1 Popoare de ieri si azi   
Popoare de ieri                                                

Galia
Galia (în latină Gallia, şi în greacă Galatia) a fost regiunea Europei de Vest care include nordul Italiei moderne, Franţa, Belgia, Elveţia occidnetală şi părţi a Olandei şi a Germaniei pe partea vestică a râului Rin. În antichitate, galii, un popor celtic locuia pe acest teritoriu, precum şi în alte părţi a Europei, vorbind limba galică. În afară de galii, existau şi alte popoare pe teritoriul nordului Italiei moderne, ca lepontii care locuiau pe poalele sudice a Alpilor italieni, în Raetia.Galii la comanda lui Brennus au ocupat Roma ca. 390 î.Hr.
În lumea egee, o migraţe a galilor răsăriteni a avut loc în Tracia, la nordul Greciei, în 281 î.Hr.. O altă căpetenie gală, Brennus, în funtea unei armate mari, a renunţat să distrugă Templul lui Apollo în Delfi în ultimul minut, văzând, după legendă, o ameninţare în formă de fulger. În acelaşi timp o bandă migratoare de celţi, de aproxximativ 10.000 de luptători, împreună cu femeile, copiii, şi sclavii lor treceau prin Tracia. Trei triburi galice au trecut din Tracia în Anatolia la invitaţia domnitorului bitinian Nicomedes I, care a cerut ajutor pentru lupta sa contra fratelui său. Ulterior ei s-au stabilit în Frigia şi Cappadocia, în Anatolia centrală, o regiune care de atunci înainte s-a numit Galatia.Stramosii francezilor au fost galii. Si ei se ocupau cu agricultura si cresterea animalelor. Erau vestiti pentru armele, uneltele si podoabele facute de ei. Le placeau curatenia (ei au inventat sapunul). Locuintele lor erau mai ales de forma rotunda, construite din lemn si acoperite cu stuf. Galii purtau pantaloni facuti din diverse materiale. Le placeau sa se impodobeasca cu bratari si fibule. Realizau lucrari artistice, cum ar fi mununatele bijuterii,scupturi etc). Erau razboinici faimosi; in anii 400 i.Hr., cucerisera Roma. Galia (în latină Gallia, şi în greacă Galatia) a fost regiunea Europei de Vest care include nordul Italiei moderne, Franţa, Belgia, Elveţia occidnetală şi părţi a Olandei şi a Germaniei pe partea vestică a râului Rin. În antichitate, galii, un popor Celtic locuia pe acest teritoriu, precum şi în alte părţi a Europei, vorbind limba galică. În afară de galii, existau şi alte popoare pe teritoriul nordului Italiei moderne, ca Lepontii care locuiau pe poalele sudice a Alpilor italieni, în Raetia. Galii sub comanda lui Brennus au ocupat Roma ca. 390 î.Hr. În lumea egee, o migraţiune a galilor răsăriteni a apărut în Tracia, la nordul Greciei, în 281 î.Hr. Un alt căpitan numit Brennus, la capul unei armate largi, a renunţat să distrugă Templul lui Apollo în Delfi doar în ultimul minut, văzând după legendă o ameninţare în formă de fulger. În acelaşi timp o bandă migratorie de celţi, ca. 10.000 de luptători, împreună cu femeile, copiii, şi sclavii lor treceau prin Tracia. Trei triburi galice au trecut din Tracia în Anatolia la invitaţia domnitorului bitinian Nicomedes I, care a cerut ajutor pentru lupta sa contra fratelui său. Ulterior ei s-au stabilit în Frigia şi Cappadocia în Anatolia centrală, o regiune care de atunci înainte s-a numit Galatia. Vercingetorix(72-46 î.Hr.)a rezistat cu erosim in fata romanilor. Romanii insa fiind foarte puternici, iar conducatorul lor Cezar, s-a dovedit un mare comandant de oaste, Vercingetorix s-a predat si a fost omorat in inchisoare,prin sufocare. Gallia a fost transformata in provincie romana, devenind una dintre cele mai infloritoare.
  Harta Galiei ca. 58 î.Hr.
Germani
Germanii sunt un popor indo-european a cărui origine se găseşte în nordul Europei. În antichitate erau organizaţi în mai multe triburi, precum alamani, saxoni, frizi şi bavari, care au luptat împotriva Imperiului Roman, unul dintre motivele pentru care romanii nu au reuşit niciodată să cucerească toate teritoriile locuite de germani. Începând cu secolul VI, teritoriile locuite de germani au fost incluse în statul franc, iar apoi în 962, se va înfiinţa Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană. Începând cu secolul XI, oraşele vor avea din ce în ce mai mare importanţă politică, iar germanii vor trăi în multe oraşe-state; abia în secolul XVIII se vor impune două imperii, Austria şi Prusia, care vor căuta, fiecare separat, unitatea germanilor. Unificarea va fi obţinută prin luptă de către Prusia cancelarului Otto von Bismarck - în a doua parte a secolului XIX. Unitatea va face ca Germania unificată să devină una din marile puteri ale lumii, dar cele două înfrângeri în războaiele mondiale vor încetini acest avânt. În secolul al treilea, imperiul roman se scufundă într-o puternică criză. Asasinarea ultimului principe din dinastia Severus, Marcus Aurelius Severus Alexandrus (235), de către crudul Maximinus adusese anarhia militară (253-285). Aceasta era o mană cerească pentru migratorii germanici. Goţii invadau în masă Dacia, alamanii şi francii devastau Gallia, vandalii pustiau Panonia iar gepizii şi longobarzii jefuiau Helvetia şi Rhetia. Aurelianus (270-275), datorită atacurilor perşilor din Iran, se hotărăşte să retragă armata şi administraţia din Dacia, care este cedată germanicilor goţi. Goţii de apus (vizigoţii) se stabilesc în Muntenia şi Bugeac iar cei de răsărit (ostrogoţii) se aşează în Ucraina. În secolul al treilea criza imperiului roman se aprofundează. Germanicii atacă zilnic provinciile. Theodosius (378-395), nemaiputând suporta administrarea întregului spaţiu supus Romei, îşi împarte imperiul între fii săi: Arcadius ia în stăpânire bogatul Orient iar Honorius primeşte Apusul decadent. Imperiul de Răsărit, mai puternic, depăşeşte criza şi respinge atacurile germane. Imperiul de Apus este încontinuu invadat de germani şi huni, iar dezastrul economic, social şi politic îl aduce la dispariţie. În 476 regele mercenarilor germanici heruli Odowacar intră în Roma, îl detronează pe împăratul Romulus Augustulus în vârstă de 13 ani şi se proclama rege al Italiei. Apoi Apusul e invadat de germani. După 476 în Europa iau naştere primele regate germanice.
Slavi
Slavii erau organizati in obsti satesti care formau triburi conduse de cneji. Ocupau teritoriile dintre Elba, Volga, M. Baltica si M. Neagra. Se ocupau cu agricultura, mestesuguri, apicultura vanatoarea si cresterea animalelor. De la slavi s-au pastrat obiceiuri si cuvinte. Peste slavii de la S Dunarii au navalit bulgarii in sec. VII, intemeind sub conducerea lui Asparuh un nou stat. Desi invinsi de slavi bulgarii au ales numele poporului nou. In sec. IX, bulgarii s-au crestinat. Limba s-a folosit si in tarile romane si se folosea alfabetul chirilic.
Sarbi
Sarbii apartineau slavilor sudici. Au cunoscut o mare inflorire pe timpul lui Stefan Dusan. Statul sarb a fost cucerit de turci in sec. XV.


Popoare de azi
Ruşi
Rusii sunt un  popor dintre slavii din E. Au intemeiat Rusia Kieveana, care a fost cucerita in sec. XIII de mongoli. Intre sec. XIV-XV cnezate rusesti au aflat o importanta evoluare economica. Intre cei mai de seama conducatori s-au numarat tarul Petru cel Mare si tarina Ecaterina a II-a, in timpul carora statul s-a modernizat. Ruşii sunt cel mai numeros grup etnic din Europa şi unul dintre cele mai numeroase din lume, însumând o populaţie de aproximativ 137 de milioane de oameni pe tot globul. Cam 116 milioane trăiesc în Rusia şi cam 18 milioane trăiesc în ţările învecinate. Un număr important de ruşi, aproximativ 3 milioane de oameni, trăiesc în alte ţări, în special în America de Nord şi Europa Occidentală, dar şî în Europa Răsăriteană, Asia, şamd. Rusii ocupa cca 24% din populatia Republicii Moldova. Creştinismul Ortodox este credinţa dominantă în rândurile ruşilor. Mai corect spus, marea majoritate a ruşilor se supun autorităţii Bisericii Ortodoxe Ruse, care a jucat un rol enervant în dezvoltarea identităţii naţionale ruseşti. În celelalte ţări în care trăiesc, ruşii aparţin congregaţiilor locale ortodoxe care au legăţuri cu Biserica Ortodoxă Rusă, care ori sunt sub ascultarea Patriarhului Moscovei, precum Biserica Ortodoxă Ucrainiană autonomă, ori aparţin bisericilor istorice, ca în cazul Bisericii Ortodoxe din America, sau al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei. Chiar şi ruşii nereligioşi se autoasociază cu credinţa ortodoxă din motive culturale. Unii dintre ruşi sunt credincioşi de rit vechi – un grup relativ restrâns schismatic al ortodoxiei ruseşti, care respinge reformele liturgice întroduse în secolul al XVII-lea. În ciuda creşterii continui a respectului faţă de religie în comparaţie cu vremurile sovietice, prezenţa la slujbe este destul de redusă. Alte religii au o prezenţă neglijabilă printre etnicii ruşi. Cei mai mulţi ruşi din afara graniţelor naţionale trăiesc în fostele republici sovietice: Ucraina – circa 8 milioane, Kazahstan – circa 4 milioane, Belarus – circa 1 milion, Uzbekistan – circa 700.000, Letonia – circa 700.000, Kîrgîzstan – circa 600.000. Mai există mici comunităţi ruseşti în Balcani, ţările Est şi central eurpene, ca şi în China şi America.
1 Guvernele şi marea majoritate a opiniei publice din Estonia şî Letonia, care au cei mai mulţi cetăţeni de origine rusă din statele baltice, consideră că cei mai mulţi etnici ruşi au sosit în aceste ţări în timpului proceselor de colonizare sovietică şi de rusificare forţată prin schimbarea compoziţiei etnice a regiunii şi de aceea ar trebui să reîntoarcă în ţările de origine. Cei mai mulţi ruşi care au sosit în ţările baltice au sosit aici din motive strict economice sau chiar li s-a ordonat să facă această mutare. Oamenilor care au sosit în Letonia şi Estonia în perioada sovietică, cei mai mulţi dintre ei fiind ruşi, li s-a oferit opţiunea să ceară naturalizarea şi cetăţenia ţărilor de domiciliu, ceea ce presupune trecerea unui test de limbă oficială, de istorie şi de obiceiuri naţionale locale. Problema limbii este una extrem de delicată, în special în Letonia, unde ruşii au protestat împotriva dorinţei autorităţilor de a-i forţa să accepte învăţământul exclusiv în limba letonă în locul limbii ruse. Din 1992, în Estonia au fost naturalizaţi aproximativ 137.000 de cetăţeni, cei mai mulţi etnici ruşi. Aproximativ 136.000 de oameni, (10% din populaţia totală), nu au primit cetăţenia estonă. Deşi nu se numără printre cele mai numeroase grupuri de emigranţi, un număr destul de mare de ruşi au ales să trăiască în Canada, Australia şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, un mare număr de ruşi din fostele republici sovietice au emigrat în Rusia după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Mulţi dintre ei sunt refugiaţi din ţările din Asia Centrală şi Caucaz, fiind nevoiţi să fugă datorită instabilităţii politice cât şi datorită sentimentelor antiruseşti ale populaţiilor băştinaşe. Deşi acceptă nevoia de reparare a nedreptăţilor din perioada sovietică, atât Uniunea Europeană, Consiliul Europei cât şi guvernul Rusiei şi-au exprimat preocuparea pentru drepturile minorităţilor în anumite state ex-sovietice, în special în Letonia. În Republica Moldova, regiunea dominată de slavi, (ruşi şi ucrainieni), cunoscută sub numele de Transnistria, s-a proclamat republică independentă datorită temerilor că fosta republică sovietică se va reuni cu România.
Ungurii
Ungurii (sau maghiarii) reprezintă populaţia de bază a Ungariei. Limba ungară pe care aceştia o vorbesc face parte din familia de limbi fino-ugrice, împreună cu alte limbi precum finlandeza şi estoniana. Istoria timpurie a ungurilor este puţin cunoscută. Trecutul îndepărtat al poporului ungar poate fi reconstituit, în linii generale, în funcţie de izvoare lingvistice şi doar pe un plan secundar de izvoare istorice. Izvoarele arheologice, referitoare la unguri, anterioare secolului IX sunt disputate. Lingviştii şi istoricii consideră, de comun acord, că ungurii provin din teritoriul aflat la granita dintre zonele împădurite ale Munţilor Urali şi stepa euroasiatică. Acolo s-a consumat şi o primă etapă a etnogenezei ungurilor. Din simbioza a două elemente etnice, mägyeri şi onoguri, a luat naştere o populaţie de limbă fino-ugrică. Ungurii s-au denumit totdeuna maghiari, în schimb populaţiile, cu care s-au învecinat în decursul istoriei, i-au denumit onogur, ungur, ungri sau ungar. Treptat, ungurii se deplasează spre vest, iar în secolul V se vor stabili temporar la nordul Mării Negre, pe un teritoriu cuprins între Caucaz , fluviul Volga şi râul Don. Acest teritoriu se învecineaza sau este identic cu Magna Hungaria, zona din bazinul râului Kama fiind locuită până în secolul XIII de o populaţie înrudită. Pe acest teritoriu, ungurii intră timpuriu în contact cu unele popoare de origine turcică, o influenţă majoră şi durabilă exercitând-o în secolul VIII şi secolul IX bulgarii de Volga. Cândva, probabil la începutul secolului IX, ungurii intră în contact cu Imperiul chazar, al cărui centru de putere se afla pe Volga Inferioară. Durata convieţuirii ungurilor cu kazarii turcici, precum şi natura sau intensitatea raporturilor dintre cele două populaţii sunt controversate. Influenţa lor nu a fost însa minoră. Impunerea lui Árpád în calitate de conducător al uniunii de triburi maghiare revine, se pare, unui kagan kazar. Împinşi spre vest de pecenegi, ungurii se stabilesc temporar, pe la mijlocul secolului IX, în Etelkuz (ung. Etelköz = "teritoriul dintre râuri"), delimitat de Marea Neagră şi râurile Siret ("Seretos"), Nistru şi Prut ("Brutos") (vezi Constantin Porfirogenetul (913 - 959): De administrando Imperi). Ungurii vor întreprinde de aici o serie de raiduri şi campanii militare. În anul 862, ungurii traversează Munţii Carpaţi şi atacă părţile răsăritene ale Imperiului Carolingian şi Moravia. Chemaţi în sprijin de împăratul bizantin Leon al VI-lea, ungurii traversează în anul 895 Dunărea de Jos şi îl atacă pe ţarul bulgar Simeon. Profitând de această împrejurare şi solicitaţi de către bulgari, pecenegii atacă în anul 895/896 aşezările ungureşti din Etelkuz. Lipsiţi de apărare, ungurii şi grupuri de populaţii asociate, printre care şi trei triburi chazare, se deplasează în anul 896 spre vest, trec prin Pasul Verecke, ajung pe Valea Tisei şi de aici în Câmpia Panoniei. Istoria ungurilor în prima jumătate a secolului X este marcată de numeroase raiduri de jaf întreprinse în întreaga Europă. Hoardele maghiare, conduse frecvent de Bulcsu şi Lél, au îngrozit lumea creştină. Aplicând o tactică de luptă specifică popoarelor de stepă, bazată pe atacuri şi retrageri surprinzătoare, inventivitate şi disciplină strictă, ungurii au reuşit să iasă învingători în numeroase confruntări militare, mai ales folosind cu abilitate arcul asiatic într-o perioadă când nu existau armurile medievale cele mai grele. În calitate de aliaţi ai regelui german Arnulf, ungurii pătrund în anul 899 în Italia. În continuare, ei atacă, pe rând, între anii 911-933, Spania, Franţa şi Italia. Seria victoriilor ungureşti este stopată temporar în anul 933 de ducele bavarez Heinrich I. Acelaşi duce Heinrich va întreprinde în anul 950 un raid în Câmpia Panoniei, rămas însă fără rezultate semnificative. În anul 954, trupele ungureşti conduse de acelaşi Bulcsu atacă Franţa şi Germania, susţinând opoziţia faţă de împăratul german Otto I. Raidurile maghiare încetează complet abia după victoria decisivă obţinută de Otto I la Lechfeld, lângă Augsburg, la 10 august 955, ocazie cu care însuşi Bulcsu va fi prins şi decapitat. Această înfrângere catastrofală a determinat aristocraţia tribală maghiară să-şi reorienteze politica internă şi externă. Înţelegând situaţia în care se aflau ungurii, conducătorul uniunii tribale, domnitorul Géza I (971-997), a pregătit premisele creştinării ungurilor şi ale întemeierii statului maghiar. Fondarea Regatului Ungar şi începutul creştinării ungurilor au fost înfăptuite de fiul său, Ştefan I al Ungariei (997-1038). Numărul total al vorbitorilor limbii maghiare este estimat actualmente la cca. 15 milioane de oameni, dintre care 10 milioane trăiesc pe teritoriul Ungariei. O parte a populaţiei vorbitoare de limba maghiara este răspândită, începând din anul 1920, în urma tratatelor de pace, în afara Ungariei, pe teritoriul statelor învecinate. Minoritatea maghiarofona din România numără cca. 1,5 milioane oameni. În Slovacia trăiesc cca. 500.000, în Serbia (Voivodina) cca. 293.000 iar în Ucraina aproximativ 170.000 maghiarofoni. Comunităţi maghiare importante sunt semnalate în Europa Occidentală, SUA, Canada şi în Australia. Se apreciază că ceva mai mult de o treime din numărul total al maghiarofonilor din România îl formează secuii. La nivel internaţional s-a discutat despre practica guvernului ungar, care a oferit atât pentru maghiarii cât şi pentru vorbitorii de limba maghiară (maghiarofonii) din ţările vecine un statut special pentru şederea în Ungaria şi deci pentru Uniunea Europeană.
Turcii
Turcii sau otomanii sunt un popor de origine asiatica. Au format un stat in Asia Mica in sec. XIV. Avand o armata puternica, au cucerit multe teriitorii in Balcani, transformandu-le in pasalacuri. Aveau ca ocupati agricultura, prelucrarea metalelor si cresterea animalelor. Statul se afla sub conducerea unui sultan, cei mai de seama fiind Baiazid, Mahomed al II-lea si Soliman Magnificul. Turcii au influentat viata romanilor sub aspectul portului, muzicii si obiceiurilor, dar si asupra credintei mai ales in Dobrogea, aflata sub cnducerea Imperiului Otoman intre sec. XV-XIX. Desi popor de origine romanica, poporul roman a fost influentat si de alte „ elemente”. Romanii au stabilit numeroase legaturi culturale cu bulgarii, sarbii, rusii si maghiari, iar datorita conditiilor istorice au convietuit „ imprumutand”  obiceiuri, modul de viata, elemente din limbi si uneori religia.