1

Yoshitomo Nara

Yoshitomo Nara, nascut in 1959, in orasul Hirosaki din Japonia, este un artist pop contemporan. In prezent traieste si lucreaza in Tokyo, desi lucrarile sale au fost expuse in toata lumea. Nara si-a primit B.F.A (1985) si M.F.A (1987) de la Universitatea de Muzica si Arta Aichi. Intre 1988 si 1993, Nara a studiat la Kunstakademie Dusseldorf in Germania. Nara a avut peste 40 de expozitii incepand cu 1984. In New York este reprezentat de Galeria Marianne Boesky, iar in Los Angeles de Blum & Poe.

Lucrari

            Nara a ajuns in atentia lumiii artei in timpul miscarii japoneze Pop-art din anii ’90. Subiectul sculpturilor si picturilor sale este inselator de simplu: majoritatea lucrarilor descriu un obiect aparent inofensiv (copii sau animale, desenati cu claritate), iar decorul este minimalist sau lipseste total. Dar acesti copii, care initial par draguti si vulnerabili, uneori agita arme precum cutite si fierastraie. Ochii lor largi uneori au o privire acuzatoare, care ar putea sa indice iritarea ca au fost treziti din somn, sau o ura profunda.

Totusi, Nara nu-si priveste subiectii inarmati ca niste agresori: “Priviti-le, armele sunt atat de mici, ca niste jucarii. Chiar credeti ca s-ar putea lupta cu ele? Eu nu cred. Mai curand, ii vad pe copii alaturi de alti oameni rai, mai mari, care au cutite si mai mari…”.

Explicatia lui Nara asupra lucrarilor sale ne transforma pe noi in niste agresori, vinovati pentru ca am tradat si atacat inocenta copilariei. Acest punct de vedere il incrimineaza si pe Nara insusi, deoarce toata arta sa se bazeaza pe pervertirea unor subiecti inocenti.

Laudat atat de criticii de arta cat si de nonconformisti, lucrarile bizare ale lui Nara au devenit un cult in toata lumea

Lucrarile lui Yoshimoto Nara sunt inselator de simple. Oameni care amintesc de copilasi sau pui de animale, cu fete lor rotunde, cu ochi mari si nasuri mici, toate lucrarile ne dau o senzatie familiara.

            Nara, care traieste in Koln, atrage atentia internationala, dupa ce a avut deja prezentari in Milwaukee, Los Angeles si Seoul, iar New York-ul este programat pentru sfarsitul anului. Tomio Koyama, impresarul sau din Tokyo, spune ca, de curand, o statuie mare a lui Nara a fost de curand cumparata de un colectionar american, si o sa fie imprumutat pe termen lung muzeului de arta moderna din San Francisco.

            Considerand ca deja au aparut cateva carti, in a doua editie, un ceas de mana in editie limitata si o linie de imbracaminte care incorporeaza motive din lucrarile sale, Nara este pe punctul de a creea un cult in Japonia.

            Doua galerii concurente, Spatiul de Arta Ginza si Galeria Tomio Koyama, prezinta cartile ciudate ale lui Nara prin desene, picturi, sculpturi din fibra de carbon si prin o serie de ansambluri aratate in premiera.

            In desene, copiii sunt angajati in activitati solitare, inofensive: tin un steag, se joaca intr-o cutie, tin o carte, stau intr-o baltoaca. Dar uneori ei au si niste lucruri mici ascutite: cucite si fierastraie. Nara surprinde aceste scene intr-un moment de liniste.

            Copii se uita la privitor cu un aer de ingrijorare. Sau este complicitate? Pleoapele lor lasate indica faptul ca sunt somnorosi? sau de fapt arata un cinicism atat de departat de inocenta copilariei? Fiecare lucrare provoaca un puternic raspuns emotional, care difera de la om la om.

            Artistul declara ca primeste uneori mesaje foarte patimase de la fani. Unul chiar i-a strecurat un bilet in buzunar pe care scria: stiu exact ce vrei sa spui, inteleg. “Poate ei inteleg mai mult despre munca mea decat mine” a spus Nara cu modestie.

