1 Abordare mistică a proceselor                          psihice

�nainte de a �ncerca să definim, �n limbaj psihologic, modul �n care misticul leapădă cătuşele simţurilor şi �şi �ncepe călătoria spre casă, ar fi bine să examinăm mecanismul aflat la dispoziţia sinelui normal, conştient; creatura sau partea creaturii pe care o recunoaştem ca „noi �nşine”. Psihologii de odinioară obişnuiau să spună că mesajele din lumea exterioară trezesc �n acest sine trei forme principale de activitate. (1) Ele st�rnesc mişcări de atracţie sau de repulsie, de dorinţă sau de aversiune, care variază �n intensitate de la poftele semiconştiente ale copilului flăm�nd p�nă la pasiunile �ndrăgostitului, ale artistului sau fanaticului. (2) Ele stimulează un tip de proces digestiv, prin care sinele �mbină şi adastă asupra materialului cu care este confruntat, absorbind �n final un anumit număr de concepte obţinute şi integr�ndu-le lui sau lumii lui. (3) Mişcările dorinţei, sau acţiunea raţiunii, sau ambele, �n combinaţii variabile, trezesc �n sine o hotăr�re prin care obiectul percepţiei şi conceptul au ca rezultat acţiunea —corporală, mentală sau spirituală. De aici, principalele aspecte ale sinelui au fost clasificate ca emoţie, ‘intelect şi voinţă; iar temperamentul individual a fost considerat emoţional, intelectual sau voliţional, �n funcţie de acela dintre cele trei elemente - emoţia, intelectul sau voinţa care şi-a asumat rolul predominant.
Psihologii moderni au părăsit această concepţie diagramatică şi sunt tot mai mult �nclinaţi să se ocupe de unitatea psihicului - acel sine ipotetic pe care nimeni nu l-a cunoscut vreodată - şi de un aspect al dorinţei sale energetice, libido-ul său sau „pulsiunea vitală �nspre un scop”, ca factor determinant al vieţii sale. Aceste concepte �i sunt de folos studentului �n mistică, deşi nu pot fi acceptate �ntr-un mod necritic şi nici considerate complete.
Deci, psihicul nesatistăcut din punct de vedere emoţional doreşte, după cum spuneam, să iubească mai mult; iar intelectul său investigator doreşte să cunoască mai mult. Creatura umană conştientă bănuieşte că ambele dorinţe s�nt supuse la o uşoară dietă; că există cu adevărat mai multe lucruri de iubit şi mai multe lucruri de cunoscut undeva �n misterioasa lume din afară, şi că, �n plus, puterile sale afective şi capacitatea sa de �nţelegere sunt demne de un obiectiv mai important şi mai durabil dec�t cel furnizat de iluziile simţurilor. Prin urmare, impulsionată de aceste porniri ale sentimentului şi ale g�ndirii, conştiinţa �ncearcă mereu să alerge �n �nt�mpinarea absolutului şi este mereu forţată să se �ntoarcă �napoi. Sistemul filosofic riguros, diagramele ştiinţei, „atingerea apusului de soare” — toate sunt �ncercate r�nd pe r�nd. Arta şi viaţa, accidente ale umanităţii noastre, pot făuri o perspectivă emoţională; p�nă �n momentul �n care intelectul neglijat se trezeşte şi afirmă că o astfel de perspectivă nu are nici un fel de validitate. Metafizica şi ştiinţa par să ofere intelectului o fereastră deschisă �nspre adevăr; p�nă c�nd inima �ntrevede acest peisaj şi declară că nu e dec�t un deşert rece �n care ea nu-şi poate găsi hrana. Aceste aspecte diverse ale lucrurilor trebuie fie fuzionate, fie depăşite, pentru ca sinele �n �ntregul său să fie satisfăcut; căci realitatea pe care acesta o caută trebuie să �ntrunească ambele cerinţe şi să se achite din plin.
C�nd Dionisie Pseudo-Areopagitul a �mpărţit acei �ngeri din preajma lui Dumnezeu �n serafimi, care sunt �nflăcăraţi de iubirea perfectă, şi heruvirni, care s�nt plini de cunoaşterea perfectă, el n-a tăcut dec�t să dea glas la două dintre cele mai intense aspiraţii ale sufletului uman, şi a descris printr-o singură imagine dubla condiţie a acelei viziuni beatifice. pe care sufletul şi-o ia drept scop.
�ntr-un anume sens se poate spune că dorinţa de cunoaştere este o parte a dorinţei de iubire perfectă; căci un aspect al acestei pasiuni atotcuprinzătoare este, �n mod sigur, pornirea de a cunoaşte, �n cel mai profund. mai deplin şi mai intim sens, lucrul adorat. Activitatea caracteristică iubirii - căci iubirea, cu totul �naripată, este activă in mod inerent şt „nu poate fi leneşă”, cum spun misticii este o căutare, o cale de acces �nspre un obiect dorit, care numai c�nd e posedat va fi cunoscut �ntru totul şi numai c�nd e cunoscut �ntru totul poate fi adorat �n mod desăv�rşit. Comuniunea intimă, dar nu mai puţin idolatria fac parte din esenţa iubirii. �mp1inirea fericită este scopul său propriu-zis. Acest lucru e adevărat pentru toţi căutătorii iubirii, fie că cel iubit este de ordin uman sau divin – mireasa, Graal-ul’ roza mistică, plenitudinea lui Dumnezeu. Dar nu se poate spune �n nici un caz că dorinţa de iubire nu e dec�t o parte a dorinţei de cunoaştere perfectă; fiindcă acea ambiţie strict intelectuală nu include nici un fel de adoraţie, nici un sacrificiu de sine. nici o reciprocitate a sentimentelor dintre cel care cunoaşte şi obiectul cunoscut. Doar cunoaşterea, luată singură, e o chestiune de receptare, nu de acţiune; ţine de ochi, nu de aripi; e o problemă moartă �n viaţă, �n cel mai bun caz.
1 Trebuie astfel făcută o distincţie categorică �ntre aceste două mari expresii ale vieţii: iubirea plină de energie şi cunoaşterea pasivă. Una este legată de activitatea pasionata, novatoare, de impulsul dinamic de a face ceva, �n plan fizic, mental sau spiritual, impuls inerent tuturor lucrurilor vii şi numit de psihologi conaţie cealaltă este legată de conştiinţa lăuntrică, de cercetarea pasivă a ceva, numită proces cognitiv.
Acea „conaţie” este aproape �n �ntregime o chestiune de voinţă, dar o voinţă stimulată de emoţie; căci orice tip de acţiune voită, oric�t de intelectuală ar putea părea, este �ntotdeauna rezultatul interesului, iar interesul implică sentiment. Acţionăm fiindcă simţim că voim astfel; simţim că trebuie. Fie că forţa care ne inspiră c o simplă preferinţă sau un �ndemn copleşitor, impulsul nostru de a acţiona este o sinteză a hotăr�rii şi a dorinţei. Toate realizările omului sunt rezultatul acelei conaţii, niciodată rezultatul exclusiv al g�ndirii. „Intelectul nu realizează nimic prin sine �nsuşi”, spunea Aristotel, iar psihologia modernă n-a făcut dec�t să confirme această lege. De aceea, căutarea realităţii de către om nu este niciodată iniţiată deşi poate fi ajutată �n mare măsură prin aspectul intelectual al conştiinţei sale; căci puterile raţiunii ca atare au o iniţiativă redusa. Competenţa lor nu e de a explora, ci este analitică. Ele răm�n pe loc, disec�nd şi ordon�nd problemele aflate la �ndem�nă. nu se aventurează dincolo de propriul lor domeniu �n căutare de hrană. G�ndirea nu pătrunde prea departe �ntr-un obiect pentru care sinele nu simte nici un fel de interes - ie., faţă de care nu are o mişcare „conativă” de atracţie, de dorinţă -‚ căci interesu1 e singura metodă cunoscuta noua de a st�rni voinţa şi de a asigura fixarea atenţiei necesară oricărui proces intelectual. Nimeni nu meditează prea mult asupra unui lucru de care nu-i pasă; cu alte cuvinte, un lucru care nu-i marchează viaţa emoţională. Lumea trebuie să urască, să iubească, să se teamă sau să dorească un anumit lucru; dar trebuie să aibă faţă de el un sentiment oarecare. Sentimentul este acel tentacul pe care-1 �ntindem �nspre lumea lucrurilor.
�n acest punct, lecţia pe care ne-o oferă psihologia este aceeaşi cu cea pe care Dante a adus-o din pelerinajul său; e vorba de suprema importanţă şi de mişcarea armonioasă a lui 1l desiro şi il velle. Si come rota ch ‘egualmente � mossa, acestea se mişcă laolaltă pentru a �mplini planul cosmic. �n �ntreaga viaţă umană, �n măsura �n care aceasta nu este doar o condiţie a stării pasive de „a fi conştienţi”, legea pe care Dante o consideră implicită �n univers este legea minţii individuale. Nu logica, nu „bunul-simţ”, ci l ‘amor che move il sole e le altre stelle este forţa motrice a spiritului omului, at�t pentru inventatori, filosofi şi artişti, c�t şi pentru eroi şi sfinţi.



Bibliografie:

1. Ancelet-Hustache J. - Meister Echarth şi Mistica Renană, Ed. Univers         enciclopedic, Bucureşti, 1997.
2. Sf�ntul Augustin – Confesiuni, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998.
3. Underhill E. – Mistica, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995.