1

Ontologie “Tipuri de existenţe şi formele conştiinţei

ca fundament al fiinţării umane”.

Ştim cu toţii destul de bine că  Ontologia este domeniu central  ale reflecţiei filosofice, studierea cărora are ca scop înţelegerea reflecţiei filosofice, studierea cărora are ca scop înţelegerea ştiinţifică a întregului spectru al realităţii: de la realitatea anorganică până la cea social organizată. Ea (realitatea) include atât realitatea materială, cât şi cea spirituală sau mixtă. Toate fiind unificate prin prisma cunoaşterii ştiinţifice. Studierea, familiarizarea doctoranzilor cu tematica acestui curs permite depăşirea unei specializări înguste şi înlăturarea consecinţelor acesteia atât prin prisma studierii generale a realităţii şi a înţelegerii raportului dintre general şi specific, cât şi prin prisma abordării pluralităţii aspectelor cunoaşterii ştiinţifice, ce deschide noi aspecte de cercetare atât a “vechilor” domenii de cercetare, cât şi evidenţierea unor aspecte noi de investigaţie. Referinduma la tipuri de existenţă pot zice că toate conceptele filozofice, de oricând şi oriunde, au postulat o existenţă, adică un anumit conţinut al lumii. Sunt cinci tipuri ale existenţei:

Existenţa este  faptul de a fi, de a avea o realitate obiectivă, independent de conştiinţa celui care gândeşte sau percepe această realitate.

Existenţa este un concept fundamental cuprinzând cu dificultate totalitatea determinărilor sale.

Aperceptiv, existenţa este o fenomenalitate dinamică, primară, reprezentarea minimală mijlocită de simţuri. Realitatea nemijlocită a percepţiei intră însă în starea conceptuală a 'existentei' doar prin apariţia limbajul semnificant care permite diferenţierea şi interpretarea precisă a obiectului existent.

Doar conştiinţa face posibilă perceperea reflexivă a existenţei şi a formelor sale, prin raporturi de construcţie şi obiectivare a limbajului desemnând realitatea obiectivă. (Desemnarea existenţei ca fiind un produs al conştiinţei individuale sau al imaginarului este punctul de vedere naiv al solipsismului.)

În timp s-au disociat două ipoteze asupra 'existenţei realităţii', una obiectivista sau materialista, care afirmă o realitate 'existentă autonom' faţă de subiect, şi o ipoteză 'idealistă', a dependenţei realităţii de cel care o percepe şi o reprezintă.

Două tipuri după părerea mea foarte importante sunt  existenţa socială şi conştiinţa social care se referă atât la articolul dat atât şi la fiinţarea umană.

Existenţa socială şi conştiinţa socială, categorii fundamentale corelative ale materialismului istoric, care desemnează latura materială şi cea spirituală a vieţii sociale; raportul dintre ele constituie problema fundamentală a ştiinţei despre societate. 

Karl Marx a distins pentru prima oară, din mulţimea relaţiilor sociale, relaţiile de producţie, ca relaţii obiective, ca element fundamental al existenţei sociale care determină, în ultimă analiză, procesele spirituale ale vieţii sociale. „Nu conştiinţa oamenilor le determină existenţa, ci, dimpotrivă, existenţa lor socială le determină conştiinţa“ (K. Marx). 

Existenţa socială este constituită din ansamblul elementelor vieţii materiale a societăţii: cadrul geografic, densitatea populaţiei, creaţiile materiale ale oamenilor şi relaţiile materiale care se stabilesc între om şi natură şi între oamenii înşişi în procesul muncii sociale, relaţii care au, în ansamblul vieţii materiale, un rol de prim ordin şi care sînt determinante, în ultimă analiză, în apariţia şi dezvoltarea conştiinţei sociale. 

Conştiinţa socială este constituită din ansamblul elementelor de reflectare şi apreciere a vieţii materiale: reprezentări, sentimente, mentalităţi, idei, cunoştinţe, noţiuni, convingeri, teorii ş.a. În raport cu conştiinţa individuală, conştiinţa socială este o reflectare mai multilaterală şi generalizată a existenţei sociale. Conştiinţa socială are o structură complexă, diferenţiindu-se, în plan vertical, pe nivele deosebite de profunzime în reflectarea realităţii: conştiinţa comună şi conştiinţa sistematizată, psihologia socială şi ideologia, iar în plan orizontal în mai multe forme ale conştiinţei sociale (politică, juridică, morală, estetică, ştiinţifică, filozofică, religioasă); aceste planuri se întrepătrund, în fiecare formă a conştiinţei sociale, distingîndu-se elemente de nivelul conştiinţei comune şi de nivelul conştiinţei sistematizate, teoretice, elemente de psihologie socială şi de ideologie. 

În opoziţie cu concepţiile idealiste, care explică dezvoltarea socială prin diverşi factori ideali, materialismul istoric demonstrează că viaţa materială este factorul prim, determinant, iar viaţa spirituală este factor secund, reflectarea vieţii materiale. „Conştiinţa (das Bewusstsein) nu poate fi niciodată altceva decît existenţa conştientă (das bewusste Sein), iar existenţa oamenilor este procesul real al vieţii lor“ (K. Marx). Conştiinţa socială poate stimula sau frîna dezvoltarea existenţei sociale, după cum reflectă interesele claselor progresiste sau ale celor reacţionare, după cum reflectă sau nu cerinţele obiective ale dezvoltării istorice. 

Conştiinţa socială nu este o reflectare mecanică a existenţei sociale. Materialismul istoric subliniază interacţiunea dintre existenţa socială şi conştiinţa socială, rolul activ al conştiinţei sociale faţă de existenţa socială. Există o independenţă relativă a conştiinţei sociale faţă de existenţa socială. Pe fondul acestei independenţe relative, conştiinţa socială îşi exercită acţiunea ei asupra existenţei sociale, evidenţiindu-şi funcţia sa critică, creatoare şi transformatoare.

Formele conştiinţei sociale, termen care denumeşte generic diferite formaţiuni spirituale, diverse domenii care alcătuiesc conştiinţa socială, respectiv: conştiinţa politică, conştiinţa juridică, conştiinţa morală, arta, ştiinţa, religia, filozofia. 

Formele conştiinţei sociale sînt ansambluri relativ distincte de reprezentări, idei, concepţii care se deosebesc între ele mai ales prin obiectul specific reflectat cu precădere de ele (adică prin faptul că reflectă în mod direct zone sau domenii relativ diferite din ansamblul realităţii). Totodată, unele din formele conştiinţei sociale se deosebesc între ele nu atît prin obiectul reflectat, adesea parţial comun, cît prin modalitatea specifică, mai mult sau mai puţin diferită, în care se realizează şi prin care se cristalizează reflectarea (concepte ştiinţifice, programe şi norme politice, imagini artistice şi opere de artă, principii şi dogme religioase, norme morale, de drept, reprezentări ale simţului comun etc). 

Prin urmare, concomitent cu caracterul relativ distinct al formelor conştiinţei sociale, trebuie să se ţină seama şi de comunitatea lor mai mare sau mai restrînsă de obiect şi de mijloace ale reflectării, de întrepătrunderea lor în ansamblul conştiinţei sociale. Deşi conştiinţa socială se află „în cadrul anumitor forme comune, forme de conştiinţă“ (Marx) care sînt componente comune ale conştiinţei unor clase sau grupuri sociale diferite, ea se disociază în conţinuturi ideologice opuse. Aceeaşi problematică solicită în mod general conştiinţa socială într-o epocă istorică dată, dar răspunsurile pe care aceasta le dă poartă amprenta intereselor şi năzuinţelor unor clase sau grupuri sociale diferite. 

În cadrul fiecăreia dintre formele conştiinţei sociale se disting cele două nivele: al conştiinţei comune şi al conştiinţei sistematizate, al psihologiei colective şi al ideologiei. Constituirea formelor conştiinţei sociale se datorează dezvoltării şi diversificării crescînde a existenţei sociale, complicării diviziunii sociale a muncii, a nevoilor sociale şi, în mod corespunzător, a formelor activităţii social-istorice a oamenilor. Existenţa socială determină, în ultimă instanţă, prin relaţiile de producţie dominante, caracterul, structura, dezvoltarea şi funcţionalitatea conştiinţei sociale.

Afirmînd primordialitatea existenţei sociale în raport cu conştiinţa socială, materialismul istoric subliniază, de asemenea, independenţa relativă a conştiinţei sociale faţă de existenţa socială şi existenţa unor modalităţi specifice de dezvoltare şi schimbare, proprii diferitelor forme ale conştiinţei sociale. Totodată, alături de discontinuitatea provocată de schimbările din existenţa socială, în dezvoltarea diferitelor forme ale conştiinţei sociale există o continuitate, fiecare dintre ele folosind şi prelucrînd un material ideatic şi un sistem de valori moştenit din trecut. În opoziţie cu materialismul „economic“, materialismul istoric subliniază rolul activ al formelor conştiinţei sociale în dezvoltarea societăţii, rol realizat prin intermediul diferitelor laturi ale practicii sociale de care sînt condiţionate şi prin care se obiectivează diversele forme de conştiinţă. 

Existenţa formelor conştiinţei sociale ca formaţiuni spirituale relativ distincte şi înţelegerea deosebirilor de conţinut şi de formă între ele constituie un punct esenţial de plecare în aprofundarea cercetărilor din domeniile ştiinţelor sociale, în diversificarea educaţiei pentru cultivarea şi dezvoltarea conştiinţei.