referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

A saptea elegie stanesciana

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Versul “niciodată n-am să fiu sacru” a născut cele mai multe controverse între exegeÅ£i. Unii s-au grăbit să-l eti¬cheteze pe Nichita ca un “poet al opÅ£iunii la real” ÅŸi să-l înregimenteze în tabăra materialiÅŸtilor, în timp ce alÅ£ii au socotit că această opÅ£iune e absurdă, falsă ÅŸi utopică, de¬oarece presupune “să renunÅ£i complet la viaÅ£a spirituală” (vezi Åžtefania Mincu, 1987, p.90-91) când, în realitate, în acest volum Nichita vorbeÅŸte despre spiritologie, o ÅŸtiinţă elevată, recuperată din sfere celeste.

Varianta Printabila 


1

A ŞAPTEA ELEGIE / N. Stănescu

(Opţiunea de real)

 

Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri,/ schimb verdele pe galben şi / mă las pierit de toamnă./ În numele pietrelor tră­iesc şi mă las / cubic bătut în drumuri,/ cutreierate de repezi maşini./ Trăiesc în nu­mele merelor şi am / şase sâmburi scuipaţi printre dinţi / tinerei fete dusă cu gândul tot / după leneşe dansuri de ebonită./ În numele că­rămizilor trăiesc,/ cu brăţări de mortar înţepenite / la fiecare mână, în timp ce îm­brăţişez / un posibil găl­benuş al existenţelor./ Niciodată n-am să fiu sacru. Mult,/ prea mult am imaginaţia / celorlalte forme concrete.// Şi nici n-am vreme din pricina asta / să mă gândesc / la propria mea viaţă./ Iată-mă. Trăiesc în numele cailor./ Nechez. Sar pes­te copaci retezaţi./ Trăiesc în numele păsărilor,/ dar mai ales în nu­mele zborului./ Cred că am aripi, dar ele / nu se văd. Totul pentru zbor./ Totul,/ pentru a rezema ceea ce se află / de ceea ce va fi.// Întind o mână, care-n loc de degete / are cinci mâini,/ care-n loc de de­gete / au cinci mâini, care / în loc de degete / au cinci mâini.// To­tul pentru a îmbrăţişa,/ amănunţit, totul,/ pentru a pipăi ne­năs­cutele pri­velişti / şi a le zgâria / până la sânge / cu o pre­zenţă.//

***

Poemul trădează o concepţie filosofică de tip bu­dist, potrivit căreia omul, individual, înţelege în mod pro­fund apar­tenenţa la Marea Creaţie şi se identifică cu des­tinul regnurilor “până la sânge”, într-un perpetuu efort em­patic.

Este ultima poezie din ciclul dedicat auto­cu­noaş­terii. Mesajul ar putea fi acesta: cel ce se va smeri se va înălţa; cel ce va iubi va învinge orice obstacol, chiar şi gra­vitaţia.

A trăi în numele frunzelor, în numele pietrelor, al cailor, al pă­sărilor nu în­seamnă a te transforma în frunză, măr, cal sau pasăre, deci a involua. În­seamnă, mai de­gra­bă, a le copleşi cu iubire, a le înţelege metamorfozele, a te armoniza cu ele - căci ele, de la sine, se ar­mo­ni­zează cu legile naturii şi ale Universului. Înseamnă apoi dorinţa de a le egala performanţele uluitoare: să te laşi pierit de toam­nă şi renăscut în fiecare primăvară, o dată cu ex­plozia de clo­rofilă şi culoare; să fii sâm­bure de măr, vlăstar şi apoi fruct, să-i sa­turi pe cei flămânzi, să dă­ru­ieşti, adică; să sari peste copaci retezaţi ori să pluteşti peste întinderi de ape şi uscat, precum păsările - să în­vingi cu propriile forţe gra­vitaţia şi să te desprinzi de pe pământ. Pentru tot­dea­una, într-o bună zi.

A trăi în numele frunzelor, al merelor, al păsărilor su­­gerează o fidelitate faţă de regnuri în raport cu semenii:             Trăiesc. Sunt om. Nici acum şi nici într-o viaţă viitoare nu voi deveni pasăre de aur sau măr înflorit, dar mereu voi respecta şi voi iubi păsările, copacii şi pietrele. Din această pricină şi obsesie “n-am vreme să mă gândesc la propria mea viaţă”. Nu trăiesc în numele meu şi nici în numele tatălui, renunţ la toate privilegiile pe care aş putea să le am; trăiesc în numele poeziei şi al for­melor con­cre­te ce mă în­conjoară.

1

Versul “niciodată n-am să fiu sacru” a născut cele mai multe controverse între exegeţi. Unii s-au grăbit să-l eti­cheteze pe Nichita ca un “poet al opţiunii la real” şi să-l înregimenteze în tabăra materialiştilor, în timp ce alţii au socotit că această opţiune e absurdă, falsă şi utopică, de­oarece presupune “să renunţi complet la viaţa spirituală” (vezi Şte­fania Mincu, 1987, p.90-91) când, în rea­litate, în a­cest volum Nichita vor­beşte despre spiri­to­logie, o ştiinţă ele­vată, recuperată din sfere ce­leste.

Această absurdă abandonare a sacrului pare do­vada unei bătălii pierdute, pare amprenta unei dez­nădejdi de moment, a unei co­ple­şi­toa­re tristeţi meta­fizice. Numai frigul, foamea şi spectrul morţii îl poate de­termina pe om să re­nunţe aparent la o aspiraţie scrisă în codul genetic. Con­strâns de împrejurări, Nichita operează în acest poem cu lo­gica bunului simţ terestru, a crizei de timp, a lipsei de contemplaţie şi meditaţie adică. De aceea el alege formele concrete, pal­pabile, ma­teriale, iar între două feluri de mân­care optează pentru farfuria cu ape­ritive ce hrănesc sto­ma­cul şi nu spiritul.

Acesta este momentul când Nichita ia decizia să se întoarcă “acasă”. Cu umilinţă, se recunoaşte înfrânt, dar va fi o ultimă victorie a instinctului de supra­vieţuire.

Mai târziu va regreta această slăbiciune, do­vadă că se va despărţi definitiv de sotia Doina Ciurea şi tot restul vieţii va încerca să-şi demonstreze sie însuşi că elegia a şaptea a fost un accident. El va continua să trăiască în numele frun­zelor şi al păsărilor, ocrotindu-le şi iubindu-le aşa cum şi-a iubit deopotrivă semenii; dar ni­ciodată nu va mai spune niciodată, cu atât mai mult cu cât nu va re­nun­ţa la aspiraţie spre sacralitate.

Curios este faptul că, în contextul politic şi istoric în care a apă­rut volumul (1966), elegia a şaptea “a scăpat turma” în faţa cenzurii, deşi două decenii mai târziu s-a afir­mat că în acest poem “este ca­ri­caturizat fără cruţare un mod materialist - îngust de a înţe­lege existenţa” (Ştefania Mincu, 1987, p.91).

Avem încă o dovadă că noi, oamenii, suntem ade­sea robi ai sen­ti­mentelor şi ai in­stinctelor animalice, tră­dându-ne astfel des­cen­denţa. Suntem fiinţele de pe Pâ­mânt cele mai interesante, cele mai con­tro­versate, dar şi ce­le mai predispuse să ne depăşim condiţia, să e­vo­luăm a­di­că. Micile accidente care ne apropie de regnuri ne do­ve­­­desc li­mi­tele, dar şi putinţa de a o lua de la capăt de fie­care dată, fapt ce ne în­dreptăţeşte să sperăm că într-o bu­nă zi vom izbuti.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica