1

Reflecţii

Eseu conjunctural

Am asistat la disputa dintre candidaţii la preşedinţie. Este adevărat, a ultimilor clasaţi în ceea ce priveşte şansele de a fi aleşi. Spectacolul a fost lamentabile, dar a ieşit în evidenţă clară ce cred „cetăţenii” despre rolul şi atribuţiile preşedintelui ţării precum şi calitatea de om a celor 200 mii de „cetăţeni” care girează candidatul.

Politicieni, şi nu unii oarecare, fac deosebire între a fi cetăţean (probabil cu drept de vot) şi a fi membru al poporului. Nu bănuiam la ce se referă.

Discursurile (punctele de vedre ale) potenţialilor preşedinţi m-au lămurit.

Spectacolul, departe de a fi clasic deşi obişnuit la TVR, mia stârnit reflecţii în ceea ce aş fi dorit să aflu. Nu am calitatea şi nici competinţa să caracterizez candidaţii şi moderatorii. Dar mă simt obligat să descriu ceea ce aş fi dorit să constat la viitorul preşedinte.

Sunt român cu drept de vot, din tată neamţ (Wagner) şi mamă franţuzoaică (Berbier) născut şi crescut pe meleagurile dâmboviţene unde părinţii s-au aciuit venind de aiurea.  Educaţia a fost europeană cu accent pe respectarea muncii ca scop al vieţii (nu ca mijloc al ei).

Deci sunt (mă consider) net superior celor 4 candidaţi prezidenţiali  din toate punctele de vedere nu mi-a trăsnit nici o dată prin cap să concurez, măcar la demnitatea de primar.

Ce am constatat că lipseşte candidaţilor la Preşedinţie prezentaţi?

1.

In primul rând o etică fermă bazată pe respectul sinelui însăşi. Nu poţi pretinde respectul semenilor dacă nu te respecţi pe tine. Prin etică înţeleg cinste, echitate, fermitate şi punctualitate. Din păcate etica nu se învaţă. Cin nu a supto cu laptele matern nu o are şi basta!

Să numi spuneţi că etica este un atribut NUMAI a celor cu sânge albastru. Etica copilului celui mai umil ţăran, îndrumată de evlavia mamei şi severitatea părintelui truditor este sănătoasă deşi păstrează specificul balcanic, este puţin deformată de slugărnicie. Românul spune şi crede că: „capul plecat sabia nu-l taie”

2.

Spirit gospodăresc. Românul este vestit că poate face din rahat (turcesc, nu vă gândiţi la prostii) un bici cu pleasnă cu tot. Şi nu este departe de adevăr. Numai greutăţile vieţii te dezbară de risipă, îţi conferă adânca chibzuială şi spiritul de economie. Din mica chivernisire se încropeşte avutul. Din păcate Dumnezeul Ortodox este prea îngăduitor. Preoţii propagă: „merge şi aşa” în loc să insiste: „ajută-te singur ca să te ajute şi Dumnezeu” Un om care nu a trecut prin propriile forţe de pragul sărăciei nu este demn a fi numit „gospodar”. Şi averile moştenite trebuie gospodărite altfel se topesc ca ceara.

3.

Cunoaşterea legilor. Spre deosebire de Suedia unde copilul învaţă buchile pe cartea de Legi, în România nici măcar Ceaslovul (pe care Caragiale a învăţat citirea) nu mai constituie o carte de căpătâi. In afara sferei juridice învăţarea Legilor este absolut absentă. De unde să ştie deci „cetăţeanul” ce este bine şi ce este rău. Cum să-şi apere drepturile pe care nu le cunoaşte? Cum să se ferească de obiceiurile sau  cutumele care încalcă Legea?

Legea însăşi nu recunoaşte ca circumstanţă necunoaşterea paragrafelor încălcate.

4.

Verticalitatea. Neamţul are o zicală „ein Mann ein Wort” (un bărbat, un cuvânt). Gurile rele din România au completat-o „eine Frau ein avort”. Numai un om ferm pe etica sa nu se înclină după cum bate vântul. Consider cel puţin neserios un om care uitând ce a spus ieri se contrazice astăzi sau, şi mai rău, mişună dintr-un partid în altul căutându-şi interesele.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Un om învaţă toată viaţa spre aşi da seama cât de puţine ştie. Printr-o conciliere omul deştept ajunge la compromisuri admiţând soluţia mai viabilă a partenerului fără a ştirbi cu nimic etica şi verticalitatea sa. Condamn numai „castravetele lui Bulă” cu care a fost îndoctrinat delegatul pentru o discuţie serioasă. Nu dovedeşte o verticalitate ci cel mult o slugărnicie faţă de şef.

5.

Ţinuta. Unii îşi dovedesc „verticalitatea”  înghiţind un baston înainte de a se aşeza pe scaun. Marţialitate de general în retragere! Alţii se prezintă în ţinută de ştrand cu chică de şmecher chiar şi în faţa televiziunii publice. Probabil ştiu de ce. Cei 200 mii de semnatari îi doresc aşa.

Oare chiar aşa de rău au ajuns „cetăţenii” români? Febra manelelor va trece peste câteva secole dacă numele ţării nu se va scrie cu 2 de „R”. Ce te faci cu coada de cal sau creasta de cocoş de pe capetele goale (de conţinut)?

Nu pretind decenţă „regală”. Dar un minim de respect pentru propria persoană ca să polarizeze respectul celor din jur pare strict necesar. Şi un preşedinte poate merge la plaje sau să participe la un bal mascat, dar, în faţa Naţiunii trebuie să se prezinte într-o ţinută demnă.

6.

Cultura. Este un fapt cert că nu se poate învăţa cultura. Omenirea are un tezaur incomensurabil al patrimoniului cultural din care fiecare individ poate absoarbe ce şi cât doreşte. Învăţământul general este doar un aparat care îţi dă acces la patrimoniul cultural, te familiarizează cu el, ta ajută să găseşti ce cauţi. Dacă nu vrei să cauţi este voia ta, dar nu vei deveni om cult.

Pentru o conversaţie liberă „de salon” trebuie să cunoşti, după caz, o manelă sau o operă de Verdi, un scriitor sau o operă matematică, un pictor sau o operă arhitecturală. Câte puţin din cât mai multe domenii culturale. Nu te exprima nici o dată despre domenii pe care nu le cunoşti căci te vei face de râs. Mai ieri am solicitat un cataif la o mare cofetărie din Bucureşti. După inofensiva întrebare a cofetarului „CU MERE?”  am explodat pe drept cuvânt (pentru inculţii gastronomici cataiful este o combinaţie de frişcă şi tăiţei).

5.

Cinstea. Ochi poporanilor sunt întotdeauna îndreptaţi asupra demnitarilor şi se comentează pe drept variaţiile în avutul acestora. Există şi „omeni cinstiţi” care nu se ling pe degete chiar dacă umblă cu miere. Dacă aceştia închid însă ochii când partenerii sau subalternii se îmbogăţesc peste noapte nu dovedesc cinstea cu care au fost acreditaţi. Chiar dacă nu se aleg cu nimic, toleranţa îi face părtaşi la nelegiuirile celor din subordine.  Există chiar prevederi ale codului penal care incriminează această faptă (neglijenţă, favorizare, etc.)

6.

Moralitatea. Presupun că sunt proprietarul unui apartament închiriat unei familii cu copii. După exact 3 luni de neplată a chiriei obţin şi pun în execuţie evacuarea. Este legal, dar pot fi considerat, nu numai de familia scoasă în stradă, ca imoral. Precum iadul este pavat cu bune intenţii majoritatea politicienilor se prevalează de „legalitatea” unei acţiuni deşi ea încalcă grav normele nescrise ale moralităţii.

La ura urmei ce este legal? Simplu: tot ce NU este prevăzut expres în lege ca nelegal.

Deci este perfect legal următorul afiş:

            Proprietate particulară. Respiratul interzis.

Pot deci împuşca pe toţi cei care încalcă proprietatea şi respiră.

Ştiaţi că meteorologii sunt pasibili de ardere pe rug în Anglia fiindcă prezic vremea? Arderea pe rug, prevăzută de o lege antică neabrogată este legală, dar aş vrea să văd politicianul care susţine „legalitatea” acţiunilor prin care s-a îmbogăţit peste noapte dacă ar fi în postura unui meteorolog din Anglia.

7.

Cunoaşterea atribuţiilor funcţiei de îndeplinit. Un cizmar verifică dacă viitorul angajat poate repara o ciubotă. Un viitor şofer trebuie să se legitimeze cu carnetul de conducere.

Oare ce trebuie să ştie un viitor politician, chiar preşedinte de-ar deveni?

Unui membru al parlamentului îi este suficient să deosebească albul de negru şi să găsească poziţia în fotoliu care să nu-l adoarmă imediat. Un preşedinte nici atât. El trebuie să aplice constituţia pe care o poartă în buzunar spre a o consulta la nevoie.

Poţi fi bun gospodar şi să condici comune (în sens general, sat oraş, municipiu) fără să cunoşti gramatica limbii vorbite. Dar nu admit drept conducător un copil de bani gata crescut prin discoteci şi „jep-uri”. Ce ştie acesta despre gospodărie şi gospodărire?

Spre a fi inginer în Germania trebuie să fi capabil a înlocui cu randament acceptabil toţi subalternii pentru minimum un schimb de lucru. Capacitatea este verificată „la sânge” iar pilele nu ţin. Pe vremea lui Ceauşescu, inginerii de căi ferate făceau 2 ani de stagiu trecând succesiv prin toate funcţiile subalterne. Se pare că ceva similar este astăzi la medici. Ce stagiu face un viitor politician?

La urma urmei partidul este o organizaţie în care şeful gândeşte pentru subordonaţi. Disciplina de partid incumbă supunerea oarbă. Dovadă, castravetele lui Bulă pe care îl constatăm în discuţiile purtate de absolut toţi membrii de partid.

            „Criminalul, mincinosul,neseriosul Băsescu” urmat de „flota” ca argument decisiv.

Emisiunile de televiziune sunt pline de asemenea castraveţi. Oare moderatorii sunt chiar atât de proşti sau poartă ochelari de cal puşi de mogul?

Reflecţiile de mai sus nu sunt coborâte din cerul albastru pentru cine ştie ce filosofii. Ele au fost strict generate de modul de prezentare a 4 candidaţi la demnitatea de preşedinte al României, de răspunsurile la întrebările puse şi în special de atitudinea şi comportarea lor.

Dacă ţinem seama că viitorul preşedinte trebuie să fie „cel mai bun dintre cei mai buni” trebuie să admitem că, cel puţin câte 200 mii de semnatari ai propunerii de candidatură sunt caractere de acelaşi tip. O foarte proastă prezentare a capacităţii de selecţie a „cetăţenilor” români”

Cum văd eu candidatul agreat?

Acel cetăţean care întruneşte cumulativ următoarele cerinţe:

-          Să poată exprima în cuvinte spiritul unei prevederi constituţionale aleasă la întâmplare.

-          Sa poată explica diferenţa între codul civil şi codul de procedură civilă

-          Să justifice, cu cuvintele lui, principiile de politică externă practicate de predecesor din punctul aceluia de vedere (în nici un caz critic). Punctul lui de vedere nu este relevant.

-          Să enumere justificativ 3 dintre realizările precedentului. Nerealizările sau greşelile aceluia nu trebuie comentate.

-          Să dovedească capacitatea de conciliere explicând comparativ punctele de vedere diferite a 2 colegi în conflict. Punctul propriu de vedere nu este relevant.

-          Să răspundă corect la o întrebare pusă într-o limbă de circulaţie mondială pe care o alege în prealabil. Nu se impune cunoaşterea unei anumite limbi sărine, dar trebuie să se descurce în cel puţin una.

-          Să se descrie completând un formular elaborat de psihiatri care să testeze capacitatea gospodărească şi principiile etice. Formularul va cuprinde cel mult 10 întrebări cu minim 3 răspunsuri dintre care pot fi şi mai multe corecte (cumulativ).

-          Să aibă o ţinută corespunzătoare. Nu este obligatorie cravata de culoarea partidului care-l susţine.

În momentul de faţă poate candida ori ce „cetăţean” care-şi poate cumpăra un minim de 200 mii de susţinători, fără nici o altă condiţionare.

Propun ca verificarea calităţilor minime inserate mai sus să fie testată înainte de omologarea candidaturii. Ar fi scutite astfel enorme mijloace financiare atât statului cât şi candidatului, iar procedura electorală ar pierde substanţial din caracterul ce circ dâmboviţean. Nu ne ridică nimeni statuie  dacă avem 12 sau 120 candidaţi. Normal ar fi 3.

Refuzul tastării (cu excepţia preşedintelui în exerciţiu care candidează pentru un nou mandat), impertinenţa în cursul testării şi/sau îndepărtarea de la răspuns se depunctează sever până la refuzarea omologării candidaturii.

Testarea urmează a se transmite integral în direct pe cel puţin un canal de televiziune şi se va relua la o oră de audienţă maximă cel puţin pentru primii clasaţi în şansa de a fi aleşi.

Până la adoptarea propunerii de mai sus îmi este ruşine de calitatea de „cetăţean” pe care dreptul de vot mi-l dă, şi mă consider doar român, nu şi cetăţean român.

            Emil Wagner, pensionar