1 Specificul diagnozei şi prognozei în psihopedagogia specială

-    Psihodiagnoza şi prognoza au o serie de caracteristici specifice în psihopedagogia specială, ca urmare a diferenţelor psihoindividuale ale deficienţilor de diferite categorii;
-    Pe baza diagnozei şi prognozei se construiesc programe recuperativ-compensatorii şi se adoptă o metodologie adecvată procesului instructiv-educativ;
-    Calitatea adaptării la mediu şi socio-profesională denotă valoarea şi eficienţa acestor programe şi metodologii şi corectitudinea psihodiagnozei şi prognozei.
-    Psihodiagnoza are o valoare relativă, deoarece subiectul handicapat prezintă variaţii notabile de la o perioadă la alta, de la o vârstă la alta, ca urmare atât a acumulărilor prin programele recuperatorii, cât şi dezvoltării funcţiilor compensatorii ce se modifică în permanenţă sub influenţa educaţiei şi activităţii.
-    Recuperarea şi compensarea sunt deosebit de active pe toate palierele dezvoltării la handicapaţii de vedere, auz, psihomotori şi de limbaj, dar există perioada de stagnare la deficienţii de intelect.
-    Pentru a spori gradul de încredere în valoarea psihodiagnozei, examinarea –reexaminarea se efectuează la un interval de timp ca trebuie apreciat în raport cu capacitatea ce se măsoară, cu ritmul achiziţiilor subiectului.
-    Funcţia de predicţie ce transpare încă din acţiunea de psihodiagnoză este limitată în timp, fapt ce presupune trecerea periodică a subiectului printr-o astfel de examinare.
-    Condiţii pentru o psihodiagnoză solidă:a) diferenţierea tulburărilor organice de cele funcţionale în producerea handicapului; b)stabilirea rolului factorilor sociali şi familiali; c)depistarea factorilor etiologici; d)estimarea nivelului de handicapare; e) evaluarea prognozei, ca şi a şanselor mai bune de influenţă corectivă, prin stabilirea unui tip specific de metodologie compensativ-recuperativă.
-    Prognoza se referă la dezvoltarea probabilă a cazului şi este cu atât mai validă, cu cât este mai corect diagnosticul diferenţial şi etiologic.
-    În defectologie, testele ce se folosesc cu scopul de diagnoză psihică pot fi întrebuinţate cu rezultate semnificative şi în cercetare şi în procesul de învăţare-dezvoltare a unor cunoştinţe, deprinderi.
-    Prin recuperare se stimulează motivaţia şi trăirile emoţional-afective ce contribuie la crearea unor stări tensionale care să mobilizeze, să orienteze şi să stimuleze pulsiunile.
-    Psihodiagnosticul trebuie să pună în evidenţă diferenţele specifice ale persoanei testate, calităţile şi minusurile prin care se remarcă în raport cu ceilalţi indivizi de aceeaşi vârstă sau de vârste diferite.
-    Pentru defectologie, testarea-evaluarea-diagnosticarea constituie triada prin care se relevă competenţa psihodiagnosticianului, de aici şi predicţia ce se impune a fi efectuată de acelaşi specialist.
-    Fidelitatea unui Q.I. tinde să varieze invers proporţional mărimea sa.
-    Instabilitatea este mai mare în unele sectoare de activitate decât în altele, de unde rezultă că prognoza este semnificativ probabilistică.
-    Şi particularităţile activităţile activităţilor recuperatorii imprimă o anumită specificitate actului psihodiagnostic şi mai cu seamă celui pronostic în defectologie. Prognoza operează în vederea individualizării activităţilor de recuperare. Prognoza de scurtă durată implică stabilirea rolului fiecăruia dintre factorii evocaţi, pe linia cea mai sensibilă de stimulare a dezvoltării psihice şi în continuare (10-12 luni). Prognoza de lungă durată implică organizarea treptată a statutelor şi rolurilor sociale posibile de atins. Cele două forme de prognoză constituie împreună părţi componente ale recuperării individuale.
-    Recuperarea este naturală, când acţionează prin subsistemul psihic aflat în stare critică şi de compensaţie, când funcţiile tulburate sunt preluate de alte segmente ale sistemului psihic.
-    Organizarea activităţii devine operativă prin adaptarea următoarei strategii, ca schemă generală de acţiune: activităţi ludice – activităţi de învăţare – activităţi recuperatorii – activităţi de profesionalizare – activităţi integrative socioprofesională – adaptare. O astfel de schemă se constituie ca o metodologie educaţională ce ar trebui să pornească de la cunoaşterea caracteristicilor psihice individuale, bazate pe aplicarea unor probe şi să ajungă la demersuri în care eficienţa şi economicitatea să fie implicate nemijlocit în procesul activităţii recuperativ-integrative a deficienţilor.
-    În realizarea prognozei trebuie avut în vedere că prin educaţie se ajunge la un anumit stadiu de dezvoltare a personalităţii handicapaţilor. Prognoza trebuie să creeze posibilitatea ca handicapatul să depăşească prezentul şi să fie proiectat în viitor.
-    Psihodiagnoza în defectologie este o etapă intermediară între diagnoza organică, diagnoza funcţională, diagnoza socială şi prognoză. Primele două forme de diagnoză sunt anterioare psihodiagnozei şi intră, în parte, în sarcina domeniului medical, iar ultimele două urmează psihodiagnozei şi revin domeniului psihopedagogic. Diagnoza psihică are o independenţă mai mare, devenind, în acelaşi timp, elementul fundamental pe baze căruia se realizează diagnoza socială şi prognoza.



psihodiagnoza etiologică                                                   psihodiagnoza de stare
 

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro