1


    Reprezentând un mod de gândire şi acţiune în sfera pieţei, marketingul realizează o abordare sistemică a circuitului de activităţi de producţie, distribuţie şi consum, constituind – mai mult decât un ansamblu de metode şi tehnici – domeniul unei tinere ştiinţe, cu statut autonom, în câmpul teoriei conducerii ştiinţifice a fenomenelor şi proceselor economico-sociale. Termenul de „marketing”, de origine anglo-saxonă a cunoscut o largă circulaţie internaţională în perioada postbelică, deşi originile sale sunt localizate la începutul secolului nostru, în Statele Unite ale Americii.
    Conceptul de marketing s-a bucurat de un număr mare de definiţii, fapt motivat de numeroase înţelesuri atribuite termenului şi de evoluţia rapidă a acestui domeniu de activitate umană. Profesorul Philip Kotler de la Universitatea Northwestern, SUA, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în marketing, formula în 1992 următoarea definiţie:
„Marketingul reprezintă mecanismul economic şi social prin care indivizii sau grupurile satisfac nevoile sau dorinţele semenilor prin mijlocirea producerii şi schimbului de bunuri şi servicii.”
    În fapt, înţelesurile date conceptului de marketing sunt multiple, el reprezentând:
 - o nouă optică economică de conducere a proceselor cerute de dirijarea fluxului de bunuri şi servicii de la producător până la consumator, cu un dublu scop: satisfacerea superioară a cererii şi maximizarea profitului întreprinzătorului;
 - o funcţie a întreprinderii, ce dobândeşte un conţinut concret, distinct de celelalte funcţii ale firmei (funcţia de cercetare-dezvoltare, producţie, comercială, financiar-contabilă, de personal); cu ajutorul acestei funcţii conducerea firmei are posibilitatea să cunoască şi să anticipeze permanent cerinţele pieţei căreia se adresează, să producă şi să comercializeze acele mărfuri ce răspund cât mai bine exigenţelor consumatorilor, să valorifice cât mai profitabil potenţialul uman, material şi financiar de care dispune.
    Schimbarea de optică pe care o determină marketingul în cadrul firmelor ce îl adoptă aduce în prim-planul priorităţilor decizionale cerinţele consumatorului (utilizatorului) cărora le subordonează problemele organizării şi conducerii proceselor de producţie şi desfacere.
    Funcţiile marketingului sunt multiple:
 - funcţia de cercetare a pieţei, a nevoilor de utilizare sau consum, care este funcţia – premisă;
 - funcţia de creştere a capacităţii de adaptare a firmei la cerinţele mediului său de piaţă, care est funcţia – mijloc;
 - funcţia de satisfacere superioară a nevoilor de utilizare sau de consum;
 - funcţia de maximizare a profitului;
    Dezvoltarea extensivă a marketingului reprezintă lărgirea ariei sale de răspândire, încorporarea concepţiei de marketing de către un număr tot mai mare de firme, nu numai din domeniul producţiei materiale ci şi din sfera comerţului şi a prestărilor de servicii; tot în acest context, marketingul a fost încorporat şi în cadrul societăţii civile, în cadrul organizaţiilor neguvernamentale, dar şi în cadrul partidelor politice, tocmai din cauza dezvoltării acestuia şi funcţiilor sale.
    Unul dintre conceptele cele mai importante ale societăţii de astăzi este acela de „rentabilitate”. Conceptul se regăseşte în toate domeniile economiei şi vieţii sociale, şi, ca atare, trebuie să se găsească şi în domeniul politic.
Un produs este rentabil dacă se vinde, o întreprindere este rentabilă dacă oferă produse sau servicii care se vând, etc. Orice activitate sau acţiuni în orice domeniu se pot evalua prin rentabilitate. Un management competitiv asigură rentabilitatea utilizând instrumentele de marketing pentru cunoaşterea pieţelor, a nevoilor şi cerinţele consumatorilor.
Astfel, se vinde numai ceva de care este nevoie, este rentabil. Bunuri de care nu este nevoie, nu se vând. Deci cine nu este în stare şi satisfacă nevoi prin ceea ce produce sau ceea ce oferă, nu este rentabil.
Marketingul, cel care strânge informaţiile de piaţă şi fundamentează deciziile de conducere, are trăsătura caracteristică esenţială de a avea în vedere tocmai studiul nevoilor şi cerinţelor consumatorilor.
    Am abordat mai devreme ariile de extindere a marketingului, arătând implementarea acestuia în cadrul unui partid politic.
O comparaţie a unei întreprinderi cu un partid politic, a structurilor acestora, relevă următoarele: O conducere cu nivele ierarhice corespunzătoare există atât într-o întreprindere cât şi într-un partid; structuri de lucru specifice de proiectare, de execuţie, de distribuţie a produselor care se fabrică sau a serviciilor care se oferă există într-o întreprindere şi trebuie să existe şi într-un partid – specificitatea lor depinde de specificitatea produsului fabricat şi de cel căruia i se adresează pentru a-i satisface o nevoi, consumatorul final.
    Un partid lucrează cu informaţii. El este atât beneficiar cât şi distribuitor de informaţii. O pondere însemnată o constituie categoria de informaţie publică referitoare la activităţile partidului.
    Produsele „fabricate şi distribuite” de partid sunt informaţii transmise cu ajutorul diverselor suporturi: acţiuni, declaraţii, mesaje, documente, interviuri, etc, sub formă scrisă sau vorbită.
    În spiritul conceptului de marketing politic, ele trebuie să conţină mesaje de rezolvare a nevoilor celor cărora li se adresează şi trebuie să aibă ca rezultat menţinerea şi schimbarea adeziunii oamenilor în favoarea partidului.
Acesta trebuie, deci, să aibă compartimente specifice de lucru, atât pentru a-şi fabrica produsele cât şi pentru a le  distribui.
Se pot defini următoarele activităţi principale ale unui partid, cărora trebuie să le corespundă compartimente de lucru specifice:
1. Activitatea internă de partid: cu o varietate mare de problematici şi acţiuni poate avea ca obiectiv relaţiile între nivelele ierarhice, acţiunile forumurilor partidului, cluburi politice, elaborare de documente interne de partid, etc.
Această activitate trebuie să aibă ca rezultat final menţinerea adeziunii membrilor de partid la cauza acestuia.

1 2. Activitatea externă de partid, care se desfăşoară în mediul extern al partidului: aceasta are mai multe sub-ramuri: - activitatea politică parlamentară şi guvernamentală;
                                                                        - activitatea politică în consiliile locale şi judeţene şi în administraţia locală;
                                                                        - activitatea politică în sectorul civic;
    Primele două subcategorii de activităţi trebuie să aibă ca obiectiv rezolvarea nevoilor oamenilor, de la cele generale, la nivelul conducerilor ţării (executiv, parlament), până la cele locale (executiv local, consilii locale).
    A treia subcategorie de activităţi trebuie să aibă ca rezultat acţiuni, nu neapărat politice, îndreptate spre sectorul civic dar sprijinite logistic de partid, care trebuie să conducă la susţinerea rezolvării nevoilor, propuneri, dezbateri, etc., şi în final la câştigarea acceptului, adeziunii oamenilor la politica partidului.
    Pentru toate cele patru tipuri de activităţi enunţate, structura organizatorică a partidului trebuie să aibă compartimente de lucru distincte, care să reprezinte „secţiile de producţie şi desfacere a produselor partidului”, fiecare dispunând de instrumente de lucru specifice, de eficienţă maximă, pentru a putea realiza „produse” specifice fiecărui tip de activitate, care să fie „cumpărate” de oameni şi care să conducă în final la realizarea obiectivului urmărit, acela de modificare a adeziunii alegătorilor în favoarea partidului.
    Nevoile şi cerinţele societăţii, cele mai diverse şi la diferite grade de detaliere trebuie cunoscute de către partidul care doreşte să-şi atingă scopurile – în detaliu – câştigarea alegerilor.
Obiectivul major al partidului este satisfacerea acestor nevoi şi cerinţe. Fiecare partid, rezolvă această problemă prin mijloace specifice doctrinei politice pe care o promovează.
    Cheia succesului pentru realizarea unui asemenea deziderat o constituie orientarea activităţii partidului într-o viziune de marketing.
Astfel, ia naştere marketingul politic.
    Marketingul politic se defineşte ca fiind elaborarea, punerea în aplicare şi controlul programelor, urmărind creşterea adeziunii la o idee, la o doctrină politică, la o cauză socială, la un comportament social, schimbarea sau crearea unui nou tip de comportament, unele opinii, etc, în cadrul unuia sau mai multor grupuri vizate.
    Pentru îndeplinirea obiectivelor produse, este decisivă cunoaşterea atitudinii factorului interesat de a cunoaşte necesităţile şi cerinţele de o anumită natură, ale mediului social, de a le satisface cât mai bine.
    Marketingul politic utilizează segmentarea pieţei (în sens figurativ echivalent pentru ansamblul categoriilor de persoane, domenii, instituţii sau alte categorii vizate), studii de piaţă, punerea în valoare a conceptele de comunicaţie.
    Acţiunile politice se cer gestionate raţional, urmărindu-se permanent problema optimizării raportului dintre eforturi (material-financiare, de cele mai multe ori) şi efectele obţinute, în sensul maximizării rezultatelor sau minimizării eforturilor.
    Utilizarea marketingului în această direcţie nu are alte restricţii decât cele adaptate la specificul politic.
    Circulaţia neîngrădită a informaţiilor şi asimilarea adoptării deciziilor politice în optica şi cu mijloacele marketingului necesită proiectarea şi funcţionarea în cadrul structurii organizatorice a partidului a unui sistem informaţional de marketing.
    Proiectarea şi punerea în funcţiune a sistemului informaţional de marketing în structura a unui partid, necesită parcurgerea următoarele etape:
 - prezentarea conceptului factorilor decizionali şi adoptarea deciziei de constituire a sistemului informaţional;
 - identificarea şi delimitarea grupurilor de utilizatori; obţinerea cooperării tuturor utilizatorilor potenţiali din carul mediului intern al partidului;
 - determinarea nevoilor de informaţie ale acestor grupuri, inventarierea deciziilor curente care nu pot fi luate din lipsa de informaţii; prefigurarea deciziilor ce vor fi adoptate în viitor;
 - identificarea surselor efective şi potenţiale de informaţie;
 - identificarea fluxurilor informaţionale în cadrul mediului intern al partidului.
    Sursele de informaţii oferă elementele evaluării şi descrierii mediului intern şi extern al partidului; investigarea acestora se realizează pe de o parte prin inventarierea nevoilor de informaţii utile fundamentării deciziilor şi activităţilor politice, precum şi informării generale, iar, pe de altă parte, prin selectarea componentelor mediului (intern şi extern) al partidului la care acestea se referă.
    Sistemul de gestiune asigură stocarea, prelucrarea şi punerea în utilizare a informaţiilor.
    Utilizatorii sunt clasaţi în mai multe categorii: personalul de conducere deliberativă şi executivă, aflat pe diferite nivele ierarhice; populaţia şi mass-media; diverse surse consumatoare de informaţie provenită din partea partidului.
    Fluxurile informaţionale formează structura orizontală a sistemului informaţional, dar asigură şi legăturile pe verticală.
    Acesta este practic sistemul informaţional de marketing politic.
    Acest concept este relativ nou ca recunoaştere, dar metodele şi funcţiile lui, precum şi componentele sunt cunoscute din vechi timpuri, adică din momentul în care politica a devenit o profesiune, recunoscută ca atare sau nu.