1 Arta şi Ştiinţa
secolului XX

Ritmul rapid al schimbărilor din secolul XX a afectuat artele la fel de mult ca orice alt domeniu. Stilurile şi manifestările s-au urmărit una pe alta �ntr-o succesiune rapidă, căci artiştii au �ncercat să-şi extindă aria de influenţă, invent�nd noi modalităţi, trat�nd noi subiecte, folosind noi tehnologii. Aceste �ncercări au fost amplificate de dezvoltarea comunicaţiilor, care au uşurat accesul publicului la operele de artă.
    Schimbările din modul de viaţă al oamenilor, care au adus mai mult timp liber pentru mulţi, �n timp ce mass-media răspundea nevoilor lor, au avut un profund efect asupra artei. Unul din rezultate a fost separarea culturii populare de cea superioară. Au apărut noi forme, ale căror obiective priveau departe de acele ale artei superioare. Totuşi, spre sf�rşitul secolului, mulţi artişti lucr�nd �n moduri convenţionale au fost influenţaţi de cultura şi critica a adus cultura „superioară” şi cea „de r�nd” pe acelaşi plan.

    LITERATURĂ ŞI DRAMĂ
    Secolul a �ncepur cu c�teva schimbări �n cele mai vitale curente literare. �n poezie, scriitori ca francezul Guillamme Apollinaire şi americanul Ezra Pound au inventat noi forme şi au schimbat ideile scriitorilor despre cum ar putea fi poezia. Curente cum ar fi dadaismul şi suprarealismul au deschis noi lumi, prin modul lor de expunere �n cuvinte şi imagini. Scopul romanului a fost de a semenea foarte mult extins. �n timp ce mulţi romancieri continuă să srie despre fapte reale, �n tradiţia predecesorilor lor din secolul XIX, ei au �nceput să includă �n lucrările lor toate aspectele vieţii omeneşti. Un scriitor, James Jozce, a extins mai mult ca oricare altul raza de cuprindere aromanului. Romanul său de cătăt�i, Ulysses, a influenţat nenumăraţi autori de ficţiune de mai t�rziu.
    Ideea de „piesă de teatru bine scrisă” şi-a văzut roadele �n secolul XIX, unii dramaturgi ai secolului XX, cum ar fi George Bernard Shaw, continu�nd �n această tradiţie; �nsă alţii au vrut să ducă dramaturgia �ntr-o noua direcţie. Mişcarea expresionistă germană a căutat o intensitate nouă a modului de exprimare a acţiunii; dramaturgul Bertold Brecht şi compozitorul Kurt Weill au adus comentarii sociale teatrului muzical; teatrul absurd francez a creat un simbolism evaziv; scriitori ca irlandezul Beckett au �mpărţit dramaturgia �n cele mai de bază componente: teoreticianul francez Antonin Artaud a promovat „teatrul cruzimii”, �n care vioenţa, spectacolul şi �nt�mplările religioase erau amestecate �mpreună �ntr-o nouă şi puternică suprapunere.

    MUZICA
    Muzica, mai mult ca oricare altă formă a artei, a arătat cum curentul popular şi curentul mainstream s-au separat �n timpul secolului XX. Compozitori de tradiţie „serioasă” au continuat să compună pentru ansamblurile clasice, dar mulţi alţii au abandonat noţiunea de tonalitate şi melodie care făcuse muzica clasică anterioară accesibilă unei largi audienţe.
    �ntre timp, o cultură populară �nfloritoare a continuat să promoveze muzica accesibilă. Jazul, muzica negrilor americani a dat o nouă orientare.
Alte culturi au ales cur�nd mijloacele sale de exprimare şi aceasta a putut să influenţeze o mulţime de stiluri populare care au erupt �n a doua jumatate a secolului. Muzica populară a folosit de asemenea noile tehnologii. �n primul r�nd ea a putut fi �nregistrată, �n mai multe formate – discuri de vinil, casete, compat discuri – put�nd fi mai uşor reprodusă. Compozitorii consacraţi erau faşcinaţi de noua tehnologie. �n anii 1940 şi 1950 Karlheinz Stockhausen �n Germania şi Perre Heun �n Franţa au fost pionierii muzicii electronice: mai t�rziu Pierre Boulez şi-a �nfiinţat centrul său din Paris, pentru a face cercetări �n electronica şi acustica muzicii.

    ARHITECTURA
    Arhitecţii secolului XX au luat materialele secolului XIX, cum ar fi oţelul, şi le-au folosit pe o scară largă. Primul rezultat a fost apariţia zg�rie-norilor. Arhoitecţi ca Le Corbusier au fost de asemenea promotorii construcţiilor sociale, proiect�nd noi oraşe care ar fi promovat un mediu de viaţă mai bun. Din păcate, puţine dintre aceste oraşe au fost construite aşa cum ar fi vrut arhitecţii.
    Şi totuşi �n acest secol s-au construit clădiri ce au rezistat �n timp – zg�rie-norii din New York şi Chicago, proiecte de locuinţă ale lui JJP Oud, casa lui Frank Lloyd Wright din SUA. Arhitecţii din Germania au dezvoltat un stil specific numit Bauhause. Stilul a aparut �n Weimar �n 1919. Alungaţi din Germania nazistă, arhitecţii germani au luat cu ei �n SUA stilul lor de modernism, unde acesta a devenit cunoscut ca Stilul Internaţional.

    ARTE VIZUALE
    După o clasificare clasică a formelor, �ncep�nd cu fotografia şi prtretul clasic, artiştii secolului XIX au realizat unele din cele mai reale stiluri din istoria artei. Curente cum ar fi cubismul a dat o nouă formă socialismului, reflectănd imaginea ăi capt�nd �n acelaşi timp mai multe puncte de vedere. Alţi artişti au �mbrăţişat suprarealismul, folosind tehnici reale �n a prezenta imagini fantastice sau din vise. Abstractul, abandonarea subiectului �n �ntregime, a fost direcţia urmată de Rusia şi Olanda. Către sf�rşitul secolului, stilul expresionism abstract a fost preferat de mulţi dintre cei mai proeminenţi artişti americani.
    De la ready-mades ale artistului francez Marcel Duchamp la mai recente lucrări conceptuale, mulţi artişti au incercat să-şi facă publicul să g�ndească, pun�nd acest scop �naintea atracţiei „pur” vizuale. Artiştii au fost de asemenea deschişi către influenţa noilor mijloace de exprimare, folosindu-se de film şi vodeoclipuri.
    Fotografia s-a maturizat, dezvolt�ndu-şi propriul limbaj, tehnici şi tehnoligii. Ea a devenit arta democratică a secolului, accesibilă tuturor şi folosită �n comerţ ca orice altă formă de artă �naltă.

   
1 FILM ŞI TELEVIZIUNE
    Arta filmului a crescut o data cu secolul. �mbunătăţirile tehnologice au adus sunetul, culoarea şi apoi aparent nesf�rşite posibilităţi de efecte speciale.
    Dezvoltarea regiei şi a tehnicilor de interpretare potrivite filmării a dat filmului adevărata sa putere, dar dezvoltarea industriei de film �n Hollywood, India şi Australia a oferit finanţarea necerasă răsp�ndirii filmelor �n �ntreaga lume.
    Filmul a devenit forma de artă tipică secolului. Televiziunea s-a născut �n anii 1920 şi s-a dezvoltat �n mod similar cu filmul devenind forma de artă ce şi-a găsit loc �n fiecare casă. Puterea televiziunii constă �n varietatea ei şi �n capacitatea ei de a asigura informaţii – documentare, transmisii sportive şi ştiri – ce transmit evenimentele secolului pe măsură ce se �nt�mplă.
Dacă din punct de vedere al artelor secolului XX este caracterizat de o serie �ntreagă de crize, �n ceea ce priveşte ştiinţa, situaţia este cu totul alta. Aceasta şi pentru faptul că nici o perioadă din istoria omenirii nu a fost at�t de dependentă de ştiinţele naturii ca secolul XX. Dacă �n 1910, oamenii de ştiinţă din Europa occidentală erau, probabil, �n număr de circa opt mii, la �nceputul anilor 1990 numărul lor era estimat la circa cinci milioane de persoane.
O caracteristică a ştiinţei secolului XX este faptul că ea a �ncetat să mai fie eurocentrică. Din anii 1930 produc�ndu-se un transfer al centrului de gravitate al acesteia �n SUA, unde a şi rămas. �ntre anii 1900 şi 1933 numai şapte premii pentru ştiinţă fuseseră acordate SUA, iar �ntre 1933 şi 1970, numărul acestora a fost de şaptezeci şi şapte. După 1945 şi alte centre de cercetare independente se afirmă: Canada, Australia, Argentina, Noua Zeelanda, Africa de Sud. �n acelaşi timp, afirmarea oamenilor de ştiinşă neeuropeni, mai ales a celor din Asia de Est şi din subcontinentul indian a fost izbitoare. Cu toate acestea, la sfarşitul secolului, sunt �ncă zone ale globului care au generat puţini oameni de ştiinţă: Africa şi America Latină.
Frapant este faptul că o treime din laureaţii asiatici ai premiilor Nobel pentru ştiinţă nu apar sub steagul ţării lor de origine, ci sub cel american. (Dintre laureaţii americani douazeci şi sapte sunt prima generaţie de imigranţi). �ntr-o lume tot mai globalizată a avut loc şi are �n continuare loc un proces de concentrare a ştiinţelor �n relativ puţine centre, care dispun de resurse adecvate pentru dezvoltarea lor, mai ales �n SUA şi unele state occidentale: Germania, Anglia, Franţa. Creierele lumii au fugit din Europa din motive politice (�n perioada anilor 1930 – 1990), s-au scurs din tările sărace spre cele bogate din motive economice. �n anii 1970 si 1980, tările dezvoltate au cheltuit aproape trei sferturi din sumele alocate pe plan mondial pentru cercetare şi dezvoltare, �n timp ce statele sărace (�n curs de dezvoltare) nu au cheltuit mai mult de 2-3%. �ntr-o lume democratică şi populistă, oamenii de ştiinţă sunt o elită, concentrată �n relativ puţine centre subvenţionate.
Faptul că secolul XX s-a bizuit foarte mult pe ştiinţă nu trebuie prea mult argumentat. Tehnologia bazata pe teoria ştiinţifică avansată şi pe cercetare a determinat "boom"-ul economic din lumea dezvoltată. Fără ştiinţa genetică, India şi Indonezia nu ar fi putut produce suficientă hrană pentru populaţia lor �n plină explozie demografică. La sf�rşitul secolului biotehnologia a devenit un element important at�t �n agricultură, c�t şi �n medicină.
Descoperirea fusiunii nucleare, a teoriei moderne a computerelor, a laserului, a structurii ADN-ului, a transmiţătorului fac din secolul XX o perioadă de maximă �nflorire a ştiinţei. Aceasta a devenit indispensabilă si omniprezentă – pentru că p�nă şi cele mai uitate colţuri ale lumii cunosc radioul cu tranzistori şi calculatorul electronic.
O problemă de mare actualitate este aceea a raportului dintre dezvoltarea ştiinţei şi consecinţele acesteia asupra Păm�ntului ca habitat al organismelor vii. Cu alte cuvinte se pune problema stabilirii unor limite practice şi morale ale cercetării ştiinţifice. Aceasta datorită unor pericole reale sesizate şi semnalate opiniei publice �n ultimul sfert de veac.
 Este vorba de distrugerea stratului de ozon din atmosfera păm�ntului de către fluorcarbon ( utilizat �n refrigerare şi la sprayuri), apariţia "efectului de sera" adică �ncalzirea necontrolabilă a temperaturii păm�ntului din cauza gazelor produse de om; moralitatea reproducerii umane �n eprubetă şi a clonării umane, etc.
Analiza evoluţiei dezvoltării culturii ştiinţifice ne face să afirmăm că după explozia primei bombe nucleare din 1945, ştiinţa devine parte componentă a conştiinţei comune şi nu poate exista nici o indoială cu privire la faptul că secolul XX a fost un secol �n care ştiinţa a transformat şi lumea şi cunoştinţele noastre despre ea.
Vorbind despre ştiinţa secolului XX nu putem să nu semnalăm faptul că au existat momente de politizare a acesteia. Au existat doua tipuri de regimuri politice care s-au amestecat �n cercetarea ştiinţifică, fiind amandouă interesate la maximum de progresul tehnic nelimitat. �ntr-unul din cazuri, de o ideologie care se identifică cu ştiinţă şi salută cucerirea lumii prin raţiune şi experiment. �n modalităţi diferite, at�t naţional-socialismul german, c�t şi stalinismul sovietic au respins ştiin�a, deşi au folosit-o �n scopuri tehnologice. Apogeul perioadei ştiiţei politizate a fost atins �n timpul celui de-al doilea razboi mondial, c�nd savanţii au fost mobilizati sistematic �n scopuri militare. �n mod tragic, razboiul nuclear a fost un produs al antifascismului deoarece au fost convinşi savanţii fizicieni să accepte să lucreze la elaborarea bombei atomice. �n acelaşi timp, razboiul a convins �n cele din urmă guvernele că alocarea unor resurse impresionante pentru cercetarea ştiinţifică era necesară, ba chiar esenţială pentru viitor.
�n a doua jumatate a secolului ştiinţa a devenit mai politică �n zona de influenţă sovietică a globului. Oamenii de ştiinţă sovietici erau consideraţi de către elitele comuniste mai importanţi dec�t omologii lor occidentali �ntruc�t �n conceăţia acestora doar ei puteau face ca o ţară mai puţin dezvoltată ca URSS să poată �nfrunta o superputere ca SUA. Aşa se explică şi faptul că ei au reuşit să facă ca Uniunea Sovietică să depăşească pentru un timp Occidentul �n cea mai �naltă dintre tehnologii, cea a spaţiului cosmic. Primul satelit artificial (Sputnik, 1957), primul zbor spaţial al unui barbat şi al unei femei (1961, 1963) şi primele ieşiri �n spaţiu au aparţinut, toate, ruşilor. Situaţia s-a schimbat radical �n deceniile urmatoare �n favoarea S.U.A.
Dezvoltarea ştiinţei �n secolul XX s-a realizat şi datorită faptului că majoritatea statelor au sprijinit-o. Dar guvernele nu au fost şi nu sunt interesate de adevărurile ultime, ci de adevarul instrumental. �n cel mai bun caz, ele pot sprijini cercetarea “�n sine” fiindcă s-ar putea ca �ntr-o zi să dea ceva folositor sau din motive care ţin de prestigiul naţional (premiul Nobel). Acestea au fost fundamentele pe care s-au �nalţat şi au �nflorit cercetarea şi teoria ştiinţifică, prin care secolul XX poate fi considerat ca o epocă a progresului uman şi nu �n ultimul r�nd a tragediei umane.
Secolul al XX-lea a fost denumit “secolul scurt”. Probabil că aşa pare, dar acest secol a fost plin de incidente, fragmentat de conflicte şii accelerat de revoluţia �n domeniul artei şi a ştiinţei.

    Bibliografia: “Istoria ilustrată a secolului al XX-lea” – Editura Aquila