1
Argument
Această lucrare se naşte din conştiinţa acută a unui paradox: lumea actuală, obsedată până la limita absurdului de comunicare, se confruntă de fapt, în mod dramatic, cu o criză a comunicării. Teatrul şi arta, prinse în pânza de păianjen a multiplelor tendinţe centrifuge, sub zodia experimentului, încep să se piardă în prăpastia ce se sapă între teribilismul pseudocreator şi autenticitate, între excentricitatea artistică şi inovaţia revelatoare. Pe desupra, delimitările între teatru, dans, muzică şi tehnică se estompează, producând specii hibrid (vezi teatrul underground, teatrul-dans, etc).
Mai mult, dincolo de discrepanţele lumii noastre, care se zbate între artă şi kitsch, există o raţiune non-artistică fundamentală ce deturnează scopurile teatrului: cea pecuniară. Regizorii şi actorii actuali fac compromisuri artistice pentru ca „produsul” lor să se vândă. În aceaste calcule aride, câteodată nu mai este loc pentru visare.
Totuşi, cu un idealism poate nărod, cred în continuare că teatrul ar trebui să civilizeze şi să inspire, să cizeleze şi să schimbe. În acelaşi timp, recunosc că într-adevăr trebuie să ofere clipe privilegiate de destindere, relaxare, evadare.
Astfel, m-am oprit asupra “Melodiei varsoviene” a lui Leonid Zorin. Am doua motive.
Primul este legat de modul cum m-am întâlnit eu cu Viktor şi Helea. Piesa trebuia să fie spectacolul meu de licenţă insa din motive mai putin relevante, acest proiect nu s-a mai finalizat. Dupa ce s-a renunţat la idee, am simţit regretul unui rol pierdut, deja interiorizat. M-am atasat de povestea celor doi indragostiti, dar in special de Viktor, personaj in care ma regasesc foarte mult.
A doua raţiune pentru alegerea mea porneşte de la perioada pe care o evocă piesa: tinereţe, libertate, dezorientare, tensiune a opţiunilor. Simt această răscruce pentru că eu, ca om si creator (să-mi fie permisă inocenta aroganţă de a mă numi aşa), mă aflu exact în momentul când toate drumurile sunt deschise. Vorbesc despre acea perioadă a vieţii când reprezinţi şi ceea ce eşti şi ceea ce poţi deveni. Probabil peste câţiva ani şi câteva drumuri care se vor închide, dragostea ideală mi se va părea nostimă şi voi înlocui frământarea de acum cu un cinism rece şi steril.
Nu cred ca exagerez cand spun ca mi se pare o adevărată provocare să regizezi o piesă simplă, să o faci să scape de clişee şi să oglindească, sfâşiată, o pasiune care este a oricăruia dintre noi.
Prin urmare, dorinţa de a regiza această piesă vine din nevoia de a-mi redefini relaţia cu teatrul, consecinţă a unei perioade în viaţa mea marcată de căutări ale identităţii în teatru.
Până acum, răspunsul găsit mă îndreptă spre regie: simt o puternică nevoie de a comunica, care nu se îndreptă numai spre asumarea unui singur rol, ca actor, ci spre empatizarea cu fiecare personaj al unei piese. Cunoscându-mi pasiunea de a construi situaţii-cheie (in special in lucru cu studentii) şi de a jongla cu elementele de regie pentru a da noi conotaţii cuvintelor, cred că aspiraţia spre regizorat este uşor de înţeles. Caut libertatea şi jocul în scenă şi spectacol.
SPECTACOLULUI
INTRE SUCCESUL PROFESIONAL SI NEPUTINA ACESTUIA DE A-TI ASIGURA/GARANTA FERICIREA (carieră vs. fericire, bani vs. dragoste)
Helea: “...conflict permanent. Dragoste si datorie. Dragoste si munca. Groaznica situatie!”
În societatea de azi, iubirea se goleşte de interes şi începe să se confunde cu substitute facile. Pe măsură ce se vorbeşte mai mult despre cuplu, sexualitate, compatibilitate etc., este din ce în ce mai clar că peste dragoste se aşterne un sentiment de confuzie. Teoretizarea presupune şi alienare, distanţare de forma genuina a iubirii, care devine un obiect şi un mijloc.
Dragostea nemaifiind un scop în sine, devine mediatorul pentru motivaţii din ce în ce mai pragmatice. Cuplurile propuse ca modele în lumea noastră se conturează atât sub influenţa sistemului mediatic, ce construieşte simboluri de convieţuire contemporană, cât şi sub impactul mitului bunăstării şi prosperităţii materiale (un exemplu excesiv discutat, până a degenerat în ridicol: cel al lui Irinel C. şi al Monicăi).
Pe lângă mecanismele mediatice care construiesc imagini fără acoperire, o altă constantă a modelelor propuse este eludarea intimităţii cuplului. Misterul dispare, senzualitatea păleşte, totul este televizat, consumat şi discutat.
Marcat de această criză a intimităţii, mă reîntorc la întrebările care mă marchează de multă vreme:
“Ce contează cu adevărat în viaţă? “, “Ce te face fericit?”
Variantele clasice de răspuns sunt simplificatoare: dragostea sau banii. Cu toată lipsa de nuanţe a acestor alternative, aceastea sunt în concluzie cele două mijloace principale de a măsura reuşita, corelate bineînţeles cu valorile personale ale individului.
Astfel, se conturează şi conceptul pe care îl văd stând la baza întregului spectacol. Practic, societatea în care trăiesc Helea şi Viktor percepe lucrurile monocrom, tranşând crud lucrurile. Cam asta este tentat să facă şi spectatorul, căruia i se induce sentimentul că personajele aleg între două alternative unice: cariera sau dragostea?
În fapt, opţiunile lor sunt mult mai complicate, iar punerea în scenă a piesei trebuie să ilustreze, după părerea mea, tocmai această infinită ambiguitate a vieţii reale. Nu sunt personaje cu structură interioară simplă, puse în faţa unei alegeri implacabile ca în tragediile antice, ci sunt oameni derutaţi, care nu ştiu ce vor şi nici nu află. Piesa nu trebuie să ofere, pentru spectator, un deznodământ, nu trebuie să sugereze o alternativă aleasă, ci să exprime faptul că fiecare clipă este o alegere între diverse variante virtuale ale propriului destin.
Povestea “Melodiei varsoviene” nu este simplă, ci doar lipsită de inedit, farmecul urmând a fi dozat de regie şi actori. Cunoaştem istorii mai palpitante decât cea despre doi tineri studenti (un rus si o poloneza) care se întalnesc la Conservator şi se îndrăgostesc. Despărţirea lor, potenţată de o lege care interzicea căsătoria între straini pare o gluma proasta a vietii, la fel ca şi întâlnirile succesive: după 10 şi după 20 de ani. Sugerând o ciclicitate a şanselor oferite de viaţă, aceste destine paralele pot sugera un dramatism cutremurător. Dragostea, în sensul tradiţional, uman (nici nu ştiu cum să o numesc ca să nu pară o noţiune perimată), supravieţuieşte la un nivel abstract, deşi rămâne neconcretizată. Spectatorul trebuie să trăiască un sentiment de regret profund, să se înduioşeze pentru soarta crudă, dar nu trebuie să rămână ancorat în această abordare. Personajele, decorul şi conceptul regizoral trebuie nu numai să emotioneze, ci să producă empatizarea cu unul dintre personaje, mergând până acolo unde chiar privitorul spectacolului pare a fi pus în faţa unei decizii cu multiple nuanţe.
Daca “Melodia varsoviana” s-ar consuma doar la nivelul cotidianului, piesa ar putea fi cel mult istorisirea unui povesti de dragoste neimplinite intre doi tinerei total lipsita de spectaculos. Insa din momentul in care dragostea celor doi ramane vie si proaspata chiar si dupa 10 ani(o dragoste dusa pana la halucinatii sonore si vizuale, chiar pana la sinucidere), piesa vorbeste despre destinul unui cuplu ce trece testul timpului si totusi soarta, providenta pune o bariera in implinirea acesteia.
Spectaculosul apare atunci cand descoperim, din prima intalnire dupa 10 ani a celor doi, a modului de viata, a tipului de viata sentimentala si sociala ales pentru supravietuirea ciotidiana. Povestea in sine nu are forta, dupa parerea mea, decat prin puterea exemplului pe care il dau celor doi spectartorului xcare se poate regasi in aceasta situatie, prin posiobilitatea de a vedea consecintele acestui gen de alegere: fericirea sau cariera/banii?
Interesul pe care mi-l suscita aceasta piesa provine din intrebarea: “Cum au trait doi oameni cares e iubesc 10 ani unul fara celalat?” Sirul de frustrari, de halucinatii, de angoase si intrebari incepe odata cu modul in care cei doi sunt fortati sa se desparta. Ca mai apoi sa continue cu realizarile profesionale care in cele din urma produc si acestea numai o partiala multumire, dar in acelasi timp o reveleatie ustuiratoare:Pentru cine mi-am sacrificat eu viata si penbtru ce?
Chiar incheierea pisesi subliniaza acest lucru, atunci cand Viktor incepe, dupa revederea Helei dupa 20 de aani sa faca e retrospectiva asupra vietii sale, alunga imediat acest gand si se bucura ca maine are o zi ingrozitor de grea si ca e multumit ca “niciodata nu are timp liber”. Tumultul vietii profesionale i-a cuprins pe cei doi si se pare ca astfel au reusit sa supravietuiasca, dar niciodata sa traiasca cu adevarat!!!
Daca ar fi sa fortam o paralela/comparatie, am putea spune ca “Melodia varsoviana” a lui Zorin se aproprie foarte mult de “Romeo si Julieta” a lui William Shakespeare, schimbat fiind contextul social.
DRAGOSTEA (IN TOATE FORMELE EI) ESTE SINGURUL LUCRU PENTRU CARE MERITA SA NE SACRIFICAM VIATA
Oricat am avansa pe scara ierarhica, nu trebuie sa uitam nici o clipa ca sufletul nostru e de natura divina, iar el nu poate fi cumparat sau pacalit/amagit. Daca in lumea materiala, noi functionam in functie de necesaitatile fiziologice, in cea spirituala aflam caacesl carburant special care ne face sa functionam sis a existam nu este altceva decat: dragostea.
TEMA SPECTACOLULUI
IMPOSIBILITATEA UNEI ALEGERI INSPIRATE IN VIATA
Alte teme :
- tema calatoriei – piesa este o calatorie; propune un traseu, unde fiecare scena e o alta locatie; un traseu prin timp si spatiu.
- umanul(omenescul, sensibilul-simturile) - piesa propune o redescoperire a simturilor si a “omului” din noi.
- tema amintirilor – despre ciudata evadare in trecut, pentru a cauta raspunsuri, pentru a intelege mai bine rostul nostru.
1- tema neimplinirii – atunci cand suntem la un pas de fericire, si imediat se distruge totul in jurul nostru, ceea ce ne apasa si ne chinuie, pana la sfarsit.
- Tema compromisului – nevoia mizerabila a omului de a supravietui cu orice pręt chiar si atunci cand nu mai are pentru ce trai; Refugiul omului in munca cotidiana pana la rutinare care secatuieste fiinta si o usuca emotional.
- Tema fricii - frica omului de a risca totul pentru o clipa de fericire, teama acestuia de a se simti viu, de a “trai” cu adevarat; neputinta de infrange spiritul de conservare si comoditatea chiar si pentru sentimentul de dragoste ce innobileaza fiinta umana
- Tema primei iubiri adevarate si a primului sarut(momente importante si de neuitat pentru orice om).
- Tema fericirii – viata are un bolnav simt al umorului si nu te lasa sa fii fericit; echilibrul universal functioneza ca un ceas elvetian: oricarei bucurii ii revine diametral opus o mahnire/suparare/nenorocire.
SPATIUL “MELODIEI VARSOVIENE”
Scenografie, decoruri si costume.
Recuzita.
Elementele de decor din spectacol vor fi putine, schematice chiar, insa funtionale. Suportul conceptional ce m-a ghidat spre o astfel de scenografie austera, chiar in sensul de “teatru sarac” il reprezinta trupul actorului si modul de exprimare al acestuia intr-un spatiul dat. Vreau ca spatiul sa ii ofere actorului o zona de exprimare libera. Consider ca spatiul de joc trebuie sa fie unul din primele aspecte pe care ar trebui sa il intereseze pe un regizor inainte de a incepe sa lucreze. El reprezinta baza pe care se construieste spectacolul.
Asadar, vreau ca spatiul sa creeze o relatie de neutralitate cu privitorii. Vreau sa reprezinte totul: liantul care initiaza relatia spectator – spectacol. Decorul va fi un element viu si functional. Nu va fi decorativ; ci chiar unul din personajele principale.
Costume:
· La intalnirea de la Conservator: Helea va purta o rochie simpla, modesta de culoare deschisa, un palton pana la genunchi si manusi. Va fii incaltata cu cizmulite. Viktor va fii incaltat cu pantofi si va purta pantaloni de stofa/tercot de culoare inchisa (maro, cafeniu), o camasa inchisa la culoare, un pulover, un fular si o geaca neagra.
· La intalnirea de Anul Nou, Helea va purta o rochie vesela, va incaltata cu pantofii cu toc mic primiti cadou de la Viktor care la randul lui va fi incaltat in aceeasi pantofi ca si la Conservator, va purta camasa alba/gri, cravata facuta cadou de Helea si aceeasi pantaloni inchisi la culoare;
· La reintalnirea indragostitilor dupa 10 ani, Helea va purta o rochie serioasa, iar Viktor, acelasi costum de la Revelion, numai ca va avea sacou si o alta cravata.
· La ultima lor intalnire, dupa 20 de ani, ea va purta o rochie de scena paietata discret plus cateva bijuterii (gablonturi cu strasuri), iar el un alt sacou si o palarie.
Decorul:
· 2 scaune;
Recuzita:
1. consumabila: - pudra de talc;
- ceai rosu (vin).
2. de spectacol: - 2 pahare;
- 3 sticle de vin (ceai rosu);
- bilet de teatru;
- oglinda (de buzunar);
- perna;
- patura;
- cearceaf;
- pantofi dama + cravata in pungute pentru
cadouri;
- flori de plastic.
Muzica:
Durata spectacolului: 1h 20 min.
Afis
PERSONAJELE:
Helea este o poloneza orfana, studenta la Conservatorul din Moscova. Experienta razboiului a lasat urme adanci in inima si sufletul ei. Simte o permanenta spaima pricinuita de orice tip de forta sau posibilitate de represiune si are acut nevoie de protectia unui barbat puternic. Are o dorinta puternica de a se simti in siguranta. Este ambitioasa si demna. Ii place sa fie rasftata. Cu siguranta ca daca nu ar fi trait experienta razboiului, si parintii nu i-ar fii murit, viata ei ar fi fost cu totul altfel. Ii place sa fie alintata. Este o fiinta sincera, cinstita si blanda. In relatia cu Viktor este sincera si cinstita. Il iubeste mult si vrea cu tot dinadinsul ca povestea frumoasa de dragoste dintre ei sa aibe un viitor, insa permanenta ei teama de societate si de formele de represiune ale acesteia in relatiile cu strainii o fac sa fie reticenta la ideea casatoriei.
Cateva date despre autor
Poet si scenarist, Leoniod Zorin s-a născut
pe 3 noiembrie 1924, la Baku, în Rusia,
actualmente Azerbaijan. Este cunoscut în
ţara noastră prin piese ca "Un barbat
şi mai multe femei", jucată cu succes
chiar şi la Gershwin Theatre, University of San Francisco (Teatrului
National
din Bucuresti: Magda Catone şi Claudiu
Bleonţ), “Infidelitate conjugală” şi, nu în ultimul rând, “Melodia
varşoviană”.
Scurt istoric al piesei “Melodia varşoviană”
Montări:
Teatrul Dramatic Rus "A. Cehov"
După război se montează spectacole după piese în vogă în toată Uniunea Sovietică printre care si Melodia varşoviană de L.Zorin.
Teatrul “Mihai Eminescu” - Botoşani
06.09.1967
Regia: ARON, EUGEN
Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra” - Bucureşti (Sala Studio)
02.10.1968
Regia: HELMER, IVAN
Teatrul “Alexandru Davilla” - Piteşti (Sala Studio)
17.04.1970
Regia: COSMESCU, NAE
Teatrul de Stat - Arad (Sala 2)
18.10.1971
Regia: BOKOR, PETRE
Teatrul Municipal – Turda
09.03.1972
Regia: LEOVEANU, CONSTANTIN
Teatrul “Sică Alexandrescu” - Braşov (Sala 1)
15.08.1972
Regia: GRIDĂNUŞU, GEORGE
Teatrul Municipal - Baia-Mare (Secţia română)
28.04.1973
Regia: PETRU, MIHAIL
Teatrul de Nord - Satu Mare
29.06.1973
Regia: KOVACS, FERENC
Teatrul de Comedie Bucureşti
24.09.1995
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |