1

Zone de culturã la pãr

Pãrul, ca specie pomicola a fost cunoscut cu circa 4000 de ani i.e.n. iar cultivarea lui era destul de extinsa in Grecia si la vechii romani.

Cercetarile paleontologice atesta ca parul traia in stare salbatica in Asia Centrala si cu 4000 de ani i.Hr. in Iran si Caucaz. Odata cu migratia poporului parul a inceput sa fie extins in Extremul Orient si Imperiul Roman.
            In secolul al XVIII-lea, parul a fost adus in tarile apusene Franta, Belgia si Anglia, de unde cultura s-a extins in toata Europa. In anul 1628 in Franta existau circa 250 de soiuri, majoritatea obtinute din puieti proveniti din seminte rezultate din polenizarea naturala. Tot in aceasta perioada, Belgia produce primele soiuri dintre care sunt si astazi: Beurré Bosc, Beurré Hardy, Passe Crassane etc.
            In America de Nord, parul a fost adus de primii colonizatori in a doua jumatate a secolului al XVI -lea, incat in anul 1771 existau aici circa 42 de soiuri de origine europeana. In Austria, America de Sud si Africa a inceput sa fie cultivat spre sfarsitul secolului al XIX-lea.
            Aria culturii parului s-a extins succesiv si in Australia iar mai apoi in toata lumea, indeosebi in zonele cu clima temperata.
            Dupa anul 1900 au aparut o multime de soiuri, insa, numai un numar restrans dintre ele s-au raspandit in toata lumea, cele mai multe prezentand interes national sau local, fiind cultivate pe arii restranse.

Extinderea arealului de cultura a parului in zonele calde a devenit posibila odata cu crearea soiurilor rezistente la temperaturile foarte ridicate din timpul verii si cu cerinte minime la frig in sezonul de iarna.

Sortimentul mondial de soiuri se bazeaza, in principal, pe “Williams”, “Passe Crassane”, “Conference”, “Beurre Bosc”, “Abatelle Fetel”.

            Cultura pãrului pe plan mondial

            Cultura parului ocupa locul II in lume, dupa cea a marului dintre fructele din zona temperata, fiind concentrata in principal in Europa, America de Nord, Asia, Africa de Sud si Australia. Tarile in care s-a dezvoltat mai mult cultura acestei specii sunt: in Europa, Italia (44600 ha), Spania (15000 ha), Franta (33800 ha), Olanda (5700 ha), Anglia (4700ha), Belgia (3600 ha), Germania (2400 ha) in Africa de Sud (6600 ha), in America de Nord, S.U.A. (16600 ha) si Canada (5000 ha).

productia europeana) este cel mai mare producator de pere.
Mai mult de 60% din productia europeana de pere se obtine in tarile Europei de Vest, respectiv Italia (1 milion t), Spania (580 mii t), Franta (245 mii t), Germania (247 mii t), Ucraina (153 mii t), Olanda (130 mii t).
            Alte tari mari producatoare de pere in lume sunt: China (2,7 milioane t), S.U.A. (998 mii tone), Japonia (428 mii t).
Anual se exporta peste 500 mii tone pere, pe primul loc fiind Italia, urmata de Franta, Spania si Olanda, in Europa, iar in celelalte continente, Argentina, Australia, Republica Sud-Africana care au un rol insemnat in comertul international, datorita decalarii maturarii fructelor cu sase luni fata de productia europeana si Nord Americana.
            Principalele tari importatoare de pere sunt: Germania, Anglia, Suedia, Danemarca, Irlanda etc.
            In ceea ce priveste consumul mediu pe locuitor in lume se constata ca: Italia consuma 16 kg / locuitor anual, urmata de Austria, Grecia, Bulgaria cu 6-10 kg / locuitor, apoi Franta si Olanda cu 5,5 kg / locuitor, Germania 5 kg / locuitor, S.U.A. cu 3 kg / locuitor si Romania cu 2,5 Kg / locuitor.
            In ceea ce priveste sortimentul, exista diferente de la o tara la alta, iar procentul de pere de vara, toamna si iarna difera foarte mult.

            Cultura pãrului in România

            La noi in tara cultura parului este foarte veche, fiind cunoscuta din vremea dacilor, fapt atestat de numeroasele soiuri locale existente cat si de bogatele toponime legate de par (ex. Satul Parul din Judetul Dolj, mentionate in documente inca din 1495, Peris, Perisorul, Poiana Parului, Dealul Perilor, Perieni, etc.).
            Dupa cum arata Al. Borza (1963), primele soiuri straine s-au introdus si raspandit la noi in tara cu aproximativ 450 de ani in urma, iar prima descriere a 13 soiuri de pere este mentionata in jurul anului 1700.
            In Romania, dupa datele recensamantului pomilor din anul 1979, perii reprezentau 4,5% din totalul pomilor fructiferi cultivati, fiind pe locul 3 dupa prun si mar.
            Suprafata ocupata cu par la noi in tara, era de circa 9500 ha, dintre care peste 3000 ha sunt cultivate in sistem intensiv. In prezent, baza productiei de pere o constituie livezile clasice si pomii razleti din sectorul particular.
            Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in tara noastra, o data cu refacerea pomiculturii, productia de pere a crescut, astfel ca, in perioada anilor 1976-1980. ea a atins 87000 tone anual iar in 1993 s-a inregistrat cea mai mare productie de 108000 t.
            Judetele cu cea mai mare pondere in productia de pere sunt: Arges (8458 t), Dambovita (4348 t), Bacau (3537 t), Bihor (3425 t), Neamt (4266 t), Buzau (3376 t), Suceava (3139 t) etc. Actualmente circa 80% din productia de pere provine din gospodariile individuale taranesti, din pomi razleti sau mici livezi familiale.

            Pentru imbunatatirea consumului de pere ar fi necesara o crestere a productiei de pere de pana la 2000 tone anual, cu urmatoarea esalonare: 35% pere de vara, 35% pere de toamna si 30% pere de iarna.
In anul 1991 consumul de pere pe locuitor era foarte scazut, de numai 2,5 kg /an, fata de un necesar de minimum 10 kg / an.