1

1.     Necesitatea creării monedei euro şi lansarea acesteia

"L' Europe se fera par la monnaie ou elle ne se fera pas" - Jacques Rueff[1]

            Noii observatori ai uniunii monetare consideră că euro reprezintă în mod fundamental un proiect economic.  Uniunea Europeană a creat euro, iar acesta este  un proiect  politic, care timp de mai mulţi ani a fost împiedicat să se realizeze. Ideea este că euro a constituit un pas esenţial în direcţia obiectivului final al integrării politice, subliniat pentru prima dată în Tratatul de la Roma, din anul 1958, iar  tratatele semnate ulterior aratau clar că introducerea euro se bazează pe mai mult decât  avantajele şi dezavantajele economice. Helmut Kohl, fostul cancelar german şi unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai uniunii monetare, consideră că avantajele economice ale euro au o natură secundară, subliniind în schimb că: „Experienţele amare încercate în acest secol, războaie şi dictaturi, ne-au învăţat că proiectul unificării reprezintă cea mai bună asigurare împotriva unei renaşteri a egoismului naţional, şovinismului şi a conflictelor violente”[2]. Chiar şi astăzi, moştenirea lăsată în urmă de cele două războaie mondiale joacă un rol important în procesul integrării europene.

       Mai există şi alte motivaţii politice. Irlanda consideră că „euro reprezintă o modalitate prin care ar putea fi estompată imaginea ei de prelungire a Angliei.” Italia doreşte evitarea nerecunoaşterii de drepturi politice. Franţa doreşte cu disperare să reducă influenţa asupra ei a deciziilor luate de Germania în domeniul politicii monetare. Mulţi lideri germani  speră că uniunea monetară va reprezenta „carul pe care îl trage după el acest cal" reprezentat de uniunea politică totală. Există tot atâtea justificări pentru euro câte ţări participante sunt, deoarece fiecare naţiune din Uniunea Europeană vede un anumit set de avantaje şi de dezavantaje.

      Dacă euro este rezultatul unor acţiuni politice, obiectivele economice au jucat şi ele un rol important, chiar dacă unul secundar, încă de la început. Fondatorii euro consideră că proiectele din Europa ar fi promovat mult mai greu dacă noua monedă avea o bază economică slabă.. De fapt, în mijlocul acestei diversităţi politice, obiectivele economice nobile au apărut drept cele mai obişnuite răspunsuri la întrebarea „De ce fac ei acest lucru?". în conformitate cu Raportul Werner din 1970, în care Uniunea Economică şi Monetară a fost pentru prima dată propusă în

mod oficial, „Uniunea (monetară) va asigura creşterea şi stabilitatea în interiorul Comunităţii şi va spori contribuţia pe care aceasta o poate aduce la echilibrul economic şi monetar din lumea întreagă, transformând Comunitatea într-un pilon de stabilitate"[3]. Tratatul din 1992 asupra Uniunii Europene prezintă şi el drept obiectiv principal „ridicarea nivelului de trai şi a calităţii vieţii, precum şi coeziunea economică şi socială şi solidaritatea între statele membre".[4]

     Europenii consideră că o monedă unică va reprezenta un avantaj pentru stabilitatea şi creşterea economică dar de multe ori acestia nu se întrabă dacă se pot realiza atunci cum pot fi realizate Răspunsul presupune o privire atentă asupra beneficiilor şi dezavantajelor speciale rezultate din crearea unei monede comune.

              EURO este numele monedei unice europene ce a apărut  la 1 ianuarie 1999. Această monedă a înlocuit monedele naţionale a tuturor ţărilor care participă la zona euro, zonă ce cuprinde toate statele membre ale Uniunii Europene  cu excepţia  Marii Britanii, Danemarcei şi Suediei.

              Începând cu 1 ianuarie 2001 euro a apărut pe piaţă mai întâi sub forma banilor de cont iar ţările care făceau parte din zona euro au început să afişeze preţurile la produse şi servicii în moneda naţională dar şi în euro. Dar la 1 ianuarie 2002 euro a luat şi forma fizică circulând în paralel cu moneda naţională a statelor participante la zona euro. De la această dată toate preţurile, facturile, cecurile, contabilitatea, plăţile şi salariile agenţilor economici şi populaţiei au fost denominate şi a început decontarea în euro. Aceasta a durat timp de şase luni după care euro a ajuns singurul mijloc de plată în ţările care l-au adoptat.

             Introducerea  monedei EURO  de la 1 ianuarie 1999 a fost precedată de adoptarea Regulamentului 1103/97, prin care s-au prevăzut dispoziţiile referitoare la înlocuirea  vechii monede commune ECU cu EURO. Dispoziţiile se referă la: [5]

-         de la 1 ianuarie 1999, toate referirile la ECU, utilizate în contracte şi alte instrumente juridice, au fost înlocuite cu EURO, utilizându-se pentru conversie raportul 1/1 (1 ECU =1 EURO);

-          au fost stabilite rapoartele fixe de schimb, valabile de la 1 ianuarie 1999;

-          au fost defeinite regulile de rotunjire.

            În februarie 1997, Comitetul Monetar a înaintat o propunere finală cu privire la denominarea şi specificaţiile tehnice ale monedelor euro (diametru, greutate, culoare , compoziţie etc.) În măsură mare s-a ţinut cont de cerinţele şi necesităţile societăţilor şi instituţiilor care vor accepta monedele euro pentru plăţi. Pentru recunoaşterea  monedelor euro a fost necesară includerea unor caracteristici unice.

          Pentru evitarea fraudelor, s-a avut în vedere luarea tuturor măsurilor de siguranţă la confecţionarea şi structurarea monedelor euro.

          Organizaţia  Internaţională de Standardizare a stabilit abrevierea  oficială pentru euro ca fiind EUR şi care va fi folosită în toate scopurile: financiar, commercial, contabil, etc.

           Simbolul grafic pentru euro este inspirat din litera grecească epsilon a civilizaţiei greceşti şi totodată din prima literă a cuvântului Europa. Cele două linii paralele orizontale care taie litera respectivă semnifică stabilitatea euro.

           Monedele euro sunt în număr de 8 şi anume: 1 euro, 2 euro, 50 cenţi, 20 cenţi,10 cenţi, 5 cenţi, 2 cenţi, 1 cent. Pe una din feţe monedele au toate un semn care este comun iar pe cea de a doua faţă desenul diferă de la ţară la ţară dar putând fi folosite  în toate celelalte ţări ale spaţiului euro.

          Bancnotele sunt în număr de 7 şi anume: 5 euro, 10 euro, 20 euro, 100 euro, 200 euro şi 500 euro. Uşile şi ferestrele desenate pe faţa bancnotelor simbolizează “spiritual European al deschiderii şi cooperării” iar pe partea cealalta este desenat câte un pod care semnifică “strânsa colaborare şi comunicare dintre Europa şi restul lumii”.

[1] Citat din www.uniuneaeuropeana.ro, EURO

[2] CHABOT Christian,EURO- Monedă Europeană, Editura Teora, Bucureşti, 2000,p.35

[3] Ibidem1

[4] CHABOT Christian citat după Tratatul UE, art.2- Monedă Europeană, Editura Teora, Bucureşti, 2000,p.35

[5] DARDAC, Nicolae; BARBU, Teodora , Monedă,Bănci şi Politici Monetare, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, p. 150

2. Avantajele monedei EURO

     "Euro reprezintă cel mai bun candidat pentru rolul de monedă unică, neputând fi inlocuită cu nici o altă monedă oricare ar fi tentaţia pe termen scurt" - Jacques Delors

          Moneda euro este, un concurent credibil pentru dolar pe piaţa monetară. Crearea de euro ar putea să ia locul dolarului, dar pe termen lung şi gradual. Deja de aproape 2 ani dupa lansarea sa, euro a devenit a doua monedă cea mai utilizată după dolar şi inaintea yenului. Aceasta situaţie reflectă moştenirea vechilor monede naţionale ale ţărilor din zona euro, care au fost înlocuite de euro şi rezultă şi din ponderea economică a Eurolandului în economia mondială.

2.1 Avantajele monedei EURO la nivelul Uniunii Europene

Prezenţa unei singure Bănci Centrale

          Existenţa unei singure bănci centrale se constituie într-un avantaj, deoarece prin independenţa de care dispune în ceea ce priveşte factorul politic, îşi îndeplineşte obiectivul principal de menţinere a stabilităţii preţurilor.

          Prin funcţiile[1] pe care le îndeplineşte BCE, euro se  prezintă într-un avantaj la nivel european.

ü  Distribuţia şi supravegherea stabilităţii monedei Euro

ü  Definirea politicii europene a intereselor şi controlul rezervelor de bani

ü  Cooperarea cu băncile naţionale

  Emisiunea de EURO şi politica monetară revin astfel Băncii Centrale Europene (BCE). Banca Centrală Europeană este singura bancă centrală din lume a cărei independenţă îi este asigurată printr-un tratat internaţional. Referindu-se la experienţele germană şi americană, redactorii tratatului de la Maastricht au considerat că pentru a putea să lucreze eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, un lucru pe care criticii il aduc deseori în discuţie. BCE a fost creeată după modelul Băncii Federale Germane Bundesbank.

      Într-o astfel de situaţie, o bancă centrală nu va ceda presiunii guvernelor care ar putea dori să conducă politici monetare prea expansioniste. Acestea întreţin anticipările inflaţioniste, responsabile pentru o bună parte a inflaţiilor. Interdicţia finanţării monetare a deficitelor bugetare înlătură orice risc de monetizare a datoriei publice prin banca centrală.

          Crearea Băncii Centrale Europene a fost o necesitate de prim ordin, ea fiind garantul stabilităţii monetare – o instituţie de luptă împotriva inflaţiei. Corelarea ofertei de bani cu creşterea potenţialului productiv şi eliminarea deficitelor bugetare de tip conjunctural, paralel cu aplicarea unor politici microeconomice de liberalizare, de reglementare statală şi privatizare are drept consecinţă formarea unei pieţe mai flexibile.

Crearea unui sistem monetar stabil, lipsit de asimetriile specifice SME

            Până în 1993 fixarea monedelor ţărilor din UE se făcea prin raportare la marca germană şi astfel ţările membre  reuşeau să obţină deflaţia. Acestea au asigurat Germaniei o triplă dominaţie asupra SME :

-         Aprecierea reală a monedei lor,care a permis deflaţia, a dus la deprecierea reală a mărcii, care la rândul ei a ameliorat competitivitatea economiei germane;

-         Ratele dobânzii ale ţărilor membre erau fixate la nivelul Germaniei, rate care se stabileau la un nivel de creştere pentru ansamblul SME;

-         După cum a scris şi J.P.Fitoussi, partenerii europeni “au dat Germaniei o putere mai mare decât cea pe care o avea Statele Unite în sistemul de schimb fix de la Bretton Woods. Dolarul era constrâns printr-o regulă inflexibilă de conversiune în aur. Marca nu a fost constrânsă deloc.”[2]

            După 1993, deflaţia  fiind dobândită aproape peste tot, partenerii Germaniei găseau costisitoare alinierea politicii lor la preferinţele acesteia şi au putut alege ( prin utilizarea marjelor de fluctuaţie de ± 15%, prin devalorizare sau prin ieşirea din SME) pentru obţinerea autonomiei în politica monetară. Fără a recurge la ajutorul Germaniei, SME devine mai puţin asimetric dar apare şi riscul ca statele membre să caute, prin manipularea schimbului, să exporte propria inflaţie sau propriul şomaj care pot conduce deasemenea la politici necooperative.

  Sistemul Monetar European va fi fie excesiv de constrângător în cazul situaţiei dinainte

 de 1993 pentru membrii săi, fie insuficient pentru toţi ca în situaţia de după 1993.

    Schimbarea cea mai importantă după introducerea monedei unice este legată de faptul că fiecare ţară membră va renunţa la controlul asupra politicii monetare, care va fi transferat Băncii Centrale Europene.

      Guvernele au realizat un acord prin care trebuiau să îndeplinească mai multe criterii de convergenţă, unul dintre ele fiin acxela ca deficitul bugetar anual nu trebuie să depăşească 3 % din PNB. În cazul în care există ţări care nu vor respecta acest criteriu, ele vor fi penalizate. Aceste decizii vor opri ţările să mărească deficitele bugetare prin creşterea datoriei guvernamentale, dar, în acelaşi timp, restricţionează capacitatea fiecărei ţări de a utiliza  politica fiscală în perioadele de recesiune.

            Statutul BCE, care cuprinde un organ de decizie constituit din Consiliul guvernatorilor (compus din toţi guvernatorii Băncilor centrale naţionale) şi un Directorat (compus din  şase membrii  desemnaţi de către şefii de Stat şi de Guvern) are astfel de putere supranaţională.

             Asfel se acceptă ca rata dobânzii în vigoare în Europa să nu mai fie dependentă de cea a Germaniei care o stabilea conform obiectivelor sale interne, ci de cea  a Băncii Centrale Europene estimată în conformitate cu situaţia Uniunii.

             Cantitatea de monedă europeană în circulaţie va fi suficientă pentru ca politica monetară aplicată să influenţeze nivelul ratelor dobânzii în lume. Asimetriile SME  au fost eliminate prin moneda unică, întrucât, prin renunţarea la cursurile de schimb în raport cu marca, a fost eliminată tripla dominaţie monetară a Germaniei. Astăzi, fiecare dintre politicile monetare europene, inclusiv cea a Bundesbank, este total neputincioasă în faţa variaţiilor ratei dobânzii şi a celei de schimb a dolarului.   

Nevoia de rezerve în Europa va fi mai mică

          Liderii Uniunii Europene consideră că euro va deveni o monedă în care să se plaseze la nivel mondial rezervele inter-naţionale. Monedele în care se plasează rezervele sunt folosite de băncile centrale, de guverne şi de companiile private din întreaga lume ca un depozit pe termeni lung al valorii şi pentru a răspunde cerinţelor lor financiare continue. Dolarul  încă este în prezent  importantă monedă în care se plasează rezervele, ele regăsindu-se în casele de bani ale

[1]Funcţiile BCE sunt menţionate în Tratatul de la Maastricht, citat din Banca Centrală Europeană de la Wikipedia, enciclopedia liberă, http://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Centrală_Europeană

[2] BERTRAND, Commelin, Europa Economocă, Institutul European, Iaşi,1997,p.39