1
Roma in timpul Republicii
    

În secolul al VI-lea î.Hr., în anul 509, ultimul rege care a domnit, Tarquinius Superbus, a fost izgonit din Roma de răscoala populară condusă de Iunius Brutus care a introdus o nouă formă de guvernământ.
 La Roma s-a instituit republica, autoritatea regală fiind înlocuită prin aceea a doi magistraţi cu puteri egale aleşi anual. Aceştia au fost numiţi la început praetori, iar apoi consuli. Ei erau aleşi dintre patricieni, de către adunarea poporului. Familiile patriciene erau provenite din vechile ginţi şi alcătuiau patriciatul din Roma. Numai ei şi urmaşii lor puteau fi consideraţi cetăţeni romani şi numai ei se bucurau de toate onorurile.
Senatul, alcătuit din patricieni, a devenit organul suprem al puterii în republica romană, dând acesteia un caracter net aristocratic. Senatul monopoliza toate verigile administraţiei.
Pe masură ce la Roma s-au aşezat noi locuitori ei au format plebea. Deşi erau oameni liberi şi cu dreptul de a face negoţ , deci puteau deveni bogaţi , ei nu aveau nici un drept politic. Contestând plebeilor dreptul de a avea un cuvânt de spus în cetate, Senatul  conducea întreaga politică externă a statului. În cursul unui îndelungat proces istoric (sec VI-III î.Hr.) s-au efectuat multe şi importante reforme sociale, care au pus bazele organizării statului roman în forma cunoscută de istorie. Principalul conţinut al istoriei interne a statului roman în perioada republicană timpurie l-a constituit lupta plebeilor cu patricienii pentru egalitate în drepturile politice şi pentru pământ. Dealungul istoriei republicii romane (509 î.Hr. – 30 î.Hr.), plebeii au reuşit să obţină numeroase drepturi cum ar fi dreptul de a intra,  prin căsătorie, în familiile patriciene, dreptul de a deveni consuli, de a obţine pământ din pământul statului, dreptul la funcţii religioase etc.. Lupta dintre patricieni şi plebei s-a încheiat în 287 î.Hr. prin recunoaşterea deplinei lor egalităţi în drepturi în cadrul statului roman. Aceasta a dus la importante modificări în structura socială a statului. Populaţia liberă a Romei s-a împărţit în caste (ordines), în fruntea cărora era noua aristocraţie (nobilitas), alcătuită din vârfurile familiilor patriciene şi plebee.
Pe plan extern, Roma a început o politică de expansiune, cucerind, în urma unor îndelungate războaie, întreaga Peninsulă Italică. După ce comunitatea romană a devenit o mare putere , Roma însăşi a devenit un mare oraş.
În primele două secole ale republicii, arhitectura a înregistrat progrese mai neînsemnate decât în epoca regalitaţii. Templul lui Ceres este poate edificiul cel mai reprezentativ pentru epoca republicană. Senatul roman a împânzit Italia cu un sistem de drumuri şi fortăreţe , a construit apeducte. S-au pavat străzile şi s-au ridicat şi decorat edificiile publice. Ştiinţa de a construi un oraş au învăţat-o romanii de la etrusci şi s-au inspirat totodată din minunata arhitectură greacă.
În urma războaielor de expansiune, Roma a ajuns bogată. Bogăţia a schimbat şi înfăţişarea cetăţii. În locul caselor simple din lemn, piatră sau cărămidă, au apărut case luxoase, împodobite cu statui şi obiecte de preţ. Forul a fost împodobit cu clădiri din marmură. Statui ale oamenilor iluştri , ale regilor, preoţilor şi eroilor timpurilor mitologice au fost înălţate pe Capitoliu sau în forul roman.
Roma, oraşul în care se adunau toate bogăţiile, a fost, o perioadă indelungată, centrul şi piscul lumii antice.


Bibliografie
•    “Mică enciclopedie de istorie universală” , Marcel D.Popa , Horia Matei , Ed.Politică 1988
•    “Istoria Romană”, Theodor Mommsen, Ed.ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1987
•    Mic dicţionar enciclopedic, Ed.enciclopedică română, Bucureşti 1972
•    Manual istorie cl.a V-a
•    Internet



Cele mai ok referate!
www.referateok.ro