1 FACULATATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR





    

                                      



                                                                                       







    









 
            Egiptul se află �n partea nord-estică a continentului african, pe tăr�murile a două mari. �n partea de nord, Egiptul este scăldat de Marea Mediterană şi �n partea de est, de Marea Roşie. Egiptul se �nvecinează la vest cu Libia, la sud cu Sudan şi la nord-est cu Israel. �ntre deşert şi tăr�mul muntos al Mării Roşii, �ntregul teritoriu este străbătut de fluviul Nil.
Egiptul este republică, denumirea oficială fiind Republica Arabă Egipt. Preşedintele Husni Mubarak stă �n fruntea Ministerului Apărării şi este comandantul suprem al forţelor armate.
Egipt–ul este un adevărat muzeu �n aer liber, tăr�mul Faraonilor, Piramidelor şi al Sfinxului. Scăldat �n istorie, cu mii de kilometri de oaze şi desert, �mprejmuit de apele Mediteranei, ale Mării Roşii şi Nilului, Egiptul oferă toate posibilităţile pentru petrecerea unui sejur cu adevărat exotic şi palpitant. Cu atmosfera sa unică şi exotică promite să fascineze şi să satisfacă orice imaginaţie, oferind şansa unor descoperiri interesante, a unor sejururi care să-ţi umple sufletul de bucurie.

CAIRO ŞI SUPRAFAŢA SA METROPOLITANĂ

CAIRO ( �n araba Al Qahira, �nseamnă “ victoriosul”) este capitala Egiptului şi este cel mai mare oraş din continentul Africa. Localizat pe ambele maluri ale fluviului Nil aproape de capul deltei acestuia, �n nordul Egiptului, locul a fost ocupat mai mult de 6000 de ani şi a servit drept capitală a numeroase civilizaţii egiptene.
Cairo este cunoscut local ca Misr, numele arab pentru Egipt. Orasul este marcat de tradiţiile şi influienţele estice şi vestice, noi şi vechi. Oricum oraşul reflectă şi sărăcia �n creştere a Egiptului, dar ţine piept problemelor cauzate de creşterea masivă a populaţiei, de �ntinderea urbană şi de infrastructura deteriorată.
POPULAŢIA
Populaţia Egiptului este de 68 350 000 locuitori (68,5 locuitori/km�). Aproape �ntreaga populaţie este concentrată (peste 98%) �n valea şi Delta Nilului (unde se �nregistrează o densitate de peste 1200 locuitori pe km2).
�n 1996 populaţia oraşului Cairo era estimată la 6,8 milioane de locuitori. Oamenii din Cairo sunt cunoscuţi ca cairenei, aproape toţi fiind egipteni arabi.
Oraşul este un important centru islamic, iar caireneii sunt �n general islamici; oricum oraşul este şi casa unei mari comunităţi copta, care �şi are originea �n creştinii care au populat Cairo �nainte de venirea islamicilor.
Faraonii, grecii, romanii, arabii, turcii şi englezii au domnit �n Egipt, iar Egiptul modern este un amalgam al acestor moşteniri cu influenţe islamice, dar şi cu ceea ce a reprezentat secolul 20.
Numărul evreilor a scăzut semnificativ �n a doua jumatate a secolului XX, scăderea dator�ndu-se mai ales emigraţiilor �n Israel.
CLIMA
Este mediteraniană pe litoralul nordic şi �n deltă şi tropical-deşertică �n rest.
CULTURA
Cea mai faimoasă instituţie de �nvătăm�nt din Cairo este Universitatea Al Azhar, cea mai veche din lumea islamică. Instituţia a fost construită l�ngă moscheea Al Azhar, cea mai veche moschee din Cairo.
Moscheea a fost fondată �n 970, iar Universitatea �n 988 de fatimizi. Universitatea Al Azhar constitue o voce autoritară �n lumea islamică, iar poziţia sa �n problemele importante este influenţabilă �n Egipt şi �n lumea arabă.
Alte instituţii sunt: Universitatea Cairo (1980) şi Universitatea Ain Shams (1950) care au �mpreună mai mult de 100000 de studenţi, şi Universitatea americană din Cairo, fondată �n 1919.
Istoria Egiptului este păstrată şi expusă �n numeroase colecţii muzeale. Fondat �n 1903, Muzeul Egiptean conţine sute de mii de lucrări, incluz�nd mai mult de 1700 de piese din colecţia Tutankamon.
Muzeul artelor islamice (1881) conţine o vastă colecţie care “povesteşte” istoria civilizaţiilor islamice. Alte muzee păstrează colecţii referitoare la teme mai moderne. Acestea se �nşiruie de la Muzeul-Palat Al Gawhara, construit �n 1811 �n stilul otoman, la muzeul Mahmoud Khalil(1963) care conţine lucrari ale lui Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Peter Paul Rubens şi alţi pictori europeni şi egipteni.
De la Herodot �ncoace, s-au scris nenumărate cărţi despre Egipt. �ntr-o viaţă de om, e imposibil să le citeşti pe toate. Cu toate acestea, Egiptul continuă să fie un loc fascinant şi misterios. Istoria �n cifre spune ca civilizaţia egipteană este prima civilizaţie cunoscută.
Te intrebi, ce �ţi poate oferi Egiptul at�t de spectaculos?
Nici nu �ţi poţi imagina c�te minuni se ascund �n această lume ale cărei origini se pierd undeva, �n ad�ncul istoriei.
Memphis şi Sakara, Platoul marilor Piramide şi a enigmaticului Sfinx, templele construite, de-a lungul Nilului, �ntre Abydos şi Abu Simbel, Valea Regilor şi a Reginelor sunt doar c�teva destinaţii ale civilizaţiei faraonice, dintr-o enumerare de c�teva pagini.
Arhitectura islamică, concentrată �n moschei, palate, şcoli, mausoleuri sau băi publice, completează zestrea de monumente a unei ţări ce poate fi comparată cu un muzeu uriaş deschis de-a lungul Nilului.
Una dintre cele mai renumite staţiuni din Egipt, este situată pe malul Mării Roşii, la 500 km de Cairo. Marea cristalină este aici mărginită de plaje acoperite cu nisip fin. �n unele locuri pătrund �n mare recifuri de coral, a căror frumuseţe subacvatică �i �nc�ntă pe iubitorii de scufundări. Hurghada asigură condiţii ideale pentru baie şi diferite sporturi nautice, datorită climei plăcute şi a faptului că temperatura apei rar coboară sub 22�C. Nilul este el �nsuşi un personaj omniprezent, căci fără el n-ar fi fost posibile toate enumerările de mai sus şi n-ar fi posibile nici faimoasele croaziere şi nici romanticele plimbări. Egiptul nu este o destinaţie oarecare, este ţara misterelor şi a superlativelor, unde marii cuceritori au devenit, ei �nşişi, cuceriţi de civilizaţia faraonică.
Căsuţele din paiantă stau alături de ruinele faraonice, �nconjurate de clădiri din beton, oţel şi sticlă. Beduinii trăiesc �n corturi din piei de capră, iar fermierii �ncă mai lucrează păm�ntul cu unelte arhaice asemenea �naintaşilor lor. Unii orăşenii sunt �mbracati �n veşminte lungi, alţii �n Levis şi Reeboks, iar traficul auto intră �n competiţie cu căruţele trase de măgari şi turmele de capre. Nicăieri �n lume, aceste imagini contrastante nu sunt at�t de izbitoare ca la Cairo, un oraş imens, ticsit de oameni, plin de sunetele claxoanelor, ghetourilor şi strigătele muezinilor ce cheamă credincioşii la rugăciune. Dar să nu vă imaginaţi că Egiptul este un regat al haosului şi al gălăgiei. Este şi un lung şi tăcut drum al caravanelor de cămile prin deşert sau un pod lung şi lat aruncat peste Nil.
PUNCTE DE INTERES
Cairo este considerat inima Egiptului de mai bine de 1000 de ani. Cairo islamic (care nu este mai islamic dec�t restul oraşului) reprezintă oraşul vechi, medieval, care te aruncă �napoi �n timp, cu 600-700 de ani. Este cea mai populată zonă din Egipt şi, probabil, din �ntregul Orient Mijlociu. Districte asemenea Darb al-Ahmar sunt �nţesate de străduţe �nguste, case mici din paiantă, capre, cămile şi măgari. Pretutindeni, găseşti temple şi moschei, iar aerul este plin de mirosuri pătruzătoare de plante, animale şi oameni. �n aceasta parte a capitalei punctele de atracţie sunt: Moscheea Ibn Tulun, care datează din secolul al IX-lea şi este una dintre cele mai mari din lume; Mausoleul lui Imam ash-Shafi'i, cel mai mare morm�nt islamic �n care se află �ngropat unul dintre sfinţii Islamului; Citadela, una dintre cele mai teribile fortăreţe �n care, timp de 700 de ani, şi-a aflat sediul puterea egipteană.
Cairo are ca vecini �n est, sud şi vest deşerturi, iar �n nord Delta Nilului. Capitala Egiptului include şi mai multe insule fluviale, care joacă un rol important �n viaţa oraşului. Ca centru principal comercial, administrativ şi turistic a regiunii, Cairo are mai multe instituţii culturale, clădiri pentru afaceri, birouri guvernamentale, universităţi şi hoteluri, care creează �mpreună o activitate continuă.
Centrul oraşului comercial Cairo este Tahrir. Un loc al activităţii turistice, centrul cuprinde numeroase atracţii turistice printre care Muzeul Egiptean şi Moscheea Modernă Umar Makram.
�n centrul oraşului se află insula Zamalik, care conţine cartierul comercial, Casa Operei ( fondată in 1869) şi Turnul Cairo(1957). Trei poduri leagă insula de ambele maluri ale fluviului.
Cairo, capitala Egiptului şi cel mai mare oraş al continentului african, desăv�rşeşte cu succes orice vizită �n această ţară. Aici este locul unde cele mai palpitante şi sofisticate atracţii africane, orientale şi europene se �ntalnesc şi se �mbină cu succes, unde prezentul se �mpleteşte armonios cu trecutul. Este paradisul bazarelor orientale cu �mbrăcăminte din piele, obiecte artizanale, parfumuri exotice şi condimente şi uleiuri unice, a cluburilor de noapte sofisticate, a hotelurilor moderne şi luxoase, a muzeelor şi monumentelor antice.Veţi răm�ne uimiţi să descoperiţi că aici, de peste 3000 de ani religiile musulmane, creştine şi islamice coexistă �n linişte şi armonie, ca istoria este prezentă la tot pasul �n muzee – Muzeul Egiptean: comorile lui Tutankamon, holul Mumiilor (fiecare fiind �nsoţită de o scurtă istorie a familiei din care făcea parte), Muzeul de Artă Islamică, piramide – Piramida Giza, una dintre cele 7 minuni ale lumii, Sfinxul, monumente islamice, biserici creştine, precum şi �n multe alte locuri care merită vizitate pentru a te bucura de minunile istorice ale acestui oraş.
Cairo copt este de fapt o fortăreaţă-oraş ridicată �n timpul dominaţiei romane, cu mult timp �nainte de construirea părtii islamice, reprezent�nd una dintre primele aşezări umane din lume. Din vechea aşezare a rezistat Fortăreaţa Babilonului, un turn construit �n anul 98 d.Hr. Un alt punct de atracţie �l constituie Muzeul Copt, aflat la baza turnului. Cam at�t despre Cairo!
O zonă mult căutată de turişti o reprezintă Giza, platoul situat pe malul vestic al Nilului, pe care se ridică �n toată splendoarea, una dintre cele şapte minuni ale lumii: piramidele egiptene, dominate de Marea Piramidă şi de impunatorul Sfinx. Piramidele au supravieţuit ridicării şi dispariţiei multor dinastii, cuceririlor şi vicisitudinilor climaterice.
VALEA REGILOR
Imaginaţi-vă un oraş �ntreg construit pentru a servi morţii, un loc secret �n care să nu poată nimeni intra sau ieşi fără permisiune specială. �n timpul Noului Regat, cu aproape 3500 de ani �n urmă, faraonii au decis să-şi protejeze mormintele de hoţi. Au construit un oraş �ntr-un loc pustiu, cunoscut astăzi drept Valea Regilor. Temple şi monumente se ridicau pe un mal al Nilului, iar pe cealaltă parte se afla un sat �mprejmuit cu ziduri, pentru muncitorii ce săpau morminte roiale ad�nc �n dunele de nisip. Sute de muncitori lucrau �n Valea Regilor. C�nd nu erau la muncă, bărbaţii trăiau cu familiile lor �n satul special ridicat pentru muncitori, sat numit astăzi Deir al Medina. �n sat, casele erau mici, făcute din noroi de pe malul Nilului, uscat la soare.
Astăzi, se mai vad doar pietrele de temelie ale satului Deir al Medina. Satul a �nflorit timp de 500 de ani, timp �n care au fost �ngropaţi �n vale regii. Oamenii �nca trăiesc aproape de Valea Regilor şi mulţi dintre ei �şi c�ştigă existenţa ghid�ndu-i pe străinii interesaţi de vechile mistere ale Văii.
Cel mai magnific morm�nt din Regatul Nou, nu fuse deloc ascuns. Săpat ad�nc �ntr-o st�ncă, acest imens templu ascundea morm�ntul lui Hatshepsut. Misterul �nconjoară acest conducator egiptean pentru că Hatshepsut era o femeie ce luase tronul �ntr-un moment �n care doar bărbaţilor li se permitea să conducă.
MORM�NTUL LUI TUTANKAMON
Cu doar cateva indicii, ca o cupă  şi o piesă din aur, �nsemnate cu numele faraonului, arheologul englez Howard Carter �ncepuse v�nătoarea de morminte �n Valea Regilor. �n 1922, după şase ani de săpături, Carter găsi �n sf�rşit intrarea către camera mortuară a faraonului Tutankamon. Carter devenise prima persoană �n mai mult de 3000 de ani, ce văzuse minunăţiile din morm�ntul faraonului. Legende antice ameninţau că un blestem va cade peste oricine va �ndrăzni să deranjeze morm�ntul unui faraon. Dar capcanele ascunse şi vrăjile magice nu l-au oprit pe Howard Carter. El a găsit �n morm�nt at�t statui din aur şi bijuterii c�t şi picturi rupestre nepreţuite.
MUMIILE-TRUPURI ETERNE
Ce este o mumie? Este de fapt doar un trup conservat. Oamenii de ştiinţă au găsit mumii �n gheţari sau �ngropate ad�nc �n mlaştini. Dar cele mai faimoase mumii vin din Egipt, unde �mbălsămătorii conservau cu mare grijă cadavrele. Şi-au făcut treaba bine: astăzi, multe mumii egiptene au mai mult de 3000 de ani. Dacă le-am tăia bandajele, am descoperi chipurile oamenilor care, cu mii de ani �n urmă au creat o civilizaţie de exceptie. Sarcofagele pentru mumii erau �ncrustate cu bijuterii şi pictate �n culori vii. De obicei făcute din lemn, sarcofagele trebuiau să conserve şi să apere trupul de hoţi şi animale. Chipurile pictate pe sarcofag ajutau spiritul să �şi găsească trupul, şi simbolurile magice ajutau la ghidarea spiritului către viaţa de apoi.
MARILE PIRAMIDE
Cine a construit marile piramide ale Egiptului? Cum puteau oamenii antici, cu doar unelte de bază să construiască acesti munţi de piatră, cele mai mari structuri asamblate vreodată de oameni? Chiar şi astăzi, astfel de �ntrebări �i urmăresc pe toţi cei interesaţi de misterele acestei lumi antice. Ştim că piramidele erau morminte ce păstrau trupurile şi comorile nepreţuite ale regilor egipteni. Dar experţii mai ştiu că misterioasele piramide, lăsate fără bogăţii, �ncă nu şi-au dezvăluit toate secretele.
REGII PIRAMIDELOR
Aceşti regi, care au condus Egiptul �n timpul Regatului Vechi au fost odată �ngropaţi �n Marile Piramide. Deşi �nfăptuirile lor sunt aproape pierdute istoriei, numele şi chipurile lor vor trăi, at�t timp c�t piramidele vor sta �n picioare.
KHUFU
Tiran sau geniu? Unii experţi consideră că Khufu (numit şi Cheops de catre greci) era un rege arogant şi neiertător. Dar astăzi, alţi oameni de ştiinţă consideră că Khufu a condus o ţară prosperă şi că el a organizat şi a avut grijă de mii de muncitori.
KEFREN
Fiul lui Khufu, Khefren, a construit două dintre cele trei mari piramide. Deşi este cu 3 metri mai mică dec�t Marea Piramidă a lui Khufu, morm�ntul lui Khefren a fost construit pe un teren mai �nalt astfel �nc�t pare mai �nalt dec�t cel al tatălui său.
MENKAURE
Ultima şi cea mai mică piramidă de la Giseh a fost �ncepută pentru acest rege. Are mai puţin de 1/4 din mărimea celorlalte. Menkaure a �ncercat să-şi facă morm�ntul mai impresionant acoperindu-l cu granit roşu. A murit �nainte ca piramida să fie terminată.
PIRAMIDELE ASTĂZI
Turismul este industria cea mai dezvoltată �n Egiptul Modern. Astăzi, egiptenii arată m�ndri moştenirile antice cştre mii de vizitatori. Ei fac ture şi plimbări cu cămilele �n jurul piramidelor şi a celorlalte monumente. Unii ghizi oferă chiar plimbări prin pasaje secrete către camerele mortuare ascunse ad�nc �n piramide.
UN OCHI PĂZITOR
Timp de secole, vizitatorii Egiptului puteau vedea doar capul Sfinxului. Nimeni nu ştia ce se află sub nisip. Unii credeau că era capul şi chipul unei femei, poate o zeiţă sau o regină. C�nd arheologii au descoperit �n sf�rşit �ntreg Sfinxul, cu aproape 100 de ani �n urmă, au văzut că era capul regelui Kefren montat pe trupul unui leu uriaş. Monumentul este simbolul zeului soarelui Ra şi al marii puteri a faraonului. Totuşi, Sfinxul �ncă mai poate ascunde mistere. Unii experţi cred că acele camere neexplorate ale Sfinxului şi unele pasaje sunt ascunse �n imensul trup al leului.
Conform unei legende antice, un prinţ a adormit odată aproape de capul Sfinxului. El a visat Sfinxul care �i promitea că �l va face faraon �naintea fraţilor săi mai mari dacă �i va curăta trupul de nisip. Prinţul se apucă �ndată de treabă şi cur�nd deveni faraonul Thutmose IV.
IMHOTEP: PRIMUL ARHITECT
Imhotep a trăit acum aproape 4500 de ani �n urmă, ca scrib, la curtea regelui Djoser, unde scria texte medicale, servea ca mare preot pe zeul soarelui şi supraveghea toate treburile curţii. At�t de mari au fost �nfăptuirile sale �nc�t Imhotep a ajuns mai t�rziu să fie venerat ca zeu.
 



PIRAMIDA PAŞILOR
Acest morm�nt al regelui Djoser are 6 blaturi, la fel cu un tort de nuntă. Av�nd aproape 61m �nălţime, această piramidă este prima structură amplă facută din blocuri de gheaţă spartă. Odată, era �nconjurată de ziduri, statui şi altare.
Marile piramide nu erau singure. Erau �nconjurate de temple şi morminte mai mici pentru soţiile importante ale regilor şi pentru oficialii curţii care doreau să-şi servească conducătorii chiar şi după moarte.
O CĂLĂTORIE SPRE VIAŢA DE APOI
Pentru egiptenii antici, nici un eveniment din viaţă nu era mai important dec�t moartea. Fără o �nmormantare potrivită, spiritul şi trupul nu se puteau reuni �n lumea de apoi. Construirea atentă a unui morm�nt, conservarea elaborată a trupului şi ofrandele către zei erau doar �nceputul lungii călătorii a spiritului.
�n afara morm�ntului, procesiunea funerară se oprea pentru ca preoţii să poată oficia o ceremonie specială numită “deschiderea gurii”. Mumia era ridicată �n nisip şi un preot, atingea gura mumii cu unelte ceremoniale, �n timp ce spunea rugăciuni şi incantaţii specifice.
Inimile regilor şi faraonilor erau c�ntărite, după moarte, �ntr-o balanţă, cu pana zeiţei Maat, ceea ce simboliza adevăr şi corectitudine. Dacă inima şi pana se balansau, persoana trăise o viaţă bună. Dar dacă inima era �ncărcată cu păcate, un monstru cu cap de crocodil numit Ammit - �nfuleca �ndată inima. Fără inimă, persoana nu putea intra �n regatul morţilor.
Mormintele şi cutiile mumiilor erau dese ori inscriptionate cu rugăciuni şi formule magice din Cartea Morţilor. Această carte conţinea mai mult de 200 de formule magice şi rugăciuni ce ajutau spiritul să ducă la bun sf�rşit periculoasa călătorie către viaţa de apoi.
DE LA IZVOARE LA VĂRSARE
O civilizaţie fără egal �n istoria omenirii s-a născut de-o parte şi de alta a Nilului. O civilizaţie veche, de mai bine de 5000 de ani, s-a dezvoltat şi a �nflorit pe malurile celui mai mare fluviu din Africa şi al treilea ca mărime din lume.
NILUL ALB
La 24 mai 1882, expediţia condusă de celebrul jurnalist şi explorator englez Henry Morton Stanley ajungea pe tăr�mul sud-estic al lacului Albert, descoperind unul dintre izvoarele “fluviului care cade din cer”. �ncă din secolul al doilea, �şi va aminti Stanley, Ptolomeu susţinea că izvorul Nilului se afla �n Muntii Lunii, denumiţi aşa, fiindcă �n concepţia sa aceştia se găseau la marginea universului. Născuţi din topirea zăpezilor şi din şiroirea apei, c�ţiva torenţi abundenţi (precum Mobuku) se alătura lui Semlik(I) care la r�ndul său, se arunca �n lacul Albert, acesta din urmă aliment�nd proaspătul fluviu. Munţii pe care Stanley �i avea sub ochi erau chiar cei pomeniţi de Ptolomeu: Masivul Ruwenzori (“făcătorul de ploaie”-cum �l numesc indigenii) iar pentru Stanley, “regele norilor”. De fapt, masivul e mai tot timpul �nvăluit �n nori (ploua �n fiecare zi, 365 de zile pe an), motiv pentru care nici nu a fost descoperit de exploratori. Este, totodată, şi izvorul cel mai �nalt al Nilului, punctul său culminant fiind piscul Margherita (5119m). Pentru a ajunge p�nă la el, trebuie să treci printr-un fel de tunel vegetal, care te duce direct la gheţari şi la v�rfurile �nzăpezite, cu �nălţimi mai mari dec�t Mont-Blanc.
Dar Nilul mai are şi un izvor meridional, mai puţin spectaculos dec�t cel ugandez, situat �n Burundi, la 2050m. Urc�nd printre coline, o cale pietruită �ţi deschide calea spre Kikiizi, o ridicătură pe care se afla şi o mică piramidă, �nălţată de doctorul Burkhart Waldecker, �n 1937, �n amintirea tuturor celor care şi-au consacrat existenţa căutării izvoarelor Nilului (să nu uităm că �n Antichitate, despre cineva care �şi propunea să facă un lucru socotit imposibil, se spunea că se afla “�n căutarea izvoarelor Nilului”). Iar nu departe de aici, se iveşte un firişor de apă, numit Kasumo, ceea ce se traduce prin cascadă. Pe vremea c�nd căpitanul Speeke descoperea, la 28 iulie 1862, Nilul Alb, la ieşirea sa din lacul Victoria, spectacolul era cu totul altul, şi cu adevărat grandios: cascade de 4 m �nălţime şi late de 150 de metri �şi prăvăleau apele, pe care mulţimea de peşti migratori se silea să le urce; nu lipseau nici pescarii cocoţati pe st�nci, nici crocodilii şi hipopotamii care somnolau �n apă la care veneau să se adape turme �ntregi de animale.
Acestia sunt primii paşi ai Nilului �n drumul său spre Khartoum şi Sudan, propulsat de enorma masă de apă a lacului Victoria (fluviul poartă aici chiar numele de Nilul Victoria). Dupa ce iese din luxurianta padure virgină, cade �n plasa lacului Kyoga (care se comportă asemenea unui burete), dar de unde reuşeste să scape, pentru a-şi m�na apele mai departe.
Dar, surpriză! Prezenţa a două bare de granit �l obligă să se arunce �ntr-un fel de str�mtoare, de numai 6 metri lăţime, de unde cade pe o distanţă de circa 40 de metri. Locul se numeşte Murchinson Falls (căderile Murchinson), botezat aşa, �n 1864, de Baker, �n cinstea preşedintelui lui Royal Geographical Society. E locul de �nt�lnire al animalelor de tot felul: flamingi, turme de bivoli şi de elefanţi zgomotoşi, care-i fac pe crocodilii adormiţi să-şi �ntrerupă siesta, hipopotami care se zbenguie prin apă…
�n acelaşi moment �n care Nilul pătrunde �n lacul Albert (numit şi Mobutu), el şi iese, schimb�ndu-şi atat numele (Nilul Albert), c�t şi direcţia, lu�nd-o de-a dreptul spre nord, pentru a intra vijelios �n Sudan. Datorită impetuozităţii sale, riveranii �l denumesc Bahr el-Gebel, adică “fluviul munţilor”. Din acest loc, Nilul �şi �ncepe lunga lui traversare printr-o lume de mlaştini, botezată de Baker chiar Styx (regiune pe care arabii o numesc Sadd, ceea ce se traduce prin “baraj” sau “oprelişte”). �ntr-adevar, mulţimea de blocuri de vegetaţie dă naştere unor adevărate baraje vegetale, alcătuite din papiruşi de două ori mai �nalţi dec�t omul. Zona este un fel de mare a Sargaselor, iar străbaterea ei �i pune la grea �ncercare pe navigatori. Totuşi, după 750 de kilometri, odată cu lacul No, imperiul mlaştinilor i-a sf�rşit. Din aceasta �ncercare cu Styx-ul, Nilul iese oarecum secătuit, căci o bună parte din apele sale s-a pierdut prin evaporare. Graţie �nsă unui afluent venit din Etiopia, Sobat, Nilul (numit aici Bahr el Abiad, adică Alb) �şi umfla din nou apele şi �şi continua drumul spre Khartoum. Acum e at�t de mare şi de puternic, �nc�t arabii �l numesc chiar El Bahr, “marca”.
Nilul a străbătut deja 2600 km şi, după ce trece de barajul Gebel Aulia, se apropie de Khartoum. Aspectul malurilor sale se schimbă: stepa face tot mai mult loc deşertului, “Africa sălbatică” face şi ea loc unei alte lumi: islamul. Nu peste mult timp, la Khartoum va avea loc marea �nt�lnire. Dar, de acolo, cursa lui triumfală spre Mediterana va continua, pe nu mai puţin de 3000 de kilometri.
NILUL ALBASTRU
�nainte de a se năpusti printre blocurile pov�rnite de bazalt şi granit (de culoarea cărbunelui), Nilul Albastru a parcurs deja mai bine de 150 km. Izvorul său din Sakala, considerat sf�nt de către coptii etiopieni, n-a fost descoperit dec�t �n 1618, de către un iezuit-Pedro Paez. La acea dată se credea că nu există dec�t un sigur Nil. Istoria Nilului uguandez se repeta şi �n Etiopia. Exploratorii vor socoti mult timp lacul Tana drept deversorul Nilului Albastru, principalul său izvor, la fel cum cei ce exploraseră izvoarele Nilului Alb credeau că Lacul Victoria deţine acest rol. �n realitate, Izvorul Nilului Albastru se afla mult �n amonte de Tana, iar cel al Nilului Alb, �n amonte de Victoria. Nilul Albastru se iveşte pe neaşteptate, la altitudinea de 2900m, �ntr-un cadru cu adevărat feeric, nu departe de aşezăm�ntul Sf.Mihail, o biserică coptă, din Geesh. P�r�ul abia pornit la vale, şovăitor, abia dacă are o lăţime de 3-4 paşi şi o ad�ncime de c�teva degete. Ceva mai departe, primind c�ţiva afluenţi, se strecoară de-a lungul c�mpurilor, execută o serie de cotituri, apoi coboară vijelios prin c�teva cascade. �şi continuă drumul spre est, după care revine spre nord, pentru a se arunca �n lacul Tana. Din partea de sud a acestuia iese apoi Marele Abai.
Aflat la �nălţimea de 1760m, Lacul Tana a fost socotit multă vreme castelul de apă al Egiptului. De fapt, �n aval de Lacul Tana, Abai coboară, din cascadă �n cascadă, prag după prag, pe o distanţă de 130 km, �ntr-o direcţie diametral opusă Egiptului. Aceasta porţiune vijelioasă de apă se repede apoi �n celebrele cascade de la Tis Esat, de la �nălţimea de 50 m.
Oricum, navigarea pe cursul muntos al Nilului Albastru nu este o aventură la �ndem�na oricui: cei care au reuşit �n această �ntreprindere pot fi număraţi pe degete.
După ce face un ocol de 700 km, �n jurul masivului Tchoke (414m), Abai �şi reia drumul spre Sudan si Egipt. La intrarea �n Sudan, se mai aruncă printr-o cascadă, �nainte de a se izbi de barajul de la Roseires.
Impetuosul Nil Albastru, rebotezat aici Bahr el Azrak (“fluviul cenuşiu”), pătrunde �n c�mpia sudaneză, printre coline presărate cu baobabi, �nt�lnind şi prima lui cale ferată, �nainte de a-şi tălăzui apele spre barajul de la Sennar. Pe tăr�mul său st�ng de la Guezirah, irigat, se cultivă cel mai bun bumbac din lume; pe celălalt mal, �nsă, seceta a eliminat complet stepa pentru a impune savana cea mai dezgolită. Aici Nilul mai primeşte doi afluenţi, pe Dinder şi Rahad, ultimii săi afluenţi mari. Trec�nd pe sub cel de-al doilea pod, la Khartoum, Nilul Albastru �şi �mpreună apele cu cele ale Nilului Alb, căruia �i aduce astfel un debit mediu zilnic de 141 de milioane de metri cubi, ceea ce reprezintă, pe an, cam patru cincimi din debitul total al Nilului!
NILUL NUBIAN
Nilul Alb (venit din Burundi si Uganda) şi Nilul Albastru (venit din Etiopia) nu mai formează aici, la confluenţa, dec�t o singură apă, marele Nil: Bahr el-Nil. Călătorul poate admira aici, la Khartoum, unul dintre cele mai frumoase peisaje acvatice din lume.
După mlaştinile de la Sadd, şi �nainte de “domesticirea” sa egipteană, Nilul va străbate deşertul, rătăcind de la o cădere de apă la alta. Sunt aşa-numitele (impropiu) cataracte, locuri de trecere �nvolburate, care hăcuiesc cumva fluviul �ntre Khartoum şi Assuan. Primul salt are loc la mai puţin de 200 km nord de confluenţa celor două fluvii.
Tot aici, la Khartoum, �n apele sale se aruncă şi ultimul său afluent: Atbara; acesta vine alene, dar la fel de umflat de malul gros etiopian, a cărui culoare c�nd �nroşeşte, c�nd �nverzeşte apele sale. După �mpreunare, Nilul, av�nd acum o lăţime de doi p�nă la patru kilometri, �n unele locuri, presărat cu insule, face posibilă plutirea felucilor, cel puţin p�nă la cea de-a cincea cataractă, după spusele celor avizaţi – cea mai frumoasă dintre toate, căci, numai aici, boschetele de papirus, care, �ncă din vremea faraonilor, au dispărut treptat de pe malurile Nilului, mai pot fi �ncă văzute. Din frescele egiptene din Valea Regilor, reiese că pe aceste meleaguri, c�ndva, trăiau şi hipopotami. Acesta e tăr�mul Nubiei propriu-zise, o mare putere �n timpurile faraonice, ba chiar salvatoare a unităţii Egiptului �n perioada domniei nubiene.
NILUL CAIRO
Intr�nd �n capitala Egiptului, Nilul are o lăţime de 800 de m. E la fel de maiestuos, dar nu mai emană acea atracţie pe care o avea �n Egiptul de Sus. �naltele clădiri ale metropolei �i maschează meandrele, dar nu reuşesc să-i ascundă şi contrastele: vile somptuase şi hoteluri de lux (�n cartierele bogate), dar şi case vechi şi �nghesuite, alături de grămezi de gunoaie (�n cele sărace).
Azi, ca şi ieri, malurile sale sunt obiectul unor aprige dispute. Locuri de vilegiatură pentru familiile regale de odinioară, sau, mai aproape de noi, pentru administratorii coloniali, malurile Nilului au cunoscut nu puţine prefaceri �n ultimele decenii: amenajarea multor canale noi, a unor baraje sau poduri s-a răsfr�nt asupra vieţii riveranilor. Doar viaţa celor simpli, viaţa obişnuită, pare să se deruleze după aceleaşi ritmuri, cumva imuabile. La orice oră din zi şi din noapte, amatorii de turism fluvial pot găsi o felucă disponibilă. Pescuitul este o altă activitate ce nu cunoaşte odihnă. Bărcile, unele dintre ele adevărate case plutitoare, adăpostind o �ntreaga familie, brăzdează fluviul, arunc�ndu-şi sau ridic�ndu-şi năvoadele.
Dacă navigaţia pe Nil este cel mai vechi şi mai firesc mijloc de deplasare �ntr-o regiune redusă la o f�şie subţire de păm�nt, de o parte şi de alta a fluviului, puţine feluci sau barje de transport traversează centrul capitalei! Nu lipsesc, �n schimb, cele destinate plimbărilor, fie ele feluci, bărci cu motor sau autobuze fluviale.
MAREA DELTĂ A NILULUI
Dincolo de Cairo, lăs�nd �n urmă splendorile trecutului faraonic şi tentaţiile turismului fluvial, marele fluviu �şi poartă apele agale spre vărsare. Delta, o imensă reţea de amenajări fluviale, constituie marele sistem regulator al apelor sale, iar triunghiul ei echilateral (cu laturile de circa 200 km lăţime) se dovedeşte a fi ultima sa operă, cu adevărat colosală. Căci viaţa a nu mai puţin de 20 de milioane de locuitori depinde de acest “plăm�n” agricol (cum i s-a spus metaforic), de complexul fluvial format din cele două guri principale de vărsare �n Mediterana şi de o mulţime de alte braţe mai mici, canale sau sisteme de irigaţie amenajate de-a lungul timpului.
Din v�rful Deltei, pe cele două braţe principale, Damiette (Damieta) şi Rosette (Roseta), numele celor două porturi de pe coastă Mediteranei, apele Nilului mai au de străbătut aproximativ 500 km.
Nilul oriental o apucă hotăr�t spre nord abia după barajul de la Zifta. Evita Tantah, un centru industrial destul de populat, dar nu şi pe Mansurah, un oraş cu peste 200.000 de locuitori, după care se alătură lacului Menzaleh, ajung�nd la Demiette, o cetate a mobilei, unde se varsă �n Mediterana.
Nilul occidental, dincolo de Sa el-Hagar (construit pe amplasamentul anticei Sais) se loveşte de barajul de la Edfina, a cărui funcţie este chiar aceea de a limita invadarea c�mpurilor cu apă de mare, deşi, �n ultimii ani, salinitatea apelor din canalele de irigaţie e destul de ridicată. Printre oaze cu palmieri se ajunge la Rosette, un orăşel devenit celebru, mai ales �n urma descoperirii de către un ofiţer din armata napoleoniană, Francois- Xavier Bouchard, �n 1798, a nu mai puţin vestitei stele de bazalt, acoperită cu hieroglife, aşa numită “piatra de la Rosette”, pe baza căruia Champollion va reuşi să descifreze scrierea secretă a faraonilor.
Aici, la vărsarea din Rosette, Nilul e la fel de lat ca şi la sosirea lui la Cairo, cu maluri asemănătoare celor din Egiptul de Sus, năpădite de palmieri, străbătut de vase pescăreşti, �nc�t se confundă oarecum cu marea.

1 Epopeea marelui fluviu se �ncheie la fel cum a �nceput: dublu la izvoare, şi tot aşa, la vărsare!
Valea Regilor, Luxorul şi Karnakul sunt alte destinaţii care �ţi vor dezvălui multe dintre minunile egiptene, dar pe acestea va trebui să le descoperi singur! S-a vorbit mult despre Valea Regilor, despre marile piramide - şi pe bună dreptate - dar la fel de �ndreptăţită la notorietate ar fi fost şi civilizaţia egipteană de la Deir-el-Medina, despre care informaţiile au circulat anevoie. Bizar, mai ales că, după cum nota egiptologul Jean Yoyotte, �n locul Dicţionarului civilizaţiei egiptene, la care lucra, ar fi putut foarte bine realiza unul al civilizaţiei de la Deir-el-Medina. Căci satul acestor lucrători este un adevărat unicat prin bogăţia de informaţie arheologică, epigrafică, papirologică şi chiar arhitecturală. Putem afirma, fără teama de a greşi, că o vizită la Deir-el-Medina se confundă adesea cu o incursiune �n istoria Egiptului antic.
Multă vreme, ţara de pe Nil a fost confundată cu piramidele pe care le adăposteşte de milenii. Confuzia avea, desigur, temeiurile sale: după istorica descoperire a morm�ntului lui Tutankhamon, �n noiembrie 1922, de către Sir Howard Carter, piramidele au continuat să-şi exercite fascinaţia. Descoperirea avea să introducă �n circuitul egiptomaniei zona bine cunoscută de aventurierii şi arheologii amatori, aşa-numita Vale a Regilor. Aici se plasează necropola regală �n timpul dinastiilor Regatului Nou (cca 1570 i.Chr.-1070 i.Chr.).
Există cel puţin două conexiuni �ntre Valea Regilor şi Deir-el-Medina. �n primul r�nd, mormintele faraonilor din Valea Regilor au fost realizate de lucrătorii de aici, arhitecţi, desenatori şi constructori. Ei au fost reuniţi, cu familiile lor, �n ceea ce avea să devină viitorul sat de către faraonul Thutmosis I, din dinastia a XVIII-a (cca 1524-1518 i.Chr.), �n fapt, primul rege al Egiptului �nmorm�ntat �n această zonă.
Cea de-a doua conexiune ne oferă prilejul de a plasa geografic comunitatea �n discuţie: ambele regiuni - Valea Regilor şi Deir-el-Medina - fiind situate pe acelaşi mal vestic al Nilului. Peisajul zonei excelează printr-o monotonie �ntreruptă doar de ruinele unor temple sau capele funerare. �n aceste regiuni, pline de zone depresionare deşertice şi masive muntoase de joasă altitudine, liniştea domină, fiind poate primul semn că ne aflăm �ntr-un loc cu accentuată destinaţie funerară. Sau, după un alt egiptolog, Maurice Pillet, �n cea mai "populată" necropolă de pe mapamond. Deir-el-Medina se situează �n extremitatea sudică a acestui ansamblu de necropole, �ntr-o mică vale marginită la vest şi nord de dealuri.
Caracterul singular al acestui loc provine chiar din apropierea geografică a vieţii şi a morţii: valea - destinată aşezării şi dealurile - ce adăpostesc mormintele artizanilor regali. Graţie abundenţei de material arheologic, şi familiile ce au vieţuit aici pot fi urmărite �n evoluţia lor.
Din perspectiva organizării sociale, comunitatea locală păstrează principiile expediţiilor trimise de faraoni din cele mai vechi timpuri �n ţinuturi �ndepărtate, cu scopul de a exploata bogăţia unor mine sau cariere. Aceste principii utilizau organizarea tradiţională a marinei - fapt explicabil dacă ne g�ndim la faimoasele expediţii navale spre ţări legendare, vestite prin opulenţă, precum ţara Punt.
Poate părea straniu, dar aşa se explică de ce satul a fost �mpărţit, pe o axă nord-sud, �n doua cartiere, de est şi de vest, care nu sunt altceva dec�t echivalentul babordului, respectiv tribordului. Celor două cartiere le corespund două echipe de muncitori, "echipa din st�nga" şi "echipa din dreapta". Ştim astăzi că ele lucrau alternativ, dar nu vom şti poate niciodată dacă ar fi fost corect să deducem din denumirea lor ca artizanii uneia sau alteia erau �nsărcinaţi cu lucrul pe o anumită parte a morm�ntului faraonic.
Un fruntaş şi ajutorul său erau conducatorii fiecărei echipe. Cu timpul, această funcţie devine ereditară �n s�nul unei familii sau alteia. Apar astfel veritabile dinastii de lucrători şi căpetenii. Numele şi existenţa lor pot fi raportate la diverşi suverani: Pashed si Baki (pentru echipa din st�nga), la �nceputul dinastiei a XIX-a, Neferhotep (fruntaş al echipei din dreapta), �n timpul suveranilor Horemheb, Seti I şi Ramses al II-lea sau Neferhotep cel t�năr (nepot al precedentului, tot fruntaş al echipei din dreapta) sub Ramses al II-lea, Merreptah şi Seti al II-lea.
La r�ndul lor, şi lucrătorii din Deir-el-Medina se structurează �n "bresle", pe baze familiale: titlul de desenator (literal, "cel ce reprezintă o formă") se transmite de la străbunicul Ipu la stranepotul Pay cel t�năr, trec�nd p�nă la el prin m�inile lui Pay cel bătr�n şi ale lui Nebra.
La �nceput, artizanii alegeau sub privirile atente ale unei comisii regale un loc propice construcţiei morm�ntului, c�t mai departe posibil de vechile morminte şi c�t mai sigur. Odată locul stabilit, un plan de construcţie devenea necesar, aici asistenţa arhitecţilor regali impun�ndu-se. Mai mult ca sigur, planul ţinea cont de caracteristicile locului ales, dar şi de "modele" de construcţie preferate de o dinastie sau alta.
La �nceputurile Regatului Nou se prefera tipul de hipogeu, format dintr-un culoar tăiat �n st�ncă, cotind �n unghi drept. �n perioada faraonilor Ramesizi, se impune tipul de culoar drept, ad�ncit ca un drum lung descendent p�nă la camera funerară situată �n capăt. Utiliz�nd diverse unelte de cupru sau de bronz (dălţi, ciocane, topoare etc.), lucrători speciali spărgeau st�nca, obţin�nd forma dorită a morm�ntului. Apoi, altii netezeau pereţii, acoperindu-i cu un strat de gips, pentru a usura munca desenatorilor, tras�nd contururile viitoarelor picturi �nsotite de texte. După verificarea corectitudinii acestora, "pictorul" punea culoare �n forme, transform�ndu-le �n minunăţiile pe care le putem admira şi noi.
Care este statutul acestor comunităţi reunind �n interiorul (şi �n exteriorul) unei incinte de 131 m/50 m un total de 1 200 persoane �n perioada dinastiei a XX-a a Regatului Nou (cca 1185-1070 i.Chr.)? Ne�ndoielnic este vorba despre oameni liberi şi poate expresia acestei libertăţi este faptul că sunt plătiţi pentru munca pe care o depun. (Aici, termenul de plată impune doar aprovizionarea cu cele necesare familiei.) Şi totuşi, aparenţele nu trebuie să ne �nşele. Tocmai această situaţie privilegiată face din aceşti lucrători - "prizonierii" prin excelentă ai regiunii. Sunt mereu asistaţi şi controlaţi de scribi. Astfel, un scrib regal transmite administraţiei centrale rapoarte despre calitatea şi cantitatea prestaţiei lucrătorilor. Relativa lor izolare este de altfel o consecinţă directă a importanţei activităţii lor - cunosc locul şi conţinutul mormintelor regale. Severul control, dar şi preţuirea muncii proprii, �i opreau pe artizani �n a profana locurile cunoscute.
Abundenţa datelor referitoare la condiţiile de locuire şi la viaţă personală a artizanilor din Deir-el-Medina ne permit chiar să le vizităm casele - 70 �n interiorul zidurilor, 50 - �n afară. Nu vom şti niciodată c�t de confortabile erau �n ochii posesorilor, ele apăr�nd mici poate doar �n ochii noştri. Căci nu este deloc exclus ca o asemenea locuinţă să fi fost �mpărţită de două familii. �n pofida unor asemenea practici, instinctul de proprietar s-a manifestat mereu la Deir-el-Medina. Egipteanul antic preferă să-şi scrie numele la baza coloanei (coloanelor) ce susţinea(u) plafonul camerei principale mai degrabă dec�t pe uşă.
Pentru a pătrunde �n această cameră, vizitatorul trebuie să traverseze, mai �nt�i, o "cameră de primire", av�nd ca element definitoriu un altar destinat ceremoniilor religioase la nivelul familiei. Un divan de piatră, �n camera principală, sporea confortul locatarilor. Aceştia beneficiau şi de o pivniţă, singura �ncapere subterană a locuinţei, de bucătărie şi de camere cu destinaţii intime. Simplu şi practic, am spune, neuit�nd să adăugăm deosebită rezistenţă a amestecului de piatră şi cărămizi uscate, materialul de construcţie de departe dominant.
Defect sau calitate, aceste locuinţe nu aveau nici curţi, nici grădini, fiind situate cu faţa la stradă. N-ar trebui să ne imaginam un sat clasic - căci animalele sunt adăpostite aici �n afara aşezării. Pe de altă parte, n-am putea renunţa la termenul "sat", căci aici nu apare dec�t un urbanism superficial, pus �n legătură cu �nflorirea civilizaţiei pe malurile Nilului.
Ca �n toate comunităţile Egiptului antic, şi la Deir-el-Medina soţul se putea adresa soţiei numind-o "sora", fără ca prin aceasta să se �nţeleagă vreun grad de rudenie �ntre cei doi, altul dec�t cel acordat prin statutul marital. �ntr-un fel, libertatea femeii egiptene, chiar �n cadrul căsătoriei, o transformă �ntr-o veritabilă "soră" a bărbatului. Repudiată pentru altceva dec�t adulterul, femeia egipteană putea pretinde o treime din averea familială, �n caz de divorţ bunurile fiindu-i recunoscute.
�n numeroase contexte, ea se dovedeşte o veritabilă jumatate a bărbatului: participă la ceremonii alături de el, "guvernează" familia (ajung�nd adesea la 15 persoane) �n timpul absenţei soţului, conferă strălucire şi voie bună banchetelor de tot felul, unde, la bere, m�ncare şi dansuri se dovedeşte o puternică şi �nc�ntătoare concurentă a tovarăşului său. Picturile din mormintele tebane abundă �n scene de petreceri, tocmai pentru că poporul egiptean iubea at�t de mult viaţa, �nc�t sfida moartea, privind-o ca pe o continuare, mai aparte, a existenţei terestre.
Viaţa nu era prea uşoară �n aceste zone aride ale Egiptului de Sus. Apa era inexistentă �n regiune, lucrătorii trebuind să umple mereu un puţ cu apă cărată din Nil pentru necesităţile zilnice. Dar imaginaţia şi spiritul uman au triumfat de fiecare dată: plăceri mai mult sau mai puţin vinovate, precum cele imortalizate �n textele şi ilustraţiile papirusului erotic de la Torino (provenind �n mod sigur de la Deir-el-Medina) făceau parte din obişnuitul existenţei. �n care şi justiţia avea rolul său...
La Deir-el-Medina funcţiona o comisie cu atribuţii judiciare, compusă din fruntaşi şi ajutoarele lor, din scribi şi poate şi alţi lucrători cointeresati. Cazurile judecate erau extrem de diverse: o femeie, Heria, e acuzată de furtul unei unelte preţioase de la Nebnufer, fiul lui Nakhy; sau cazul impulsivului fruntaş Paneb, care ameninţă pe toată lumea...
Judecata păm�ntească nu era dec�t o replică slabă a veritabilei judecăţi �ntreprinsă de zei �n lumea cealaltă. Locuitorii din Deir-el-Medina erau pioşi şi am văzut anterior că pentru a intra �n "sufrageriile" lor trebuia să traversăm camere dotate cu altare. Acestea sunt departe de a se constitui �n singurele mărturii ale religiozităţii acestor artizani regali. �n nordul satului existau capele de cult, destinate confreriilor.
Lucrătorii de la Deir-el-Medina au propria necropolă. Datorită creşterii rapide demografice, ei au fost nevoiţi să-şi realizeze chiar şi cavouri de familie. Personajul central al unui asemenea cavou putea fi foarte bine unul dintre fruntaşii pomeniţi mai sus. Chiar nefiind prea numeroase, ele ridică mai multe probleme dec�t necropolele vecine. �ntre cele mai remarcabile, nu numai prin decoraţie, se impun: morm�ntul pictorului Ipuy, al lui Senedjem, Pached etc.
O caracteristică importantă a acestor morminte este reprezentată de pictura pe fond galben sau alb. Este şi ea �n spiritul epocii dinastiei Ramses, picturile de pe pereţii mormintelor căut�nd să imite un papirus desfăşurat cu textele şi ilustratiile sale. Dar deopotrivă, morminte şi locuinţe, oferă două imagini asupra vieţii: de dincolo, �n cazul primelor, de aici, �n cazul celor din urmă. Chiar această ultimă diferenţă ar fi fost străină de mentalitatea egipteanului antic, ce trăia �ntr-o continuă exaltare a vieţii.
După cinci secole, comunitatea de la Deir-el-Medina şi-a �ncetat existenţă. �n timpul dinastiei XXI (1070-711 i.Chr.), �n plină perioadă de decadenţă şi conflicte civile, sunt alungaţi şi ultimii locuitori din valea unde strămoşii lor scriseseră pagini de civilizaţie. Viaţa cedase la Deir-el-Medina locul Mortii.
Piramidele din Egipt au fost �ntodeauna, �ncă de la �nceput, trecute printre Cele Şapte Minuni ale Lumii Antice, �nsă de fapt Marea Piramidă de la Giseh a fost �n centrul atenţiei şi �n fruntea listei. Este singură din Cele Şapte Minuni care mai există �ncă �ntr-o formă aproape completă şi uşor de recunoscut, ea fiind şi cea mai veche.     Construitş pentru faraonul Keops, din dinastia a-IV-a, �n jurul anului 2560 i.e.n. piramida reprezintă cea mai �naltă realizare a constucţilor de piramide din Regatul Vechi al Egiptului.  
�n mod curios �n ciuda dimensiunilor şi a importanţei Marii Piramide, a ajuns la noi o singură reprezentare completă a creatorului ei, Keops. Este vorba despre o minusculă statuietă din fildeş a faraonului, găsită �n 1993, de către Petrie, �n fundaţile templului �nchinat zeului Osiris de la Abydos. Faraonul este aşezat ţin�nd �n m�nă dreapta un sceptru, şi purt�nd Coroana Rosie a Egiptului de Jos. �n faţa tronului pe care sta, este scris numele său, aşezat �ntr-un chenar regal. �n ciuda dimensiunii mici şi a materialului, este un portret cu ţesături puternice. Există c�teva portrete superbe ale altor constructori de la Giseh, remarc�ndu-se �n mod deosebit statuia din diorit a lui Kefren, �n poziţia aşezat, şi �n seria de plăci triptice din ardezie, precum şi statuile lui Mykerinos.
�nainte de �nceperea activităţii propiu-zise de construcţie, era necesar să fie pregătit terenul trebuia nivelat şi laturile să fie orientate cu multă grijă faţă de punctele cardinale. Nivelarea ara probabil era efectuată prin marcarea zonei respective cu o serie de patru valuri joase de argilă. Spaţiul era apoi umplut cu apă. �n mod firesc suprafaţa era perfect plană. Se săpau �n continuare o serie de şanţuri �n rocă de pe fundul apei, astfel �nc�t baza acestora să păstreze o distanţă egală faţă de nivelul apei. Atunci c�nd se sapă suficient pentru marcarea zonei, apa era evacuată, iar st�nca dintre şanţuri era săpată �n continuare, păstr�ndu-se acelaşi nivel. �n cazul Marii Piramide s-a făcut �nsă o excepţie. �n cadrul zonei propuse pentru construcţie a fost lăsaţi o porţiune de rocă nedislocată.
Nu se ştie c�t de mare a fost iniţial, deşi părţi din ea pot fi văzute �n �ntreaga structură a piramidei.
Orientarea exactă a laturilor piramidei se obţinea prin observarea stelelor, deoarece �n acea vreme nu era cunoscut nici un tip de busolă. Putem judeca precizia cu care măsurau vechii egipteni prin aceea că eroarea de aşezare a celor patru laturi este de doar c�teva fracţiuni de grad. Diferenţa de lungime dintre cea mai lungă şi cea mai scurtă dintre cele patru laturi este mai mică de 20 cm. Acest din urmă fapt este incredibil dacă ţinem seama de două lucruri: �n primul r�nd toate măsurătorile se efectuau de-a lungul laturilor, nefiind posibil să se traseze diagonale, datorită porţiunii de st�ncă rămase �n mijloc, şi, �n al doilea r�nd, toate măsuratorile se efectuau cu ajutorul fr�nghiilor sau a sforilor făcute din fibre de palmier sau de in, care se �ntindeau şi �şi puteau modifica dimensiunile �n funcţie de temperatură.
Există două teorii importante privind modul cum au fost construite piramidele: una, folosind rampe care �nconjurau construcţia pe măsură ce aceasta se �nalţa, cealaltă �mpiedic�nd edificarea unei rampe ce s-ar fi �ntins �n deşert, �nălţ�ndu-se şi lungindu-se at�t c�t era nevoie, o dată cu �naltarea piramidei. Dar, nici una dintre aceste două explicaţii nu este pe deplin satisfăcătoare. O a treia alternativă care ne poate veni �n g�nd este utilizarea unor schele care să poată ridica blocurile de piatră cu ajutorul roabelor, aşa cum au fost �nalţate lespezile orizontale care formează trilitonii de la Stonehenge. Acest lucru nu ar fi fost posibil din două motive: lemnul era un material rar şi scump �n Egiptul Antic, neexist�nd nici copaci cu diametrul necesar, nici cantitatea enormă de care ar fi fost nevoie. De asemenea, dimensiunile foarte mari şi mai ales greutatea blocurilor ar fi �mpiedicat acest procedeu.
Ideea rampei care ar fi �nconjurat piramida are �nsă mai multe elemente lăudabile. Rampe de cărămizi de lut s-ar fi �nălţat �n jurul celor patru laturi ale piramidei, pe măsură ce aceasta se �nalţa, blocurile uriaşe din piatra fiind urcate păvălugi sau role. Imediat ce blocul trecea de ultimele role, acestea eliber�ndu-se de greutate, puteau fi mutate �n faţă, iar blocul era tras �nainte, şi mai sus de grupuri de oameni, cu ajutorul fr�nghiilor. Dacă din punct de vedere teoretic lucrurile par realizabile, (există un model reuşit al acestei metode la muzeul Stiinţei din Boston), din punct de vedere practic el lăsa mult de dorit. O pantă cu �nclinaţie mică cerută de greutatea blocurilor de piatră, care să �nalţe din toate părţile ar fi creat două probleme majore: prima, cea a grupului de oameni care trebuiau să aibă grijă de colţuri şi care să păstreze blocurile �n echilibru pe role; a două, este problema ridicării din ce �n ce mai sus a blocurilor �n jurul structurii, pentru a ajunge �n cele din urmă la nivelele superioare. Acest procedeu ar fi �nsemnat o forţă de muncă impresionantă şi personal pentru conducerea şi controlul numeroaselor grupuri de oameni, care ar fi ridicat blocurile de la diferite nivele, cu ajutorul planurilor �nclinate. Este greu de imaginat mulţimea celor care ar fi trebuit să urce.
Există şi a treia teorie privind construirea Marii Piramide. Ea a fost formulată de Peter Hodges, un maiestru constructor britanic, care era interesat �n mod practic de problemele transportului pe orizontală şi a ridicării unor greutăţi enorme doar cu ajutorul p�rghiei şi rolelor. El a reuşit să demonstreze că doi oameni puteau ridica o greutate de două tone cu p�rghii lungi care aveau la capete un picioriuş cu un anumit unghi şi protejat de o bucată de metal. Prin introducerea acestui cap sub blocul de piatră şi folosirea a două astfel de p�rghii, sau mai multe, �n funcţie de greutate şi mărime, un capăt al blocului putea fi ridicat, asez�ndu-se sub el proptele. Procesul se repeta şi la celălalt capăt şi deplasarea continuă mai sus folosindu-se proptele sau alte forme de susţinere. �n acest fel un mare bloc de piatră putea fi ridicat relativ uşor la o �nălţime rezonabilă. Consrucţia piramidei s-a realizat pe nivele, fiecare treaptă fiind destul de lată şi, �n medie mai �naltă de un metru. Principiul lui Hodges ar fi permis c�torva grupuri de oameni să ridice blocuri de piatră, pe toate cele patru laturi �n acelaţi timp, numărul lor micşor�ndu-se, o dată cu scurtarea laturilor şi cu �nalţarea �ntregii piramide. �n momentul �n care fiecare bloc de piatră ar fi ajuns la nivelul potrivit, el ar fi fost deplasat orizontal pe role, p�nă la locul unde trebuia să fie deplasat definitiv.
Odată consrucţia de bază terminată, piramida trebuia acoperită sau �mbrăcată cu blocuri de calcar alb, strălucitor de Tura, aduse din carierele aflate pe Dealurile Moqqatam, la est de oraşul modern, Cairo. �mbrăcămintea exterioară se realiza de la v�rf �n jos, blocurile de calcar, fiind aşezate pe trepte, şi umpl�ndu-le apoi erau tăiate şi şlefuite �n jos, pentru a se realiza unghiul potrivit şi aspectul strălucitor. Toate piramidele, cu excepţia Piramidei �n Trepte, au fost acoperite sau şlefuite cu plăci de calcar.
�nainte de a merge mai departe şi de a descrie structura internă a Marii Piramide, ar fi potrivit să prezint dimensiunile sale esenţiale. Unghiul de �nclinaţie a laturilor este de 54 de grade şi 54 de minute. �nălţimea sa era de 145,75 de metri, dar şi-a pierdut v�rful cu �nălţimea de 10 metri, fiind trunchiată, dar acest amănunt nu este observat de la distanţă. Laturile au fiecare 229 metri, cu o diferenţă mai mică de 20 de centimetri, �ntre cea mai lungă şi cea mai scurtă latură. Piramida acoperă o suprafaţă de 5,37 hectare. Privind blocurile de piatră pot spune sunt aproximativ 2.300.000. cu o greutate cuprinsă �ntre 2-15 tone.
Făcea parte din cerinţele religioase ca intrarea �n piramidă să fie localizată �n partea nordică, �ndreptată spre steaua polară. Toate piramidele s-au conformat acestei cerinţe, singura variaţie fiind la Piramida lui Kefren care are două intrări pe latura nordică.
Piramida lui Keops nu face excepţie şi are o intrare joasă de circa 17 metri �nălţime pe latura nordică şi 7,5 metri spre est de punctul central. Aceasta are 4 blocuri mari de piatră dispuse piramidal două c�te două, aşezate deasupra intrării, pentru a prelua din greutatea blocurilor de deasupra.
Examinarea secţiunii �n Marea Piramidă arată că a fost supusă la cel puţin 3 schimbări de plan �n timpul construcţiei. Are mai multe coridoare interne dec�t toate piramidele construite �n Regatul Vechi. Planul principal pare să fi cuprins un coridor descendent, de la intrare �n camera mortuară, situată �n centru şi mai jos de nivelul solului. Totuşi camera mortuarş a rămas neterminată şi a mai fost construit un coridor ascendent alternativ, �n centrul piramidei. Şi această cameră a rămas neterminată, fiind cunoscută �n mod greşit, �n libajul obişnuit sub numele de "Camera Reginei". A treia modificare a planului a implicat o schemă mai grandioasă. �ncepe cu edificarea unei noi galerii ascendente �n miezul piramidei, de la capătul Coridorului Ascendent şi joncţiunea care ducea către camera reginei. Aceasta e cunoscută sub numele de Marea Galerie. Ea are 47 metri şi �naltă de 8,5 metri. Pereţii ei de calcar şlefuit urcă vertical 2 metri, următoarele 7 nivele deplas�ndu-se treptat către interior pentru a ajunge să formeze o boltă consolidată. Este acoperită de o singură lespede de piatră �n lăţime, de peste 1 metru.
La capătul Marii Galerii se afla un coridor scurt şi jos cu 3 deschideri tăiate �n acoperiş. La sf�rşitul vestic al Camerei Mortuare, st�nd pe podeaua plată şi puţin depărtat de perete, se afla �n sarcofag mare, din granit negru, av�nd o porţiune mare lipsa �n colţul sud-estic. Aceasta a fost tăiat şi scobit dintr-un singur bloc de granit, urmele fierăstrăului mai văz�ndu-se �nca. �n ciuda spărturii de la colţul sau el �ncă mai produce un sunet asemănător cu cel al unui clopot lovit. �n anii 1880-1882 Perie a descoperit că sarcofagul era cu circa 2,5 cm mai lat dec�t intrarea �n Coridorul Ascendent, deci nu a fost introdus �n camera mortuară prin coridor, ci trebuie să se fi introdus acolo �n timp ce se construia piramida, �nainte de montarea tavanului şi a acoperişului Camerei Regelui. Sarcofagul poate fi considerat singurul mobiler "�ncorporat" din lume.
Alte trăsături ale camerei mortuare sunt două mici "canale de aerisire" care apar pe pereţii din nord şi sud ai piramidei. Scopul lor exact nu este cunoscut, deşi s-a sugerat că erau la origine orientate după stelele polare, un aspect esenţial al religiei Regatului Vechi, şi pentru că acum nu mai sunt orientate astfel �nseamnă că axa Păm�ntului trebuie să se fi modificat de la construirea piramidei p�nă astăzi. Acest lucru nu a putut fi demonsrat din punct de vedere astronomic, şi funcţia lor reală nu este cunoscută �nc�.
Am menţionat mai sus faptul că Marea Galerie a avut şi o funcţie secundară. Acolo se afla locul unde erau ţinute blocurile mari de granit folosite pentru �nchiderea Coridorului Ascendent după terminarea �nmorm�ntării. Aceste blocuri erau mult prea mari pentru a avea loc �n altă parte a piramidei. Există dovada că erau sprijinite pe grinzi de lemn montate �n cruce, suficient de sus faţă de podeaua Galeriei astfel �nc�t cortegiul să poată trece pe sub ele �n timpul �nmorm�ntării. După aceea pereţii se retrageau şi lăsau �n urma lor un grup de lucrători care scoteau grinzile din lemn, lăs�nd blocurile de garnit să �nchidă Coridorul Ascendent.
Proced�nd astfel ei răm�neau blocaţi �n interiorul piramidei, �n spatele blocurilor de piatră, �n parte dinspre camera mortuară. Ei aveau totuşi o cameră de ieşire, deoarece nu exista �n vremea Regatului Vechi obiceiul de a �ngropa şi muncitorii odată cu faraonul. Calea de ieşire era printr-un culoar foarte �ngust ce ducea de sub o piatră din coridorul superior, de la capătul Marii Galerii, merg�nd �n jos prin corpul piramidei, pentru a ieşi mai jos din coridorul inferior. Ieşind muncitorii blocau acest culoar c�t şi culoarul care ducea către suprafaţa exterioară şi intrare.
Este deosebit de interesantă referirea la o uşa plată care putea să fie ridicată. Se pare că intrarea originală prin �mbrăcămintea sa, din calcar de Tura, fusese camuflată pentru a nu se deosebi de restul suprafeţei piramidei.
Marea Piramida mai are �ncă un secret, dar acesta se află �n afara ei. �n 1954 un t�năr arheolog egiptean, Kama al-Mmallakh, a primit sarcina de a �nlătura fragmentele de pietre de pe latura sudică a piramidei. El a găsit o serie de 41 de blocuri de calcar de Tura, care rămăseseră �mbinate perfect. Acestea acopereau un puţ de 30 metri, lungime, săpat �n rocă de la baza piramidei. Putul avea o margine tencuită astfel �nc�t blocurile de calcar �l �nchideau etanş. �n interiorul puţului a fost gasită o barcă egipteană antică perfect păstrată şi compusă din 1274 de piese de lemn, neav�nd nici măcar un cui de metal. Bărcile constituiau o componentă importantă a rituualului funerar şi erau considerate drept necesare faraonlui mort, pe lumea cealaltă. Erau numite fie bărci funerare, fie bărci solare, consider�ndu-se că cel puţin două dintre ele ar servi faraonului pentru călătoria de-a lungul zilei cu zeul - soare pe această lume, şi �n timpul nopţii pe sub păm�nt.
Mai există vreun secret nedescoperit al Marii Piramide? Imediat �n spate şi dincolo de puţul unde a fost găsită prima barcă se afla o serie de blocuri de piatră, deasupra unui alt puţ. Există motive să credem că acolo se afla �ngropată o barcă asemănătoare.
Marea Piramidă este una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii-cea mai veche şi singura care a supravieţuit aproape �n �ntregime şi care a avut �ntotdeauna un efect izbitor asupra minţii omeneşti.
LUXOR
Centru turistic renumit pentru templele sale şi ruinele antice: Templul Luxor, Templul Karnak, Marele Templu a lui Amon Ra, toate situate pe malul r�ului, alături de culturi de zahăr, bumbac, gr�u precum şi spectaculoase ruine antice. Merită să amintim Valea Regilor şi Reginelor, Catacombele lui Tutankamon, Ramses al II-lea, al III-lea şi al IV-lea, al reginei Nefertiti, rampele şi terasele reginei Hatshepsut, Templele Dendera şi Esna.
ASWAN
Situat pe malul estic al Nilului, este cea mai cunoscută staţiune turistică de iarnă, ideală pentru relaxare, dar şi ca punct de pornire �n fascinante excursii. De asemenea, oraşul este renumit şi prin barajul imens construit �n 1902 ce protejează templele şi monumentele din zonă, de apele Nilului. Templul Philae, Templul lui Kom Ombo, construit pe deal şi oferind o superbă panoramă asupra Nilului, Templul lui Edfu, unul dintre cele mai bine păstrate din Egipt, Statuile lui Ramses al II-lea, precum şi Templul dedicat Reginei Nefertiti.
HURGHADA
Una dintre cele mai renumite staţiuni litorale din lume, at�t de specială datorită combinaţiei dintre marea turcoaz, munţii st�ncoşi şi deşertul misterios. Te poţi relaxa pe plajele exotice, sau poţi �nota �n apele cristaline, poţi face scufundări pentru a descoperi minunăţiile subacvatice sau, de ce nu, un safari �n desert care să desăv�rşească �nc�ntătoarea aventură. Sejurul aici este completat de serviciile oferite la standarde internaţionale, precum şi de ospitalitatea şi prietenia egiptenilor.
GASTRONOMIE
Bucătăria egipteană este excelentă, iar dintre cele mai cunoscute specialităţi locale merită amintite : foul (preparate pe baza de fasole), kebabs şi humus. Deserturile sunt preparate cu sirop de miere deci sunt �n general foarte dulci, specifice fiind fatir – clătite umplute cu aproximativ orice de la ouă la caise şi basbousa (destul de dulce) preparată cu miere şi ornată cu alune. Deşi este o ţară musulmană aici este permis consumul de alcool şi �n majoritatea barurilor, restaurantelor şi unele magazine veţi găsi vin, bere şi lichior. Tipuri de bere locală Stella, Marzen - bere neagră, apare pentru puţin timp primavară. Zizib este varianta egipteană a grecescului ouzo şi mexicanului anasato; este mai bun servit diluat cu apă ca un cocktail �nainte de cină.
SPORT
Cele mai populare sporturi sunt cele nautice şi golful. Sunt numeroase posibilităţi de practicare a �notului pe plajele cele mai bune de pe coasta mediterană sau a Mării Roşii. Cele mai des practicate activităţi organizate �n Egipt sunt scufundarea şi snorkeling-ul. Marea Roşie este considerată unul din cele mai bune locuri pentru scufundare din lume (peşti de toate mărimile şi culorile, corali, crustacee s.a.).
Bine�nţeles, simboluri ale ţării, sunt safari-urile organizate cu jeep-uri sau cămile prin desert. Deşi nu este neapărat o activitate sportivă, safari-ul solicită destul de mult organismul uman. Nu �n ultimul r�nd, golful este un sport ce a căpătat importantă �n ultimii ani, exist�nd deja c�teva cluburi specializate �n Egipt.
TURISMUL
Turismul a devenit �n zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfăşurată �n alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, că orice activitate umană, cade sub incidentă studiului interdisciplinar, antren�nd deopotrivă economişti, geografi, psihologi şi sociologi. Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar �n antichitate �n operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului sau asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei.
Turismul devine un complex fenomen de masă la sf�rşitul secolului al XIX-lea fiind puternic articulat �n mediul �nconjurător.
Privit ca un fenomen social-economic creator de benificii, turismul a fost definit �n variante dintre cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă �n a voiaja sau a locui departe de locul de reşedinţa, pentru distracţie, odihnă, �mbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşteri unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţi şi de schimbare a mediului �nconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturi că rezultat al dezvoltari comerţului, industriei şi al perfectionării mijloacelor de transport” (Guy Freuler).
Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, �n funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute �n practică turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o largă dezvoltare �n teritoriu, practicat pentru cură heliotermă sau climaterică sau av�nd alte motivaţii terapeutice; turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cură climaterică şi practicarea sporturilor de iarnă; turismul de cura balneara, prin care se valorifică insuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termal şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări ale activităţi umane; turismul comercial expozitional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestari de profil (t�rguri, expoziţii), care atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naţionale sau internaţionale; turismul sportiv, de care cunoaştem o mare extindere pe plan naţional şi international, av�nd ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive, interne şi internaţionale, p�nă la manifestari sportive de amploare (olimpiade, competiţii sportive regionale, campionate mondiale etc.); turismul de vanatoare (safari), practicat de ţările occidentale, �n general pe teritoriul Africi, al Americi Latine, �n teritoriile artice şi antartice. Este o formă de turism “distractiv”, a cărui dezvoltare – marcată de spectaculos şi inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, amenint�nd cu diminuarea sau, după caz cu dispariţia unor specii extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei. Alte tipuri de turism ar mai fi: turismul industrial; turismul rural; turismul religios; etic, social şi, nu �n ultimul r�nd cel spaţial. Primul turist �n spaţiu a fost omul de afaceri californian Dennis Tito care a efectuat o călătorie de opt zile la bordul unei nave spaţiale ruseşti, nava devenind �n acest fel o structură de primire turistică ce oferea transport, cazare şi masa pentru turişti.
Astfel a apărut o noua formă de turism, cu tematică spaţială, virusul cosmic devenind realitate �n planul călătoriilor turistice.
Tipurile de turism de diferenţiază de la ţară la ţară, asigur�nd varietatea şi, prin acesta, atracţia asupra turiştilor autohtoni şi străini.
Una dintre bogăţiile actuale de bază �n domeniul turismului priveşte studiul elementelor regionale, �n funcţie de care se organizează activităţi turistice tipice anumitor zone, şi se pun �n evidenţă posibilităţile de amenajare complexă a acestora. Deşi nu s-a ajuns la o viziune taxonomică unitară �n domeniu, diferitele accepţiuni utilizate pe plan internaţional şi �n ţara noastră releva următoarele unităţi ce pot fi luate �n consideraţie.
Regiunea turistică, concepută ca un spaţiu de mari dimensiuni, cu o structură organizatorică bine consolidată şi un patrimoniu turistic diversificat Zona turistică – un areal mai restr�ns consacrat pentru activitatea turistică de un anumit tip, puternic marcat de importante obiective sau alte motivaţii pentru turism. Centre consacrate prin patrimoniul lor turistic a unor fluxuri de turism, put�nd fii, �n general, staţiuni alpine (Plitvice Centre turistice, reprezent�nd puncte de convergenţă (puncte de plecare pentru zonele montane, porturi, alte, �n Alpii Dinarici) sau balneare şi de odihnă (Dubrovnik, Split, Rijeka – pe coasta Dalmatiei). Puncte turistice amenajate (peşteri, defilee, gheţari, mănăstiri, case memoriale, hoteluri alpine etc.) Cele mai cunoscute atracţii turistice ale oraşului sunt monumentele şi relicvele Egiptului din perioada faraonilor. Pe primul loc din acest punct de vedere, se situează Muzeul de Antichităţi Egiptene. Cele mai apreciate piese ale colecţiei sunt comorile găsite �n morm�ntul lui Tutankhamon şi cele 12 mumii expuse �n boxe �n vid. Dat fiind faptul că muzeul are foarte multe de oferit vă recomandăm să-l exploraţi cel puţin timp de două zile.
Localizare:    Situat �n partea de nord a continetului african, Egpitul este mărginit la est de Marea Roşie, iar la nord de Marea Mediterană.
Orase:    Capitala este Cairo, o metropolă populată de cca 7 milioane de locuitori. Alte oraşe importante sunt şi mari centre turistice: Luxor, Alexandria, Aswan, Hurghada, Sharm El Sheikh.
Limba:    Limba oficială este arabă, dar limbile engleza şi franceza sunt destul de bine cunoscute, mai ales �n zonele urbane.
Sezon:    Alegerea momentului potrivit de a vizita Egiptul depinde foarte mult de zona �n care doriţi să mergeţi. Oriunde �n sudul ţării, dar mai ales �n Aswan şi Luxor, este deosebit de cald �n timpul verii (iunie-august), fiind recomandat să mergeţi �n lunile de iarnă (decembrie-februarie). Tot �n timpul verii, coasta Mediteranei este foarte aglomerată, deci este mai bine să o vizitaţi �n perioada octombrie-aprilie. Ca o concluzie, cea mai bună perioadă de vizitare a Egiptului este martie – mai, c�nd zilele sunt călduroase dar nu fierbinţi, iar vremea este extrem de placută.
Suprafata:    272045.00 km2
Fus:    GMT+2 (GMT + 3 �ntre Mai şi Septembrie) – (ora Rom�niei)
Info vize:    Cetătenii rom�ni au nevoie de viza pentru a intra �n Egipt.
                  Documente necesare:
-    voucher de cazare şi documente de transport;
-    scrisoare de intenţie din partea agenţiei de turism;
-    pentru grupuri: tabel nominal cu turiştii şi cu numărul paşaportului;    
-    taxa de viza ~570.000 lei;
-    durata procesării: o săptăm�nă.
Pentru intrarea �n Egipt este nevoie de un paşaport valabil minimum 6 luni şi o viză turistică. Viza se poate obţine individual la Consulatul General al Egiptului la Bucureşti sau prin intermediul agenţiei Kartago Tours. �n vederea rezolvării formalităţilor de obţinere a vizei prin agenţia noastră, odată cu achitarea avansului, la �nscriere, trebuie prezentat paşaportul, o copie xerox şi suma necesară pentru taxa de viză. Aceste documente trebuie prezentate agenţiei cu cel puţin 14 zile lucrătoare �nainte de plecare. �n acest caz, problema vizei va fi soluţionată de delegatul firmei, la sosirea pe aeroportul din Hurghada.
Moneda oficială �n Egipt este lira egipteană (LE), subdiviziunea este piastrul (PST), 1 LE = 100 PST. Importul şi exportul lirei egiptene nu sunt permise. �n Egipt se poate aduce orice valută liber convertibilă. Banii se pot schimba la hotel, la oficii de schimb valutar sau �n bănci, fără plată comisionului. Cărţile de credit internaţionale pot fi utilizate la hoteluri şi �n multe magazine. Nu se pot folosi �nsă pe vapoarele de agrement, unde se plăteşte doar �n numerar. Băncile sunt deschise �n zilele: luni – vineri, intre orele 8:30 – 14:00.
Vaccinarea nu este obligatorie şi nici nu este necesară la intrarea �n Egipt. Informaţii de specialitate actualizate puteţi primi la orice staţie de igienă regională. Asistenţă medicală �n Egipt este de multe ori foarte complicată, de aceea nu uitaţi să vă luaţi cu dvs. medicamentele pe care le folosiţi �n mod curent. De asemenea, puneţi �n bagajul dvs. medicamente �mpotriva insolaţiei, problemelor digestive şi mai cu seamă �mpotriva răcelii, care reprezintă cazurile cele mai frecvente, datorită marilor oscilaţii de temperatură.
Cumpărăturile pot fi făcute �n bazar, unde preţurile sunt libere, cu posibilitatea de a negocia, sau �n magazine şi supermarket-uri, unde preţurile sunt fixe. Micile magazine cu suveniruri, cu vederi, cu alimente, se deschid �n jurul orei 9:00 şi se �nchid seara t�rziu. Unii comercianţi, foarte amabili şi deseori exagerat de insistenţi, �şi prezintă marfa lăud�nd-o şi argumentează demonstr�nd practic calităţile acesteia. Fiţi atenţi mai cu seama la cumpărarea aurului şi a papirusului!
Dacă doriţi să vizitaţi Egiptul să luaţi cu dvs �mbrăcăminte uşoară, sport, �ncălţăminte comodă, de calitate, ceva de pus pe cap şi ochelari de soare. Noaptea temperatura scade considerabil, aşa că este bine să luaţi cu dvs şi un pulovar sau hanorac. Nu amestecaţi �ntre ele diferitele m�ncăruri picante şi greu digerabile. Nu beţi apa de la chiuveta şi de la hidranţi şi nu spălaţi fructele cu aceasta apă.
�n ţările arabe, se obişnuieşte să se ofere bacşiş pentru serviciile acordate. Bacşişul reprezintă �n Egipt una din sursele de venit, de aceea vi se va solicita foarte frecvent. Pentru a se evita discuţiile inutile şi permanente, reprezentantul nostru va �ncasa de la fiecare particip�nt o sumă de 20-36 $ pe care o va �mpărţi personalului hotelier, de pe vas, chelnerilor şi şoferilor.
Egiptul este un rai al fotografilor, dar sunt valabile aici unele prevederi scrise şi nescrise:
-    fotografierea obiectivelor militare, a podurilor, a porturilor este strict interzisă
-    �n majoritatea bisericilor (moscheelor), a colecţiilor şi muzeelor, fotografierea şi filmarea este permisă numai după achitarea unei sume şi fără folosirea blitz-urilor
-    dacă doriţi să fotografiaţi populaţia locală, este mai bine să-i rugaţi �n prealabil să accepte acest lucru
-    cartierele mărginaşe şi sărace, precum şi cerşetorii, nu ar trebui fotografiate. Aceştia din urmă ar putea să se simtă jigniţi şi ar putea avea reacţii nedorite
Din Cairo la Hurghada transferul se face cu autocare climatizate. Distanţa de 440 km este parcursă �n 6 - 7 ore, cu c�teva opriri de o jumătate de oră. Drumul de cca 280 km de la Hurghada la Luxor durează �n medie 4 ore, cu o oprire de o jumătate de oră. De la Luxor la Aswan, drumul de 240 km se parcurge �n aproximativ 3,5 ore. Mănăstirile din secolele IV-VI, din deşertul de vest şi de est, Mănăstirea Sf�nta Ecaterina din Sinai, bisericile ce amintesc de fuga Familiei Sfinte �n Egipt, sunt alte locuri importante din istoria Egiptului şi a creştinismului.