Ce anume din arta lui Nara provoaca asa un raspuns puternic? Nu pare foarte complicat. Stilul este intentionat plat, cu linii simple, subtiri, uniforme. Acest lucru, coroborat cu lipsa decoratiunilor si a coloritului, pare sa atraga atentia mai curand asupra simbolismului decat asupra realizarii. Totusi, si subiectul narativ lipseste si nici nu se pate spune ca lucrarile sunt foarte expresive. Opera lui Nara atrage deoarece simtim ca sub executia modesta se afla o viziune puternica.

            “Desenez doar ce stiu din proprie experienta” spune Nara. Deoarece lucrarile reprezinta evenimente si impresii clare, acestea pot semana cu niste fotografii. Ca ilustratiile din caietul unui copil cu probleme, lucrarile sunt narative dar si atemporale. Astfel se creeaza senzatia de complet.

            Stilistic, un artist poate face doua lucruri foarte curajoase in cariera: o schimbare totala a stilului, cum a facut Picasso, sau contrar, o continuare neabatuta a aceleiasi viziuni (dificultatea consta in mentinerea unui nivel constant de-a lungul unei serii foarte lungi de lucrari). Nara face parte din a doua categorie. Artistul spune ca nu are de ales: “Chiar daca incerc sa fac ceva diferit, intotdeauna imi iese acelasi lucru”.

            Mana lui se misca aproape necontrolat deasupra panzei si imaginea apare de la sine. Acest lucru I-a facut pe unii sa declare ca munca lui Nara este un fel de automatism.

            O pictura celebra este “Taietura cu un fierastrau / Nokogiri”. In ea o fetita cu codite sta nemiscata. Lipsa decorului ar sugera o singuratate sau chiar o vulnerabilitate, dar fetita tine in mana un fierastrau. Totusi ea nu este o taietoare de lemne. Titlul combinat cu expresia neclara a fetei contribuie la impresia ca ceva e in neregula. Ce anume, sau pe cine, vrea sa taie cu acel fierastrau?

            Nara nu simte ca aceste arme sunt instrumente ale agresiunii. “Uitati-va la ele, sunt atat de mici, ca niste jucarii.  Credeti ca s-ar putea lupta cu ele? Eu nu. Mai curand, vad pe acesti copii, inconjurati de oameni mai mari care au intentii necurate si cutite mai mari…”  Intr-adevar, majoritatea personajelor din picturi privesc dintr-o pozitie joasa, defavorabila lumea care este atat amenintatoare cat si atragatoare. La o a doua privire, nu reprezinta cumva opozitia dintre bine si rau, si in acest caz, nu suntem oare noi argresorii?

            Sa iei imagini ale copilariei, pe care orice copil le-ar putea desena, si sa le adaugi o simbolistica adulta atat de puternica, este un lucru dificil, dar Nara reuseste. Disproportia evidenta intre subiect si semnificate produce o senzatie deranjanta, dar combinatia lor este in mod ciudat satisfacatoare.

            Traim intr-o lume in care am facut un hobby din a ne perverti simbolurile copilariei. “Tradarea” din operele lui Nara rezoneaza, rezoneaza deoarece arata o pierdere universala a inocentei.

Influente

            Curentele manga si anime din anii ’60 au influentat evident lucrarie lui Nara, lucru care poate fi vazut in chipurile stilizate, cu ochi foarte mari. Dar artistul distruge complet aceste imagini dragute, adaugandu-le elemente horror. Aceasta juxtapunere a rautatii umane cu inocenta copilariei ar putea sa fie o reactie la regulile rigide ale societatii japoneze.

            Muzica punk rock din tinerete a fost si ea o influenta. Folosind o imagine a adolescentei violente, a rebeliunii, arta lui Nara surprinde spiritul punk. In plus autorul a recunoscut ca s-a inspirat din picturile renascentiste, din literatura si graffiti.

            Probabil cel mai important element este mediul in care a fost crescut. Intr-o Japonie profund marcata de al doilea razboi mondial, o tara care experimenta o invazie a civilizatiei vestice: cultura pop, benzile desenate, desenele lui Walt Disney, muzica rock etc. In plus, Nara a fost crescut intr-o zona izolata si deoarece parintii sai munceau aproape toata ziua, tanarul copil ramanea de multe ori singur cu imaginatia sa. Subiectii atat de independenti din operele lui Nara ar putea sa fie un raspuns tocmai la propria sa copilarie.