1

Despre Suflet  - la Aristotel

Cartea a-3-a

Capitolul al-4-lea

  Aristotel vorbeste pentru inceput despre „partea sufletului” prin intermediul careia are o cunoastere teoretica si practica, indreptand discutia astfel spre cum se formeaza gandirea.

 Gandirea nu trebuie sa fie afectata de inteligibil, sa fie deschisa spre a primii noi informati si sa fie „diferita de ea”.Sa existe un raport intre gandire si „ea”, precum exista sesibilitatea fata de sensibile si intelectul fata de inteligibile.

  Aristotel vorbeste de fapt despre o gandire care se gandeste pe sine.

De aici rezulta calitatea de „neamestecat” a sufletului pentru ca el sta la baza gandirii.

  Natura intelectului este potenta, iar intelectul prin care sufletul gandeste si intelege nu este o fiintare in act inaintea procesului gandirii.

  Sufletul nu este amestecat corpului pentru ca astfel ar devenii calitate sau poate chiar un organ, dupa cum spunea Aristotel.

  Vorbeste in continuare despre diferenta dintre facultatea sensibila si cea intelectuala care se face prin intermediul organelor de simt si prin intermediul senzatiei.

  Senzatia nu mai poate identifica, la un moment dat un sunet intens pe cand intelectul gandeste cu aceeasi intensitate si inteligibilele intense si pe cele mai putin intense.

Prin urmare facultatea sensibila este dependenta de corp, iar intelectul separat de aceasta.

  Intelectul este simplu si neafectat si este inteligibil precum si celalalte inteligibile,deoarece lucrurile lipsite de materie se identifica cu ceea ce este gandit, precum o stiinta teoretica care este identica obiectului cunoscut prin intermediul ei.Totul schimbandu-se in cazul celor cu materie,cand intelectul nu mai revine inteligibilelor, ci inteligibilele revin intelectului.

  Aristotel sesizeasa diferenta dintre lucru ca atare si esenta lui.Diferenta care se face prin intermediul facultatilor care nu sunt comue sau prin intermediul acelorasi facultati dar aflate sub alt raport.Avem ca exemplu: materia difrita de esenta materiei, sau carnea diferita de esenta sa, etc. Si sunt unul pentru a actiona si altul pentru a fi afectat.

      Capitolul al-5-lea

  In suflet trebuie sa persiste diferente precum cele dintre: intelectul care poate devenii in toate lucrurile si intelectul care le produce pe toate, precum lumina care preface in culori, culorile deja existente.

  Acest intelect este separat, neafectat si neamestecat; fiind mai nobil acela ce actioneaza decat ce se lasa afectat, dar aceasta nu inseamna ca : „intelectul care le produce pe toate” nu gandeste decat atunci cand este dispus, ci el este ceea ce este, iar acest lucru il face etern si nemuritor.

  Oamenii insa, nu gandesc cu acest intelect, ci cu cel pasi muritor, fiind in stransa legatura cu

primul.[Noi gandim cu intelectul pasiv doar pentru ca celalalt este neafectat si ne-ar fi imposibil, oameni fiind, fiinte „senzitive” si nemuritoare.]

      Capitolul al-6-lea

  Intelectul este cel care unifica diferite diviziuni precum albul:daca spui despre alb ca este alb, albul si nonalbul sunt compuse.

  Eroare sau adevarul dupa cum spunea Aristotel, nu se refera la faptul ca un lucru este alb, ci la faptul ca el era sau va fi alb.

  Prin urmare indivizibilul are doua sensuri: ca act si ca potenta.

  Timpul este divizibil si indivizibil, la fel ca si lungimea.Nu poti spune, insa, ca impartindu-l in doua jumatati este gandit in fiecare jumatate a sa ci fiecare este gandita separat. Iar intrun punct timpul ajunge sa fie simultan divizat si aceste jumatati ajung sa fie gandite ca jumatati ale lungimii.

   Lungimea este gandita intrun timp ce contine ambele jumatati in care a fost inpartita si ea.

Insa lungimea si timpul nu sunt divizibile in sine, nici inseparabile, iar intre ele exista un lucru continuu care le uifica.

   Indivizibilul specific este gandit intrun timp si intru suflet indivizibile, adica lucrurile ce sunt cunoscute tocmai datorita contrarietati lor. (exemplu: negrul si raul)

   Aristotel vorbeste despre enuntare si negatie, ca fiind fie adevarata, fie falsa, precum in cazul intelectului care enunta „ceea ce este” despre „ceea ce era pentru a fi” , fiind adevarat.

     Capitolul al-7-lea

   Obiectul  sensibil determina facultatea sensibila sa treaca de la potenta la act fara sa fie afectat sau alterat, fiind o miscare diferita.

   „A placea” si  „a displacea” sunt acte ale medierii sensibilitarii in raportarea dintre bine si rau luate ca atare, ceea ce duce la luarea facultatii dorintei si respingerii ca acte care nu difera una de alta, chiar daca in esenta sunt diferite.

   Sufletul nu gandeste deloc in lipsa imaginii, deoarece imaginea reprezinta o senzatie pentru suflet (sufletul intelectiv).

   Facultatea intelectiva gandeste specia ca imagine.Ea se mobilizeaza doar in preajma imaginilor, uneori chiar si in lipsa senzatiei.

  Uneori intelectul delibereaza imagini si concepte ca si cum le-ar vedea, pe cele viitoare raportatate la cele prezente.

  Atunci cand afirma ca exista ceva placut sau neplacut, el il accepta sau il respinge, infaptuind doar unul dintre aceste acte.

   Adevarul si eroarea sunt considerate absolute in afara actiunii,iar spre exemplu binele si frumosul au sens relativ.

  In general intelectul este acelasi cu lucrurile gandite in act.

      Capitolul al-8-lea

   Acest capitol reprezinta insusi propria concluzie a celorlalte capitole.

Prin urmare sufletul reprezinta realitatile in ansamblu,iar realitatile sunt fie sensibile fie inteligibile.

   Sufletul reprezinta un instrument al instrumentelor, precum intelectul este o specie a speciilor, iar senzatia o specie a speciilor „sensibile”.

  Facultatea sensibila si cea intelectuala ale sufletului se afla in potenta obiectului lor: sensibilul si inteligibilul.

  Inteligibilul ar exista tocmai in speciile sensibile, iar daca o senzatie lipseste nimic nu poate fi invatat sau inteles, precum sufletul care nu poate gandii fara imagini.

Bibliografie: Aristotel-„Despre suflet” 

                                         (Traducerea  de Alexander Baumgarten, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005, Cartea a-3-a, Capitolele 4-8)