1
Productia de zahar
Aproape 85 milioane de tone anual de zahăr cristalizat se
produc in prezent pe glob . Aceasta cantitate , raportată la cele peste
4 miliarde de locuitori ai planetei , arată că pentru fiecare om se
produce in jur de 20 kilograme . Această cantitate nu ar fi asa de mică
, numai că in unele tări consumul de zahăr pe cap de locuitor trece de
60 kg. pe an , in timp ce in altele consumul este aproape
neglijabil . Iar dacă facem comparatie intre consumul de zahăr al
orăsanului si consumul de zahăr al populatiei rurale , constatăm că in
multe zone pe glob sunt populatii care arareori ajung să guste din
dulceata zahărului .Dar omul nu poate trăi fară zahăr indiferent
că acesta este zaharoză , adică zahărul obisnuit , sau alt zahăr
mai simplu cum ar fi glucoza sau fructoza . Gustul si nevoia omului
pentru alimente dulci au crescut cu timpul si necesitatea extragerii
din plante a zahărului cristalizat devenea tot mai necesară . Prima
plantă care a furnizat omului materia primă pentru zahărul cristalizat
a fost trestia de zahăr ,din care , cu mai bine de 1800 de ani in urmă
, s-a putut obtine de către populatii de pe teritoriul Indiei o
substantă dulce , pe jumătate întărită , de culoare brună . Si astfel
apare in scurt timp zahărul cristalizat . Apoi trestia de zahăr ,
care se cultiva acolo de veacuri a fost adusă de arabi in Egipt , Siria
, Sicilia , insulele Canare , Azore si alte regiuni . In America
trestia de zahăr a ajuns o dată cu cea de-a doua călătorie a lui Columb
pe insula „ La Espagnola „ ( azi insula Haiti ) , de unde a trecut in
America Centrală si America de Sud . Extragerea zahărului cristalizat
s-a perfectionat foarte repede si trestia de zahar a devenit una din
cele mai rentabile culturi tehnice . Pe intinsele plantatii de trestie
de zahăr , ca si pe intinsele plantatii de bumbac , milioane de sclavi
isi pierdeau viata in cea mai neagră mizerie , pentru monopolistii
plantatiilor si ai fabricilor de zahăr . Dar plantatiile de trestie de
zahăr din insula Haiti , care până in anul 1791 detinea intâietate in
comertul international al zahărului , au fost pustiite de răscoalele
sclaviilor care nu au mai putut indura foametea si mizeria . Cu timpul
, trestia de zahăr s-a extins în cultura in Brazilia si alte tări din
America de Sud si Centrala , in Australia , in Asia ( China , Filipine
, Indonezia ) si in mai multe tări africane . Această plantă este
perenă , o plantatie putând fi exploatată 5 - 7 ani .
In Cuba
trestia de zahăr a găsit conditii foarte bune de vegetatie si astăzi ,
ca si cu 150 de ani in urmă , această tară se situa in anul 1980 pe
locurile fruntase in lume in productia de zahăr din trestie . In anul
1970 productia de zahăr a acestei tări a fost de 7,5 milioane de tone ,
iar anul 1974 de 6 milioane tone , in acel an fiind întrecută numai de
Brazilia , care a produs aproape 8 milioane tone . In Cuba , 252
fabrici extrag zahărul din trestie . Productia anuala de zahăr pe cap
de locuitor a Cubei este de 660 kg ( anul 1980 ) .
Trestia de
zahăr constituia cea mai importantă bogătie a Cubei ( 1980 ) ,
principală sursă pentru dezvoltarea economică a tării . „ Azucar para
crecer „ ( Zahăr pentru dezvoltare ) stă scris pe pancarte instalate
de-a lungul soselelor , la intrarea in fabrici . Actualmente Cuba este
cea de-a patra fortă mondială in producerea de zahăr din trestie de
zahăr alături de Brazilia , India , Mexic . Trestia de zahăr face parte
din familia Gramineelor , se cheamă stiintific Saccharum officinarum ,
creste inaltă de 2 - 4 m si contine in măduva tulpinii in jur de 14 %
zahăr . Ocupă pe glob circa 11,3 milioane hectare .
Trestia de zahăr este o plantă a regiunilor calde , tropicale si
subtropicale , unde nu există iarnă , iar temperatura medie anuală nu
scade sub 16 ° ( Tări favorizate : Mexic , Cuba India , Brazilia
) . Pentru recolte mai este necesară o cantitate mare de precipitatii .
Pe teritoriul Cubei plouă anual însumat circa 750 - 1900 l pe metru
pătrat .
La
fel ca si trestia de zahăr , sfecla a fost luată în cultură datorită
gustului dulce al frunzelor , petiolilor si rădăciniilor si acest lucru
s-a intamplat cu 3500 - 4000 de ani în urmă .
Zahărul din sfeclă a fost scos în evidentă cu mult timp înaintea erei
noastre , sucul dulce al sfeclei rosii fiind recomandat în medicină in
locul mierei de albine . Odată dezvoltată cultura sfeclei de zahăr si
industria zahărului din sfeclă , a inceput si concurenta intre cele
două plante. In tabelul următor se arată câteva cifre in acest sens :
Anul 1840 1901
1913 1924 1939
1945 1953 1959
Zahăr din trestie pe glob %
95,65 32,4 54,0
66,0 63,0 72,7
66,8 59
Zahăr din sfeclă pe glob %
4,35 67,6 46,0
34,0 37,0 27,3
33,2 41,0
Si in prezent productia de zahăr a lumii se realizează in proportie de
59 % din trestie si 41 % din sfeclă . In productia mondială de zahăr ,
locul întâi ii va reveni intotdeauna trestiei de zahăr , care fată de
sfecla de zahăr prezintă o serie de avantaje si care are largi
posibilităti de extindere in cultura in zonele calde ale globului .
Avantajele culturii de sfeclă de zahăr sunt atât de mari incât un
olandez mentiona ca in Olanda nu se concepe posibilitatea
restabilizării unei exploatări agricole fără cultura sfeclei de zahăr ,
al cărei randament mediu este cel mai ridicat din lume si care nu poate
fi inlocuită mai avantajos cu alte plante . Sfecla de zahăr este
singura plantă care furnizează materia primă pentru producerea
zahărului in climatul continental ; trestia de zahăr este singura
plantă cre furnizează materia primă pentru producerea zahărului in
climatul tropical .
1
Pe glob sfecla de zahăr ( Beta vulgaris saccharifera ) se seamănă
pe
circa 8,5 milioane hectare , din care in Rusia , se cultivă circa 3,5
milioane hectare , iar in restul Europei 3 milioane hectare . Fată de
media anilor 1948 - 1953 , suprafata cultivată cu sfeclă de zahăr a
Rusiei ( si CSI ) se ridică la aproape 12 milioane tone .
Principalele tări cultivatoare de sfeclă de zahăr din Europa sunt :
Polonia ( 409.000 ha )
Franta ( 409.000 ha ) , Germania ( 423.000 ha ) , Italia ( 281.000 ha
) , Marea
Britanie 187.000
ha , Cehia + Slovacia ( 180.000
ha ) , Spania ( 146.000 ha ) , Ungaria ( 121.000 ha ) , Iugoslavia (
80.000 ha ) , Bulgaria ( 66.000 ha ) , Belgia ( 65.000 ha ) , România (
240.000 ha ) . In raport cu suprafata arabilă , suprafete mari cu
sfeclă de zahăr se mai cultivă in Danemarca , Olanda si Suedia . In
America de Nord sfecla de zahăr se seamănă pa circa 600 mii hectare .
Un hectar cultivat cu sfeclă de zahăr poate să producă peste 50 tone de
rădăcini . Productiile medii la hectar , care se obtin pe suprafete
mari , sunt insă mai mici de 50 de tone . Astfel in Belgia se produce
circa 50 t , in Franta 44 t , in Germania 55 t , in Italia 37 t , in
S.U.A. 40 t , in Olanda 48 t etc . Dacă ne gândim că din 100 kg
de
rădăcini se obtin circa 14 kg de zahăr cristalizat, deducem din
productia de rădăcini de sfeclă de pe un hectar se obtin 7000 - 8100 kg
zahăr . Sunt multe situatii când sfecla de zahăr a produs un vagon de
zahăr cristalizat la hectar .
In
România primele incercări pentru cultivarea sfeclei de
zahăr s-au făcut in anul 1863 , de către cunoscutul agronom si
economist P.S. Aurelian ( 1833 - 1909 ), la Scoala superioară de
agricultură de la Herăstrău . In anul 1938 , de pildă , an de vârf
pentru economia românească din acel timp , suprafată semănată cu sfecla
de zahăr se ridică la numai 32,6 mii hectare . De pe această suprafată
se recolta mult prea putină sfeclă de zahăr pentru a satisface consumul
intern si pentru a exporta . In plus , nevoia de seminte se asigura
numai prin import , iar cultivatorii erau opriti să ingrase culturile
de sfeclă pe motiv că s-ar fi inrăutătit calitatea de fabricatie .
Modificări radicale in cultura sfeclei de zahăr in România
s-au produs după anul 1958 , când s-a hotărât ca întegul necesar de
zahăr al populatiei tării să se producă din culturi proprii ( o măsură
radicală ) . In anul 1965 suprafata semănată cu sfeclă de zahăr a
crescut la 190 mii hectare , apoi la 234,4 mii hectare in anul 1977 .
Iar productia medie la hectar a crescut de la 14 t in anul 1938 la 28
de tone in anul 1972 si la 29,4 in anul 1976 . In prezent functionează
in tară circa 15 fabrici de zahăr , fată de câteva existente dupa anul
1950 .
După
cum se stie , zahărul constituie unul din alimentele
de bază ale omului . Valoarea lui alimentară este dată de cantitatea
mare de energie pe care o produce in organism si de rapiditatea si
gradul in care se asimilează . In timp ce 1 kg de pâine neagră asigură
organismului 2200 de calorii , iar 1 kg de carne de vacă 1500 de
calorii , un kilogram de zahăr asigură circa 4000 calorii . In organism
zahărul se asimilează in numai 15 minute de la consumare , in timp ce
la alte alimente asimilarea se produce după 60 - 90 de minute . Acestea
sunt motivele pentru cerinta tot mai mare de zahăr . Dar in afară
de
zahăr , sfecla de zahăr se poate intrebuinta la fabricarea spirtului .
Din 100 de rădăcini , cu 17 % zahăr , rezultă circa 10 l alcool absolut
, iar de la un hectar cultivat cu sfecla de zahăr se por obtine până la
3000 l de alcool absolut . O importantă deosebită au reziduurile
industriale rezultate in urma extragerii zahărului . Astfel melasa , un
lichid gros de culoare brună , cara contine 50 % zahăr , 20 % zahăr
substanta organice nezaharate si 20 % apă, se utilizează pentru
extragerea mai departe a zahărului , in industria spirtului , industria
alimentară si hrana animalelor .
Zahărul
este un produs al procesului de fotosinteză si atâta
timp cât va exista soare , apă si oxigen , atâta timp va exista si
materie primă pentru extragerea zahărului .
Crearea
soiurilor românesti de sfeclă de zahăr a reprezentat
o insemnată realizare a stiintei agricole , intrucât aceste soiuri
fiind adaptate la conditiile de climă si de sol ale tării noastre sunt
mai productive . Pentru a fi cât mai apropiate de procesul de extractie
al zahărului in fabrici , in unele laboratoare de cercetare a soiurilor
din fosta Uniune Sovietică analizele de randament se fac in „ fabrica
de zahăr pe masă „ , adică o instalatie de laborator care reproduce in
extragerea zahărului întocmit procesele tehnologice din fabricile de
zahăr . In acest fel se obtin rezultate de randament foarte exacte .
In
conditii de umiditate redusă , greutatea unei rădăcini
de sfeclă a fost de 125 g , iar continutul de zahăr s-a ridicat la 19,2
% , in total pe rădăcină a ajuns la 24 g ; in conditii de umiditate
ridicată , greutatea rădăcinii a crescut însă la 192,4 g zahăr . Deci
192,4 g de zahăr in rădăcină , fată de 24 g .
In
Câmpia Bărăganului sfecla de zahăr avea conditii optime
de vegetatie din punctul de vedere al luminii solare ( intensitate ,
durată ) , al temperaturii aerului si al solului . Dar nu se
putea
cultiva din cauza cantitătiilor reduse de precipitatii , a secetelor
indelungate din timpul verii . Din această cauză radăcinile rămâneau
foarte mici si cu tot continutul lor de zahăr la hectar nu trecea de
2500 - 3000 Kg . Odată cu extinderea irigatiilor , zona Bărăganului a
devenit foarte favorabilă sfeclei de zahăr din toate punctele de vedere
si astfel productia de zahăr se ridică la 10 mii kg la hectar . Sfecla
de zahăr este una dintre plantele care asigură , în conditii de irigare
, productii deosebit de ridicate . In anul 1980 , în România pe cap de
locuitor revenea circa 60 kg de zahăr pe cap de locuitor .
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |