1 Thomas Müntzer (1489-1525)
Teolog şi lider ţărănesc



Scurtă biografie:
•    născut în 1486 sau 1489/90 în Stolberg (Harz)
•    a studiat în Leipzig şi Frankfurt pe Oder
•    era un adept al lui Martin Luther
•    în 1517 sau 1518 vizitează oraşul Wittenberg
•    în 1519 ia în primire parohia din Jüterbog
•    în 1520 se mută la Zwickau ca predicator luteran
•    frecventează cursurile Universităţii din Wittenberg
•    în 1521 este izgonit din Zwickau
•    în 1523 este preot paroh im kursächsischen Allstedt
•    este alungat din Allstedt şi din Mühlhausen
•    în 1524/25 întreţine legături cu anabaptiştii şi cu ţăranii răsculaţi
•    în 1525 se reîntoarce ca preot paroh în Mühlhausen
•    conducător în răscoala ţărănească din Thüringen (Turingia)
•    la 15.05.1525, după înfrângerea răscoalei ţărăneşti, este arestat
•    la 27.05.1525 a fost decapitat în Mühlhausen
Thomas Müntzer era un preot reformator protestant radical care a devenit revoluţionar în Germania anului 1525.
În timpul studiilor sale în Leipzig (1518) Münzer intră sub influenţa lui Martin Luther. La recomandarea acestuia, devine pastor în Zwickau (1520), dar este în curând izgonit de acolo. În timpul cât a fost pastor de Allstedt (1523), Müntzer a început să aibă vederi radicale faţă de poziţia lui Luther, alăturându-se ţăranilor şi clasei muncitoare, în care vedea nişte instrumente ale voinţei divine.

Pe 10 decembrie 1520,  Luther a ars bula emisa de Papă împotriva sa, împreună cu decretele şi celelalte documente papale, în afara zidurilor oraşului Wittenburg, în prezenţa şi cu concursul unui numeros public. Prin acest act, s-a dezis de Biserica Romei şi a proclamat sosirea unei noi ordini a lucrurilor. Credincioşii care se botează în Hristos l-au aclamat cu bucurie, ceea ce arată o mare şi favorabilă schimbare în opinia publică. Ei s-au oferit să îşi acorde sprijinul şi s-au angajat imediat în operaţiuni active de răspândire a adevărului. Luther s-a eliberat de autoritatea papală. Libertatea pe care acesta şi-a declarat-o a fost înţeleasă ca o eliberare de orice autoritate umană bisericească şi a fost transmisă mai departe de cetăţeni, aceştia chemând oamenii din toată ţara să îşi revendice drepturile.
Era mai mult decât se aştepta Luther să obţină. Pe cât de mare şi bun era, avea capriciile sale, ca orice mare om. El dorea ca ceilalţi să gândească fiecare pentru ei înşişi şi să ajungă astfel să gândească precum gândeşte el. Pe cei care nu făceau acest lucru îi privea cu suspiciune şi aveau să afle foarte curând că este mai bine să se ferească din calea lui. Discipolii şi linguşitorii săi îl priveau cu un sentiment de evlavie învecinat cu superstiţia.
Convins că Dumnezeu însuşi doreşte răsturnarea vechii ordini sociale, el promovează înfiinţarea unei noi societăţi egalitare, care să practice împărţirea bunurilor. Elocinţa revoluţionară a lui Münzer era însoţită de o spiritualitate pătrunzătoare: numai cei pătrunşi de Spiritul Sfânt, cei care în adâncul sufletelor au luat asupra lor crucea lui Hristos cel osândit, pot înţelege corect Sfânta Scriptură. Pentru Müntzer şi pentru adepţii săi, botezarea interioară a spiritului înlocuieşte botezarea exterioară prin apă sfinţită.
Discursurile lui Thomas Müntzer aveau un caracter mobilizator şi aveau o priză deosebită la public, fiind concepute în limbajul înţeles de auditorii săi. Totuşi, acest limbaj este unul religios şi de aceea, dacă îl citim astăzi, cu greu ne dăm seama cui se adresează sau ce vrea să spună. Masele de ţărani de atunci însă înţelegeau că vorbea despre ei şi că aprobă ceea ce plănuiau.
Thomas Müntzer l-a eclipsat în cele din urmă pe Martin Luther. Luther a fost lider al revoluţiei burgheze în lupta împotriva centralizării catolice a puterii feudale. Dar Thomas Müntzer se adresa el însuşi ţăranilor. Şi făcea acest lucru, într-un limbaj clar şi răspicat, raţional şi aproape distractiv, cum l-a descris Engels într-o carte numită "Răscoala ţărănească în Germania".
Istoricul Sleidan s-a arătat uimit de îndrăzneala lui Thomas Müntzer care, spune acesta: „nu numai că a început să predice împotriva suveranului pontif, dar chiar şi împotriva lui Luther însuşi!”
Botezul şi martiriul credincioşilor erau strâns legate între ele. Primii credincioşi în Dumnezeu din Germania, în epoca reformei, au fost baptiştii. Hans Koch şi Leonard Meyster au fost condamnaţi la moarte la Augsburg în anul 1524.
În multe documente istorice ale bisericii de regăsesc triste dovezi ale anabaptismului german. Storck şi Stubner, de exemplu, pretind că profetizează şi cer supunere pe baza chemării lor divine. Ei predică învăţătura despre existenţa unei împărăţii terestre milenare a Domnului Isus (chiliasm sau mileniarism), susţinând că vremea răzbunării Domnului va sosi şi că sfinţii vor îngenunchea toate legile lumeşti şi vor domina Pământul. Tot ei mai spun că Thomas Müntzer, nu numai că are aceleaşi concepţii, dar a mai şi condus răscoala ţărănească ce a adus atât de multă mizerie în Germania şi în cele din urmă chiar în rândul ţăranilor înşişi, care şi aşa erau săraci.
Trebuie să admitem totuşi că oamenii amintiţi mai sus au fost nişte vizionari, iar comportamentul lor era în anumite privinţe lipsit de temei; dar să recunoaştem că ei nu reprezentau chiar marea masă a clerului baptist, iar pentru viziunile lor clerul nu poate fi făcut răspunzător. Cât despre răscoala ţărănească, Gieseler observă corect că „nu se întâlnesc urme de fanatism anabaptist” în acesta. Acest lucru este onorabil şi important.
Este necesar să menţionăm că de cele mai multe ori dovezile documentare despre aceşti lideri provin de cele mai multe ori de la duşmanii lor. Thomas Müntzer este ponegrit în istoria baptistă. Cei care ajung să o citească, pot crede că era întruchiparea a tot ce este rău. Dar care sunt faptele? Doar acestea: că era un om pios, un predicator educat şi elocvent, pe care poporul îl urmărea captivat; şi că se deplasa prin ţară dintr-un loc în altul, pentru că pe măsură ce învăţa adevărul, imediat pleca să îl predice, uneori spre marea supărare a lui Luther şi a prietenilor acestuia, ale căror concepţii greşite şi greşeli nu întârzia să le demaşte. Iată ce spune Robert Robinson:

1 „A fost un preot, dar a devenit discipol al lui Luther şi un mare favorit în mişcarea de reformă a bisericii. Comportamentul său era deosebit de sobru, înfăţişarea îi era smeadă, cu ochii înfundaţi, cu faţă prelungă şi purta barbă. Talentul său consta într-o metodă de predică clară şi uşor de înţeles de populaţia rurală, care a fost cucerită de figura sa uscăţivă. Era neobişnuit pentru un predicator să aibă o înfăţişare aşa de umilă. Când îşi termina predica în câte un oraş, se retrăgea pe nesimţite, fie pentru a evita mulţimea, fie pentru a se devota meditaţiei şi rugăciunii. Acesta era un obicei atât de neobişnuit, încât oamenii, de cele mai multe ori, se înghesuiau la uşa lui, privind prin crăpături, obligându-l astfel să-i primească, iar atunci îi asigura încă o dată că el nu este o personalitate, că tot ceea ce are vine de la Cel de Sus şi că toată admiraţia şi rugăciunile trebuie înălţate numai Domnului Iisus. Cu cât fugea mai mult de aplauze, cu atât îl urma mai mult poporul; poporul îl numea secundul lui Luther, iar Luther îl numea „Absalom”, probabil pentru că acesta furase inimile oamenilor lui Israel.
Răscoala ţărănească a avut sfătuitori neinspiraţi şi a fost condusă necorespunzător. Dar ţăranii aveau dreptatea de partea lor. Ei au întocmit un manifest, care era un document plin de patos, povestind o pagină tristă a opresiunii. Istoricul Robertson îl sintetizează astfel: „În principal, articolele manifestului menţionau că îşi pot alege singuri pastorii; că pot fi eliberaţi de plata tuturor dijmelor, cu excepţia celei pe porumb; că nu mai pot fi consideraţi sclavi, robi, şerbi sau iobagi de către clasele superioare lor; că libertatea vânătorii şi pescuitului trebuie să fie comună; că marile păduri nu trebuie privite ca proprietăţi private, ci să fie deschise folosinţei tuturor; că trebuie eliberaţi de povara taxelor sub care lucrează; că administrarea justiţiei trebuie să fie mai puţin riguroasă şi mai imparţială; că acapararea pajiştilor, livezilor, fâneţelor şi islazurilor de către nobili trebuie restrânsă”.
Încheierea documentului este admirabilă şi este redată în întregime de Gieseler: „În al doisprezecelea rând, în concluzia noastră şi ca rezoluţie finală, dacă unul dintre articolele de mai sus nu este în spiritul cuvântului Domnului, vom renunţa la acesta, dacă ni se va argumenta acest lucru în scris. Iar dacă unul dintre articole ni se acceptă şi ulterior se dovedeşte ca injust, din acel moment el devine nul, neavenit şi nu va mai avea putere. De asemenea, dacă mai multe articole ale cererii noastre pot fi rezolvate în spiritul Sfintei Scripturi, ne vom rezerva dreptul să o urmăm pe aceasta.
Se spune că Müntzer a asistat pe ţăranii care au întocmit acest document. Dacă este aşa, aceasta este spre onoarea lui. Orice opinii prosteşti sau exagerate ar fi introdus în document, este scuzabil, pentru că în acele zile foarte puţini dintre oamenii publici nu şi-au pierdut cumpătul. Hotărârea sa de a conduce răsculaţii a atras asupra sa o cenzură puternică. Dar plătea cu drag acest preţ. Arestat după bătălia în care ţăranii au fost înfrânţi, sau mai degrabă măcelăriţi, pentru că nu a fost nici o luptă, el a fost supus cu cruzime la torturi, după cum era obiceiul acelor vremuri, iar în cele din urmă a fost ucis.
Chiar dacă răscoala ţărănească în sine nu a reprezentat o luptă baptistă, prin implicarea sa în această răscoală, Müntzer a găsit prilejul de a ridica o tornadă de indignare împotriva baptiştilor, ca şi cum ar fi fost cu toţii rebeli.
Prigoana s-a dezlănţuit cu violenţă  şi nu a încetat nici o clipă complet pe durata perioadei de revoltă. Baptiştii se închinau la Dumnezeu şi predicau Evanghelia sub o continuă ameninţare a libertăţii şi a vieţii. Uneori se întâlneau în lăcaşuri aflate departe de privirile publicului, alteori în păduri şi, nu de puţine ori, treceau perioade lungi până să se întâlnească din nou, aşa de înverşunată era urmărirea lor de către autorităţi. S-a produs un efect care s-a dovedit în avantajul cauzei lor: au fost împinşi în afara graniţelor, spre est, în Moravia şi Ungaria, precum şi în Olanda. În toate aceste locuri, bisericile au răsărit din ce în ce mai multe.
După ce răscoala ţărănească (1524-1525) a fost înăbuşită, Müntzer şi pastorul radical Henry Pfaiffer au reuşit înlăturarea consiliului orăşenesc Mühlhausen şi înfiinţarea unei teocraţii communiste în locul acestuia. După înfrângerea partidului ţărănesc, Müntzer a fost decapitat. Elocinţa înflăcărată a lui Müntzer a influenţat anabaptiştii cu care uneori s-a identificat, deşi a respins practica botezării cu desăvârşire. Marxiştii l-au privit ca u precursor în lupta pentru o societate lipsită de clase sociale. Despre el au scris studii E. W. Gritsch (1989) şi A. Friesen (1990).
Thomas Müntzer a fost capabil să conducă o insurecţie care a acoperit câteva regiuni. Şi a folosit o organizare militară pentru a înfrunta armatele nobililor şi ale moşierilor. Dar nu s-a bucurat de mult sprijin la nivelul întregii Germanii. Proletariatul nu era pregătit să se lanseze într-o revoluţie care să traverseze Germania de la cap la cap. Cum explică Engels, nu au existat condiţiile economice necesare unei revoluţii. Nu erau destui muncitori. Prea multor ţărani le era teamă şi pe bună dreptate, deoarece moşierii dispuneau de forţe militarizate.
În concluzie, revoluţia lui Thomas Müntzer a fost prematură, dar, având în vedere ideile sale, nu putea, decât să organizeze şi să conducă o revoluţie, luptându-se ca un leu.



Bibliografie:
http://www.bartleby.com/
http://www.reformedreader.org/
http://www.slider.com/enc/index.htm
http://www.wittenberg.de/
http://www.workers.org/