Legitimitatea demersului jurnalistic se bazează pe echilibrul dintre drepturile şi îndatoririle presei, în care scop se cuvine a fi amintit unul dintre cele mai temeinice studii privind libertatea presei, realizat de Comisia Regală Britanică a Presei, din care rezultă următoarele:
Drepturi:
-a publica ştiri şi opinii;
-a edita ziare;
-a refuza publicarea unor articole;
-a participa la adunările publice;
-a colecta şi sintetiza informaţii de orice fel;
.a transmite publicului mai multe opinii alternative;
-a transmite informaţii corecte, complete şi obiective.
Îndatoriri:
-a da publicului posibilitatea de a-şi exprima opiniile;
-a servi binele public;
-a prezenta puncte de vedere alternative, inclusiv nepopulare;
-a acţiona în numele publicului în baza încrederii acestuia.
Din perspectiva rolului lor într-o societate democratică, jurnaliştii se află în raporturi de responsabilitate individuală - în sensul că libertatea personalului media este parte integrantă a libertăţii presei - şi colectivă (la nivelul grupului şi în sens mai larg, al comunităţii profesionale), contractuală (faţă de proprietar) si socială (faţă de public şi lege).
Ignorarea responsabilităţilor amintite de către jurnalişti nu se traduce doar în erodarea credibilităţii presei, ci şi în limitarea libertăţii lor profesionale. Altfel spus, între gradul de maturitate, de profesionalism şi gradul de libertate există o determinare directă.
Aşa se face că în societăţile democratice, preocupările în sensul liberalizării sistemului mass-media se îmbină cu "conducerea de la distanţă" a media de către autorităţile centrale, respectul pentru autonomia presei neexcluzând ajustări negociate ale exercitării profesiei, limitări la care comunitatea jurnaliştilor aderă. Pe de altă parte, conştienţi de rolul lor social, jurnaliştii înşişi manifestă un interes constant pentru consolidarea statutului lor, pentru legitimarea demersurilor lor.
În aceste direcţii se înscriu şi evoluţiile recente din România, unde, deşi raporturile presă-stat au fost şi sunt tensionate, cei doi par să fi înţeles ideea responsabilităţii şi transparenţei.
Amintim aici embargourile instituite de presă faţă de activităţile celor două camere ale Parlamentului României (martie 1998) asupra cărora s-a revenit ulterior şi documentul de autoreglementare care este cadrul deontologic adoptat de Clubul Român de Presă.
Totuşi cel mai solid garant al libertăţii presei îl constituie legea, alături de instrumentul de protecţie fundamental, Constituţia.
Din păcate în România, profesia de ziarist nu are statut reglementat legal, şi cum nu este reglementat dreptul la replică; acesta din urmă fiind prevăzut doar de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Deşi există un Proiect de cod deontologic al Societăţii Române de Radiodifuziune sau statute ale unor organizaţii profesionale (U.Z.P., A.Z.R.), acestea nu au putere de lege. În consecinţă, în exercitarea profesiei sale, ziaristul se confruntă cu prevederile Codului Penal.
Or, de exercitarea dreptului de exprimare şi informare este strâns legată dezvoltarea, menţinerea şi protejarea democraţiei.
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |