1

Consiliul Europei este o organizaţie internaţională cu caracter regional care a luat fiinţă la data de 5 mai 1949, fiind creată iniţial de un număr de 10 state membre fondatoare, acestea fiind: Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Suedia.

Astăzi Consiliul Europei are un număr de 46 state membre a căror evoluţie cronologică de aderare la Organizaţie este următoarea: Grecia (august 1949, in urma încheierii războiului civil între forţele comuniste şi cele naţionaliste), Turcia (august 1949), Islanda şi Germania în 1950, Austria 1956, Cipru 1961, Elveţia 1963, Malta 1965, Portugalia 1976, Spania 1977, Liechtenstein 1978, San Marino 1988, Finlanda 1989, Ungaria 1990, Polonia 1991, Bulgaria 1992, Cehia, Estonia, Lituania, România, Slovacia, Slovenia 1993, Andora 1994, Albania, Letonia, Macedonia, Moldova, Ucraina 1995, Croaţia şi Rusia 1996, Georgia 1999, Armenia şi Azerbaidjan în 2001, Bosnia şi Herzegovina 2002, Serbia şi Muntenegru 2003, Monaco 2004.

Statutul de observator pe lângă organismele interguvernamentale ale Consiliului Europei revine statelor: Canada, Vatican, Japonia, Statele Unite, Mexic.

Obiectivul principal al Consiliului Europei este realizarea unei unităţi mai stânse între cele 46 state membre pentru protejarea libertăţilor individuale, libertăţilor politice şi a statului de drept, principiile care constituie fundamentul tuturor democraţiilor autentice şi care influenţează viaţa tuturor europenilor.Toate statele membre ale Organizaţiei au obligaţia de a face ca libertăţile, demnitatea omului şi bunăstarea indivizilor  să devină principii ferme ale acţiunilor guvernamentale.

Printre celelalte obiective ale Consiliului Europei sunt: promovarea democraţiei pluraliste, problema securităţii cetăţeanului, combaterea rasismului,xenofobiei,intoleranţei, protecţia minorităţilor naţionale, coeziunea socială şi calitatea vieţii, cooperarea şi coeziunea judiciară.

Instrumentele juridice adoptate în cadrul Consiliului Europei.

Pentru promovarea şi realizarea obiectivelor propuse, în cadrul organismelor Consiliului Europei au fost adoptate o serie de convenţii, carte,documente, printre care menţionăm:

- Convenţia Europeană a Drepturilor Omului : reprezintă cel mai coerent şi dezvoltat sistem din lume privind protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ce a fost adoptat în 1950.

- Carta Social Europeană a Drepturilor Omului adoptată în 1965

Convenţia Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale adoptată în 1994

- Convenţia privind prevenirea torturii, a pedepselor şi a tratamentelor inhumane sau degradante adoptată în 1997

- Carta Europeană a autonomiilor locale

- Convenţia Europeană privind partind participarea străinilor la viaţa publică la nivel local

- Carta Europeană a limbilor regionale şi minoritare.

Sediul Consiliului Europei este Platul Europei din Strasburg.

Cu privire la funcţionarea Consiliului Europei, acesta este finanţat de guvernele statelor membre ale căror contribuţii la bugetul Organizaţiei sunt calculate proporţional cu populaţia şi bogăţia lor. De exemplu, bugetul ordinar al Consiliului Europei pentru anul 2003 a fost de 175 milioane euro.

Limbile oficiale ale Consiliului Europei sunt franceza şi engleza, dar se lucrază deasemenea în germană, italiană şi rusă.

Ca structură funcţională, Consiliul Europei este format din:

- Comitetul Miniştrilor

- Adunarea Parlamentară

- Congresul Puterilor Locale şi Regionale

- Secretariatul

1.COMITETUL MINIŞTRILOR

Din punct de vedere al deciziei şi acţiunii, Consiliul Miniştrilor decide activitatea Consiliului Europei. El decide deasemenea cum trebuie acţionat în sensul recomandărilor Adunării Parlamentare şi ale Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa şi în sensul propunerilor diverselor comitete interguvernamentale şi conferinţe ale miniştrilor specializaţi.

Comitetul Miniştrilor adoptă programul de activitate şi bugetul Consiliului Europei.

Discuţiile în cadrul Comitetului Miniştrilor se referă la toate subiectele politice de interes comun cu excepţia problemelor de apărare, discuţii privind aspectele politice ale integrării europene, dezvoltarea cooperării, apărarea instituţiilor democratice şi protecţia drepturilor omului.

Comitetul Miniştrilor este alcătuit din miniştrii afacerilor externe ai statelor membre care se reunesc de cel puţin două ori pe an pentru a trece în revistă cooperarea europeană, activitatea politică şi pentru a da impulsul politic necesar activităţii Organizaţiei.

Comitetul Miniştrilor organizează întâlnirile săptămânale la nivel de ambasadori, aceste întâlniri fiind completate de întâlniri ale grupurilor de raportori sau de grupurile de lucru însărcinate cu aprofundarea anumitor chestiuni înaintea luării deciziilor.

Comitetul Miniştrilor are o structură flexibilă, astfel că, atunci când proiectele nu sunt susţinute de toate statele membre, acesta are posibilitatea de a le lansa în cadrul acordurilor parţiale, permiţând anumitor state membre să întreprindă acţiuni comune în anumite domenii.

Deciziile Comitetului Miniştrilor sunt transmise guvernelor sub formă de recomandări sau fac obiectul convenţiilor şi acordurilor europene, obligatorii din punct de vedere juridic pentru statele care l-au ratificat. Comitetul Miniştrilor adoptă declaraţiile şi rezoluţiile privind chestiunile politice de actualitate.Până ayi au fost adoptate peste 180 de convenţii care se referă la drepturile omului dar şi la alte domenii de activitate ale Organizaţiei, afirmând şi întărind coeziunea democratică, socială şi culturală a Consiliului Europei.

Deciziile Comitetului Miniştrilor necesită o majoritate de 2\3 din sufragiile exprimate iar majoritatea simplă este suficientă pentru chestiunile de procedură.Convenţiile şi recomandările sunt elaborate de comitetele de experţi guvernamentali, mandataţi de Comitetul Miniştrilor, generându-se astfelun dialog între consideraţiile tehnice şi viziunea politică globală.Numeroase iniţiative politice sunt luate cu ocazia conferinţelor miniştrilor specializaţi, care au loc periodic.

Consiliului Europei: instrumente de referinţă, reţele de experţi cât şi structuri şi mecanisme de cooperare.Ele au ca obiect consolidarea, întărirea şi accelerarea reformelor democratice din ţările în cauză, astfel încât să se poată integra progresiv şi armonios în procesul şi structurile cooperării europene şi, în primul rând, în Consiliul Europei. Programul privind măsurile de încredere a fost creat pentru a susţine societăţile civile, iniţiative care au ca obiectiv ameliorarea reciprocă a cunoştinţelor şi cooperarea între comunităţile majoritare şi minoritare.

Statele europene care au aderat la statutul Consiliului Europei se angajează să recunoască principiul supremaţiei dreptului şi al aceluia în virtutea căruia persoanele aflate sub jurisdicţia lor trebuie să se bucure de drepturile omului şi de libertăţile fundamentale. Aceste state se angajează printre altele să colaboreze în mod sigur şi activ la realizarea unei uniuni mai stânse între ele şi să favorizeze progresul lor economic şi social. Fiecare stat membru este responsabil pentru onorarea acestor angajamente iar Comitetul Miniştrilor asigură caracterul efectiv al acestora. În caz de încălcare gravă a obligaţiilor statutare de un stat membru, Comitetul Miniştrilor poate suspenda dreptul de reprezentare al acelui stat, îl poate invita să se retragă sau poate chiar decide încetarea apartenenţei la Organizaţie.

Comitetul Miniştrilor veghează asupra aplicării efective a convenţiilor şi acordurilor încheiate între statele membre. Responsabilitatea Comitetului Miniştrilor privind Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reflectă importanţa acestei convenţii, care constituie piatra de temelie a sistemului de protecţie a drepturilor omului în Europa. Supraveghind buna executare a deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către statele membre, Comitetul Miniştrilor joacă un rol esenţial păstrând credibilitatea acestui sistem, fără echivalent în restul lumii.

Extinderea Consiliului Europei a antrenat o mutaţie importantă a Organizaţiei, cât şi a rolului Comitetului Miniştrilor care a cunoscut o considerabilă dezvoltare a dimensiunilor politice a lucrărilor sale.

Consiliul Europei a consolidat dialogul instituţional cu reprezentanţii aleşi de cetăţenii europeni la nivel naţional şi local şi a extins dialogul politic şi asupra statelor nemembre şi a statelor care beneficiază de statutul de observator. El a intensificat cooperarea şi cu alte organisme europene, în particular cu Uniunea Europeană, Organizaţia de Cooperare şi Securitate în Europa şi Naţiunile Unite.

2. ADUNAREA PARLAMENTARĂ

Adunarea Parlamentară este un organism statutar al Consiliului Europei. Ea reprezintă forţele politice ale parlamentelor statelor membre şi se doreşte să fie motorul extinderii cooperării europene către toate statele democratice din Europa.

Adunarea Parlamentară îşi stabileşte ordinea de zi, abordarea subiectelor de actualitate şi teme cu caracter prospectiv care tratează, în special, probleme ale societăţii şi chestiuni de politică internaţională. Deliberările sale joacă un rol important în orientarea activităţii Comitetului Miniştrilor şi a sectoarelor interguvernamentale ale Consiliului Europei. Ele se repercutează asupra guvernelor atunci când membri lor le transmit Parlamentelor naţionale.

Evenimentele survenite în ţările Europei centale şi de est la începutul anilor 90 au conferit Adunării Parlamentare o misiune unică: să contribuie la integrarea acestor ţări în familia democraţiei europene şi să promoveze o veritabilă cooperare parlamentară între toate naţiile Europei.

Adunarea Parlamentară contribuie la construirea unei Europe extinse, fără frontiere.Statutul de invitat special creat de Adunarea Parlamentară în 1989, a permis delegaţiilor parlamentare ale ţărilor Europei centrale şi de est, angajate pe drumul democraţiei pluraliste, dar nefiind încă membre ale Organizaţiei, să asiste la sesiunile plenare ale Adunării Parlamentare şi la reuniunile comisiilor lor. Contactele şi schimburile astfel stabilite au încurajat procesul de democratizare al acestor ţări şi le-au facilitat aderarea la Consiliul Europei.

Cu ocazia fiecărei sesiuni sunt consacrate dezbateri ale evenimentelor din Europa şi din lume, care se concentreză, în special, asupra acelora care impun o acţiune la nivel european. Personalităţi marcante din întreaga lume şi-au adus contribuţia la aceste dezbateri, printre care amintim: regele Juan Carlos, Francois Mitterrand, Ioan Paul II, Helmut Kohl, Mikhail Gorbachev, Vaclav Havel, Hosmi Mubarak, Yasser Arafat şi mulţi alţii.

Adunarea Parlamentară este, deasemenea, un forum parlamentar pentru alte organizaţii internaţionale, cum ar fi : O.C.D.E., B.E.R.D., Agenţia Spaţială Europeană şi mai multe instituţii specializate ale Naţiunilor Unite.Organizaţiile neguvernamentale participă în calitate de observatori la lucrările unui anumit număr de comisii, aducându-şi contribuţia la manifestările importante organizate de Adunarea Parlamentară.

Din 1989 Adunarea Parlamentară contribuie activ la gestionarea crizelor din Europa.Dezbaterile ei privind chestiunile politice s-au fondat adesea pe concluziile misiunilor organizate pe teren şi pe dialogul permanent instaurat cu statele în cauză.Ea consolidează rolul politic al Consiliului Europei.

Reprezentanţii Adunării Parlamentare realizează vizite periodice în Europa pentru a stânge informaţii de primă mână necesare elaborării rapoartelor Adunării, asigură observarea alegerilor şi se angajează în diplomaţia parlamentară.

Textele adoptate de Adunarea Parlamentară reprezintă orientări importante pentru Comitetul Miniştrilor, guverne, parlamente şi partide politice naţionale precum şi de alţi actori importanţi ai societăţii. Adunarea Parlamentară a fost de multe ori la originea a numeroase tratate internaţionale, convenţii europene şi alte instrumente juridice care formează baza unei veritabile legislaţii europene.

Adunarea Parlamentară organizează periodic conferinţe, simpozioane şi audieri parlamentare publice privind problemele majore ale timpului nostru : violenţa, intoleranţa, mediul, imigrarea, traficul de droguri, traficul de persoane, bioetica, media.Aceste audiţii iau forma unui dialog între parlamentari şi specialişti.

Ca şi reprezentare, Adunarea Parlamentară este formată dintr-un număr variabil de membrii aparţinând statelor Consiliului Europei, astfel : Albania 4, Andora 2, Armenia 4, Austria 6, Azerbaidjan 6, Belgia 7, Bosnia şi Herzegovina 5, Bulgaria 6, Cehia 7, Croaţia 5, Cipru 3, Danemarca 5, Estonia 3, Elveţia 6, Finlanda 5, Franţa 18, Federaţia Rusă 18, Macedonia 3, Georgia 5, Germania 18, Grecia 7, Irlanda 4, Italia 18, Islanda 3, Liechtenstein 2, Letonia 3, Lituania 4, Luxemburg 3, Malta 3, Marea Britanie 18, Moldova 5, Norvegia 5, Olanda 7, Polonia 12, Portugalia 7, Romania 10,  Slovacia 5, San Marino 2, Serbia 7, Slovenia 3, Spania 12, Suedia 6, Turcia 12, Ucraina 12, Ungaria 7.Statutul de invitat special al Parlamentului din Belarus a fost suspendat la 13 ianuarie 1997.