1 CUBA

               DESCRIERE:

            Insula alungită Cuba este cea mai mare insulă din Caraibe şi este mărginită la nord de Strâmtoarea Florida şi de Oceanul Atlantic de Nord, la nord-vest de Golful Mexic, la vest de Canalul Yucatan, la sud de Marea Caraibelor iar la est de Strâmtoarea Windward. Cuba ocupă întreaga insulă şi alte insuliţe învecinate, (precum Isla de la Juventud, cunoscută şi sub numele de Insula Pinilor). Excepţie face Golful Guantanamo, o bază navală care a fost închiriată de Statele Unite încă din 1903. Insula principală este a 16-a dintre cele mai mari din lume.

Relieful insulei e variat: câmpii întinse până la cele uşor vălurite, dealuri abrupte şi munţi în principal în partea de sus. Cel mai înalt vârf este Pico Real del Turquino (2.005 m).

Clima este tropicală îmblânzită de vânturi regulate. Este un sezon uscat din noiembrie până în aprilie şi unul ploios din mai până în octombrie.

Havana este cel mai mare oraş al ţării şi capitala. Alte oraşe importante sunt: Santiago de Cuba şi Camagüey. Printre cele mai cunoscute oraşe mici se numără Baracoa (prima aşezare spaniolă din Cuba), Trinidad şi Bayamo.


             ISTORIA:

            Populaţiile originale amerindiene (Taino, Siboney şi Guanajatabey) au căzut sub dominaţia Spaniei în secolul al XVI-lea. Lupta coloniei pentru independenţă a început în 1868 şi a continut de-a lungul secolului al XIX-lea până la Războiul spaniolo-american din 1898. Statele Unite au ocupat insula până când i s-a recunoscut independenţa în 1902, limitată totuşi de Amendamentul Platt (revocat în 1934), SUA continuând să aibă a influenţă majoră în politica cubaneză.


1 Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Raúl Castro Ruz şi armata lor de rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherilă care se opuneau dictatorului Fulgencio Batista. 'Mişcarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste mişcări şi a cucerit puterea, formând guvernul în 1959, după victoria împotriva forţelor militare loiale lui Batista. În momentul în care Batista a fost alungat de la putere, 75% din terenul cultivabil era proprietatea cetăţenilor străini şi companiilor străine (în special nord-americane). Noul guvern revoluţionar a adoptat reforma agrară şi a confiscat cea mai mare parte a proprietăţilor agricole ale companiilor străine. În scurtă vreme, relaţiile cu SUA s-au deteriorat. La început, Castro nu dorea să discute planurile sale de viitor, dar în cele din urmă s-a declarat comunist, explicând că încearcă să construiască socialismul în Cuba. Au fost stabilite relaţii deplomatice cu Uniunea Sovietică. Un guvern nou, condus de renăscutul Partid Comunist Cubanez, a început să pună în practică reformele economice promise de Castro. Printre alte lucruri, asistenţa medicală şi învătământul au devenit gratuite pentru toţi cubanezii pentru prima oară. Cu o oarecare întârziere, o constituţie de inspiraţie sovietică a fost adoptată în 1976.

Pentru mai mlte decenii, Cuba a primit un ajutor (subvenţie) masiv din partea URSS, în schimbul zahărului cubanez, sovieticii livrând petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumată în Cuba, iar restul era vândut pe piaţa mondială pentru un profit de câteva miliarde de dolari. În schimbul acestei subvenţii sovietice, Cuba sprijinea mişcărle comuniste din toată America Latină (printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia şi Chile) şi din Africa (Angola, Mozambic şi Etiopia). Numai în Angola existau peste 50.000 de militari cubanezi. Colapsul Uniunii Sovietice din 1991 i-a dat o lovitură economică grea Cubei, iar când sovieticii au încetat acordarea ajutorului anual de 6 miliarde de dolari , guvernul comunist a chemat populaţia la "perioadă specială" de refacere.

În ciuda faptului că i-a fost interzis accesul la împrumuturile de la FMI şi Banca Mondială, deoarece Cuba este în zona debitorilor Clubului de la Paris cu sute de milioane de dolari, economia ţării nu s-a prăbuşit, deşi venitul pe cap de locuitor este încă mai mic decât era în 1989 (dar în creşere lentă). Economia cubaneză are ca ramuri importante agricultura (tutun, zahăr, citrice), mineritul (nichel) şi turismul.

În 1996, administraţia Clinton a emis Legea Helms-Burton. Această lege stabileşte, printre altele, că orice companie străină care "face în mod conştient operaţiuni comerciale în Cuba cu proprietăti ale cetăţenilor SUA confiscate fără compensaţie" va intra în litigiu cu statul american, iar conducătorilor respectivelor companii li se va interzice accesul în Statele Unite. Sancţiuni pot fi aplicate companiilor din afara SUA, care fac comerţ cu Cuba. Această legislaţie a fost aplicată după doborârea a două avioane civile de către armata cubaneză. [1] [2]. Această legislaţie extrateritorială este considerată foarte controversată, iar emargoul SUA a fost condamnată pentru a 13-a oară în cadrul Adunării Generale a ONU din 2004 de 179 de state. Mai mult, membri ai Congresului SUA din amândouă partidele au criticat în mod deschis creşterea cheltuielilor pentru întărirea embargoului. [3]

Cei mai importanţi parteneri comerciali ai Cubei sunt: Spania, Canada, Franţa, Italia, Anglia şi Japonia. Embargoul SUA împotriva Cubei se aplică tuturor bunurilor, cu excepţia produselor medicale şi a mărfurilor agricole, care sunt autorizate de lege. Companiile agricole americane sunt libere să exporte în Cuba, cu condiţia plăţii în avans în bani gheată. Călătoriile cetăţenilor americani sunt în mare parte interzise prin lege. Totuşi, unii cetăţeni americani vizitează în mod ilegal Cuba, călătorind prin Mexic, Canada sau Bahamas, ei fiind mai apoi pasibili de plata unor amenzi mari dacă sunt puşi sub acuzare. Însă, autorităţile americane nu sunt foarte stricte cu turiştii obişnuiţi care nu sunt implicaţi în activităţi criminale.

       RELIGIA:

Peisajul religios al Cubei este marcat puternic de sincretismele de diferite tipuri. În era postrevoluţionară, religia a fost descurajată, iar din 1962 până în 1992, Vuba a fost în mod oficial un stat ateu. După această dată, prin amendarea constituţiei, Cuba a devenit formal un stat secular. Deşi vizita Papei Ioan Paul al II-lea a revigorat catolicismul oficial, cabanezii sunt de mai multe confesiuni, de la catolicismul popular la peste 50 de versiuni ale protestantismului sau la spiritism sau credinţe originare din Africa. Cele mai importante curente necreştine sunt Regla de Ocha (cunoscută şi ca Santería), care derivă din credinţa Yoruba, Regla de Palo Monte, care derivă din credinţe locale Congoleze, şi Sociedad Secreta Abakuá, care derivă din credinţele societăţilor secrete masculine din regiunea Calabar, din sud-estul Nigeriei. Alte credinţe sunt francmasoneria şi bisericile Penticostale.

Se crede că Santeria şi catolicismul popular sunt cele mai larg răspândite religii în Cuba, deşi nu este neobişnuit ca indivizii să aibă mai multe credinţe în acelaşi timp şi să fie mebri al Partidului Comunist în acelaşi timp. De asemenea credinţa penticostală se dezvoltă rapid.

Cuba avea odată o comunitate evreiască mică dar activă, în Havana mai sunt una sau două sinagogi în funcţiune.

În Cuba, ziua de 6 ianuarie este ziua "Dia de los Reyes Magos", ("Ziua celor trei magi ") şi comemorează ziua când în care cei trei magi au venit să se închine lui Isus, după cum este scris în Evanghelii. Ca în cele mai multe ţari latino-americanee şi în Spania, această zi este sărbătorită împreun sau în locul Crăciunului.

Alte sărbători religioase importante sunt cele ale "Virgen de la Caridad del Cobre" (Fecioarei din Cobre, sfântul patron al Cubei, sincretizat cu Ochún al Santeriei) din 8 septembrie şi san Lázaro (Lazăr) (sincretizat cu Babalu Ayé), pe 17 decembrie.
 
ECONOMIA:


 Economia Cubei este una a proprietăţii de stat, cu câteva mici întreprinderi private. Turismul a devenit principala sursă de venituri, iar între 1993 şi 2004, dolarul SUA devenise monedă oficială (economia folosea un sistem cu două valute).

Economia Cubaneză a fost greu lovită de colapsul Uniunii Sovietice şi al CAER-ului, cu statele căruia făcea comerţ în principal. Printre roblemele mai recente se numără preţul ridicat al ţiţeiului, recesiunea pieţelor principalelor sale produse de export, zahărul şi nichelul, distrugerile provocate de uragane, (uraganul Charley a făcut pagube de aproximativ 1 miliard de dolari), recesiunea în turism şi condiţiile nesigure din economia mondială. La sfârşitul lui 2003 şi începutul lui 2004, atât turismul cât şi preţul nichelului au avut creşteri. Un factor important al restabilirii economiei cubaneze sunt banii expediaţi de americanii de origine cubaneză, (care reprezintă aproximativ 3% din economia tării, după unele estimări). Cuba face comerţ cu aproape toate ţările lumii, inclusiv cu SUA. Totuşi, Cuba datorează miliarde de dolari ţărilor Clubului de la Paris precum Franţa, Japonia şi Germania.

Cuba remarcată pentru iniţiativa naţională de practicare a agriculturii organice pentru a hrăni populaţia ameninţată de foamete. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, Cuba a pierdut peste 70% din importurile chimicalelor necesare agriculturii, peste 50% dintre importurile alimentare şi cea mai mare parte a importurilor de petrol. Sectorul agricol, bazat pe un model puternic mecanizat şi chimizat a fost imediat distrus. Prin restructurarea industriilor agricole, prin eforturi ştiinţifice pentru găsirea de soluţii organice, Cuba a reuşit rapid să convertească cu succes toată agricultura la producţia organică. În ziua de azi, numai gricultura organică este permisă de lege


              POLITICA:


      Cuba este un stat comunist, sau o republică parlamentară condusă de un partid comunist care deţine monopolul puterii politice. (Toate partidele de opoziţie sunt considerate ilegale de constituţia cubaneză care afirmă că "Partidul Comunist Cubanez ... este forţa supremă călăuzitoare a societăţii şi a statului"). Fidel Castro este şeful statului şi şef al guvernului din 1959, la început ca prim-ministru şi după desfiinţarea acestei funcţii în 1976, ca preşedinte al Consiliului de Stat şi de Miniştri. Este de asemenea membru al Adunării Naţionale a Puterii Populare din partea municipalităţii oraşului Santiago de Cuba din 1976, Prim Secretar al Partidului Comunist Cubanez şi comandant suprem al forţelor armate.

Parlamentul unicameral cubanez este Asamblea Nacional del Poder Popular (Adunarea Naţională a Puterii Populare). Cei 609 membri sunt aleşi pentru un mandat de cinci ani şi nu există opoziţie. Candidaţii, care pot fi sau nu pot fi membri ai Partidului Comunist, sunt nominalizaţi de organizaţiile politice şi sociale proguvernamentale. Partidul Comunist Cubanez este recunoscut ca singurul partid politic legal, dar îi este interzis prin lege să nominalizeze candidaţi. Totuşi, nici un oponent al guvernului nu a mai fost ales în parlament de la victoria revoluţiei.

În 2001 Oswaldo Payá Sardiñas şi membrii Proiectului Varela au încercat să facă un plebiscit folosind prevederile Constituţiei Cubaneze care permite iniţiativa cetăţenească. Dacă ar fi fost acceptată de guvern şi aprobată de votul popular, amendamentele ar fi stabilit noi libertăţi precum cele de asociere, a cuvântului, a presei, ca şi libertatea de a începe o afacere privată. Petiţia a fost până la urmă respinsă de Adunarea Naţională iar The Petition was however refused by the National Assembly, iar măsurile luate ulterior au dus la întemniţarea a 75 de prizonieri politici cu condamnări de până la 28 de ani pentru învinuiri de colaborare şi primire de fonduri de la guvernul SUA. Vezi de asemenea Drepturile omului în Cuba