1

Adoptarea recenta a unei serii de masuri privind politica ocuparii fortei de munca:

  BELGIA:

 Planul global: In cadrul Planului global ( adoptat la 17 noiembrie 1993 ), referitor la ocuparea fortei de munca, la competitivitate si la asigurarile sociale, au fost luate o serie de masuri cu privire la piata muncii.

  DANEMARCA:

 Reforma pietei muncii: La mijlocul anului 1993, a fost initiata o reforma a pietei muncii, aceasta implicand „activarea” si descentralizarea politicii pietei muncii, precum si redistribuirea ocuparii fortei de munca prin anumite intreruperi ale lucrului.

  GERMANIA:

 Amendament la Legea promovarii ocuparii fortei de munca: Legea promovarii ocuparii fortei de munca a fost amendata in aprilie 1994, ca rezultat al schimbarilor intervenite in situatia economica si bugetara. Aceasta decurge din masurile adoptate in ianuarie 1994.

  SPANIA:

   In prima jumatate a anului 1993, guvernul a prezentat o serie de masuri privind reforma pietei muncii. In 1994 au fost adoptate urmatoarele legi privind reforma pietei muncii: Legea 10/1994 din 10 mai, privind promovarea ocuparii fortei de munca (in vigoare din decembrie 1993, prin procedura de urgenta); Legea 11/1994 din 19 mai, care amendeaza anumite articole din Statutul Lucratorilor; Legea 14/1994 din 1 iunie, referitoare la firmele care fac angajari temporare.

  FRANTA:

   La 20.12.1993, adoptarea de catre Parlament a unei legi pe termen de 5 ani privind munca, ocuparea fortei de munca si formarea profesionala. Anterior adoptarii acestei legi, in iulie 1993 au fost luate o serie de masuri de urgenta.

  IRLANDA:

    Adoptarea unui nou Program privind competitivitatea si munca, pe termen de 3 ani. Adoptarea unei serii de masuri/ recomandari derivate din revizuirea politicii industriale si raportul grupului operativ pentru intreprinderile mici. Reduceri facute in bugetul pe 1994 la capitolele referitoare la asigurarile sociale/ povara fiscala suportata de cei cu salarii mici.

   Demararea unui nou program major de  ocupare a fortei de munca la nivelul comunitatilor locale, asigurand oportunitati de angajare temporara, combinate cu module de dezvoltare individuala si profesionala.

  ITALIA:

   Un acord intre partenerii sociali adoptat la 23 iulie 1993 a amendat substantial anumite practici. Se asteapta ca noul guvern sa treaca la aplicarea sa.

  LUXEMBURG:

  Pe 8/03/1994 guvernul a convenit ca un comitet tripartit de coordonare sa examineze concluziile Consiliului de la Bruxelles. O serie de masuri au fost propuse si adoptate de Camera Deputatilor.

  PORTUGALIA:

    Au fost infiintate trei grupuri de lucru, cuprinzand reprezentanti ai catorva departamente, pentru a examina masurile sugerate de Consiliul European de la Bruxelles. In luna decembrie 1993 (Portaria 1324/93) a fost adoptat un set de masuri (politica activa de ocupare a fortei de munca, prevenirea si combaterea somajului, in special a celui de lunga durata).

Capitolul 1:

Imbunatatirea sistemelor de invatamant

si instruire/calificare

1.1   Dezvoltarea politicilor

  BELGIA:

Descentralizare: Responsabilitatea pentru continutul invatamantului si pentru formarea profesionala revine comunitatii; efectuarea lor este administrata de organizatii regionale.

Parteneri sociali: Rolul partenerilor sociali in procesul de instruire este institutionalizat la nivel federal, regional, zonal si de intreprindare. La toate nivelurile, functiile lor constau in fixarea de obiective, planificarea de finantari si indeplinirea si urmarirea politicilor de instruire/calificare.

Sectorul privat: Sectorul privat asigura: instruire initiala in sistem de tip allternativ; instruire permanenta a salariatilor; si – cu sprijin din fondurile publice – asigura profesori si dotari pentru invatamantul destinat adultilor si somerilor.

Calitate: Pentru mentinerea calitatii, se utilizeaza o gama de masuri, incluzand: cresteri ale nivelurilor de calificare; gasirea unui serviciu de catre someri, dupa programul de instruire; atestate de calitate pentru instructori; si inspectori de invatamant.

  DANEMARCA:

Descentralizare: Cadrul general si scopurile politicii in domeniu au fost stabilite la nivel national si zonal de catre comitetele comerciale; colegiile de formare profesionala si comitetele lor locale pentru pregatirea fortei de munca raspund de planificarea si efectuarea pregatirii.

Parteneri sociali: Rolul partenerilor sociali este institutionalizat la nivel national, zonal si local, precum si in cadrul firmelor. Ei sunt implicati in planificarea,calitatea, continutul practic al instruirii, ca si in examinarile din perioada de ucenicie si in stabilirea necesitatilor in domeniul calificarii.

        Anumite organizatii de parteneriat social efectueaza, de asemenea, cursuri de invatamant si de instruire.

Sectorul privat: Sectorul privat asigura instruire initiala si permanenta in sistem alternativ pentru salariati, tineri si someri.

la exemene); organizarea si predarea; si evaluarea utilizatorului. Alte masuri includ atestate de calitate pentru cei care se ocupa de instruire.

      GERMANIA:

Descentralizare: Pregatirea profesionala initiala este repartizata intre doua agentii de instruire (sistem dual): Legea federala guverneaza instruirea initiala in cadrul intreprinderii si scolii profesionale, iar landurile sunt responsabile pentru scoli. Ocupatiile recunoscute de stat (373, in prezent) sunt definite conform necesitatilor pietei muncii, in stransa colaborare cu guvernul federal, cu cele ale landurilor si cu parteneri sociali.

Parteneri sociali: Rolul partenerilor sociali in politica de pregatire profesionala este institutionalizat prin participarea comitetelor la nivel federal, de land si regional; prin comitete de întreprindere; in cadrul firmelor si prin acorduri colective zonale. La toate nivelurile, functiile lor includ recomandari privind pregatirea si respectarea cerintelor referitoare la calitate; continutul si durata instruirii pentru profesii; organizarea cursurilor si cerintele examenelor. Anumite asociatii profesionale si sindicate sunt, de asemenea, implicate direct in formarea profesionala.

Sectorul privat: Sectorul privat asigura instruire initiala pentru tineri prin sistemul dual alternativ. Formarea profesionala cu caracter permanent se desfasoara in sistem deschis, cu multi furnizori (intreprinderi, asociatii, scoli).

Calitate: In sistemul dual, ucenicii sunt instruiti pentru profesii recunoscute de stat. Continutul instruirii initiale si nivelul cerintelor sunt definite ca standarde minime. Noile necesitati derivand din progresul economic, tehnologic sunt luate in considerare la instruirea initiala, prin modernizarea continutului si standardelor formarii profesionale de baza si testarea in proiecte model; prin calificarea personalului de instruire; dezvoltarea modelelor de instruire duala initiala din sectorul tertiar, in colaborare cu universitati sau in afara lor; dezvoltarea carierelor profesionale in posturi medii si importante, coordonand continutul si indeplinirea programului de instruire initiala, prin examinari suplimentare, pregatire continua; prin limbaj de specialitate in formarea profesionala.

  GRECIA:

Descentralizare:  Politica de formare profesionala este stabilita la nivel national. Efectuarea instruirii se realizeaza de catre autoritatile publice nationale, institutii de invatamant si companii private.

Parteneri sociali: Partenerii sociali participa la consiliile nationale consultative privind politica formarii profesionale si cercetarea referitoare la instruirea profesionala. Fac parte, de asemenea, din comitete de atestare. Au mai fost implicati si in stabilirea si punerea in practica a programelor de instruire si indrumare atunci cand:

-          activitatile de instruire sunt inovatoare;

-          este obligatorie colaborarea la nivel national sau transnational;

-          participantii implicati in activitati de instruire au o contributie financiara.

Sectorul privat: Sectorul privat asigura instruirea: pentru tineri, prin sistemul alternativ dual de instruire initiala; pentru lucratori, care poate fi sprijinit prin fonduri publice. El participa, de asemenea, la activitati de cercetare si la proiecte-pilot.

Calitate: Cererile de subventii pentru programe de instruire din partea intreprinderilor private sunt evaluate pe baza unui set de criterii, incluzand: relevanta instruirii pentru obiectivele intreprinderii; materialele de instruire, metoda, continutul si durata, disponibilul de instructori. Calitatea va fi sporita prin atestarea programelor de catre organizatii autorizate fiind fixate si standarde minime pentru instructori.

  SPANIA:

Obiective strategice: Planul national de instruire (FIP), pentru 1993-96, are ca obiectiv principal incercarea de a corela politica de formare profesionala cu necesitatile sistemului productiv, prin introducerea unui sistem national de calificari bazate pe diplome si atestate profesionale.

Descentralizare: Raspunderea pentru politica de instruire in cadrul FIP revine guvernului national. Regiunile sunt consultate in privinta FIP iar regiunile autonome raspund de administrarea instruirii initiale si de instruirea somerilor.

Parteneri sociali: Organizatiile la nivel national ale partenerilor sociali sunt consultate in privinta politicii de instruire, ca membri ai Consiliu;ui general national pentru formare profesionala. Ei au, de asemenea, un rol important in dezvoltarea si aprobarea planurilor de instruire a lucratorilor din intreprinderi. Aceste planuri sunt sprijinite prin finantare publica, dar sunt administrate de catre parteneri sociali.

Sectorul privat: FIP implica sectorul privat ca parte a obiectivului de a lega politica de formare profesionala de necesitatile productiei. Intreprinderile din sectorul privat mai sunt implicate in dezvoltarea calificarilor pentru instruirea initiala si pentru cea permanenta.

      Planurile de instruire ale autoritatilor publice includ si colaborarea cu sectorul privat in pregatirea, dezvoltarea si aplicarea actiunilor de instruire.

Calitate: Calitatea va fi asigurata prin: crearea unei Unitati Interministeriale pentru calificare profesionala, avand drept scop actualizarea calificarilor; reteaua de Centre nationale de formare profesionala, care raspunde de inovarea si dezvoltarea cursurilor de instruire a instructorilor; crearea Centrelor de instruire, inovare si dezvoltare a formarii profesionale, avand ca obiectiv analizarea continutului, dezvoltarea programei si organizarea instruirii profesorilor; standarde minime pentru instructori; programe de orientare profesionala; si evaluare periodica a sistemului de instruire.

  FRANTA:

Obiective strategice: In 1989 a fost stabilit obiectivul ca 80% din populatie sa fie pregatita la nivel de bacalaureat si 100% la nivel de calificare intr-o meserie (CAP).

Descentralizare: Cadrul legal este stabilit de stat, care, impreuna cu consiliile regionale, finanteaza programele de instruire publice. Prioritatile de instruire variaza de la o regiune la alta, in functie de necesitate. Exista o gama diversa de organizatii implicate in asigurarea instruirii: organisme de instruire private; autoritati publice; si patroni.

Parteneri sociali: Partenerii sociali sunt implicati in dezvoltarea politicii de formare profesionala la nivel national, regional si de firme. Ei contribuie la luarea deciziilor privind planificarea, finantarea si administrarea instruirii la diverse nivele, de exemplu prin acordurile colective.

Sectorul privat: Sectorul privat asigura locuri de instruire pentru tinerii care participa la sistemele de instruire initiala si pentru salariati.

Calitate: Sunt in curs de dezvoltare sisteme de clontrol a calitatii, avand in vedere: stabilirea unei terminologii clare a prevederilor de instruire; analizarea relevantei acestora si clarificarea naturii serviciilor de instruire. De asemenea, sunt in curs de introducere standarde minime pentru cei ce asigura instruirea.

  IRLANDA:

Obiective strategice: Pana in anul 2000, sa asigure o participare de 90% la Educational Senior Cycle (ciclul de invatamant superior) si sa extinda continutul programei analitice si orientarea profesionala a ciclului. Sa dezvolte invatamantul profesional si schemele de instruire, care sa puna la dispozitie forta de munca avand calificare conform necesitatilor din sectoarele competitive ale economiei. Sa aplice programe de instruire si ocupare a fortei de munca (implicand o extindere a capacitatii cu 75% pana in 1997), menite sa mareasca sansele somerilor de a se reintegra in forta de munca activa.