparut ideea de a delimita domeniile în care se foloseste laseroterapia :
1) în clinica boilor interne ( la îmbolnavirea sistemelor cardiovasculare, respiratorii, genito-urinare, organelor digestive);
2) în chirurgie, traumatologie si ortopedie;
3) în clinica neurologica (în bolile si traumele sistemului nervos central si periferic, afectiunile vegetative);
4) în bolile de piele ;
5) în practica pediatrica;
6) în unele boli ale sistemului endocrin si afectarii metabolismului;
7) în obstretica si ginecologie;
8) în stomatologie;
9) în otorinolaringologie;
10) în oftalomologie.

Urmare nenumaratelor cercetari, s-a constatat ca radiatia laser de nivel energetic mic are actiune antiinflamatorie, desensibilizatoare, de alinare a suferintei, spasmolitica, antiedematica, stimuleaza procesele metabolice, regenerative si imunizatoare. Aprobarea laseroterapiei facuta în diverse conditii clinice a evidentiat existenta unui specific anume al influentei ei. S-a constatat ca metoda respectiva, înainte de toate, si-a demonstrat eficienta în vindecarea bolilor la baza carora sta afectarea troficii neurovasculare. Acesta este un cerc larg de boli neurogene si vasculare de durata îndelungata. Laseroterapia poate sa înbunatateasca substantial eficienta vindecarii complexe a multor boli cronice, activând procesele de sanogeneza¦¦. Laseropunctura s-a recomandat singura într-o maniera deosebita - stimularea cu raze laser a zonelor de acupunctura.Acesta este unul din domeniile laseroterapiei. O directie cu mari perspective este craniopunctura cu laser ( laseroterapia cerebrala), care are frecvent un efect ridicat în cazul unor boli neuro-psihice si traumei craniocerebrale. În practica clinica tot mai pe larg se introduce una din modalitatile de eficienta ale laseroterapiei - tratamentul intravenos cu raze laser al sângelui.
Astfel, laseroterapia este o ramura a medicinii cu laser ce se dezvolta dinamic. Perspectivele de utilizare a ei sunt evidente, iar introducerea ei în practica medicala de fiecare zi este doar o chestiune de timp.
Nu este departe momentul în care cu ajutorul radiatiei laser de nivel energetic scazut va fi posibilitatea de a influenta selectiv diversele ingrediente chimice ale celulelor si tesuturilor. Cum molecula fiecarei substante are propriul ei spectru de absorbtie, se poate alege în mod dirijat radiatia cu lungimea de unda corespunzatoare si sa se procedeze la stimularea combinatiei biologice active necesare. Drept rezultat al desfasurarii acestei actiuni procesul metabolic se accelereaza sau se înctineste, ceea ce se manifesta benefic asupra evolutiei procesului patologic.


PREMISELE SI PRINCIPIILE DE BAZA ALE LASEROTERAPIEI

Spre deosebire de chirurgia cu laser, care foloseste instalatii laser de mare intensitate ( zeci de wati si peste ), în laseroterapie se foloseste radiatia laser a carei putere se masoara în miliwati. Fara a afecta celula si tesutul, ea are un efect biostimulator pronuntat, care activeaza cele mai importante procese vitale ale organismului. O asemenea actiune nu a fost neasteptata pentru cercetatori. În medicina diverselor perioade de timp, începând cu antichitatea, s-au cunoscut bine caracteristicile terapeutice ale luminii.
În cadrul primelor cercetari stiintifice din domeniul terapiei cu lumina intra si experimentele lui I. Moleschott, datând din 1854. În cadrul lor s-a demonstrat ca schimbul de gaze ( la generarea bioxidului de carbon gazos) la broaste are loc mai intesiv la lumina decât în întuenric. Totusi lucrarea respectiva a fost supusa criticii din partea unor cunoscuti fiziologi ai vremii respective Flugger si Brown-Sekar, care au considerat ca lumina poate actiona asupra animalelor numai prin intermediul ochilor. Dupa aproape 30 de ani ( în anul 1881 ) I.Moleschott a repetat din nou propriile sale experimente. S-a demonstrat ca la lumina generarea de bioxid de carbon gazos la animalele care vâd este cu 20-45% , iar la cele care sunt oarbe cu 10-30% , mai mare decât în întuneric. El a tras concluzia ca prezenta organului vazului doar modifica efectul de baza. În afara de aceasta, s-a constatat actiunea de activizare a luminii în cazul unuei iluminari directe a unui tesut de muschi izolat.
Aceste date au o valoare principiala si în zilele noastre, deoarece exista parerea ca mecanismul actiunii luminii vizibile asupra organismului animal conduce la reactia reflex ce apare ca raspuns la excitarea centrilor foto din organul vazului.
De la sfârsitul secolului al XIX-lea au început sa se dezvolte intens diverse metode de fototerapie, ceea ce a fost legat de aparitia surselor artificiale de lumina. O contributie mare la dezvoltarea tratamentului cu lumina a adus-o savantul danez N.R.Fisnen ( 1860 - 1904 ) laureat al premiului Nobel în 1903. Au fost elaborate bazele fototerapiei cu lumina rosie, si cu ultravioletul apropiat si violet-albastru. O conditie deosebita pentru patrunderea profunda a luminii s-a dovedit a fi sângerarea pielii urmare strivirii ei cu sticla, ceea ce poate fi considerat ca prototipul metodicii contemporane prototip de actionare prin laseroterapie ( G.A. Askarian, 1982).
O etapa calitativ noul în dezvoltarea fototerapiei a început cu anii 60 din secolul al XX-lea legat de aparitia surselor de radiatie laser. Chiar în ajunul elaborarii în serie a laserilor heliu-neon (lungime de unda a radiatiei 632,8 nm), V.M. Iniusin cu colaboratorii au studiat activitatea biologica a luminii rosii ( lampile cu neon cu lungimi ale radiatiei 630-650 nm). S-a înregistrat o actiune pozitiva a acesteia asupra unei serii întregi de procese : accelerarea cicatrizarii ranilor, îmbunatatirea evolutiei bolilor de radiatii la animalele de experienta, o mai rapida cicatrizare a elementelor auto-transplantate s.a.m.d. Tot atunci s-a exprimat ipoteza ca radiatia rosie a laserului heliu-neon va avea o mai mare activitate biologica. Cele ce au urmat au confirmat pe deplin acest lucru.
Natura biostimularii cu laser
Deoarece organismele vii si biosfera în ansamblu nu sunt sisteme izolate, ci deschise, care schimba substante si energie cu mediul ambiant, la doze optime de actiune cu radiatie laser se realizeaza o pompare energetica a organismului. Drept rezultat al acestui lucru se activizeaza procesele sanogenetice.
Exista punctul de vedere potrivit caruia la nivel de sistem mecanismul biostimularii cu laser· este legat de ractiile de homeostaza la actiunea luminoasa. Cum în procesul evolutiei organismul nu a fost supus actiunii laserului, rezulta ca el nu este adaptat la el si reactioneaza ca la un factor ce conduce la revoltare. Pe de alta parte lumina monocromatica din compozitia luminii albe nu are acelasi efect biostimulator, ea fiind un factor obisnuit ( P.Greguss, 1985). Evident ca densitatea puterii la lumina solara ( oscileaza de la 10 la 100 mW/ cm2 ) corespunde aproximativ marimii folosite în laseroterapie , dar efectul biostimulator al acesteia din urma este mult mai mare··.
În ultmul timp se elaboreaza intens conceptia actiunii directe asupra organismului prin absorbtia de rezonanta la nivel molecular (.T.Karu, 1989). In favoarea acestui model de laseroterapie exista o serie de circumstante.
În primul rând, experimentele in vitro, cercetarile spectroscopice cantitative au aratat caracterul rezonator al actiunii radiatiei laser de nivel energetic redus asupra diferitelor celule functie de lungimea de unda a radiatiei, doza si densitatea de putere.
Generalizând datele din literatura cu privire la influenta radiatiei laser asupra obiectelor biologice, T.Karu si coautorii ( 1990) deosebesc urmatoarele nivele de realizare a reactiei de raspuns :
1) Subcelular - aparitia starilor excitate ale moleculelor, formarea unor radicali liberi, reconstructia stereochimica a moleculelor, cresterea vitezei de sinteza a albuminei,accelerarea sintezei colagenului si precursorilor acestuia, modificarea echilibrului oxigenului si activizarea proceselor de oxidare- refacere.

 1

2) Celular - modificarea încarcarii câmpului electric al celulei, a potentialului membranei sale, cresterea activitatii de proliferare s.a.
3) Tisular - modificarea pH-ului lichidului intercelular, activitatii morfo-functionale si microcirculatiei .
4) Organic - normalizarea functiei unui organ oarecare.
5) Sistemic si modificator de organizare - aparitia reactiilor de raspuns complexe de adaptare neuro-reflectoare si neuro-humorale cu activizarea sistemelor simpatoadrenalinic si imunitar.
Rezultatul final al biostimularii cu laser este cresterea rezistentei organismului si extinderea limitelor de adpare a lui, adica reducerea sensibilitatii la diversele îmbolnaviri.
De regula, laseroterapia se foloseste în cazul bolilor cronice, care sunt însotite de distrugerea troficii neurovasculare , în cazul unor procese îndelungate si de ofilire, când este necesar sa se intensifice procesele de sanogeneza prin bioactivizarea directionata. Pentru astfel de cazuri laseroterapia se poate considera ca o metoda specifica ( cu elemente de nespecificitate ). Succesiunea modificarilor ce au loc în cazul bioactivizarii cu laser se poate reprezenta schematic în felul urmator : interactiunea radiatiei laser cu nivel energetic redus cu fotoacceptorii specifici si nespecifici ŕ declansarea unui complex de reactii fotofizice si fotochimice ŕ activizarea sistemelor fermentative celulare cu amplificarea proceselor bioenergetice si biosintetice ŕ intensificarea proliferarii celulelor ŕ amplificarea regenerarii, formarii celulelor sângelui, activitatii sistemului imunitar si a sistemului microcirculatiei ŕ generalizarea efectelor locale ale laseroterapiei prin intermediul mecanismelor neurohumorale si neuro-reflectoare .

4. Clase de laseri si standardizare
Institutul Roman de Standardizare a preluat in 1996 standardul european al CENELEC din 1993 cu referire la securitatea aparatelor laser. Standardul roman SR EN 60 825-1 imparte laserii in 4 clase dupa riscurile asociate in functie de lungimea de unda, durata de emisie si puterea sau energia emisa. Standardul stabileste limite precise ale puterii si energiei pentru fiecare clasa de laseri, sub forma unor tabele, in functie de lungimea de unda si durata de emisie a laserului.
Clasa 1 (fara riscuri cunoscute): sunt laserii ai caror parametri de functionare nu implica pericole in urma expunerii, si au puteri in unda continua < 0.39 m W.
Clasa 2 include laserii ce emit radiatie vizibila in domeniul 400…700 nm, cu puteri in unda continua (t > 0.25 s) mai mici de 1mW, dar mai mari de 0.39 m W. Laserii din aceasta clasa nu prezinta risc de incendiu, iar radiatia lor imprastiata nu este periculoasa. Ochiul este protejat de leziuni numai daca functioneaza reactia defensiva la lumina orbitoare, adica reflexul de clipire. Acest reflex apare la persoanele normale cu o intarziere de 0.25 s.
Clasa 3 (risc coborat si moderat) contine laserii a caror risc de incendiu este scazut iar expunerea de scurta durata a pielii nu este insotita de distrugeri. Clasa 3 este divizata in 2 subclase:
- clasa 3A (risc coborat): radiatia in spectrul vizibil a laserilor are puteri in unda continua ce nu depasesc 5mW, iar pentru laserii in impulsuri repetitive sau cu fascicul scanat limita de putere este de 5 ori mai mare fata de cea a laserilor de clasa 2; iradianta in orice punct al fasciculului laser nu depaseste 25 mW/m2; pentru laserii ce emit inafara spectrului vizibil, radiatia nu trebuie sa depaseasca de 5 ori limitele clasei 1;
- clasa 3B (risc moderat): privirea direct in fascicul este totdeauna periculoasa; laserii in unda continua nu depasesc puterea de 0.5W, iar expunerea radianta a laserilor in impulsuri trebuie sa fie mai mica de 105 J/m2. Reflexiile difuze nu prezinta risc daca distanta minima de privire depaseste 13 cm, iar timpul maxim de privire este sub 10s.
Clasa 4 (risc inalt): este clasa in care se incadreaza laserii de putere mare, care prezinta risc biologic prin expunerea la radiatia directa si difuza.
Expunerea maxima permisa poate fi determinata pentru diverse situatii concrete utilizand programe de calcul specializate.
In standardele de expunere se utilizeaza 2 termeni de referinta:
® limita de emisie accesibila (AEL-accesible emission limit) = nivelul maxim de emisie accesibila permis pentru o anumita clasa de laseri;
® expunerea maxima permisa (MPE - maximum permissible exposure) = nivelul radiatiei la care poate fi expus omul, fara a suferi efecte nedorite; in principiu organele sensibile sunt ochiul si pielea, care nu trebuie sa sufere raniri sau alterari imediate sau tardive. Aceste niveluri depind de lungimea de unda a radiatiei, de durata impulsului sau timpul de expunere, de tesutul expus si de dimensiunea imaginii pe retina pentru radiatia din vizibil si infrarosu apropiat (400-1400 nm).
5. Protectia laser
Ochelarii de protectie reprezinta mijlocul principal impotriva accidentelor produse de fasciculele directe sau reflectate. Sticla obisnuita protejeaza ochiul numai impotriva lungimilor de unda mai scurte de cca. 300 nm si mai lungi de cca. 2700 nm. Regiunea spectrala dintre cele 2 limite trebuie acoperita utilizand filtre optice speciale. Exista o larga varietate de ochelari de protectie, iar ei au inscrise lungimile de unda pentru care se aplica si densitatile optice corespunzatoare acestor lungimi.
Ochelarii folositi in protectia laser sunt caracterizati de urmatorii parametri:

·         lungimea de unda sau domeniul spectral la care pot fi folositi;
LI>expunerea radianta accesibila maxima sau iradianta maxima;

·         expunerea maxima permisa;

·         densitatea optica necesara a ochelarilor la o anumita lungime de unda;

·         cerintele de transmisie a luminii vizibile;

·         expunerea radianta sau iradianta la care are loc distrugerea ochelarilor;

·         necesitatea unor lentile de vedere;

·         confortul si ventilatia;

·         degradarea sau modificarea mediilor absorbante, chiar daca este temporara sau tranzitorie;

·         rezistenta mecanica a materialelor;

·         cerintele de vedere laterala;

·         orice reglementare nationala relevanta.

De exemplu ochelarii din plastic transparent realizati din policarbonat sunt adecvati pentru protectia in cazul utilizarii laserului cu CO2, dar trebuie marcati pentru densitatea optica corespunzatoare. Ei pot fi folositi pana la puteri de 100 W, probabilitatea de strapungere prin ardere fiind redusa, deoarece purtatorul lor va reactiona intr-un timp de 1s dupa ce a detectat flama pe suprafata lentilei.
Echipament de protectie special: este destinat personalului din cercetare, intretinere, si in general personalului expus la radiatie laserilor din clasa 4.

6. Recomandari

Luand in considerare riscul laser, si in Romania exista reglementari si norme generale de protectia muncii cu privire la laseri. Acestea sunt specificate in „Norme Generale de Protectie a Muncii", si fac referiri concrete la:

- valorile maxime admise ale expunerii energetice/iluminarii energetice la nivelul corneei pentru expunerea oculara directa;
- valorile maxime admise ale expunerii energetice/iluminarii energetice a ochilor la reflexii difuze ale fasciculelor laser sau la surse laser extinse;
- unghiurile limita ale surselor extinse;
- valorile maxime admise ale expunerii energetice/iluminarii energetice a pielii.
Exista de asemenea un set de norme specifice de securitate a muncii in cazul radiatiilor vizibile cu referire speciala la laser, editate intr-o culegere a Ministerului Apararii Nationale din Romania.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro