Spatiul galactic cu 6 dimensiuni

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Privit astfel omul are prin similitudine o faţă electrică în care suma de proprietăţi “pi” reprezintă suma de rezistenÅ£e electrice locale adunate în complex ÅŸi care dau o rezistenţă electrică generalizată R, măsurată la nivelul cutanat în kiloohmi. Din alt punct de vedere ÅŸi capacităţile electrice adunate dau o capacitate electrică rezultantă C ÅŸi care are valori măsurate în domeniul nanoFarazilor. De asemenea efectul diviziunii celulare poate fi regăsit ÅŸi măsurat în miliVolÅ£i ai tensiunii electrice rezultante...

Spaţiul galactic cu 6 dimensiuni

   Vă supunem atenţiei în l.română şi în premieră mondială un text-ipoteză din domeniul filozofiei fizico-matematice cu scopul de a iniţia cu ajutorul Dumneavoastră, poate, începutul unei noi viziuni despre lume şi viaţă, în complectarea  ciclului de referate intitulat

Realismul Ştiinţific şi Religios

- postare: www.e-referate.ro

Vechimea sistemului planetar al Soarelui  (Referatul Nr.1) sau Generare şi degenerare în Galaxia Noastră

Creatia si Evolutia regmului animal si vegetal pe Pamint (Referatul Nr.2)

Viata si Genotipul biofizic al modelului Om (Referatul Nr.3)

Existenţele paralele şi transformările genotipului biofizic al modelului Om (Complectare la referatul Nr.3)

Existenţe paralele: Lumea Heavisaidelor şi Lumea Noastră (Complectare  la Referatul Nr.3)

Bazele extraterestrilor pea Terra (Referatul Nr.4)

Pioneratul si Tehnica Pioneratului Omenirii (Referastul Nr.5)

Potopul de apa si Lumea Antica (Referatul Nr.6)

Calendarul Biblic si Omul Prezentului (Referatul Nr.7)

Apocalipsa Biblica si Omul viitorului (Referatul Nr.8)

Teoria modelării vieţii (complectare la ciclul de referate)

Spaţiul cu 6 dimensiuni (complectare la ciclul de referate)

   Pentru  a studia într-o nouă ipoteză de lucru evenimentele care sau derulat, se derulează sau se vor derula în Galaxia Noastră şi inclusiv pe Terra, vă propunem trei sisteme neconvenţionale şi extensibile de referinţă, fiecare sistem avînd ca referinţă  unităţi scalare propriii şi  vectori unitari specifici, corespunzători a cîte două spaţii complementare, unul material îar celălalt ondulatoriu şi astfel vom constata că materia se organizează şi într-un al patrulea sistem de referinţă, particular şi interscalar, în care în general realităţile le putem pune în evidenţă şi  cu ajutorul simţurilor noastre. Mai departe depinde de aportul Dv. la demonstrarea şi dezvoltarea acestui text-ipoteză  pentruca generaţiile următoare să studieze lumea altfel decum am avut ocazia noi, avînd la dispoziţie filozofii ale căror origini se pierd în negura vremurilor în care nici măcar nu se cunoşteau memoriile calculatoarelor din zilele noastre, dar şi pentru ca Civilizaţia Noastră avînd la dispoziţie această nouă viziune să descopere forme energetice superioare fără consum de combustibili clasici, forme mobile bazate pe  teoria  “locurilor geometrice gravitaţionale, trapulsia”  (OZN), forme statice cum ar fi cele din  “teoria lentilelor atmosferice”, (un fenomen asemănător cu efectul de seră dar de această dată fără poluare, care să ţină constantă temperatura la sol), dinamice cum ar fi cele din “teoria vârtejurilor ionosferice” (ca Tuburile Heavisaide, vizibile parţial în “picioarele uraganelor”, adevărate “hoarne atmosferice”,  de la nivelul solului până la altitududinea stratului atmosferic Heavisaide, la echinocţii între 100.000 de metri la ora trei dimineaţa şi 400.000 de metri la ora 3 după masa), sau a teleportării   după “teoria modelară a spaţiilor vectoriale”, etc., aşa cum vă propunem în continuare în textul-ipoteză.  

   În sistemele neconvenţionale de referinţă pe care vi le supunem atenţiei sau în scările  ipotetice de raportare, parametrii  dimensionali ale modelelor  ondulatorii şi materiale  osciliează între anumite limite specifice iar în afara lor prezintă forme de existenţă interscalare (vezi  referatul Generare şi degenerare în Galaxia Noastră).

a. Sistemul de referinţă fundamental sau Scara Fundamentală (SF)

 Sistemul de referinţă fundamental sau Scara Fundamentală (SF) este scara care caracterizează natura ondulatorie şi starea de câmp a materiei, evenimentele din această scară stau la baza organizării realităţii în modele fundamentale ondulatorii. Câmpurile electromagnetice din această scară sînt definite de funcţii de serii cotangenţiale (aşa cum arătăm la punctul c.) şi au ca unităţi scalare de referinţă  lungimi de undă ca ordin de mărime  de sub un Ängstrong, mai mici decît raza atomului de hidrogen. Vom avea astfel în spaţiul galactic şi prin extensie în spaţiul universal vecin, structuri  ondulatorii extensibile cu originile  aşezate în fiecare punct din volumul galactic sau universal, omniprezente şi în spaţiul terestru şi ca rezultat al acestei imagini, prima dimensiune a spaţiului va fi dimensiunea scalară fundamentală specifică SF, vor fi primele elemente punctiforme ale spaţiului material descris în scările de referinţă multiplu superioare următoare, pe care le vom numi aici dimensiuni scalare SF.

   Dimensiunilor scalare SF, echivalente ca ordin de mărime  cu lungimile de undă ale câmpurilor electromagnetice specifice SF, le corespund frecvenţe de ordinul de mărime N.1020 Hz (N ori 10 la puterea +20 Hz) şi le vom da numele de frecvenţe de modele fundamentale, sau frecvenţe fundamentale. Frecvenţele de model fundamentale sînt caracterizate de  vectori unitari “I” şi astfel apare aici cel de al doilea spaţiu, spaţiul vectorial fundamental specific SF cu origini suprapuse peste originile  dimensiuniilor scalare fundamentale.  Similar, lungimile de undă corespunzătoare acestor frecvenţe le vom numi unde fundamentale. Frecvenţele modelelor fundamentale  reprezintă "scheletul electromagnetic" al modelelor reale din celelalte scări, forma nepipăibilă a unui spaţiu cu 6 dimensiuni, asemănător cu o reţea spaţială sau relativ cu  un fagure universal  cu "găuri" de ordinul de mărime a sub un Änstrong, cu originile suprapuse peste originile spaţiului scalar fundamental, “fagure” care se umple local şi se organizează după anumite legi de sumare, cu corpusculi şi constituanţi elementari ai materiei. Temperatura specifică acestei scări osciliează în jurul valori de zero grade absolut, adică de -273,15oC. Ca o caracteristică de bază a Scării Fundamentale este spaţiul vectorial fundamental pe care îl vom mai denumi şi Inteligenţa Materiei pentrucă cuprinde infinitatea modelelor ondulatorii fundamentale după care se generează pretutindeni în spaţiul galactic şi prin extensie şi în spaţiul vecin galactic, formele de organizare materiale cunoscute sau necunoscute nouă (vezi referatul Teoria modelării vieţii). Nu avem cum să operăm cu aceste câmpuri, dar este bine să cunoaştem  că ele există pretutindeni şi formează scheletul electromagnetic al tuturor realităţilor din Galaxia Noastră şi a vecinătăţilor ei. Nu putem opera cu parametrii fizici ai acestei scări pentrucă noi înşine sîntem relităţi biologice în reţeaua spaţială sau în “fagurele universal” străbătut de  cîmpuri electromagnetice cu frecvenţe de N ori 10 la puterea +20Hz şi a căror imagine nici măcar nu poate fi scrisă şi generată de cele mai performante calculatoare! Dacă vreodată, teoretic, memoria calculatoarelor va putea opera cu asemenea frecvenţe, atunci probabil  Galaxiia Noastră va putea fi asemuită cu un burete cu care cineva şterge tabla Univers alcătuit de alte şi alte galaxii ( vezi spinii din fig.3 şi 4 din referatul 3, Viaţa şi Genotipul biofizic al modelului Om).

Rezumat:

În sistemul de referinţă fundamental sînt definite primele două dimensiuni complementare ale spaţiului şi anume:

1.      Scalar, spaţiul scalar fundamental şi

2.      Vectorial, spaţiul vectorial fundamental  sau “inteligenţa materiei”.    

b. Sistemul de refirinţă a microcosmosului sau Scara infiniţilor mici (Sim).

    Admitem că această scară cuprinde dimensiunile informaţionale referitoare la structura corpusculară şi elementară a materiei, regăsită sub o anumită formă de organizare. Admitem că în Sim evenimentele care  au loc respectă anumite legi specifice structurii intime a materiei, legi de legătură între constituanţi elementari  organizaţi după modele specifice şi  anumite forme cantitative sub care sînt reunite aceste modele; câmpurile proprii sînt definite de frecvenţe de ordinul Terahertzilor, iar lungimele de undă ale acestor câmpuri sânt de ordinul micronilor. Specific Scării infiniţilor mici vom deosebi aşadar o dimensiune scalară a spaţiului de ordinul micronilor sau mai mică, sau în ordine cea de a treia dimensiune a spaţiului, spaţiul material şi o dimensiune vectorială ondulatorie unitară “j”, de ordinul Teraherţilor sau mai mică, cea de a patra dimensiune a spaţiului (studiată mai amănunţit în scara particulară a Omului), căreia cel mai adesea îi vom da numele de Viaţă..  Temperaturile specifice acestei scări înregistrează diferenţe mari, aproximativ între -272.1oC, punctul de topire al Heliului şi +3500oC, temperatura de topire a diamantului.  Funcţiile specifice acestor cîmpuri sînt funcţii de serii cosinusoidale. Ca o caracteristică de bază a acestei scări este Viaţa. În această scară putem interveni dar nu putem încă stăpînii modele în interiorul cărora vitezele de compunere sau de descompunere  specifice depăşesc anumite valori. Originile acestor două spaţii sînt comune şi se găsesc în centrul electromagnetic al fiecărui model material.organizat. Asupra parametrilor fizici ai acestei scări putem actiona limitat prin interferenţă (vezi referatul Viaţa şi genotipul biofizic al modelulu Om).

Rezumat:

În sistemul de referinţă a microcosmosului sau în Scara infiniţilor mici, Sim, sînt definite cel mai adesea 2 dimensiuni ale spaţiului şi anume:

3.      Scalar, spaţiul material ca a treia dimensiune a spaţiului şi

4.      Vectorial, VIAŢA sau cea de a patra dimensiune a spaţiului

c. Sistemul de referinţă biologic sau Scara OMULUI (S0) este un caz particular al Scării infiniţilor mici prezentînd forme de organizare interscalare ale materiei şi se referă la realitatea lumii în care trăim pusă în evidenţă şi prin simţurile noastre.

   În Sistemul de referinţă biologic sau în Scara OMULUI (SO), materia se organizează sub acţiunea  vectorială a celei de a patra dimensiune a  spaţiului numită VIAŢA aşa cum o cunoaştem noi în mediul Terra sau aşa cum nu o cunoaştem în condiţiile de adaptare în alte medii. Cîmpurile proprii scării SO au frecvenţe de ordinul unitar al kilohertzilor  iar lungimile de undă de ordinul sutelor de mii de metri. Aceste cîmpuri sînt definite de serii de funcţii sinusoidale. Temperatura optimă a scări biologice, referindu-ne la realitatea biologică a modelul de viaţă OM, o vom considera oscilantă uşor în jurul valorii de +36oC. Caracteristica de bază a acestei scări  este Viaţa din ecosistem cu cazul particular al modelului OM de care ne vom ocupa în continuare, concluziile le vom generaliza şi aplica asupra tuturor realităţilor obiective puse în evidenţă prin simţurile noastre.

   Scara biologică sau scara Omului cum am mai denumit-o după modelul  superior Omul, se referă la modele materiale puse în evidenţă cel mai adesea cu ajutorul simţurilor noastre. Modelele materiale care se organizează în SO, realităţile materiale observate cu masă biologică sau fără viaţă cu alte cuvinte,  cel mai adesea prezintă forme dimensionale interscalare şi sînt alcătuite dintr-o infinitate de părţi simple, din constituanţi elementari ai materiei din Sim organizaţi după anumite legi în SO. Aşadar, un corp din SO este compus dintr-o sumă de constituanţi elementari, organizaţi după  anumite legi care îi sumează scalar şi vectorial, după o proprietate aditivă aşa cum ne vom exprima în continuare:

S( c ) = E   (0)   în care:

- S ( c ) reprezintă suma constituanţilor elementari în Sim ce compun un element iar E este evenimentul rezultant în SO (este corpul din SO la care facem referire sau evenimentul cum l-am mai denumit). Admitem că relaţia de mai sus caracterizează fizic o mărime scalară compusă vectorial, exprimă corespondenţa dintre un constituant sau o sumă de constituanţi din Sim şi modelul rezultant în SO, fără a ne da o imagine clară a relaţiilor de echilibru existente în corp.

Teorie: fie dată o scară de referinţă S… în care să localizăm un constituant elementar, “c”. Vom defini scalarul elementar “c” ca fiind o formă de existenţă a materiei asupra căreia nu poate acţiona un transformator divizor sau tăietor.

Definiţie: vom defini transformatorul tăietor T ca fiind o lege sau o sumă de legi în baza cărora un constituant elementar dintr-o scară dimensională superioară se împarte în constituanţi elementari ai scării inferioare şi cel puţin un rest material (exemplu: fumul dacă transformatorul tăietor este arderea clasică) sau energetic (exemplu: radiaţiile nucleare dacă transformatorul tăietor este explozia nucleară).

   Fiind dat un scalar “c”, vom putea găsi cel puţin un număr convenţional “n”, astfel ca:

cT = S ( c:n ) + r   (1)

Se citeşte: orice scalar “c”, care se supune unei legi tăietoare T, se împarte într-o sumă de părţi elementare “n” proporţionale  şi cel puţin un rest de natură scalară sau vectorială (energetică). Spunem că aplicînd scalarului “c” un transformator tăietor T vom obţine un număr “n” de părţi ( c:n ) şi un rest scalar sau vectorial. Restul scalar are valoare nulă în cazul în care transformatorul tăietor are o viteză suficient de mare încît scalarul să fie divizat fără nici un fel de vibraţie, ca în cazul imploziilor în care acţionează numai restul vectorial (energetic) care provoacă vidul.

   Fie dat un scalar de valoarea M în SO, dotat vectorial cu oricefel de proprietate. Vom spune că aplicînd scalarului M un transformator tăietor T de ordinul “n”, scalarul M se divide în ”n” părţi proporţionale şi un rest scalar şi vectorial:

MTn = n ( M:n ) + r  (2)

   Scalarul este definit în sistemele convenţionale de referinţă de valori care se referă la: lungimea, suprafaţa, volumul, densitatea, masa, rezistenţa electrică, capacitatea electrică, etc. Dacă scalarul M este dotat pe ansamblu cu o proprietate vectorială rezultantă, în anumite condiţii ce se întîmplă la tăiere cu această proprietate? Transformatorul T se aplică şi proprietăţii P. Orice scalar “m” în Sim dotat cu o proprietate “p”, constituie un scalar aditiv dacă se organizează după o anumită lege de sumare şi se obţine scalarul M în SO:

mA = M    (3)

   Spunem că realizăm o intersecţie în sens crescător atunci cînd aplicînd unui scalar “m” dotat cu o proprietate “p”  un transformator aditiv A, obţinem un model M în scara superioară. În realitate, scalarul “m” din Sim este un constituant elementar definit ca atare, cum ar fi celulele vii, radicalii etc., care se adună şi se organizează după anumite legi care compun instantaneu corpul omului.

   Definiţie: numim grup de scalari elementari “mi” dotaţi cu proprietăţi “pi”, acei constituanţi elementari care satisfac relaţia:

S( pi )A = P(mi)    (4)

Spunem că suma S de proprietăţi “pi” ale constituanţilor elementari “mi” (ale celulelor), se compune după o lege, după un transformator aditiv A şi dă proprietatea de grup P(mi), alta decît greutatea în condiţiile acceleraţiei gravitaţionale de la nivelul scoarţei terestre. Nimeni nu poate nega realitatea vieţii, diviziunea celulară. Fiecare celulă în parte este caracterizată de parametrii electrici ca rezistanţa şi capacitatea electrică celulară. Privit astfel omul  are prin similitudine o faţă electrică în care suma de proprietăţi “pi” reprezintă suma de rezistenţe electrice locale adunate în complex şi care dau o rezistenţă electrică generalizată R, măsurată la nivelul cutanat în kiloohmi. Din alt punct de vedere şi capacităţile electrice adunate dau o capacitate electrică rezultantă C şi care are valori măsurate în domeniul nanoFarazilor. De asemenea efectul diviziunii celulare poate fi regăsit şi măsurat în miliVolţi ai tensiunii electrice rezultante.

 Observaţia 1.

  Parametrii electrici specifici, rezistenţa R şi capacitatea C îl aseamănă pe om prin similitudine cu un circuit electric Rezistenţă-Condensator cu constanta de timp RxC care este alimentat de tensiunea electrică rezultată ca urmare a diviziunii celulare. Fizic, ţinînd seama de constanta de timp RxC, vom putea calcula la un moment dat o lungime de undă specifică circuzitului electric Om, după simplificări astfel:

L = 300 x R x C   (5)

în care parametrii electrici din ecuaţie au fost descrişi mai sus. De reţinut însă că aceşti parametrii electrici ai “viului” şi deci inclusiv ai omului, dau lungimi de undă de ordinul a sute de mii de metri cu frecvenţe de ordinul kilohertzilor   aşa cum am prezentat la început valorile caracteristice  scării omului. În urma măsurătorilor făcute asupra unui mare număr de persoane am tras concluzia că produsul RxC este variabil de la o secundă la alta (86.000 de secunde circadiene) şi în general lungimile de undă rezultante au valori cuprinse între aproximativ 70.000m şi 500.000m.

Observaţia 2.

   Ionosfera conţine stratul atmosferic Heavisaide care reprezintă scutul protector al vieţii, în el este reţinută radiaţia cosmică dăunătoare vieţii. Stratul atmosferic Heavisaide are o altitudine variabilă circadian şi sezonier deasupra unui punct de referinţă de pe glob, cel mai adesea facem referire la nivelul mării, variaţie dată de încălzirea şi răcirea circadiană şi sezonieră a atmosferei. Totuşi, pentru simplificare vom lua poziţia instantanee a stratului Heavisaid deasupra mării la echinocţiul de primăvară şi de toamnă: la ora 3 dimineaţă stratul Heavisaide va avea altitudinea de 100.000 de metri iar la ora 15 va avea altitudinea de 400.000 de metri. În restul anului altitudinea se calculează ţinînd seama de o serie de coeficienţi de corecţie cum ar fi:

- a, altitudinea punctului în care se fac măsuratorile deasupra nivelului mării

- k, coeficient de corecţie care ţine seama de mişcarea Pămîntului în jurul Soarelui

- S, coeficient de corecţie sideral care ţine seama de mişcarea sistemului Solar în direcţia stelei Vega, de mişcarea galactică a Soarelui (vînturile electromagnetice).

   Altitudinea stratului Heavisaide în general şi simplificat respectă o relaţie de forma;

A = 250km + 150km x sin ( u.t)    (6)

 în care:

-          “250km”, reprezintă altitudinea teoretică deasupra mării a unui centru imaginar în jurul căruia are loc o mişcare armonică sinusoidală a  stratului Heavisaide

-          “150km”, reprezintă mărimea razei armonicei

-          “u”, reprezintă valoarea în grade a mişcării unghiulare a Pămîntului în jurul axei proprii, avînd ca origine a timpului ora 3 dimineaţa, cînd stratul Heavisaid la echinocţii se găseşte la cea mai mică altitudine, de 100km cînd valoarea unghiulară “u” este egală cu zero.

-          “t”, reprezintă timpul scurs începînd de la ora 3 dimineaţa şi pînă se închide cercul mîine dimineaţă la ora 3 cînd începe o altă rotaţie.Din 4 în 4 minute, Pămîntul face o mişcare unghiulară de 1 grad.

Observaţia 3.

   Valorile tabelare calculate ca la Observaţia 1 sînt aproximativ egale cu valorile tabelare corectate de la Observaţia 2. După îndelegate reflecţii, analize, cercetări şi experimentări, acum ne-am luat permisiunea de a veni în faţa  Dumneavoastră şi a vă propune să acceptaţi pînă la proba contrară o analogie între cele două şiruri de valori determinate în cadrul celor două observaţii şi astfel să putea face o legătură între valorile date de calculul lun gimi de undă L în funcţie de parametrii electrici ai organismelor vii în general şi a Omului în special cu valorile succesive ale altitudini stratului atmosferic Heavisaide, A, astfel să putem aproxima o stare de echivalenţă relativă, o legătură Om – Galaxie, de forma:

L = A     (7)

sau

300xRxC = 250Km+150Kmxsin(u.t)

   Valorile tabelare succesive obţinute la echinocţii  de 100Km  reprezintă unde cu frecvenţe de 3000Hz la ora 3 dimineaţa şi 400Km cărora le corespund frecvenţe de 750Hz la ora 3 după masă.

 La nivelul cercetărilor de acum vă propunem să fiţi de acord cu Observaţia 3 care ne duce la concluzia că Scara Omului, în care realităţile sînt puse în evidenţă cel mai adesea prin intermediul simţurilor noastre, are cîmpuri electromagnetice ale căror lungimi de undă şi frecvenţe sînt determinate folosind formule simplificate funcţie de valoarea sinusului unghiului de rotire a Pămîntului în jurul axei proprii, denumite de noi, serii sinusoidale. Generalizînd cu permisiunea Dv. vom putea afirma cel puţin teoretic deocamdată că la nivelul  scării SO se intersectează prin compunere sau generare dimensiuni ale spaţiilor din Sim după forme modelare ale spaţilor din SF cu dimensiuni ale saapţiilor  scării SIM prin descompunere sau degenerare. Pentru a se putea efectua practic aceste intersecţii în SO  sînt necesare valori compatibile ale spaţiilor din celelalte trei scări de raportare, cu alte cuvinte sînt necesare valori reale sau imaginare care să satisfacă relaţiile de intersecţie modelară. Dacă admitem ca posibilă relaţia (7) avem deja un punct de plecare în construcţia noastră: L admitem că prin tăiere dă elemente ale spaţiilor din Sim iar A dă prin compunere elemente ale spaţiilor din SIM, rămânănd să calculăm coeficienţii de demultiplicare de la SO către Sim şi SF şi coeficienţii de multiplicare de la SO către SIM.

Observaţia 4

   Reluînd formula (4):

S( pi )A = P( mi )

 care reprezintă un corp cu proprietate specifică P( mi ) în SO organizat după un transformator aditiva A ai constituanţilor elementari compatibili din Sim, S( pi ); vom afirma că o condiţie de compatibilitate trebuie să fie un număr “n” submultiplu de scara SO cu serii de funcţii sinusoidale faţă de scara Sim cu serii de funcţii cosinusoidale  determinat apriori de o relaţie de legătură discretă de forma:

n = 1 / L   ( 8 )

în care:

- “n” este coeficientul de demultiplicare de la SO către Sim

-          L = A , ca în formula ( 7 ).

Introducînd valorile calculate cu formula ( 7 )  în formula ( 8 ), vom obţine valorile instantanee ale coeficienţilor de demultiplicare “n”, model de calcul numit de noi seria de funcţii cosinusoidale.

n = 1 / 300.RxC;  n = 1 / (250.000m + 150.000mXcos(u.t),    formula ( 8 ) practică,

în care “u” şi “t” sînt parametrii de la formula (6).

   Făcînd o corespondenţă între parametrii măsuraţi ca la observaţiile 1 şi 2 aparţinînd SO şi calcularea după formula ( 8 ) practică a parametrilor submultiplu corespunzători în Sim, vom observa că aceştea au dimensiunea scalară a lungimii în domeniul micronilor şi mai mici, cărora le corespund frecvenţe de ordinul Teraherţilor. Valorile teoretice astfel obţinute noi aprexciem că reprezintă soluţiile unor ecuaţii de stare instantanee ale cîmpurilor electromagnetice din Sim, determinate cu ajutorul seriei cosinoidale cum ar fi lungimile de undă şi frecvenţele cîmpurilor electromagnetice din Sim.

   Cunoscînd valorile de submultiplu din Sim ( “n” ) şi multiplu din SO, (A) ai parametrilor corespunzători cîmpurilor electromagnetice din Sim şi SO, se vor calcula corespondenţele valorilor cîmpurilor electromagnetice din SF după serii cotangenţiale, date de formula practică  simplificată:

Sf = n /  A   ( 9 )  în care:

-          Sf reprezintă lungimile de undă ale cîmpurilor electromagnetice din SF

-          pentru valorile instantanee se iau în considerare valorile calculate după formula (8) pentru “n” şi formula (7) pentru A.

Valorile lungimilor de undă calculate după formula ( 9 ) corespunzătoare cîmpurilor electromagnetice din SF au valori de sub un Angstrom, mai mici ca raza atomului de hidrogen cărora le corespund valori de ordinul 10 la puterea + 20 Hertzi!

 Pentru calculul valorilor de multiplu de la SO către SIM se vor utiliza aşa zisele  funcţii  de serii tangenţiale, după formzula practică simplificată:

N = A / n   ( 10 )  în care:

-          N este valoarea corespunzătoare a lungimilor de undă a cîmpurilor electromagnetice din SIM, de ordinul milioanelor de metri, cărora dacă luăm în considerare o formulă de calcul cu parametru viteza luminii solare, îi corespund frecvenţe teoretice subunitare şi imaginare şi aici apare apare o dilemă  din lipsa unei formule de calcul care să admită în Galaxia noastră şi prin extindere în Univers, lumini astrale cu viteze mai mari sau mai mici decît viteza luminii Soarelui pe care în general bănuim că o cunoaştem.

Exemplu:

-          pentru coeficienţi de demultipliocare, în SO la frercvenţa de 750Hz îi corespunde în Sim frecvenţa de 120 teraHz iar în SF frecvenţa de 0,69x10 la puterea +20 Hz; în SO la frecvenţa de 750Hz îi corespunde lungimea de undă de 400.000 de metri şi corespunzător în scările submultiplu Sim  unda de 2 microni, în SF  lungimea de undă va fi de 44,63 Angstromi, etc.

-          pentru coeficienţii de multiplicare de la SO la SIM, putem calcula cu ajutorul seriei tangenţiale şi valori tabelare orientative dar pînă la rezolvarea dilemei cu ajutorul dumneavoastră nu îndrăznim pentrucă nu avem încă o imagine de volum de referinţă a celei de a cincea şi a şasea dimensiuni a spaţiului. 

 Rezumat: cea de a patra dimensiune a spaţiului definită în Sim Viaţa, în SO prinde forme modelare biologice concrete regăsite sub totalitatea vietăţilor pe care le cunaştem sau pe carfe nu le cunoaştem.

   Pentru relităţile materiale inerte puse în evidenţă şi cu ajutorul simţurilor noastre, generarea şi degenerarea este mult mai simplă pentrucă transformatorii aditivi sau divizori se aplică numai unui număr limitat de componenţi cum ar fi de exemplu atomii în cazul metalelor sau mai sugestiv calcarul în cazul stîncilor, etc.

d. Sistemul de referinţă a macrocosmosului sau Scara Infiniţilor Mari (SIM) Dimensiunile cuprinse în SIM aparţin manifestării materiei în imensitatea ei,  aparţin comparării Galaxiei şi a Universului. Lungimile de undă corespunzatoare cîmpurilor electromagnetice ale acestui sistem sînt  de ordinul de mărimeNx1024  metri, adică a unui număr N ori 10 la puterea +24 de metri! Dimensiunea sacalară a lungimilor de undă corespunzătoare  spaţiului definit în SIM este caracteristica celei de a cincea dimensiune a materiei, respectiv spaţiul scalar integrator (de formă multisferoidală integratoare?), comparabilă cu unităţile de distanţă astronomică cum ar fi anul-lumină, parsecul, mase şi viteze cosmice, viteza luminii solare ca reper de referinţă în sistemul planetar al Soarelui,  etc., cu origini variabile în funcţie de elementul de volum  galactic la care facem referinţă la un moment dat. În textul-ipoteză pe care vi-l supunem atenţiei, prin element de volum galactic vom înţelege un spaţiu de studiu izolat din Galaxia noastră care cuprinde cel puţin un corp cosmic (sau sumă de corpuri cosmice), cu acceleraţie gravitaţională proprie şi  care cuprinde şi  alte mase cereşti în mişcare în interiorul volumului, fără gravitaţie proprie, cum ar fi spre exemplu meteoriţii, etc. Studiind Galaxia Noastră prin prisma elementelor de volum galactice vom putea complecta împreună teoria atracţiei universale şi teoria relativităţii.

    (În urma unui studiu particular putem să presupunem că forme energetice noi şi revoluţionare pentru omenire vor fi dezvoltate numai după întregirea teoriei atracţiei universale şi teoria relativităţii,  cercetare romănească colectivă pe care o lansăm o dată cu publicarea ciclului de referate Realismul Ştiinţific şi Religios, la care vă invităm să vă aduceţi aportul  şi pe dumneavoastră,  pentru ca noi sau generaţiile viitoare să trecă peste barierele cunoaşterii fixate de experienţele de pînă acum cu pretenţia de a fi atins perfecţiunea.)

    Prin vecinătatea unui corp cosmic vom înţelege aici distanţa de la scoarţa planetară şi vecinătatea acesteia care se poate întinde pînă la corpurile apropiate şi vecine.    Frecvenţele specifice unor asemenea lungimi de undă încă nestudiate pe Terra sînt de ordinul unitar sau subunitar al Hertzilor dacă luăm ca reper de referinţă lumina solară din teoria relativităţii şi care definesc cîmpuri electromagnetice integratoare cărora le corespunde o dimensiune vectorială, cu un vector unitar”k” al spaţiului sau cea de a şasea dimensiune a spaţiului denumită spaţiul vectorial integrator sau Timpul,  cu origini fixate în centrul tuturor corpurilor cosmice cu gravitaţie proprie din galaxie corespunzătoare elementelor de volum galactic luate în studiu. Din punctul de vedere al Scării Infiniţilor Mari, Timpul  sau cea de a şasea dimensiuni a materiei, va fi privit ca una dintre formele fundamentale de existenţă a materiei în mişcare şi care exprimă durata, succesiunea şi simultaneitatea proceselor obiective care se modelează în Scara infiniţilor mici şi în Scara Fundamentală în elementul de volum galactic  în considerare.

 Este interesant  studiul prin prisma celor de a cincea şi a şasea dimensiuni a spaţiului,  trapulsia  sau a tragerea asigurată de  locuri geometrice care prin rotire, ca efect al vitezelor centripetă şi centrifugă dobîndesc “gravitaţii proprii”, principiu care în ipoteza noastră asigură energia de respingere şi de atracţie necesară funcţionării aşa-ziselor OZN-uri în spaţiile planetare sau interplanetare, dar şi studiul teleportării specific acestei scări de raportare. Tehnic încă nu este posibilă realizarea vectorilor geometrici OZN şi nici a teleportării pentrucă civilizaţia noastră nu a luat în considerare această ipoteză şi se bazează pe forme energetice “primitive” ca propulsia sau împingerea spre exemplu, energofagă, consumabilă de mari cantităţi de combustibili clasici, polouantă şi vibratoare.

   Temperaturile proprii Scării Infiniţilor Mari încep de pe la +3500oC şi ajung până la valori de milioane de grade Celsius. Caracteristice acestei scări, sînt seriile de funcţii tangenţiale determinate în general ca la punctul c., cu caracteristica de bază a acestei scări Timpul. Nu putem opera deocamdată cu aceste dimensiuni, dar trăim liniştiţi în ele.

Rezumat:

În Sistemul de referinţă al macrocosmosului (SIM) sînt definite aşadar alte două dimensiuni ale spaţiului galactic cu vecinătăţile lui:

1.      spaţiul scalar integrator cu originea în centrul material al elementului de volum galactic pe care îl studiem şi care dă instantaneu  axa geografică care este paraleleă în corpurile elementului de volum cu axele geografice care coiencid cu axa care leagă polurile geografice planetare.

2.      spaţiul vectorial integrator sau Timpul: planetar, solar, galactic şi universal. 

Pentru sistemul Planetar al Soarelui, Timpul are originea pentru elementul de volum denumit în   centrul fostei găuri negre de pe axa Steaua Nordului – Steaua Sudului (vezi Fig.1 din referatul nr.1) iar timpul specific corpurilor cosmice cu gravitaţie proprie care s-au născut după împrăştierea în spaţiu a planetelor care gravitează în jurul Soarelui, în centrul acestora. Axa spaţiul vectorial integrator sau timpul    propriu corpurilor cosmice cu gravitaţie se suprapune peste axa magnetică ce trece prin polii magnetici planetari şi sînt paralele cu axa timpului galactic care trecea prin centrul aglomerării de mase cereşti a cărei formare a început acum cam 17 miliarde de ani şi s-a sfîrşit acum cam 5 miliarde de ani cînd a trecut în forma energetică a sistemului planetar al Soarelor pe care în mare o cunoaştem. Axa timpului Solar este paralelă la rîndul ei cu axa timpului Galaxiei Noastre.

   Cele şase dimensiuni ale spaţiului definite în Sistemele ipotetice de referinţă pe care vi le propunem, se caracterizează prin  aceia că pot avea originile comune în orice punct din spaţiu sau în vecinătatea acestor puncte la care ne referim, astfel că după această ipoteză nu mai privim Universul ca pe  un volum definit avînd un Centru şi o Margine ci ca un volum indefinit dimensional în continuă mişcare termică de la zero grade Celsius absolut la milioane de grade Celsius  cînd entropia elementelor de volum cosmic are gradientul de temperatură crescător în Timp, numit şi gradient de generare a materiei şi de la milioane de grade celsius la zero grade Celsius absolut cînd entropia elementelor de volum are gradientul de temperatură descrescător în Timp numit şi gradient de degenerare pînă la faza în care materia din elementele de volum studiate se transformă şi se prăbuşesc în formele energetice ale unor găuri negre volumice.

   În scările de referinţă  se vor regăsii totalitatea legilor ce definesc la un moment dat un eveniment sau sumă de evenimente dintr-o anumită scară şi în legătură directă cu celelalte scări vecine. Aceptăm evenimentul, ca fiind o sumă de transformări prin care trece un anumit model, de la o anumită formă de organizare a materiei la alta.

Similitudine relativistă:

   - dacă ar fi să dăm “viaţă” unui "raţional" pe un electron al unui atom în Sim; mărimea acestui raţional faţă de electron să fie  proporţională cu aceia a omului faţă de Pămînt, atunci:

* raţionalul din Sim priveşte electronul ca pe planeta lui, la fel cum, prin similitudine, omul priveşte Pămîntul în SO.

* referitor la timp, un an pentru om înseamnă durata cît Pămîntul se învârte în jurul Soarelui; un an pentru raţionalul de pe electron înseamnă durata în care un electron de pe o anume orbită, se învîrte o dată în jurul nucleului.

*referitor la spaţiu, pentru raţionalul de pe electron distanţele interelectronice, internucleare, interatomice, intermoleculare, sînt prin similitudine, la fel de mari cum sînt pentru om distantele interplanetare, interstelare,  sau intergalactice, etc.

- dacă ar fi să dăm “viaţă” unei fiinţe galactice, pentru aceia “fiinţă” care are vîrsta cam de 20 de ani galactici , omul ar avea dimensiunile “raţionalului” “privit” de noi pe electron etc….

Textul de faţă este o ipoteză pe care o poţi şi dumneata demonstra şi dezvolta pentru progresul generaţiilor care vor veni după Noi!

IDEEA ŞI TIMPUL

(Poezie cenzurată de revistele Contemporanul şi Viaţa militară în 1966)

   Pierdută în vremuri se naşte mereu

Materia nouă sub forme multiple,

Revine din nou la prezent şi din nou

Prin gol se îndreaptă spre locuri finite.

   În haos pulsează multiple frecvenţe,

(Pământu-I nimic, rotund ca un măr),

Din spaţiu soseşte un tub de frecvenţe:

Găsi-l-vom pe EL, supremu-adevăr?

   Perpetuu adună, depune şi sparge,

Împrăştie-n spaţiu şi scoate din câmpuri,

Ideea prin timp în vârf de catarge,

Cutreieră mări şi cade-n adâncuri.

   În spaţiu se pierde vibraţia crudă,

Cu paşii grăbiţi prin Timp a trecut

Ideea născută din gol şi din trudă,

Iar timpul se pierde în hăul cel mut…

        (soldat Ioan Micu, Buziaş la 20 iunie 1966)