1

INFRACTIUNI INTERNATIONALE COMISE DE CATRE

PERSOANE PARTICULARE

.1 Consideratii introductive.

         Crimele contra pacii si securitatii internationale, crimele de razboi si crimele

contra umanitatii constituie, asa cum am prezentat anterior, pericole de o gravitate

deosebita la adresa umanitatii. Aceste infractiuni sunt comise de catre organe,

organizatii si institutii guvernamentale sau persoane particulare care actioneaza în

calitate de agenti ai statului ori din însarcinarea acestuia.

         Spre deosebire de aceste infractiuni, în categoria pe care o analizam în

continuare intra faptele penale care de regula sunt savârsite de catre persoane care nu au calitatea de agenti ai statului si care nu actioneaza din însarcinarea sau în numele unor guverne. Dreptul international penal încorporeaza norme si sanctioneaza inclusiv acele persoane care comit infractiuni în nume propriu si nu sub autoritatea unor state sau autoritati guvernamentale.

         Includerea unor asemenea infractiuni în sfera represiunii internationale se

datoreaza faptului ca acestea, prin pericolul pe care îi prezinta, prin formele de

manifestare sau prin efectele pe care le produc, depasesc cadrul limitat al dreptului

intern al unei tari, constituind un atentat la valori ce tin de interesul general al statelor, de stabilitatea raporturilor internationale si de cooperarea pasnica între natiuni si prezinta astfel un înalt grad de periculozitate pentru întreaga comunitate

internationala.

         Incriminarea unor fapte din aceasta categorie precum: terorismul international,

pirateria maritima, distrugerea cablurilor submarine, traficul ilicit de stupefiante,

falsificarea de moneda, circulatia si traficul de publicatii obscene, aducerea în sclavie si traficul de sclavi, traficul de femei si copii, luarea de ostatici, obligarea la munca fortata s.a. se face prin adoptarea de catre comunitatea internationala a unor tratate (conventii, acorduri) în domeniile care necesita interventie în reglementare.    Aceste instrumente juridice internationale interzic în mod formal comiterea infractiunilor mentionate anterior, dar statele se angajeaza sa introduca în legislatia penala interna norme care sa sanctioneze faptele antisociale comise. De asemenea, statele se angajeaza sa actioneze pentru prevenirea producerii acestora, pentru colaborarea în vederea reprimarii oriunde s-ar savârsi, precum si pentru prinderea, arestarea, judecarea si pedepsirea penala a autorilor acestor infractiuni.

.2 Terorismul international.

Aceasta infractiune este cunoscuta din cele mai vechi timpuri, incriminata ca

atare si reprimata de legislatia interna a statelor. Varietatea deosebita a formelor si a

abordarilor conceptuale face foarte dificila adoptarea unei definitii unanim acceptate

la nivel international.

Terorismul este definit, în general, ca folosirea deliberata si sistematica a unor mijloace de natura sa promoveze pe scara larga teroarea în vederea obtinerii unor scopuri criminale.

         Încercarile repetate de a defini terorismul international în cadrul ONU si al

altor organizatii internationale au ramas fara rezultat, datorita, în principal unor

puncte de vedere diferite, greu de conciliat.. Astfel, reprezentantii unor state se opun

definirii drept acte teroriste a actiunilor disperate ale unor persoane care îsi dau viata

pentru libertate, pentru eliberare nationala si sociala, sustinând ca este greu sa se faca distinctie între aceste actiuni si actele teroriste propriu-zise.

         Nevoia de definire a terorismului international a fost subliniata si de catre

Uniunea Europeana care, la 14 septembrie 2001, a admis ca trebuie sa fie statuat un "cadru juridic adecvat de combatere la nivel international".Cu toate ca dezbaterea

acestui fenomen a fost înscrisa pe ordinea de zi a Sesiunii Adunarii Generale a O.N.U. din octombrie 2001, Kofi Annan a adus la cunostinta opiniei publice ca "dificultatile anterioare se mentin" fiind greu sa se ajunga la un punct de vedere comun asupra definirii terorismului international.

         Caracteristica principala a terorismului este intimidarea prin violenta.

         Mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop sunt extrem de variate, incluzând rapirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, executarea persoanelor, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea cailor ferate sau a unor instalatii industriale ori a mijloacelor de telecomunicatii, ruperea unor diguri, otravirea apei potabile, producerea de boli contagioase etc.

         Terorismul international are drept scop sa complice sau sa determine ruperea

ori deteriorarea relatiilor dintre state, sa înlature anumiti lideri politici, inclusiv sefi de

state, sa influenteze prin intimidare politica generala a unor state sau pozitia pe care

acestea urmeaza sa o adopte fata de unele probleme politice concrete, sa impuna o

doctrina politica sau o anumita forma de organizare a statului, o religie sau o anumita ideologie, sa creeze tensiune în relatiile internationale, punând în pericol pacea si securitatea mondiala.

         Terorismul poate deveni o parte componenta a politicii unui stat care

utilizeaza sau sprijina prin organismele sale actiuni cu caracter terorist împotriva altor state sau împotriva unor membrii ai propriei societati (terorismul de stat). Totodata, terorismul international poate fi savârsit atât în timp de pace, cât si în timp de razboi. În ultimul secol, terorismul international a luat o amploare deosebita, în

special sub forma de atentate contra unor sefi de state, atacarea misiunilor diplomatice si a diplomatilor, atentate împotriva personalitatilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor institutii publice, a unor întreprinderi comerciale sau a unor cladiri importante, a unor nave si aeronave etc.

         Dupa atentatul de la Marsilia din anul 1934 când au fost asasinati regele

Alexandru I al Iugoslaviei si Louis Barthou, ministrul de externe al Frantei,Consiliul

Societatilor Natiunilor a convocat, la initiativa Frantei, o conferinta privind reprimarea internationala a terorismului international, care s-a desfasurat la Geneva si s-a materializat prin încheierea a doua conventii, la 16 noiembrie 1937, asupra prevenirii si reprimarii terorismului, precum si asupra unei Curti penale speciale care sa judece persoanele acuzate de terorism. Desi cele doua conventii au fost semnate de catre 24 de state, acestea nu au intrat în vigoare deoarece nu au fost ratificate de numarul suficient de state. România a fost semnatara acestor conventii. Potrivit art. 1 din Conventia asupra prevenirii si reprimarii terorismului, actele de terorism sunt definite ca "fapte criminale îndreptate împotriva unui stat si al caror scop sau natura este de a provoca teroarea unor persoane determinate, grupurilor de persoane sau publicului".

         Prin aceeasi conventie, statele se angajau sa se abtina de la orice fapte care ar putea favoriza activitatea terorista, împotriva altui stat, de a lua masuri de prevenire si reprimare a terorismului international, acordându-si ajutor reciproc pentru combaterea acestuia. Totodata, statele se obligau sa pedepseasca persoanele vinovate pentru atentatele împotriva sefilor de stat si a altor persoane cu functii oficiale, pentru faptele care pun în pericol mai multe vieti omenesti, actele diversioniste asupra bunurilor private si de stat, precum si pentru fabricarea, procurarea, detinerea sau furnizarea de arme si munitii, pasapoarte sau alte documente false în scopuri teroriste.

         Actele de terorism au figurat si printre crimele sanctionate de tribunalele

militare de la Nürnberg si Tokio.

         Asa cum am precizat anterior, desi au fost adoptate sub egida Natiunilor Unite,

numeroase rezolutii ale Adunarii Generale în acest domeniu, nu s-a putut ajunge la încheierea unei conventii internationale cu caracter general si universal asupra

terorismului. Dintre cele mai importante rezolutii, subliniem:

- Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U., nr. 2625 (XXV) din anul 1970,

referitoare la principiile de drept international privind relatiile amicale si cooperarea

dintre state conform Chartei Natiunilor Unite, care instituia obligatia statelor de a se

abtine sa organizeze sau sa încurajeze actele de terorism pe teritoriul altui stat, de a

ajuta asemenea acte sau de a participa la ele ori de a tolera pe teritoriul lor producerea unor asemenea acte.

- Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U., nr. 3034 (XXVII) din 18 decembrie

1972, “cu privire la unele masuri pentru prevenirea terorismului international, care

pune în pericol sau distruge vieti umane nevinovate sau care afecteaza libertatile

fundamentale, precum si pentru studierea cauzelor care genereaza forme de terorism si acte de violenta care îsi au originea în saracie, deceptii, nemultumire si disperare si care determina unele persoane sa sacrifice vieti umane, inclusiv propria lor viata, pentru a încerca sa aduca schimbari radicale”. Rezolutia pune un accent deosebit pe studierea cauzelor profunde de ordin politic, economic si social care genereaza ori alimenteaza terorismul international si pe masurile pentru atenuarea sau înlaturarea acestora. În scopul promovarii acestor masuri, în cadrul organizatiei a fost constituit un Comitet special care a primit, totodata, sarcina de a examina propunerile formulate de state pentru prevenirea si reprimarea terorismului international.

         Dupa anul 1994, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat un numar mare de

rezolutii continând "masuri pentru eliminarea terorismului international” (de exemplu, Rezolutiile nr. 49/60 din anul 1994, nr. 50/53 din anul 1995, nr. 51/210 din anul 1996, nr. 52/165 din anul 1997, nr. 53/108 din anul 1999, nr. 54/110 din anul

2000, nr. 55/158 din anul 2001 s.a.)

         În raport de recrudescenta unor forme de terorism în anumite perioade s-au

încheiat unele conventii cu caracter partial, specializat, pentru realizarea unei colaborari internationale în combaterea acestora. Reglementarile vizeaza diferite forme de manifestare a terorismului international, în variate domenii.

În domeniul protectiei persoanelor care se bucura de imunitate diplomatica

cele mai semnificative sunt:

a) Conventia cu privire la prevenirea si reprimarea infractiunilor contra

persoanelor care se bucura de o protectie diplomatica, inclusiv agentii diplomatici,

adoptata la cea de-a XXXVIII-a sesiune a Adunarii Generale a O.N.U., prin Rezolutia

3166 din 14 decembrie 1973, document ce incrimineaza faptele intentionate considerate infractiuni internationale constând în: - comiterea unui omor, a unei rapiri

sau a altui atac împotriva persoanei sau a libertatii unei persoane care se bucura de o protectie internationala; - comiterea, prin violenta, împotriva localurilor oficiale, a

locuintei private sau a mijloacelor de transport ale unei persoane, a unui atac de natura a pune persoana sau libertatea sa în pericol; - amenintarea cu comiterea unui

asemenea atac, tentativa si complicitatea la asemenea acte s.a. Conventia încorporeaza acordul statelor parti de a considera asemenea fapte ca infractiuni în cadrul legislatiei lor nationale si de a le prevedea pedepse corespunzatoare, în raport de gravitatea lor.

         De asemenea, statele parti la conventie se angajeaza sa includa în acordurile bilaterale aceste infractiuni în tratatele de extradare, iar daca nu exista astfel de tratate, sa considere conventia ca baza juridica pentru efectuarea extradarii.

b) Conventia împotriva luarii de ostatici, din 1979, ce cuprinde acordul

statelor de a incrimina prin legile lor interne infractiunea de luare de ostatici, constând în faptul de: - a sechestra o persoana sub amenintarea ca o va omorî; - a rani o asemenea persoana sechestrata sau de - a continua sa o retina pentru a constrânge un stat, o organizatie internationala sau o persoana fizica, sa îndeplineasca un act sau sa se abtina de la îndeplinirea lui, ca o conditie a eliberarii ostaticului;

c) Conventia privind securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui

asociat, din 1994, cuprindea sub aspect penal angajamentul statelor de a pedepsi prin legislatia lor nationala faptele îndreptate împotriva unor asemenea persoane, constând în omucideri, rapiri sau orice alt atac si de a colabora în pedepsirea unor asemenea crime.

În domeniul securitatii navigatiei aeriene împotriva deturnarilor de aeronave

si a altor acte de natura a raspândi teroarea în rândul pasagerilor, au fost adoptate de catre statele membre ale Organizatiei Internationale a Aviatiei Civile (O.A.C.I.) trei conventii internationale:

a) Conventia referitoare la infractiuni si alte acte savârsite la bordul

aeronavelor, semnata la Tokio în 1963;

b) Conventia pentru reprimarea capturarii ilicite de aeronave, semnata la

Haga în 1970;

c) Conventia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securitatii

aviatiei civile, semnata la Montreal în 1971 si completata ulterior de dispozitiile

Conventiei pentru reprimarea actelor ilicite de violenta la aeroporturile care servesc

aviatia civila (Montreal, 1988).

         Fondul problemelor privind combaterea terorismului international în acest

domeniu este stabilit, în principal, prin dispozitiile Conventiei de la Haga din anul

1970, iar prin Conventia de la Montreal a fost completat tabloul infractiunilor

incriminate cu fapte comise la sol sau în orice alt mod ce afecteaza siguranta

navigatiei aeriene, împiedicând deturnarea aeronavelor. Conventia de la Haga din anul 1970 nu defineste infractiunea de deturnare de aeronave, dar prevede ca savârseste o fapta penala orice persoana care, aflându-se la bordul unei aeronave în zbor, în mod ilegal si prin violenta sau amenintare cu violenta pune stapânire pe aceasta aeronava, exercita controlul asupra ei sau încearca sa comita unul din aceste acte ori este complice al unei persoane care comite sau încearca sa comita unul din aceste acte. Statele parti la conventie se angajeaza sa reprime deturnarea de aeronave cu sanctiuni severe.

         Este semnificativ ca toate aceste conventii din 1970, 1971 si 1988 incrimineaza fapte grave de terorism, ce sunt considerate infractiuni internationale, indiferent de spatiul aerian în care se produce aceasta. Dupa cum am mentionat

succint, prima conventie incrimineaza deturnarea de aeronave, iar celelalte doua

condamna fapte grave cum ar fi: - punerea în pericol a sigurantei aeronavei prin

actiuni violente îndreptate împotriva persoanelor aflate la bordul acesteia; - distrugerea unui avion aflat în serviciu sau plasarea de substante ori dispozitive capabile sa distruga un avion aflat în serviciul aerian; - distrugerea ori deteriorarea

unor facilitati ale aviatiei civile; - comunicarea de informatii false care pun în pericol

siguranta unei aeronave aflate în zbor etc.

         Competenta jurisdictionala revine, fara o ordine de prioritate, statului de

înmatriculare, statului de aterizare sau statului în care locatorul îsi are sediul principal al afacerilor ori, în lipsa acestuia, adresa permanenta.

         Ca si în cazul altor infractiuni internationale, statele parti se obliga sa

considere deturnarea ca un caz de extradare de plin drept în orice tratat de extradare, iar daca nu exista astfel de acorduri, sa considere conventia ca baza juridica pentru efectuarea extradarii.

         În legislatia româna au fost adoptate norme interne pentru sanctionarea

deturnarii de aeronave sau a capturarii ilicite de aparate de zbor anterior ratificarii

Conventiei de la Haga din anul 1970, (Decretul nr.432/14 iul.1970) iar în prezent sunt stabilite sanctiuni importante pentru autorii acestui gen de infractiuni prin legi

speciale (art.106-109 din O.G. nr.29/1997 privind Codul aerian, republicata; Titlul X,

Sectiunea a III-a privind Infractiunile specifice aviatiei si marinei militare) si prin

Codul Penal al României, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

În domeniul sigurantei navigatiei maritime, s-au încheiat la Roma, în anul 1988, doua instrumente juridice si anume: Conventia pentru reprimarea actelor ilicite

împotriva sigurantei navigatiei maritime si Protocolul pentru reprimarea actelor

ilicite împotriva sigurantei platformelor fixe situate pe platoul continental.

Un cadru de reglementare relativ recent este stabilit si pentru protectia

domeniului energiei nucleare, prin intermediul Agentiei Internationale pentru

Energie Atomica, organism specializat al ONU cu sediul la Viena. Au fost adoptate,

în acest sens, Conventia pentru protectia fizica a materialului nuclear (Viena, 1980),

care interzice orice acte care ar pune în pericol siguranta materialelor nucleare,

precum si Conventia pentru reprimarea bombardamentelor teroriste (adoptata de

Adunarea Generala a O.N.U. în anul 1997) prin care este interzisa plasarea de

substante explozive în locuri publice, în facilitati apartinând statului, în sistemele de

transport public si în infrastructura.

         Nu lipsesc din sistemul conventional de combatere a terorismului nici unele

reglementari pentru limitarea surselor de finantare a acestuia. Pentru acest scop

s-au încheiat: Conventia ONU împotriva recrutarii folosirii, finantarii si instruirii

mercenarilor (1989) si Conventia internationala privind suprimarea finantarii

terorismului, adoptata la New York, în anul 1999, ratificata de România prin Legea

nr. 623/2002.

         În cadru regional, au fost încheiate mai multe conventii internationale vizând

combaterea terorismului. Dintre acestea, cele mai semnificative sunt:

- Conventia pentru prevenirea sau reprimarea actelor de terorism care iau

forma delictelor contra persoanelor, ca si a extorcarilor conexe acestor delicte, daca

asemenea acte au repercusiuni internationale, semnata la Washington, în anul 1971, de catre statele membre ale Organizatiei Statelor Americane (OSA);

- Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, încheiata la Strasbourg în 1977 între statele membre ale Consiliului Europei, ratificata de România prin Legea nr. 19/1997. Conventia a fost amendata prin Protocolul adoptat la Strasbourg, la 15 mai 2003, document ce a fost ratificat prin Legea nr. 366/2004. Protocolul largeste sfera de protectie prin incriminarea unui numar extins de actiuni ce pot avea caracter terorist si evidentiaza distinct caracterul de infractiune international de terorism pentru fapte ce sunt prevazute în alte conventii internationale. Conventia americana cuprinde angajamentul statelor parti de a coopera la luarea oricaror masuri pe care le vor considera eficace pentru prevenirea si reprimarea actelor de terorism, în special cu privire la rapirea, uciderea si alte atingeri aduse vietii sau integritatii fizice a persoanelor carora statele sunt obligate de dreptul international sa le acorde o protectie speciala.

         Potrivit conventiei, asemenea crime trebuie sa fie considerate crime internationale indiferent de mobilul care le-ar inspira (deci inclusiv cel politic). Conventia europeana pentru reprimarea terorismului vizeaza luarea unor masuri eficace de întrajutorare judiciara si extradare, angajându-se sa nu considere asemenea fapte ca infractiuni politice, pentru ca autorii unor acte de terorism sa nu scape urmaririi si pedepsirii.

Conventia are în vedere urmatoarele fapte criminale:

a) infractiunile cuprinse în câmpul de aplicare al Conventiei pentru reprimarea

capturii ilicite de aeronave de la Haga din 1970 si al Conventiei pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securitatii aviatiei civile, de la Montreal, 1971;

b) infractiunile grave îndreptate împotriva vietii, integritatii corporale sau libertatii persoanelor care au dreptul la o protectie internationala, inclusiv agentii diplomatici;

c) infractiunile care comporta rapirea, luarea de ostatici sau sechestrarea

arbitrara;

d) infractiunile care comporta utilizarea de bombe, grenade, proiectile, arme de foc automate ori scrisori sau valize capcana, în masura în care asemenea utilizare

prezinta pericol pentru persoane.

         Celelalte conventii adoptate în cadru regional sunt: Conventia Asociatiei Asiei

de Sud-Est pentru Cooperare Regionala privind reprimarea terorismului (Kathmandu, 1997), Conventia Araba privind reprimarea terorismului (Liga Statelor Arabe, Cairo, 1998), Conventia Organizatiei Conferintei Islamice pentru reprimarea terorismului international (Ouaghadongou, 1999) si Conventia Organizatiei Statelor Africane privind prevenirea si combaterea terorismului (Alger, 1999).

         În zona bazinului Marii Negre, statele riverane au stabilit prin acorduri

regionale masuri pentru prevenirea si combaterea terorismului în zona. În acest sens, statele membre ale Organizatiei pentru Cooperare Economica în Marea Neagra au adoptat masuri suplimentare prin Protocolul privind combaterea terorismului, semnat la Atena, la 3 decembrie 2004.

         Numeroase conventii internationale pentru combaterea terorismului s-au

încheiat si în cadru bilateral, îndeosebi în contextul mai larg al asistentei juridice

internationale pe care statele si-o acorda în mod reciproc.