1
  1.     Ce este atmosfera?
        Atmosfera:  
- este învelişul invizibil format din aerul care înconjoară planeta;
- constituie un element vital pentru existenţa omului (are o  importanţă deosebită);    
- este cel mai uşor dintre învelişurile materiale ale planetei şi este un strat gazos care, cu toate acestea, cântăreşte… 5 milioane de miliarde de tone;
- concentrează cea mai mare parte a mesei sale în primii 10 km ai grosimii ei. În această pătură, compusă în cea mai mare parte din azot şi oxigen, se deplaseazã mesele de aer, mai mult sau mai puţin reci şi încărcate de nori, care fac să fie ploaie sau timp frumos;
- protejează pământul de razele periculoase şi de corpurile cereşti care se abat asupra lui;
- moderează considerabil violenţele climatice la suprafaţa globului;
- face să ardă, înainte de a atinge solul, aproape toate corpurile  cereşti care intră în atmosferă;
- reflectă 57% din radiaţiile solare, mai ales din cele mai periculoase, si reţin, ca într-o seră, o bună parte din căldura acumulată de sol. Datorită acestui fenomen, planeta nu cunoaşte diferenţe uriaşe de temperatură între poli şi Ecuator (diferenţa maximă nu atinge1500 C), între anotimpul rece şi cel cald, sau între noapte şi zi în acelaşi loc;
- nu este mereu în repaus: cicloane tropicale sau viscole îngheţate ne-o amintesc din plin. Aceste mişcări violente de aer sunt dublate, în general, de efecte “sălbatice”: trombe de apă, scăderi bruşte de temperatură, furtuni de zăpadă, canicule… Aceste catastrofe au totuşi domeniul lor de predicţie; în regiunile tropicale nu se întâlnesc viscole, şi nici taifune în zonele reci. Aflate între cele două, regiunile temperate riscă să cunoască, în mod excepţional, neplăcerile amândurora.
- este foarte mobilă, foarte sensibilă la cele mai mici modificări, frecvente în regiunile temperate. Astfel, în ciuda observaţiilor şi calculelor lor, meteorologilor le este foarte dificil să prevadă cu certitudine, cu mai mult de trei zile înainte, schimbările de timp.
- face de asemenea parte dintr-o planetă în care omul îşi lasă din ce în ce mai mult urmele prin activităţile lui, dar mai ales prin poluare si prin degradări. Este probabil ca, din această cauză, clima să fie uşor modificată. De exemplu, astăzi se pune problema de a se şti dacă praful aruncat în atmosferă provoacă răcire sau încălzire la scara planetei;
- este menţinută in jurul Pământului de forţa de atracţie a acestuia. Forma atmosferei este asemănătoare cu cea a Pământului, însă este mai turtită la poli şi mai bombată la Ecuator;
- este formată din: a. azot - 78%
b. oxigen – 21% - este un gaz foarte important pentru că                                         întreţine viaţa şi arderea;
c. dioxid de carbon - absoarbe căldura, împiedicând răcirea                                    atmosferei şi a suprafeţei terestre în timpul nopţii;
d. ozonul – formează un strat la cca. 20-30 km înălţime, al cărui rol este de a proteja Pământul de radiaţiile ultraviolete.
-    nu este la fel pe toată grosimea ei. Astfel, cu cât ne îndepărtăm de suprafaţa terestră, ea se rarefiază şi îşi modifică temperatura. Pe baza acestor modificări, au fost deosebite 5 straturi atmosferice:
a.    Troposfera (“sfera schimbărilor”) - se desfăşoară, în medie, până la 12 km altitudine (deasupra polilor are 8 km grosime, iar deasupra Ecuatorului 18 km). Ea este cel mai important strat atmosferic. Face parte din învelişul geografic. Aici se află concentrată aproximativ 90% din toată cantitatea de aer (din cauza atracţiei Pământului), se formează norii, precipitaţiile, vânturile şi se desfăşoară viaţa şi activitatea omului.
b.    Stratosfera – conţine pătura de ozon care absoarbe cea mai mare parte a radiaţiilor ultraviolete. Dacă ar pătrunde în totalitate până la suprafaţa terestră, aceste radiaţii ar distruge viaţa de pe planetă.
c.    Mezosfera
d.    Ionosfera - reflectă undele radio, făcând posibile comunicaţiile.
e.    Exosfera – nu conţine decât particule extrem de rare de hidrogen.

- este incoloră. Totuşi, troposfera pare albastră, iar când este încărcată cu diferite particule de praf sau cu vapori de apă, capătă nuanţe roşii-violete sau cenuşii-albicioase. În straturile înalte ale atmosferei, totul este întunecat, negru, din cauza rarefierii gazelor. În troposferă se produc anumite fenomene electrice şi optice, luminoase şi sonore, cum sunt fulgerele, tunetele şi curcubeul. În ionosfera regiunilor polare se produc aurorele polare. Tot în ionosferă are loc aprinderea meteoriţilor şi a meteorilor;
- poate fi poluată prin industrie, automobile, etc. Împotriva poluării se pot lua unele măsuri: instalarea de filtre la coşurile fabricilor şi uzinelor, menţinerea pădurilor şi re plantarea lor, oprirea fabricilor extrem de poluate şi interzicerea experienţelor nucleare;


2.    Fenomenele atmosferice
a.    Temperatura aerului:
Termometrul
-    exprimă gradul de încălzire a aerului;
-    se măsoară cu termometrul şi se exprimă în grade: Celsius sau Fahrenheit. Funcţionarea termometrului se bazează pe faptul că, atunci când se încălzeşte, lichidul din rezervor se dilată, ocupând mai mult spaţiu, iar când se răceşte, se contractă. Pentru gradarea termometrului se iau ca puncte de referinţă temperatura de îngheţ (00 C) şi de fierbere a apei (1000 C), la nivelul mării;

Încălzirea atmosferei
-    sursa ei este Soarele. Din cauza vitezei sale mari, radiaţia solară străbate atmosfera fără să o încălzească. Ajungând la suprafaţa terestră, radiaţia solară este absorbită de uscat şi de apă, care retransmit apoi căldura către atmosferă. Primele se încălzesc păturile inferioare ale troposferei, pentru că sunt în contact cu suprafaţa terestră, iar de la acestea căldura se transmite şi spre păturile mai înalte. Rezultă că atmosfera se încălzeşte de jos în sus, prin intermediul suprafeţei terestre;
-    temperatura aerului nu este aceeaşi pe tot Globul, ci variază de la un loc la altul şi de la un moment la altul.

Factorii care influenţează temperatura aerului
-    temperatura aerului variază odată cu latitudinea, scăzând de la Ecuator către cei doi poli. Cauza este scăderea unghiului pe care îl fac razele solare cu suprafaţa terestră, scădere determinată de forma Pământului. Ca urmare, pe măsură ce ne apropiem de poli, cantitatea de căldură primită de scoarţa terestră este tot mai mică;
-    temperatura aerului scade, pe măsura creşterii altitudinii, cu cca. 60 C;

-    temperatura aerului variază în cursul anului în funcţie de anotimp. Diferenţele de temperatură dintre anotimpuri se simt mai mult în zona temperatăv şi mai puţin în zona caldă. Cauza formării anotimpurilor este mişcarea de revoluţie a Pământuluim, combinată cu înclinarea axei sale;
-    temperatura aerului variază în decursul a 24 ore, de la zi la noapte, dar şi de-a lungul zilei. Cauza este mişcarea de rotaţie a Pămâtului. Cea mai mare temperatură se înregistrează la amiză, iar cea mai scăzută, înainte de răsăritul Soarelui;:
-    temperatura aerului variază în funcţie de distanţa faţă de mare. Ca urmare a faptului că uscatul se încălzeşte şi se răceşte de cca. două ori mai repede decât apa. Regiunile de lângă apă au ierni mai călduroase şi veri mai răcoroase decât cele din interiorul continentelor. Deci, în interiorul continentelor diferenţele de temperatură dintre vară şi iarnă sunt mult mai mari decât pe ţărmuri.
-    Temperatura aerului este influenţată şi de alţi factori, precum: prezenţa sau absenţa norilor, a curenţilor marini (calzi sau reci), a vânturilor (calde sau reci), a vegetaţiei etc. Şi activitatea omului poate influenţa, într-o măsură mai mică, temperatura aerului. Astfel, în oraşe temperatura este mai ridicată cu 10-20 C decât în împrejurimi din cauza lipsei vegetaţiei, a faptului că betonul clădirilor şi asfaltul absorb mai multă căldură, precum şi a căldurii emanate de uzine sau a cantităţii mai mari de dioxid de carbon din atmosferă.

Măsurarea temperaturii aerului
-    se face în staţii meteorologice răspândite pe tot Globul. Cu datele obţinute se calculează temperatura medie zilnică, temperatura medie lunară şi temperatura medie anuală. Acestea se folosesc la întocmirea hărţilor cu izoterme. Izotermele sunt liniile care unesc punctele cu aceeaşi temperatură medie şi ne arată cum este repartizată temperatura aerului pe Glob sau în diferitele regiuni ale planetei.

Temperatura aerului şi modificarea reliefului
-    temperatura aerului este şi un agent modelator al scoarţei terestre, mai ales prin diferenţele mari de temperatură de la iarnă la vară şi de la zi la noapte. Ziua, rocile neprotejate de vegetaţie, se încălzesc şi îşi măresc volumul, iar noaptea se contractă, micşorându-şi volumul. Prin această modificare repetată a volumului, rocile suferă un proces de dezagregare care duce la formarea grohotişurilor şi, treptat, a nisipurilor.

b.    Presiunea atmosferică

-    ca toate corpurile, atmosfera are o greutate proprie. Prin urmare, atmosfera apasă asupra suprafeţei terestre cu o forţă care se numeşte “presiune atmosferică”. aceasta nu se manifestă doar de sus în jos, ci în toate direcţiile;
-    aceasta nu se manifestă doar de sus în jos, ci din toate direcţiile. Presiunea atmosferică se măsoară pe unitatea de suprafaţă, iar instrumentul de măsurare se numeşte barometru;
-    valoarea presiunii, citită pe barometru, se exprimă în mm coloană de mercur. Când valoarea este de 760 mm coloană de mercur, avemde-a face cu o presiune normală, cvare se înregistrează la temperatură de 00 C şi la 0 m altitudine<
-    când valoarea înregistrată este mai mare de 760 mm coloană de mercur, atunci presiunea este înaltă (sau maximă), iar dacă valoarea înregistrată este mai mică de 760 mm, presiunea este joasă (sau minimă);
-    din cauza rarefierii aerului, presiunea atmosferică scade odată cu crşterea altitudinii. În acelaaşi timp, presiunea se modifică în funcţie de temperatura aerului (scade odată cu creşterea temperaturii şi creşte odată cu scăderea temperaturii);
-    când aerul se încălzeşte, se dilată şi se ridică, formându-se un centru de joasă presiune, numit ciclon. Când este rece, aerul dvine mai dens şi mai greu, apărând astfel un centru de înaltă presiune, numit anticiclon;
-    în funcţie de aceşti factori (temperatura şi altitudinea), pe Glob s-au format zone permanente de minimă şi de maximă presiune:
-zona minimelor ecuatoriale (de o part şi de alta a Ecuatorului, până la 50 altitudine);
-zonele maximelor subtropicale (la aproximativ 300 latitudine nordică şi sudică);
-zonele minimelor subpolare (la aproximativ 600 latitudine nordică şi sudică);
-zonele maximelor polare (în regiunea polilor);
c.    Mişcările aerului
-    aerul se deplasează prin mişcări verticale şi orizontale. Cauza deplasării o reprezintă încălzirea diferită a suprafeţei terestre;
-    mişcările verticale pot fi ascendente, cel c se produc în zonele permanente de minimă presiune, dar pot fi şi descendente – în zonele permanente de maximă presiune;
-    cele mai cunoscute mişcări verticale sunt aşa-numitele calme ecuatoriale. Acestea sunt mişcări ascendente;
-    mişcările orizontale ale aerului se numesc vânturi şi se produc din cauza diferenţei de presiune dintre două zone. Vântul deplasarea orizontală a aerului dintr-o zonă cu presiune ridicată într-o zonă cu presiune joasă. Vântul are anumite caracteristici, printre care mai importante sunt:
-direcţia (dinspre care bate);
-intensitatea (viteza cu care suflă).
-    instrumentele de măsurare folosite sunt girueta şi anemometrul. Girueta măsoară direcţia vântului, iar anemometrul intensitatea;
-    există vânturi permanene, vânturi periodice şi vânturi neregulate;
-    vânturile permanente bat tot timpul anului. Se formează între zonele de maximă presiune permanentă şi între cele de minimă presiune permanentă. Datorită mişcării de rotaţie, aceste vânturi sunt abătute de la direcţia lor normală (spre sud sau spre nord9. Astfel, sunt deplasate spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în emisfera sudică (raportarea se face la direcţia de deplasare;


1 -    vânturile permanente sunt: alizeele, vânturile de vest şi vânturile polare;
-alizeele sunt vânturi regulate care se formează într maximele tropicale şi minimele ecuatoriale. Ele bat între 300 şi 50 latitudine nordică şi sudică. În timpul verii, alizeele bat între 400 şi 120 latitudine. Această deplasare se datorează faptului că, în vara corespunzătoare fiecărei emisfere, zona calmelor ecuatoriale se extinde până la 120 latitudine. Cauza este încălzirea mai puternică a emisferei respective;
-vânturile de vest se formează între maximele tropicale şi minimele subtropicale, deci bat între 400 şi 600 latitudine nordică şi sudică. Fiind deviate de la direcţia normală, bat dinspre vest, de unde şi denumirea lor. Aceste vânturi aduc precipitaţii bogate pe coastele vestice ale continentelor;
-vânturile polare (de est) bat dinspre maximele polare spre minimele subpolare, aducând aerul rece al polilor;
-    vânturile periodice sunt vânturi care îşi schimbă direcţia: o perioadă bat dintr-o direcţie, iar perioada calaltă din direcţia opusă . cele mai importante vânturi periodic sunt musonii şi brizele;
-musonii sunt vânturi care îşi schimbă direcţia de la iarnă la vară. Se formează din cauza încălzirii diferite a uscatului şi a apei, ceea ce duce la diferenţe de presiune;
-cele mai puternice vânturi musonice se formează între Oceanul Indian şi sudul Asiei. Musonul de vară, care bate din aprielie până în octombrie dinspre ocean, aduce precipitaţii bogate, iar musonul de iarnă, care bate din octombrie până în aprilie, este secetos;
-brizele sunt asemănă toare musoniilor, dar îşi schimbă direcţia de la zi la noapte şi bat p suprafeţe restrânse. Există brize marine, formate din cauza încălzirii diferite a plajei şi a apei, şi brize d munte – vale, formate datorită încălzirii diferitea văilor şi a culmilor învecinate;
-    vânturile neregulate bat numai într-o anumită regiune. Există multe astfel de vânturi. Printre cle mai cunoscute se numără Bora, care bate pe ţărmul Mării adriatice, şi Mistralul, care bate pe valea Rhonului, spre Marea Mediterană;
-în România, cel mai cunoscut vânt neregulat este Crivăţul. Acesta bate dinspre nord-nord-est, în anotimpul rece, şi se resimte mai mult în estul şi sud-estul ţării. Apariţia crivăţului se datorează deplasării maselor de aer dinspre anticiclonul de deasupra Câmpiei Ruse spre ciclonul format deasupra Mării Mediterane;
-un tip special de vânt este cel generat de ciclonii tropicali. Aceştia se formează deasupra oceanelor calde, între 100 şi 200 latitudine nordică şi sudică, de unde se deplasează sub forma unor vârtejuri uriaşe deasupra ţărmurilor. În interiorul ciclonilor tropicali, vântul are viteze foarte mari (100-200 km/h şi chiar 500 km/h);
-    ciclonii tropicali sunt însoţiţi de ploi puternice şi provoacă mari daune regiunilor prin care trec;
-    vânturile contribuiesc la evaporarea apei, transportă aerul şi, odată cu acesta, vaporii de apă, aducând precipitaţii. Ele ajută şi la răspândirea seminţelor plantelor şi la polenizare;
-    vântul are un rol important şi în modelarea unor forme de relief. Astfel, în zonele deşertice, pe litoral sau în luncile râurilor, vântul spulberă nisipul, construind dune de nisip. În Sahara, aceste dune se desfăşoară pe suprafeţe mari, formând adevărate câmpuri de nisip numite erguri, iar în locul în care a fost spulberat nisipul rămâne un platou stâncos, numit hamada;
-    tot vântul, încărcat cu particule de nisip, apă sau gheaţă, izbeşte rocile, erodându-le în diferite forme. Astfel, la noi în ţară au luat naştere Babele şi Sfinxul, aflate în Munţii Bucegi;
-    din cele mai vechi timpuri, omul a ţtiut să folosească forţa vântului. Mole de vânt erau destul de răspândite până în urmă cu un secol, peisajul unor regiuni fiind de neînchipuit fără acestea. De asemenea, până la apariţia motorului cu aburi, vântul era folosit pentru punerea în miuşcare a corăbiilor cu pânze. În zilele noastre vântul este din ce în ce mai important pentru obţinerea energiei electrice.
-    Vânturile pot avea şi efecte negative: distrug clădiri sau culturi agricole, atunci când sunt pra puternice, sau pot favoriza secetei.

3. MASELE DE AER, PRESIUNEA SI DINAMICA LOR
Presiunea aerului
Aerul este un fluid compresibil care exercita o presiune permanenta asupra Terrei, aceasta avand la nivelul marii valoarea de 1 kg/cm . Acest parametru este influentat de temperatura si de altitudine. Presiunea scade cu altitudine conform unei legi logaritmice, la inceput mai repede si apoi din ce in ce mai incet, datorita rarefierii aerului. In general, in partea inferioara a troposferei scade cu un milibar la fiecare 8 km.
Presiunea medie la nivelul marii este de 1015 mbari, ajungand la 900 mbari in ciclonii tropicali si la 1060 mbari in ariile anticiclonale cu presiune mare. Pe majoritatea hartilor meteorologice presiunea, masurata in diferite puncte, este redusa la cea de la nivelul marii, ceea ce favorizeaza reprezentarea prin izolinii numite izobare (liniile ce unesc punctele cu aceeasi presiune). Presiunea atmosferica este mai ridicate in regiunile cu temperaturi scazute si mai redusa acolo unde se inregistreaza temperaturi mai mari. Ca urmare, regional se dezvolta areale cu presiune mare (numite anticicloni) si areale cu presiune mica (cicloni). Existenta lor determina deplasarea in plan orizontal a maselor de aer dinspre centrele de maxima presiune spre centrele de minima presiune.
Valorile de presiune inregistreaza si slabe oscilatii diurne. Ele sunt mai evidente in regiunile ecuatoriale si tropicale, unde maximele se produc dimineata (orele 8 -10), si seara (orele 20 - 22). In regiunile temperate se adauga schimbarile frecvente determinate de evolutia circulatiei atmosferice.

Masele de aer
Analiza de amanunt a troposferei releva faptul ca in cadrul ei se pot diferentia volume de aer cu dimensiuni diferite care se caracterizeaza, fiecare, prin anumite valori de temperatura, presiune, incarcatura de vapori de apa, si care au dinamica si evolutia distincte. Aceste volume de aer, relativ omogene, care se intind pe suprafete de cateva mii de kilometri patrati si a caror inaltime urca de la cativa kilometri la limita superioara a troposferei, poarta numele de mase de aer. Caracteristicile si-le dobandesc prin contactul direct cu suprafata terestra si prin schimbul de energie intre doua medii diferite.
Acest proces este puternic influentat si diversificat, spatial si temporal, de forma sferica a Pamantului, de inclinarea axei terestre asociata cu miscarea de revolutie, de faptul ca suprafata terestra corespunde unei asocieri de medii acvatice si de uscat. De aici concluzia ca exista un numar mare de mase de aer care se pot diferentia dupa criteriile:
-    caracteristica termica  sunt mase de aer cald (la tropice, la Ecuator) si mase de aer rece (in regiunile polare si subpolare);
-    caracteristica dinamica  sunt mase de aer stabile, care stationeaza deasupra unei regiuni geografice (la tropice, in regiunile polare), si mase instabile, care strabat mai multe regiuni, modificandu-si relativ repede trasaturile (indeosebi in zona temperata);
-    regiunea geografica deasupra careia se formeaza (mase arctice, mase polare, mase tropicale, mase oceanice si mase continentale); este criteriul cel mai des folosit, intrucat defineste cel mai clar caracteristicile termodinamice ale maselor.


Fronturile atmosferice
Existenta concomitenta pe suprafata terestra a unei multitudini de mase de aer cu proprietati fizice deosebiteface ca intre ele sa se inregistreze contacte variate, ce capata caracterul unor suprafete slab inclinate numite fonturi atmosferice. In lungul acestora, miscarea maselor impusa de diferentele de presiune dintre ele se realizeaza diferit. De regula, masa activa o onlocuieste pe cea slaba, stationara, proces in care regiunea este traversata de frontul de aer, producandu-se vant puternic, nori, precipitatii bogate, modificarea rapida a temperaturii, a umezelii etc. In interval de cateva ore masa de aer activ o inlocuieste pe cea stationara, producand o modificare radicala a volorilor elementelor meteorologice.
Cu cat diferentele de temperatura si umiditate dintre cele doua mase sunt mai accentuate, cu atat frontul este mai scurt iar procesul de inlocuire a unei mase de catre cealalta este mai rapid si invers.
Se disting mai multe tipuri de fronturi de aer, cel mai frecvent fiind criteriul de deplasare a masei active, care are un anumit potential caloric. In acest sens se separe:
            Front atmosferic cald.                                              Front atmosferic oclus.

    fronturi reci, dezvoltate la contactul dintre masele de aer rece, care sunt active si patrund sub mase calde (stationare), pe care le disloca. Se dezvolta la inceput nori cirrus, apoi cumulonimbus, ce dau precipitatii; pe masura indepartarii aerului cald de cel rec temperatura devine tot mai scazuta.
    Fronturi calde, apar la contactul dintre o masa rece stationara si una calda activa. Aceasta din urma va urca peste cea rece si o va impinge concomitent. Rezulta nori cirrus, nimbus (dau precipitatii bogate). Dupa trecerea frontului masa calda domina, cerul va deveni senin, iar temperaturile vor creste.

Vremea si prevederile ei
Vremea (timpul) reprezinta starea fizica a atmosferei intr-un loc (intr-o regiune) la un moment dat. Ea este caracterizata prin anumite valori ale elementelor meteorologice (presiune atmosferica, temperaturi, umiditatea aerului, nebulozitate, precipitatii, vant etc.) si de un anumit mod de manifestare a fenomenelor meteorologice (bruma, chiciura, polei, viscol, grindina, seceta, uscaciune, roua etc.).
Fiind dependenta de caracteristicile maselor de aer, a caror dinamica este continua deasupra orcarei regiuni, vremea se modifica permanent, in intervale variabile (de la cateva ore la mai multe zile). De exemplu, dimineata este senin si cald, dupa-amiaza se inteteste vantul, cerul se acopera treptat cu nori, cad precipitatii bogate; in timpul noptii si a doua zi cerul se insenineaza treptat, dar temperaturile sunt cu cateva grade mai scazute decat ziua precedenta. S-a produs deci o modificare de vreme prin inlocuirea unei mase de aer cald de catre una rece.
Meteorologii au acordat o insemnatate deosebita cunoasterii starii vemii, preocupariile fiind tot mai multe din a doua parte a secolului trecut. In ultimii ani, prevederea se realizeaza pe baza datelor inregistrate la statiile si posturile meteorologice, dar si a celor transmise prin satelitii meteorologici.
Modificarile starilor de vreme sunt analizatede catre meteorologi prin urmarirea dinamicii si a caracteristicilor fizice ale maselor de aer care se deplaseaza deasupra unor teritorii largi (de exemplu, pentru tara noastra, cele din Europa). Pe baza datelor inregistrate la statiile meteorologice din sase in sase ore se intocmesc harti sinoptice (harti meteorologice speciale), ce servesc la caracteriazarea starii de vreme intr-un loc si la un moment dat.
ATMOSFERA AZI
Aerul pe care il respiram este un amestec relativ stabil de cateva sute de gaze de diferite origini. Stratul gazos invaluie planeta si se misca odata cu ea. Masa ei este de aproape 5.15 x 10E15 tone atrase de pamant datorita atractiei gravitationale. Proportiile de gaze, excluzand vaporii de apa sunt aproape egale pana la aproximativ 80 de km deasupra pamantului.
Componentele principale ale atmosferei, dupa volum, sunt oxigenul (21%), azotul (78%) si argonul (0,93%). Exista de asemenea cantitati mici din alte gaze.
Temperatura si compozitia chimica a atmosferei se crede ca sunt controlate de aceste gaze reziduale. Exista dovezi suficiente care dovedesc ca modifcarea procentajului de aceste gaze se schimba datorita unor cauze naturale dar si artificiale.
Exemple de gaze artificiale includ CFC-11 si CFC-12. Dioxidul de carbon, de azot si metanul din atmosfera sunt cauzate de arderea combustibililor fosili proveniti din biomasa moarta si vie si degajata de procesele metabolice ale microorganismelor din sol si apa.


Stiati ca ...

-    marinarii care se pierd pe mari se pot orienta spre uscat dupa nori? Deasupra insulelor se formeaza adesea nori incretiti

-    cel mai inalt nor este Cumulonimbus ? Unul ca el poate atinge o inaltime de 18 km – dublul Everestului si poate contine peste o jumatate de milion de tone de apa!
-    Pentru a provoca ploaia artificiala, norii sunt bombardati din avioane sau rachete cu cristale de iodura de argint? Apa din nori se ingheata in jurul acestora si cade pe sol sub forma de ploaie sau ninsoare
-    Norii au avut mereu o importanta deosebita in meteorologie? “Daca nori lânoşi strabat cerul, fii sigur ca nici o ploaie nu va strica ziua de vara”; “Cand se vad in zare muntii si culmile, avrsele bruste si violente sunt foarte probabile”; “Cer cenusiu, cer cenusiu, niciodata prea ud, niciodata prea uscat”
-    Locul cu cele mai dese precipitatii de pe glob este insula Kauai, din arhipelagul Hawaii din Oceanul Pacific? Aici ploua in medie cam 335 de zile pe an, uneori chiar 350 de zile pe an
-    Locul cu cele mai puternice precipitatii se afla la granita dintre India si Bangladesh, in Cherrapunji, unde la vremea musonului cad intre 10 si 26 de metri de ploaie anual
-    Locul cu cele mai putine precipitatii de pe glob este desertul Namib, din Africa. Chiar daca se afla in lungul litoralului Oceanului Atlantic, influenta curentului rece al Bengulei care trece de-a lungul tarmului, face ca toti norii sa se descarce pe mare sau pe o fasie ingusta de litoral. Pe continent nu mai ajunge nici o picatura de ploaie. Vietatile de aici nu fie nu beau niciodata, fie se adapa lingand roua ce se formeaza in zori pe pietre si pe rara vegetatie din zona
-    priviti de sus, norii par adesea niste benzi sau valuri? Aceste forme apar din cauza vanturilo si sunt numite “caile norilor”.
-    in anul 1970 un ciclon tropical (uragan) a bantuit prin Bangladesh, in insulele din delta Gangelui omorand circa un milion de oameni in inundatiile catastrofale datorate ploilor musonice
-    in luna aprilie 1982 tot in Bangladesh, gridina a cazut cu bucati de gheata de circa un kilogram care au facut 92 de victime printre locuitori. “Boabele de gridina” aveau marimea unei sticle de lapte!