1    
Drepturile minoritatilor
       
         Prevederile tratatelor internaţionale , regionale şi normele naţionale apără cu fermitate principiile nedescriminării şi egalităţii în faţa legii.Ele prevăd că discriminarea pe motive rasiale  sau etnice violează drepturile omului , încalcă principiile morale fundamentale şi împiedică interacţiunea socială pozitivă, precum şi buna funcţionare a instituţiilor publice. Organismele şi tribunalele internaţionale,regionale şi interne au declarat clar că prevederile referitoare la nediscriminări se aplică nu numai drepturilor civile şi politice,ci şi celor economice, sociale şi culturale.
         Standardele internaţionale şi regionale interzic majoritatea formelor de discriminare directă şi indirectă. Discriminarea directă apare atunci când ,,o persoană este tratată,din cauza originii ei rasiale sau etnice,mai puţin favorabil decât a fost tratată sau ar fi tratată altă persoană, aflată într-o situaţie comparabilă.” Discriminarea indirectă există atunci când ,,o prevedere, un criteriu sau o practică aparent neutră crează persoanelor de o anumită origine rasială sau etnică un dezavantaj în comparaţie cu alte persoane,cu excepţia cazului în care acea prevedere,acea practică sau acel criteriu sunt justificate obiectiv printr-un scop legitim şi mijloace de realizare a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

   1.STANDARDE INTERNAŢIONALE
         Statele care au ratificat Pactul internaţional cu privire la rosturile civile şi politice au convenit ,,să respecte şi să asigure tuturor persoanelor de pe teritoriile lor şi sub jurisdictia lor drepturile recunoscute [de Pact], fără nici o distincţie bazată pe rasă.Statele care au ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile economice,sociale şi culturale au convenit că,,drepturile garantate de Pact vor fi exercitate fără  nici un fel de discriminare în ceea ce priveşte rasa.”Alte acorduri internaţionale conţin obligaţii similare pentru statele semnalate,chiar dacă obligaţiile asumate sunt tratate diferit .Prin aceste prevederi,guvernele promit că ele şi organele lor nu vor face discriminări rasiale.
         De exemplu,un guvern poate decide să închidă toate policlinicile de stat care nu sunt ,,profitabile”.Dar dacă policlinicile situate în zonele locuite de minoritari sunt singurele neprofitabile,iar efectul acestei politici este că un anumit grup minoritar nu mai are acces sau are un acces dificil la asistenţă medicală,atunci se poate argumenta că guvernul s-a angajat într-o politică de discriminare rasială nepermisă.
         Standardele internaţionale protejează o gamă largă de libertăţi individuale şi de grup.De exemplu : statele semnatare ale Convenţiei internaţionale asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială au căzut de acord să garanteze drepturile politice,civile, economice,sociale şi culturale tuturor indivizilor,indiferent de rasă sau etnie. Drepturile civile şi politice include,printre altele, libertatea de mişcare şi reşedinţă pe teritoriul statului, precum şi dreptul de a părăsii orice ţară şi de întoarcere în ţara de origine . Drepturile economice , sociale şi culturale includ printre altele,dreptul la muncă, la alegerea liberă a locului de muncă, la condiţii favorabile de muncă,protecţie socială,retribuţie egală pentru muncă egală,precum şi la o remuneraţie justă şi favorabilă; dreptul la asistenţă medicală,protecţia socială şi servicii sociale precum şi dreptul la locuinţă.
         Cu toate că majoritatea tratatelor interzic discriminarea rasială şi etnică, în general, ele nu precizează ce fel de probe pot fi utilizate pentru a demonstra existenţa unui tratament diferenţiat nejustificat.Persoanele ce se consideră victime ale unui astfel de tratament trebuie să demonstreze că tratamentul are un impact disproporţionat asupra grupului din care persoana respectivă face parte.Pentru a înţelege modul în care se poate determina o anumită politică sau practică administrativă este sau nu discriminatorie , este utilă examinarea legislaţiei europene recente.

 

1 2.STANDARDE EUROPENE
         Diverse acorduri europene,declaraţii comune şi directive interzic discriminarea rasială sau etnică.În ultimii ani,guvernele şi organismele interguvernamentale europene au încercat să clarifice care politici şi proceduri sunt discriminatorii şi cum pot fi ele dovedite.Normele împotriva discriminării incorporate în tratatele referitoare la drepturile economice şi sociale sunt deosebit de relevante pentru înţelegerea modului în care guvernele asigură în mod diferit accesul unor grupuri minoritare la serviciile publice în comparaţie cu majoritatea.
         Recent,Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a aprobat un nou protocol care extinde şi clarifică semnificativ protecţia  pe care Convenţia Europeană o asigură împotriva discriminării.Protocolul Nr.12 prevede că ,,drepturile stabilite prin lege vor fi exercitate fără nici o discriminare pe bază de rasă,culoare,… asociere cu o minoritate naţională …sau alt statut.Nu se vor face discriminări împotriva nimănui,de către nici o autoritate publică,pe nici un motiv…’’  
         În conformitate cu noua directivă,statele trebuie să acorde o atenţie deosebită plângerilor înaintate de persoanele ce se consideră discriminate.După ce presupusa victimă aduce probe şi sugerează existenţa discriminării directe sau indirecte,sarcina probei îi revine pârâtului,care trebuie să dovedească faptul că acţiunile sale nu au violat directiva.
         Majoritatea tratatelor europene referitoare la asigurarea serviciilor publice interzic discriminarea.Poate cel mai important tratat în acest sens este Carta socială europeană revizuită, al cărei Articol E prevede că ,,drepturile proclamate de Cartă trebuie exercitate fără discriminare  pe bază de rasă,culoare,sex,limbă,religie, opinii politice sau de altă natură,provenienţă naţională sau socială,sănătate,asociere cu o minuritate naţională, naştere sau un alt statut.’’
 
   3.STANDARDE NAŢIONALE
        În timp ce toate aceste constituţii interzic discriminarea,până în momentul de faţă numai România beneficiază de reglementări mai detaliate.În august 2000,guvernul român a adoptat o Ordonanţă privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
         Ordonanţa,acum în vigoare prevede că exercitarea dreptului la locuinţă se bazează pe principiul egalităţii între cetăţeni,fără privilegii sau discriminări.
         Victimele discriminării sunt îndreptăţite să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit;de asemenea au dreptul să pretindă restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create de discriminare,în conformitate cu dreptul comun.
         Legislaţiile internaţionale şi europene recunosc necesitatea ca statele să acorde un sprijin social minim cetăţenilor lor . Declaraţia Universală a Drepturilor Omului acordă dreptul la un nivel de viaţă adecvat, ,,incluzând alimentaţia , îmbrăcămintea,locuinţa,asistenţa medicală şi serviciile sociale necesare precum şi dreptul la ajutor social în caz de şomaj,boală,handicap,vârstă înaintată sau pentru orice altă lipsă a mijloacelor de trai datorată unor circumstanţe ce nu pot fi controlate.’’         

                    Constituţia României 1991

Titlul  II  : - Drepturile , libertăţile şi îndatoririle fundamentale.

Capitolul   I  : - Dispoziţii comune
Articolul–18 : - Cetăţenii stăini şi apatrizii

1.Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
2.Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor la care România este parte.

Articolul-19 : - Extrădarea şi expulzarea
1.Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.
2.Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.
3.Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro