CASELE DE ECONOMII ŞI COOPERAŢIA DE CREDIT

Economia modernă , prin reţeaua sa ramificată de agenţii bancare şi prin sprijinul de prevedere , uneori impus de experienţa socială , efectuează o operativă şi eficientă valorificare a celor mai modeste disponibilităţi băneşti care prin colectare şi concentrare , devin componente puternice ale capitalului financiar .
Experienţa tărilor dezvoltate arată clar că volumul capitalurilor anuale mobilizate din economiile familiilor se ridică la sume importante rivalizând acumulările intreprinderilor .

Economiile populaţiei şi ale intrepriderilor
(în procente din PIB)
Tabel 2.6.

Ţara

Populaţia

Companiile

1974

1988

1974

1988

SUA

6,56

2,96

1,36

1,65

Germania

9,23

7,85

4,75

4,36

Japonia

16,18

10,15

0,62

2,18

Franţa

14,10

8,47

8,62

10,07

Anglia

8,45

2,89

14,13

13,82

Sursa : “Computers nationaux trimestriels” , no 4/1989

În aceste condiţii , în care economiile populaţiei reprezintă o redutabilă forţă financiară , când sursele unor ţări se fundamentează pe procesul de economisire , devin mai pregnante căutările privind determinantele şi motivaţiile acestui proces , preocupările pentru a influenţa raportul dintre consum şi economisire , în scopul creşterii capacităţii financiare a statelor respective , poziţia care se confruntă adesea , în unele ţări , cu preferinţă pentru angajarea în comun a unei mari părţi a venitului disponibil .
De vastul proces de economisire ce caracterizează economiile tuturor statelor se leagă şi existenţa caselor de economii şi a cooperativelor de credit .
Casele de economii reprezintă o verigă importantă a sistemului bancar . Ele sunt fie instituţii care au ca principale atribuţii funcţionale mobilizarea economiilor , dar şi bănci ale autorităţilor locale şi ale instituţiilor de prevederi (deţinătorilor fondurilor constituite pentru pensii şi de asigurări sociale) .
Resursele considerabile mobilizate de casele de economii sunt în principal depozite pe termen lung , astfel că aceste instituţii îndeplinesc îndeosebi un rol unilateral de a constitui resurse şi a le transfera în sistemul bancar şi pe piaţa capitalurilor pentru redistribuire.
Utilizarea resurselor constituite determină sensul acestor redistribuiri :

Structura specifică a activelor şi pasivelor băncilor de economii este edificatoare dacă ne referim la instituţiile principale din acest domeniu ce funcţionează în SUA (tabel 2.7.) .

Instituţiile de economii din SUA (iunie 1987)
Active şi pasive semnificative – mld. Dolari
Tabel 2.7.

Saving and Loan Association

Mutual Saving Banks

Total bilanţ

949

509

Active

   Titluri guvernamentale

138 (14,5%)

   Credite ipotecare

525 (55,3%)

347 (68,2%)

   Alte împrumuturi

286 (30,2%)

67 (13,2%)

Pasive

   Depozite din economii

716 (75,4%)

378 (74,2%)

Sursa : “Federal Rezerve Bulletin”

Dimensiunile economisirii în SUA pot fi apreciate prin reţeaua instituţiilor principale : Savings and Loan Association în număr de circa 2900 şi Mutual Savings Banks în număr de circa 400 şi uniunile de credit în număr de aproximativ 12.000 şi cu un total de 16 mld. dolari , completează tabloul unităţilor colectoare de economii din SUA (1987) .
Pe ansamblu , în Statele Unite ale Americii , casele de economii şi cooperativele de credit ocupă un loc important în sistemul bancar , activele lor reunite reprezentând pe ½ din activele băncilor comerciale şi circa ¼ din activele întregului sistem bancar .
Asemănătoare prin menirea lor iniţială , căt şi prin transformările ce le caracterizează , în ţările dezvoltate mai funcţionează o serie de reţele de case de economii cum sunt cooperativele de credit larg extins în Germania , Franţa şi alte ţări .
Casele de economii şi cooperativele de credit ocupă în cadrul sistemului bancar un loc important în toate ţările europene . Un caz deosebit îl reprezintă RFG unde casele de economii , împreună cu cooperativele de credit ocupă un loc preponderent în sistemul bancar în toate dimensiunile sale : depozite , active , credite , număr de unităţi. Acestă situaţia este reflectată în tabelul următor :

Rolul caselor de economii şi băncilor cooperatiste
în sistemul bancar al RFG (1988)
Tabel 2.8.

Depozite

Active valori mobiliare

Credite în sector bancar

Număr bănci

Număr agenţii

Case de economii

40,3

50,3

37,3

585

17.834

Bănci cooperatiste

20,5

24,2

13,9

3.497

19.411

Ambele

60,8

74,5

51,2

4.064

37.345

TOTAL

100,0

100,0

100,0

4.438

30.853

Casele de economii se afirmă ca cea mai mare grupă de instituţii de credit în RFG cu un bilanţ total de 1500 mld. mărci , 500 mld. depozite din economii ; 527 mld. credite ; 26,2 milioane conturi de economii (mai mult de unu pentru fiecare familie) .
Cu un potenţial atât de marcant şi cu o organizare proprie ramificată , casele de economii se angajează în operaţii ample şi dificile , participând la operaţii de investiţii , de bursă şi internaţionale prin reţele proprii . Astfel , inseşi rezultatele finale sau o rentabilitate de 0,8 % faţă de 0,057 (rentabilitate stabilită la bănci , funcţie de ansamblul activelor) pentru ansamblul sectorului bancar în 1988 , devin elocvente .
O ramură importantă a caselor de economii funcţionează sub egida organizaţiilor poştale .
În Japonia , spre exemplu , poşta a devenit una din cele mai mari bănci din lume în primul rând prin volumul depozitelor care în iulie 1988 atingeau 118.000 miliarde de yeni , reprezentând circa 20 % din toate depozitele de economii , din totalul de 638.000 mld. yeni .
De asemenea , reţeaua poştală este deosebit de ramificată şi asigură o bună servire , întrucât circa 19.000 din cele 23.673 birouri de poştă efectuează operaţii cu caracter bancar .
Şi dimensiunile uriaşe ale acestui potenţial financiar a determinat hotărârea de a privatiza sistemul de economii poştale , girate în prezent de stat , prin Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor .
Şi în Anglia poşta a reprezentat , mai mult de un secol , trunchiul pe care s-a sprijinit un prestigios sistem de case de economii devenit (din 1969) The National Savings Bank .
Aşa cum s-a desprins din cele de mai sus , sistemul băncilor de economii s-a dezvoltat pretutindeni , în principal prin :

În majoritatea ţărilor , statul reglementează şi supraveghează activitatea de economii de regulă prin garantarea depozitelor de economii formate la aceste instituţii şi aplicarea unor norme de lucru care sp protejeze pe cei ce economisesc şi să dezvolte preferinţa de a economisi .
În toate ţările , prin lege , se promovează instrumente de economisire şi îndeosebi scheme de economisire care să răspundă celor mai diverse opţiuni şi care să-I atragă în special pe cei ce economisesc în sisteme regulate şi permanente .
Un exemplu îl oferă Mişcarea Naţională de economii din Anglia (National Savings Movement) care mobilizează în medie economii echivalente cu ½ din economiile anuale ale întregii populaţii (1986) . Aceasta oferă o largă sferă de posibilităţi de economisire sprijinite de faptul că depozitele formate în acest sistem sunt considerate parte a datoriei publice şi prezintă astfel garanţie majoră . Desfăşurarea operaţiunilor este facilă , de mare accesibilitate , la nivelul oficiilor poştale , de regulă fără comisioane şi mai ales scutite de impozite . Acest din urmă aspect nu este de neglijat în condiţiile în care dobânda neimpozabilă de 7 % este echivalentă unui venit din dobânzi supus impozitelor de 9,58 % .
Schemele de economisire oferite de Mişcarea Naţională de economii cuprind în principal : cerificatele de economii , obligaţiunile cu premii , scheme “economiseşte pe măsura veniturilor” şi conturi NSB .
Creditele de economii ca instrumente privilegiate de economii au o limită pe deţinător şi emisiune (1000 lire) , termen de valabilitate de 5 ani şi o dobândă neimpozabilă de 7 % .
O altă reţea , certificatele de economii indexate , asigură o dobândă mai mică , de 4 % , dar , la rambursare ,după 5 ani , valoarea lor normală va fi indexată funcţie de indicele preţurilor de consum . Iniţial , aceste emisiuni au fost destinate în exclusivitate persoanelor vârsnice pentru a asigura menţinerea puterii de cumpărare a economiilor .
Deţinerea peste 5 ani este încurajată prin faptul că în continuare se bonifică o dobândă variabilă , funcţie de piaţă , în condiţiile în care indexarea rămâne variabilă .
Obligaţiunile cu premii emise în cupiuri diferite , de la 5 lire la 10.000 lire , prezintă avantajul că se atribuie un număr distinct de tragere pentru fiecare liră , astfel că se asigură multiple şanse deţinătorilor , funcţie de volumul efectiv al sumei angajate în sistem . După o deţinere de 5 luni , cumpărărtorul obligaţiilor participă la tragerile lunare , la care se acordă premii atrăgătoare (unul de 250.000 lire şi alte loturi , între care cele mai populare sunt cele de 45.000 de premii a câte 50 lire) .
Obligaţiunile de depozit emise în multipli de 50 lire se caracterizează prin faptul că întregul câştig din dobânzi este plătibil la rambursare , la termenul final . La polul opus , obligaţiunile de venit emise în multipli de 1000 de lire se pun la dispoziţia celor care doresc să aibă venituri lunare din dobânzi , care li se bonifică ca atare .
Contractele “economiseşte pe măsura veniturilor” sunt convenite de regulă în opţiunea acţiunii pe termene de 3 sau 5 ani , timp în care titularul se obligă să facă depuneri lunare din salariu în sumele stabilite. La expirarea termenului , sumele economisite şi câştigul din dobânzi urmează să fie folosite pentru achiziţia de acţiuni , de regulă la intrepriderea unde lucrează titularul , în condiţii avantajoase .
Este de menţionat că în alte ţări , în Franţa de pildă , schemele de economii contractuale sub forma livretelor de economii , presupun depuneri regulate pe durate de 3 – 5 ani , la sfârşitul cărora sumele economisite constituie premise de a facilita titularului credite suficiente pentru a-I asigura achiziţia unei locuinţe sau înfiinţarea unei mici intreprinderi (magazine sau ateliere meşteşugăreşti) .
În sfârşit o altă variantă în sistemul Băncilor Naţionale de Economii (NSB) este aliniată sistemului fondurilor de plasament şi investiţii . Conturile de investiţii , deschise deţinătorilor de capital de talie mai mare , permit bonificarea unor dobânzi şi mai mari , diferite de piaţă . întrucât acestea provin din beneficiile rezultate din investirea optimă a depozitelor respective .