1

1. Consideraţiuni introductive.

Noţiunea de ”politică” cât şi noţiunea de „politic” au constituit cadrul oricărei societăţi, indiferent de natura şi nivelul ei de dezvoltare, preocupări ce au generat activităţi funadamentale în acest sens.

Este cunoscut faptul că încă din cele mai vechi timpuri politica a constituit o preocupare în cadrul oricărui sistem social, având un caracter fundamental al oricărui sistem de acest gen.

De la apariţia primelor comunităţi oamenii au fost preocupaţi de studierea, cunoaştera şi aprofundarea societăţii, a cadrului în care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea.

În acest sens, societatea a fost analizată profund din toate punctele de vedere, atât în sens larg – ca un tot unitar , cât şi detaliat, pe componenete, inclusiv din punct de vedere politic. Ca urmare a acestei analize s-a constatat ca un studiu profund a oricărui tip de sistem social nu se poate realiza fără o analiză prealabilă a „politicului” ca fenomen ce interacţionează cu societatea.

2. Noţiunea de „politic” din perspectiva politologiei.

 „Politicul”  obiect de studiu al unei ştiinţe sociale – al politologiei, este o problemă extrem de dificilă, complexă şi care presupune un permanent proces de definire şi redefinire. Dificultatea acestui proces decurge din complexitatea şi dinamica vieţii politice contemporane, din marea explozie informaţională ce a generat în mod implicit o accelerare continuă a comunicării precum şi din apariţia a numeroase ştiinţe de studiu a societăţii, în special a celor de graniţa cu politicul.

Stabilirea obiectului de studiu al ştiintei politice impune un procedeu complex ce presupune precizarea unor elemente preliminare cum ar fi: domeniul de studiu; noţiunile, categoriile, conceptele, procesele,şi legităţile specifice cu care aceasta operează; funcţiile îndeplinite în domeniul cunoaşterii, a interdisciplinărităţii şi mai ales in practica socială; locul pe care respectiva ştiiţă îl ocupă în sistemul ştiinţelor sociale şi politice; utilitatea şi eficienţa sa socială [1].

Definirea obiectului politologiei a născut si dezvoltat o diversitate de opinii, poziţii in gândirea contemporană. In prezent aceste opinii – curente de gândire ce nu s-au putut concretiza intr-o idee unitară sunt sintetizate în trei mari orientări:

a)Politologia – stiinţă a studiului statului.

Este o orientare mai veche, ea fiind prezentă încă dinainte de Montesquieu ea aducând în susţinerea sa următoarele argumente:

- insăşi etimologia termenului de politologie polis-stat şi logos-ştiinţă, adică ştiinţa care are ca obiect de studiu statul, puterea si institutiile sale.

- statul ca cea mai veche şi mai importantă instituţie politică a societăţii, cu un rol central in sistemul politic, fapt ce ar presupune de asemenea studiul acestuia de politologie.

Această orientare nu este acceptată de cei mai mulţi politologi care susţin următoarele argumente:

- termenul iniţial de politologie nu avea in vedere sensul, conţinutul actual, ci el se referea la politică ca putere în general, iar statul era conceput şi ca o comunitate socială, nu numai ca o instituţie politică;

- aşa cum o dovedesc ultimele cercetări statul nu este cea mai veche instituţie politică a societăţii, ea fiind precedată de altele. Chiar dacă este cea mai importantă instituţie a sistemului politic, dar nu unică, importanţa ei decurge tocmai din existenţa celorlalte si interacţiunea cu acestea[2];

[1]  A. Piţurcă – Politologie, Introducere în studiul politologiei

[2] Ovidiu Trasnea, Probleme de sociologie politica, Editura Politica, Bucuresti,

-         Privind politologia strict ca o stiinţă ce are ca obiect de studiu statul ar  înseamna o îngustare nejustificată a obiectului acestei discipline.

 Importante elemente ale sistemului politic ca partidele politice, puterea, norma, conduita şi activitatea politică ar rămâne in afara obiectului său de studiu[1].

b) Puterea politică – obiect de studiu al politologiei

Este o orientare destul de răspândită în cadrul gâdirii politice contemporane, atât nord americane Harold Lasswel, George Cătălin cât şi din Europa M. Duverger, R. d’Aron etc. Spre exemplu, Herman Haller în lucrarea sa Ştiinţa politică, referindu-se la obiectul de studiu susţine că “ aceasta gravitează mai ales în jurul problemei obţinerii, consolidării şi distribuţiei puterii politice”[2].

În cazul acestei orientări argumentul fundamental este că puterea constituie obiectivul  principal al oricărei acţiuni politice, prin faptul că aceasta se află în centrul politicii.

Şi faţă de această orientare se aduc contra argumente.

Un prim agrument ar fi că statul şi puterea politică este doar o componentă a sistemului politic şi nu politicul ca atare. În nici un caz, ea nu este in masură să acopere sistemul politic.

Însăşi noţiunea de putere, definirea acesteia nu este pe deplin elucidată în ştiinţa politică, existând o tendinţă de extindere a sferei acesteia şi asupra unor elemente nepolitice sau dimpotrivă de restrângere a acesteia numai la aspectele autorităţii.

c) Politicul-obiect de studiu al politologiei

“Politicul” în multitudinea şi diversitatea formelor sale de manifestare şi exprimare este impetuos necesar să constituie obiectul de studiu al ştiinţei politice.

Politologia ni se relevă ca o ştiinţă de sinteză, de analiză în ansamblu a politicului si politicii, a genezei, esenţei proceselor, legităţilor şi relatiilor specifice acestuia[3].

Referindu-se la acest aspect politologul roman O. Trasnea precizeaza “esenta, geneza si legitatea dezvoltarii politicului ca fenomen social complex, dar specific trebuie sa constituie obiectul de studiu al politologiei[4]

Sintetizând, politologia studiazâ şi explică natura şi esenţa politicului, geneza şi dinamica lui, precum şi rolul pe care îl are în realitatea complexa[5]. Ea ne fiind nici o pseudo-stiinţă, aşa cum este prezentata de diverşti ideologi francezi printre care amintim Gaston Bouthaul şi nici  un capitol teoretic al sociologiei ca la R. Aron.

În mod evident politologia nu este în măsură să epuizeze cercetarea politicului, dar mai mult ca cert este faptul că politologia este singura care o face de la nivel de ansamblu, de sinteză şi din acest punct de vedere este unica ştiinţă din cadrul ştiintelor politice capabilă prin aria ei de cercetare, să acopere întreaga sferă de cercetare a politicului.

3. Noţiunea de regim politic şi regim constituţional

 În opinia autorilor francezi prin noţiunea de “regim politic” se denumeşte acea noţiune complexă care face apel la “regulile de organizare şi funcţionare a a instituţiilor constituţionale, la sistemul de partide, la practicarea vieţii politice, la ideologie şi la moravurile politice.”[6]

[1] A. Piţurcă – Introducere în studiul politologiei

[2] Herman Haller – Ştiinţa Politică

[3] A. Piţurcă – Introducere în studiul politologiei

[4] . Ovidiu Trăsnea, Filosofia politică, Ed. Politică Bucureşti

[5]A. Piţurcă – Introducere în studiul politologiei

[6] Benone Puşcă, Andy Puşcă – Drept constituţional comparat,

   Phillipe Ardant – Institutions politiques et Droit Constitutionnel