1
CAPITOLUL I
Managementul, definiţie şi activitate
Managementul reprezintă arta de a conduce, de a organiza şi direcţiona diferitele sectoare ale unui agent economic pentru ca acestea, luate împreună, să conducă la obţinerea produselor finite sau a serviciilor pe care acel agent economic şi le-a propus, şi implicit, pentru a fi eficient pe piaţă.
Managerul reprezintă acea persoană care se află în fruntea unei echipe ce trebuie să facă ca un agent economic să funcţioneze într-o economie de piaţă.
Conducerea managerială presupune atât activităţi de sintetizare şi generalizare a experienţei de conducere, de căutare de formule şi idei noi, cât şi găsirea celor mai bune căi şi metode de conducere a agenţilor economici.
Pentru a susţine cele prezentate anterior vom aminti ceea ce spunea Fr. Taylor, considerat unul dintre părinţii managementului ştiinţific, şi anume că acele cunoştinţe exacte formează ştiinţa iar aplicarea lor, în practică, pentru atingerea anumitor scopuri, reprezintă o artă.
În cadrul managementului ştiinţific există patru direcţii de activitate, şi anume: creativă; aplicativă; tehnico – materială şi socio – umană . Aceste direcţii de activitate ale managementului ştiinţific se află în interdependenţă unele cu altele.
Pentru ca procesele de muncă să fie executate cu eficienţă maximă este necesar, ca activităţile de conducere să se desfăşoare în condiţii optime, aceasta implicând şi un proces informaţional adecvat.
Procesele de muncă se împart în raport de conţinutul lor şi de efectele produse în trei categorii, şi anume:
ü Procese de execuţie
ü Procese manageriale (de conducere)
ü Procese informaţionale
se concretizează prin apariţia de produse finite şi servicii, datorate combinării factorilor de producţie pământ şi capital, asupra cărora acţionează cel de al treilea, acesta fiind şi cel fără de care nu se poate realiza producţia, şi anume munca.
Spre deosebire de procesul de execuţie, procesul de management este realizat de către manager, adică acea persoană special împuternicită care cu ajutorul celor cinci funcţii ale managementului reuşeşte să orienteze activitatea salariaţilor către îndeplinirea obiectivelor propuse.
Procesul informaţional este reprezentat de totalitatea datelor, a informaţiilor, a fluxurilor informaţionale, a procedurilor, metodelor şi tehnicilor de combinare a informaţiei necesare pentru a lua decizii favorabile agentului economic.
Procesul de management are un caracter ciclic. Acesta începe în momentul în care se stabilesc obiectivele, continuă cu trasarea sarcinilor ce revin celor angrenaţi în procesul de execuţie şi se încheie cu realizarea obiectivelor.
1.2.Funcţiile managementului
După cum am văzut anterior, în procesul de conducere, managerul se foloseşte de funcţiile managementului.
Majoritatea celor ce au tratat acest domeniu al conducerii manageriale au stabilit că managementul se bazează pe cinci funcţii, şi anume:
Ř Funcţia de previziune – în cadrul căreia activităţile de management sunt orientate în sensul aprecierii activităţii viitoare a agentului economic;
1Ř Funcţia de organizare – în cadrul căreia este cuprins ansamblul tuturor activităţilor ce stabilesc procesele de muncă, gruparea lor pe compartimente;
Ř Funcţia de comandă sau decizie – în realizarea acestei funcţii managerul având un rol foarte important în a sa face înţeles prin diferite metode de către subalterni;
Ř Funcţia de coordonare – are menirea de a asigura adaptarea agentului economic la condiţiile existente pe piaţă în orice moment al existenţei acestuia;
Ř Funcţia de control – constă în ansamblul acţiunilor prin care se verifică performanţele agentului economic, sau ale diferitelor compartimente ale acestuia în orice moment, în comparaţie cu ceea ce a fost prevăzut a se tealiza.
În ultimul timp tot mai mulţi specialişti tind spre a introduce o a şasea funcţie şi anume funcţia ecologică.
În ceea ce ne priveşte considerăm că integrarea acestei funcţii în cadrul conducerii manageriale este oportună.
Aceste cinci funcţii pot fi grupate în cadrul a trei faze ale procesului managerial.
1. Faza previzională – în cadrul acestei faze fiind luate decizii de strategie şi tactică, se realizează prognozele şi planurile.
2. Faza de operaţionalizare a proceselor – cuprinde activităţile care dau conţinut funcţiilor de organizare şi coordonare.
3. Faza de elaborare şi interpretare a rezultatelor – în cadrul acestei faze se regăsesc funcţiile de analiză şi control.
CAPITOLUL II
MANAGEMENTUL ÎN UNITĂŢILE TURISTICE ŞI AGROTURISTICE
2.1 Generalităţi privind turismul şi agroturismul
După 1990 se vorbeşte tot mai mult despre turism ca fiind acea ramură a economiei care alături de agricultură ar reuşi să readucă România pe piaţa europeană la nivelul statelor dezvoltate aşa cum era ea cotată înainte de al doilea război mondial.
România datorită aşezării ei în zona central sud – estică a Europei a constituit întotdeauna un loc de pelerinaj al străinilor din zona Asiei către vestul Europei, al celor din zonele nordice ale continentului către Asia Mică şi în special către Ierusalim.
Faptul că pe teritoriul României se află toate tipurile de relief care împart ţara în părţi aproximativ egale este un avantaj pentru ca în România să fie practicat turismul la cele mai înalte cote.
Geo Bogza spunea despre România în reportajul „sate şi oraşe” că „la început a fost o ţară de sate”. Această afirmaţie ne încurajează să credem că în România se practică turismul rural, cazare la ţărani, încă din cele mai vechi timpuri.
Agroturismul şi turismul rural au început să se dezvolte în România în formă organizată în anul 1973, prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 744/1973. Prin acest ordin se declarau sate turistice următoarele 14 localităţi:
ü Lereşti şi Rucăr – jud. Argeş
ü Poiana Sărată – jud. Bacău
ü Fundata şi Şirmea – jud. Braşov
ü Bogdan Vodă – jud. Maramureş
ü Tismana – jud. Gorj
ü Sibiel – jud. Sibiu
ü Vatra Moldovoţei – jud. Suceava
ü Rocaş – jud. Timiş
ü Sfântu Gheorghe, Murghiol, Crişan – jud. Tulcea
ü Vaideeni – jud. Vâlcea
În anul următor prin decretul 225/1974 s-a interzis cazarea de turişti străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional.
Începând cu anul 1990 interesul pentru turismul rural începe să fie din ce în ce mai pregnant pe piaţa turismului naţional şi internaţional.
Prin urmare încep să ia naştere diverse asociaţii şi organizaţii care îşi propun să dezvolte turismul în zona rurală.
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |