1

 INTRODUCERE

Criminalitatea  violentă, corupţia, crima organizată.

  Recrudescenţa  violenţei  în societatea contemporană.

              Evoluţia  societăţilor contemporane  evidenţiază faptul  că deşi s-au intensificat măsurile  şi intervenţiile  instituţiilor  specializate  de control  social  împotriva  faptelor  de delicvenţă  şi criminalitate, în multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar, fraudă, şantaj, mită şi corupţie.

              Reprezentând o problemă socială a cărei modalitate de manifestare şi soluţionare interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie) cât şi opinia publică. Asemenea de delicte şi crime comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit de intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi indivizilor; fiind asociată de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată, specifice, ”subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.

              Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi crimei organizate sunt dificil de identificat şi explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile  în ceea ce priveşte amploarea şi intensitatea lor de la o ţară la alta; majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor consideră că sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice şi normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.

              Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt determinate atât de varietatea formelor de violenţă şi crimă violentă întâlnite în diverse societăţi cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai ales că, de multe ori, violenţa acoperă o gamă largă de comportamente individuale şi sociale ce ţin de propria lor etiologie. Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face în funcţie de anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un moment dat într-o anumită societate, de  anumite interese politice şi sociale, dar şi în funcţie de anumite criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt însă relative spaţial şi temporal (atât de la o societatea la alta cât  şi de la o perioadă la alta).

              Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.

              Pentru acest motiv unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa reprezintă o permanenţă umană, fiind intens legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii.

              Ea este amplificată în prezent de acte de terorism şi crimă organizată, comise cu scopul de a inspira frică, spaimă şi groază în rândul opiniei publice, dar şi o serie de delicte şi crime, ce violează drepturile şi libertăţile  individului (omoruri, asasinate, violuri, jafuri, agresiuni fizice). Alături de violenţa primitivă, ocazională, pasională sau utilitară se constată amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale, specifică crimei organizate şi organizaţiilor criminale profesioniste.

              Asistăm la o aşa numită ”internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la nivelul diferitelor societăţi, state şi naţiuni prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de delicte şi crime, ce transgresează şi interpenetrează noi forme de prevenire, combatere şi neutralizare a violenţei şi crimei organizate la nivel naţional şi internaţional.

              Dezvăluirea cauzelor fenomenului infracţional nu poate fi realizată decât printr-o cercetare care să exploateze toate laturile acestui fenomen. Sunt necesare în acest sens investigaţii cu  caracter sociologic, psihologic, juridic, psihiatric, biologic şi antropologic.

              Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal al criminalităţii şi înlăturarea, prin acest concept, a susţinerilor biologizante, psiho-sociologizante, corespunde realităţii obiective şi reprezintă una din premisele majore necesare cercetărilor criminologice fundamentale în scopuri profilactice.[1]

[1] A se vedea  V.Ursa , Criminologie-ed.Isept-1996

Capitolul I. ASPECTE GENERALE PRIVITOARE LA ÎNŢELESUL DE ORGANIZAŢII CRIMINALE

1.1 Definirea conceptului de organizaţie criminală

1.1.1”Crimă organizată” sau „organizarea crimei”?

              Unii specialişti neagă existenţa unei organizaţii naţionale a crimei. Autori ca Daniel Bell, John Coublin sau Francis Janni indică existenţa unor grupuri de infractori care vin in conflict atunci când săvârşesc infracţiuni într-un anumit teritoriu. De asemenea se neagă realitatea unui model de organizare formală a grupului.

              Opiniile cum ar fi că organizaţiile criminale secrete nu sunt organizaţii formale de tipul corporaţiilor de afaceri, ci sunt sisteme sociale tradiţionale, organizate pe baza valorilor culturale ce nu au nimic în comun cu calităţile birocraţiei moderne sau cum că aceste organizaţii seamănă cu o întreprindere sau o conspiraţie străină, etnică, au fost dezbătute intens, mai ales după anii ’20 ai secolului nostru.

              Opiniile rămân împărţite, cu toate acestea se consideră că ”crima organizată” sau „organizarea crimei” desemnează concepte şi realităţi diferite a căror rezolvare are nu  numai o relevanţă teoretică, ci şi implicaţii practice în strategia de prevenire şi combatere a criminalităţii.

              „Organizarea crimei” diferă de ”crima organizată” deoarece:

  ▪ structura ierarhică rigidă este înlocuită de un sistem interrelaţional flexibil şi eficient.

  ▪ nu întotdeauna violenţa este cea mai bună cale de înlăturare a persoanelor incomode(ex.: schimburi de funcţie)

  ▪ infiltrarea în sferele de decizie nu este necesară, infractorii înşişi se află în aceste sfere.

  ▪ prejudiciul social este cu atât mai mare cu societatea este puţin conştientă că ”organizarea crimei” se repercutează în mod catastrofal  asupra nivelului său de trai.

   1.1.2 Definiţia organizaţiei criminale.

              În contextul marilor schimbări politice şi sociale contemporane, al dezechilibrelor internaţionale şi al proceselor tensionate determinate de acestea, noile forme de criminalitate au luat o amploare deosebită mai ales în ţările aflate în tranziţie la economia de piaţă.

              O organizaţie criminală, prin modul său de structurare, flexibilitatea şi deosebita capacitate de infiltrare în zonele vitale ale politicului şi economicii, prin întinderea sa mondială rapidă, prin recursul necondiţionat la violenţă, corupţie şi şantaj, reprezintă un pericol direct şi de mare actualitate, o sfidare la adresa societăţii mondiale.

              Definiţia:- însemnul de organizaţie criminală semnifică activităţile infracţionale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, în scopul obţinerii unor importante venituri ilicite la cote deosebit de ridicate.

              Codul lor moral presupune un deosebit simţ al demnităţii individuale şi pretinde o tăcere liber consimţită în problemele secrete. Acest sistem dăinuie de foarte mult timp şi este respectat cu rigurozitate. Specificul local a fost dăltuit de-a lungul secolelor ca efect al rezistenţei la umilinţele provocate de cuceritorii străini, de guvernările locale rapace şi de jaful bandelor de răufăcători autohtoni.

              În concepţia Interpol-ului,  organizaţiile criminale ar putea fi împărţite în patru mari grupe distincte:

  a) Familiile mafiei, constituite pe structuri ierarhice  stricte, norme interne de disciplină, un cod de conduită şi o diversitate mare de activităţi ilicite ( familiile italiene, americane, columbiene )

  b) Organizaţiile profesionale a căror membrii se specializează în una sau două tipuri de activităţi criminale ( furtul şi traficul de maşini furate, răpiri de persoane ) 

  c) Organizaţii criminale constituite pe criterii tehnice, care sunt rezultatul unor împrejurări specifice precum închiderea graniţelor, circulaţia dificilă peste frontiere, expansiunea geografică ( triadele, yakuza, jamaicanii ).

  d) Organizaţii teroriste internaţionale care practică asasinatul, deturnarea de avioane, răpirea de persoane etc., sub diferite motivaţii politice, militare, religioase sau rasiale.

1.2 Caracteristici.

              Spre deosebire de acţiunile unor indivizi care, ocazional, se asociază pentru a comite infracţiuni , o organizaţie criminală constituie o asociaţie premeditată, concepută până la cele mai mici detalii în ceea ce priveşte  rolul şi modul de acţiune al celor ce o constituie. Efectele sale: secătuirea puterii societăţii, ameninţarea stabilităţii guvernării, determinarea creşterilor taxelor, periclitarea securităţii individuale şi colective, controlul exercitat asupra sindicatelor şi influenţele asupra structurilor de putere politică şi economică.